Publicat pe 6 comentarii

Visul unei nopti de iarna. Fundatura Ponorului.

Salutare dragilor. Pentru ca am terminat cu povestile despre locuri „exotice”, e timpul sa ne intoarcem la ceva povesti despre zone din frumoasa noastra tarisoara. O fi Brazilia cu a ei jungla amazoniana, cu a ei Rio si atractiile de acolo, cu fantastica cascada Iguazu, cu golfurile ei, etc, dar parca tot mai drag imi e sa bantui pe la noi. Avem si noi in tarisoara asta destule locuri unde, odata ajuns nu-ti mai vine sa pleci, atat de frumos este. Adevarate colturi de rai, unde momentan, asa zisa „civilizatie moderna” inca nu a patruns. Locuri unde intr-adevar simti ca te linistesti, ca te impaci cu tine, ca te descarci de toate relele si toate greutatile si pleci dupa cateva zile petrecute acolo incarcat si pregatit sa dai piept cu oricine si orice.

Va povesteam in vara, ca dupa circuitul „In cautarea rododendronului„, am ajuns intr-un asemenea loc si anume la Fundatura Ponorului sau „Palma lui Dumnezeu”, cum mai este numita.

Un loc incremenit in capsula timpului, unde „modernismul” nostru, inca nu a ajuns. Un loc unde bunatatea si omenia inca e la ea acasa. Un loc unde oamenii traiesc simplu si greu de pe urma muncii lor, inca in comuniune cu natura pe care o respecta si sunt bucurosi cand ajungi acolo, daca te opresti sa le dai binete si sa schimbi cateva vorbe cu ei.

Va spun drept, de ambele dati de cate ori am fost acolo, cand eram sus in deal inainte de a cobora in poiana, am simtit asa un fior, am simtit cum ma cuprinde o liniste interioara, cum nu am simtit nicaieri pe unde am fost in tara asta (si am fost in multe locuri, asa zise incarcate cu energie). Ce Babele, ce Pestera Ialomitei, unde singurul fior care m-a luat e de manie, cand vezi atatia „destrabalati”, cum se catara pe acele monumente, cum arunca peste tot fel de fel de gunoaie. Nicaieri nu m-am simtit mai impacat si mai linistit ca aici. Sa speram ca locul acesta va ramane tot la fel de nealterat de „turismul la gratar” inca multi ani de acum inainte.

Imi spunea Laurentiu Mohora in vara cand am fost „Stefan sa vezi cat ii de fain iarna aici, ce liniste ce priveliste”. Nu mai bine tacea ? Ca mi-a dat foc instantaneu. „Neaparat in iarna trebuie sa ajung” am zis eu. Bineinteles, ca am mai adunat vre-o douazeci de „nebuni” ca si mine si Mariuca mea si hai la Fundatura Ponorului iarna, in februarie, cand e gerul de pe lume, sa dormim in salas si prin podul grajdurilor.

Stabilim data „aventurii”, dar acum ne trebuia un loc unde sa punem capul jos peste noapte. Il intreb pe Laur cum facem frate? El are un prieten acolo, (Leo, un baiat de nota 20 +), unde am fost si in vara, care putea sa ne gazduiasca. Fetele in salas la caldura, iar noi baietii in pod in fan si in saci de dormit.

Incercati sa va inchipuiti, sase femei inghesuite intr-o camaruta, nu mai mare decat o bucatarie de apartament si vre-o 16 barbati, insirati precum suncile la afumatoare, intr-un pod, cu ceva fan pe jos si sa dormi la -15 grade. Super frumos nu? Salasurile si grajdurile din Fundatura sunt folosite de localnici vara, cand au animalele sus in munte si locuiesc acolo. Iarna nu prea sta nimeni in ele. In salas era soba sa faci focul, de asta am bagat fetele inauntru, iar noi barbatii ca tot zicem ca suntem mai tari ca ele, la frig sa nu ne stricam. Nu va ganditi, ca nu a degerat nimeni. Eram pregatiti cu echipament de iarna, nu mergeam noi acolo sa ne trezim dimineata tepeni.

Eii si dupa ce am aranjat totul, asteptam sa treaca timpul, sa se faca data intalnirii. Eu si Mariuca am ajuns cu o zi mai devreme, in zona si am stat o noapte la Leo acasa. Aveam treaba, trebuia sa-l achizitionam pe Ghita. Cum cine e Ghita? Nu stiti? Ghita a fost un godacel nici prea mare, nici prea mic, care ne-a asigurat papica cate zile am stat la Fundatura. A iesit si una ciorbita si mai multe tocanita, plus soriciul de pe el, ceva ce se topea in gura. Saracul, asta a fost soarta lui, sa ajunga in stomacele noastre nesatule.

Cum va spuneam, am ajuns la Leo acasa, unde am fost tratatati regeste de mamaia si de el. Tin sa-i multumesc inca odata pentru tot ce a facut pentru noi. Ca ne-a pus salasul si podul la dispozitie, ne-a ajutat cu bagajele pana sus, pentru ca va dati seama, acolo nu statea nimeni iarna, a trebuit sa caram de jos tot. Ceaune, oale, pe Ghita, rucsacele mari cu saci de dormit, haine, udatura, etc. Saraca mamaie, isi facea griji pentru noi, tot timpul o auzeai „Unde mereti voi maica acolo? ca e zapada mare, e frig, o sa inghetati. Cine va gateste voua maica ? Ce faceti voi atatea zile acolo in frigul ala?”. Numai griji si-a facut pentru noi si se uita ca la martieni la mine, cand ii spuneam „Lasa mamaie ca nu e bai, ai sa ne vezi pe toti in curte la matale, cand ne intoarcem, vii si nevatamati. Nu-ti fa griji pentru noi ca ne descurcam” . Saraca isi facea cruce si-mi arunca o privire ca si cand s-ar uita la unul care nu are toata sindrila pe casa.

Va spuneam ca oamenii traiesc greu acolo. Muncesc de dimineata pana seara la animale, la fan, etc. Problema e ca nu au nici un fel de ajutor de nicaieri. Sunt oameni harnici, gospodari, au de toate, dar unde sa isi desfaca produsele? In piata la Hateg sau la Petrosani, pe te miri ce, pentru ca nu au unde si sunt tare bucurosi, cand ajungi la ei si le cumperi produsele, care sunt intr-adevar „eco”, cum se zice mai nou, nu panarame de alea din super marketuri de zici ca mananci gelatina.

Se facu si ziua adunarii. Ne strangem in Federi cu totii, urcam bagajele in caruta si purcedem la drum, incet incet minunandu-ne de frumusetea privelistei care ne se arata in fata ochilor. A nins cu 2 zile inainte si sus zapada era aproape neatinsa. Pe drum doar urmele de la carutele localnicilor, care urcau in poaiana sa aduca fan pentru animale.

Incet, incet, mai cu povesti, mai cu glume, ajungem si deasupra poienii. Privelistea care se deschide de acolo, e una care dupa mine, nu o vezi in multe locuri. Cum ziceam mai sus, de cate ori am ajuns acolo, am simtit ca toata presiunea si tot stresul adunat pana atunci si-a luat zborul. Am uitat de toate. Singurul gand era sa ma bucur de linistea si frumusetea acelui loc. Era si o zi cat de cat senina, mai venea cate un norisor, care estompa sclipirea zapezii proaspete, mai adia din cand in cand cate un vanticel, care te facea sa te zgribulesti un pic, dar una peste alta, a fost o zi perfecta pentru drumetie.

Cum am ajuns, ne-am apucat de „gospodareala”. Adica, aranjeaza salasul, sa aibe fetele unde sa doarma, aranjeaza podul, baga fan scoate sacii de dormit si pune-i pe pozitie, transeaza pe Ghita si bineinteles, am facut rapid un foc si ne-am apucat de gatit noi barbatii, ca fetele gatesc destul acasa.

Seara a continuat in jurul focului, cu glume, cantece si alte nebunii, bucurandu-ne ca niste copii mici, care au fost lasati de capul lor de niste parinti severi si autoritari.

Se facu si timpul de mers in „vastele apartamente” , la somn. Nu va spun ca au fost in seara aia -15 grade. Dimineata cand ne-am trezit, bocancii erau bocna, parazapezile, erau asa de inghetate, ca se facusera ca scandura. Am facut prezenta, toti vii si nedegeratai, dornici de umbla sa-si puna sangele in miscare.

Dupa un mic dejun, frugal si o gura de palinca sa ne mai incalzim, am purces la drum prin poiana. Peisajul era mirific. Dupa gerul de peste noapte, copacii erau imbracati in alb, iar din surele de fan ieseau aburi. Ca intr-un basm. Nu am cuvinte, mai bine vedeti filmarile (multumesc Roxana Comanescu pentru ele) si pozele.

Am mers efectiv la plimbare, fiind iarna, nu prea ai cum sa te bagi pe trasee si nici nu am venit hotarati sa ne rupem picioarele. Efectiv, tura a fost pentru relaxare, pentru linistea de acolo, nu musai pentru umblat pe coclauri. Numai mersul prin poiana aia, iti da o stare de bine si te relaxeaza, plus pofta de mancare. Ne mai opream din cand in cand, mai faceam cate o poza, mai spuneam un banc, o gluma, dadeam binete localnicilor care urcasera sa ia fan pentru animalele ce le aveau momentan in vale. A fost o zi superba, senina, fara nici un nor si fara pic de vant. O atmosfera calma si linistita, ce te imbia sa stai si sa meditezi. Sa stai si sa asculti linistea.

Va dati seama, ca am „lenevit” prin poiana cat am putut de mult, mai ales ca vremea era superba si chiar cald pentru perioada aia din an. Ziua, ca noaptea iti clantanea fasolea in gura de ziceai ce e aia. Ne intoarcem pe rand la salas, unde ca si seara trecuta ne apucam de gatit, care cum ce putea. Unul cu o bucata de sunca, pusa pe jar, altul cu coaste, altii mai taiau la cartofi si legume, pentru ciorba si felul doi. Toate astea stropite cu un pic de „aghiazma de Bistrita” sau cu „apa de foc de Hateg” si inmuiata cu oarece „zeama de strugure de Galati”. Ce sa facem si noi, trebuia sa ne incalzim, se insera si se lasa gerul.

Fiind ultima seara, am stat pana mai tarziu in jurul focului si am cantat, chiar daca nu am avut chitara. Aveam o boxa mica portabila, iar cantece de munte aveam destule pe telefon. A fost o atmosfera super si multumesc din nou tuturor care au participat la aceasta aventura. Multumesc pentru voia buna, pentru atmosfera frumoasa care ati creeat-o in acele doau zile si sper sa ne regasim cat mai des si la fel de veseli. Gasca de zurlii.

Trecura si zilele si dupa inca o noapte in pod la un -13 de data asta, ne incarcam din nou sacii in caruta si coboram in „civilizatie”. Am fost pe acasa pe la Leo sa-i dam binete lui mamaia, sa ne vada ca suntem intregi si nedegerati. Cand ne-a vazut saraca femeie atata gasca de nebuni la ea in curte si-a facut cruce. Nu spun ca toti, ne-am luat branza, sunca, palinca de la ei, pentru ca era si pacat sa nu iei. Pretul cum am zis mic si foarte bune produsele. Recomand tuturor care merg in zona sa cumpere de la localnici. In felul asta ii ajuti si pe ei. Va ganditi ca mersul pana la piata in Petrosani sau Hateg, pui drumul, plus statul la taraba o zi intreaga. Si apoi cat poate sa vanda intr-o zona supra saturata cu asemenea produse??

No dragilor, cam asta a fost prima aventura in iarna asta. Au fost putine zile, doar un weekend, dar au fost zile frumoase, alaturi de oameni la fel de frumosi, veseli si plini de voie buna.

Pana la urmatoarea povestioara (doar nu credeati ca nu mai am ce povesti?) va zic,

La Buna Vedere

Anunțuri publicitare
Publicat pe Un comentariu

Angra dos Reis si Arraial do Cabo

Salutare dragilor, sper ca ati „digerat” pana acum povestile despre Rio de Janeiro si despre Cascada Iguazu si sunteti pregatiti pentru o alta. E timpul sa termin cu vacanta in Brazilia dupa care sa trec la „heavy stuff”, adica la aventuri de iarna prin muntii nostri. Doar nu credeati ca nu am pus piciorul pe la noi prin munti? Cum asa? Se poate? Pai daca nu fac macar o „balaureala” prin munte, nu ma simt bine dupa aia 6 saptamani cat stau la munca.

Dar pana acolo mai e. Aveti de citit intai ultima parte a aventurii in Brazilia. Va spuneam ca am ajuns cu chiu cu vai, pana la urma inapoi in Rio, hotarand dupa seara petrecuta pe faleza, ca urmatoarea zi sa ne trezim si noi ca bugetarii, la un 9 sau la cat o fi. Ne saturasem sa fim in concediu si sa ne trezim la 4 sau la 6 dimineata. Ziua aia era dedicata pentru shopping si mersului la plaja (ce-i placea cel mai mult lui Mariuca). Ma incanta si pe mine ideea cu plaja de data asta, in ciuda agitatiei si aglomeratiei, pentru ca de, la Copacabana chiar ai ce admira. Si cum mie imi place sa admir peisaje frumoase, am fost de acord, nu am comentat ca de obicei. In plus erai servit la sezlong cu Caipirinha rece, din fel de fel de fructe. Eu vi-l recomand pe cel de Lime, dar aveti grija ca nu stii, cand te „tranteste”.

Dupa ziua de „munca”, intram din nou in concediu. Desteptarea de dimineata si la drum neneica, ca asa ii sade bine calatorului. Unde? Pai ca de obicei, cand suntem intr-o zona cu un pic de apa pe langa, Mariuca mea, vrea neaparat plimbare cu barca. „Si se plimba cu barcuta, Fanica cu Mariuta”. Si cum in Brazilia e ditamai balta, automat aveau foarte multe barci, vaporase si alte chestii plutitoare.

Citisem eu inainte de a pleca in concediu ca una din atractiile principale in zona, era Angra dos Reis. La 155 de km de Rio, cam 3 ore de mers cu masina (poate ziceti ca e departe, dar merita), locul a fost descoperit de portughezi in 1502. Sunt 365 de insulite si mai mult de 50 de plaje, multe din ele private, detinute de vedete, (cum ar fi Stalone). Cu toate astea, sunt si multe locri si insule „free” sau declarate rezervatii naturale, unde turistii „parliti” ca noi, pot merge si se pot bucura de frumusetea peisajului si a naturii. Noi cum am zis, am luat excursie de o zi, dar se merita sa mergi sa faci un sejur de cateva zile acolo. Peisajele sunt nemaipomenite. Multitudinea de insulite impadurite, culoarea apei si plajele cu nisip fin, te fac sa-ti doresti sa ramai mai mult decat o ora, doua cum am stat noi in fiecare locatie.

Lasand la o parte faptul ca timpul a fost scurt, excursia a fost o reusita. Am avut o zapacita de ghida, care a stiut sa faca atmosfera, sa ne antreneze si sa ne bine dispuna, cu fel de fel de glume, cantece, dansuri, etc. Pe barca nu mai spun, a fost fiesta in toata regula. Daca nici brazilienii nu stiu sa se distreze si sa danseze, apoi nu mai stie nimeni in lumea asta.

Ce spuneti?

Nu va uitati la „carcasele” fetelor, la distractie ma refer. Chiar stiu sa danseze nu? Mai ales ele. Va spun drept m-au trecut toate transpiratiile pe barca aia, abia asteptam sa opreasca sa intru in apa sa ma „racoresc”.

Cam in asta a constat, excursia. Pe barca fiesta la maxim, oprit la 3 plaje, foarte frumoase, pentru miscare, sa scoatem berea si capirinha din noi, iar pe barca, iar bere, caipirinha si cine voia putea sa si manance, iar snorkeling, iar baie si tot asa toata ziua. Trai pe vatrai nene, sa tot faci vacante de astea. Mai aveam putin si ma legam cu lantul de barca aia asa de mult imi placea cum cantau baietii aia. Nu dansul „sirenelor”, nu, doar muzica imi placea si berea rece.

Dar ce e frumos, normal ca se termina repede. Nici nu am realizat cand a trecut timpul cu atatea „atractii” in jur, ca ne trezim acostati, dupa care in autocar si luam drumul spre Rio.

Urmatoarea zi aveam programata tot o excursie cu barcuta, cum ii place lui Mariuta, intr-o alta locatie „celebra”, Arrial do Cabo.

Un micut orasel cu atmosfera de sat pescaresc (ceea ce a fost in vremurile stravechi), Arraial de Cabo, a fost locul unde Amerigo Vespucci, a debarcat prima data pe continentul ce-i poarta numele. Locuit in trecut de indienii
tupinamba, era un paradis al piratilor. Arraial do Cabo este deasemenea un cimitir pentru foarte multe galioane, caravele si fregate de toate nationalitatile scufundate de furtuni sau de pirati. Conform Muzeului Marinei Braziliene, ar fi pe locul doi ca numar de epave ce zac pe fundul marii.

Ca atmosfera in comparatie cu excursia de cu o zi inainte, a fost plictisitoare, atat perioada petrecuta in autocar cat si pe barca. Daca ghida ce a fost cu noi la Angra dos Reis, a stiut sa ne antreneze in distractie, a avut grija sa nu ne lipseasca nimic, fatuca care am avut-o acum ca ghida ziceai ca e de pe alta lume. Ori nu a lasat-o prietenul sa doarma cu o noapte inainte, ori saraca nu servise micul dejun, ca era lesinata tare. Ziceai ca mai are un minut si-si da sufletul. Nu avea nici un fel de calitati pentru a fi ghida.

In fine, ce ne-a mai ridicat „moralul”, au fost plajele si golfurile unde am oprit si bineinteles cand erai invitat sa servesti „cerveza, caipirinhna, refrigerante” prin instalatia de sonorizare a barcii pe care eram, unde canta o muzica cat de cat antrenanta. Te mai facea sa te mai batai, ca sa intri in „modul party”, dar atmosfera era destul de terna, nu am reusit, oricat a bubuit muzica aia acolo si oricate caipirinha am baut.

Zona inconjurata de munti, cu lagune si plaje cu nisipul foarte fin, chiar mai fin si mai alb decat la Copacabana, este un adevarat paradis. Apa este de o culoare ireala. Un albastru ca de clestar, limpede si mai rece decat in celelalte locuri unde am fost, oferind posibilitatea de a face scufundari sau snorkeling. Prima plaja unde am oprit, era rezervatie naturala si nu aveai voie sa cobori din barca nici macar cu papuci. Fara mancare, fara bautura, doar costumul de baie, un prosop si aparatul foto. Coborai din barca pe un nisip alb si fin de ziceai ca e pudra de zahar.

Ne-am balacit si noi pe acolo, cat ne-am balacit, dupa care am facut un alt popas la o alta plaja, unde aveai voie sa cobori cu „echipament” si de acolo, am mai facut un tur pe langa niste stanci cu o grota in ele si directia debarcader, autocar si acelasi drum plictisitor pana la Rio. Cum am zis am fost cam dezamagit de atmosfera se putea mai bine, dar ai nevoie de oameni care stiu sa o faca . Peisajele in schimb si plajele, intr-adevar frumoase si la fel ca si la Angra dos Reis, e bine sa mergi sa stai cateva zile in zona, ca sa poti umbla peste tot, ca sunt mult mai multe locuri si insulite, unde te poti”retrage” in liniste. Noi am fost dusi exact in punctele de maxima atractie, dar din ce am citit sunt cateva „coltisoare” foarte frumoase si retrase, nu balamucul de aici unde am fost noi. In fine, pentru a umple ziua, pana la urma a fost perfect.

Urmatoarea zi era ziua de plecare, urma lungul zbor catre tara. Aveam avionul pe la 6 seara, asa ca mai profitam un pic dimineata si chiar un pic din dupa amiaza sa mai colindam, pentru a cumpara suveniruri, servi masa de pranz, dupa care, nenea care ne-a tot plimbat, a venit, ne-a imbarcat in masina si directia aeroport. Cum ziceam ce e frumos se termina repede. Brazilia e o destinatie, care daca vrei sa vezi cat mai mult trebuie sa faci un sejur de minim un trei saptamani. Are foarte multe locatii, frumoase care merita explorate. Ce am facut noi in cele 8 zile, e doar o mica parte. Cu toate ca rata criminalitatii este foarte mare, daca esti prevazator, nu umbli cu fel de fel de gadgeturi atarnate de tine, sau fel de fel de accesorii sclipitoare, care sa atraga privirea, nu epatezi cu nimic, nu te apuci sa mergi in locuri, putin umblate, mai ales noaptea, nu ai treaba, esti in siguranta. Eu unul nu m-am simtit amenintat deloc cate zile am stat acolo si asa cum v-am povestit, ne-am intors la 1 noaptea la hotel in seara cand ne-am venit de la Iguazu.

Cam asta a fost despre Brazilia, atat cat am apucat sa vad eu. Sper sa mai ajung acolo, nu stiu cand, ca timpul la mine e cel mai mare dusman. Sunt atatea locuri frumoase si in lume si la noi in tara, dar nu am timp sa ajung peste tot. In aprilie cand ajung acasa sunt ocupat cu organizarea spectacolului care il facem an de an la Costinesti, Cantece de Munte la Mare, dupa care infloreste bujorul si automat trebuie sa plec in cautarea lui. Cand termin cu el, numai bine se face de plecat iar pe mare. In vara ca de obicei, nu ma misc din tara, ca e prea fain prin muntii nostri ca sa o iau trancaua, pe alte meridiane. Vine toamna si neaparat trebuie sa ajung in Galapagos, excursie care o sa dureze aproape o luna, iar pe mare si uite asa vine iarna si a trecut anul.

Deci stati aproape ca ajungand in tara, nu am stat pe ciuci acasa. Nu trebuia sa balauresc un pic si pe la noi? Si unde? O sa cititi, in urmatoarea povestire despre o tura de iarna, mai altfel dormit in salas si in pod la -15 grade.

La buna vedere dragilor.

Publicat pe 4 comentarii

Cascada Iguazu

Salutatare dragilor. Sper ca v-a placut povestioara despre Rio. Chiar daca nu v-a placut, eu continui sa scriu aici. Macar sa va stresez un pic, daca altceva nu reusesc. Va spuneam ca obiectivul principal al excursiei mele in Brazilia era sa ajung la Cascada Iguazu (Cataras del Iguazu), una din cele 7 minuni ale naturii.

Acum, nataraul de mine, cand am cumparat excursia, nu s-a uitat un pic pe harta, unde e Rio de Janeiro si unde e Parcul National Iguazu (si ma mai dau mare ca sunt marinar). Nu, doar am vazut pretul excursiei si hai repede sa nu ne-o fure altii. Dupa ce am facut bookingul, ia si te uita unde vine. Stiam ca e la granita dintre Paraguay, Argentina si Brazilia, dar in capul meu granitele astea trebuiau sa fie langa Rio, ca asa voiam eu. Da de unde. Sa-mi cada ciorapii in vine (noroc ca aveam bretele la ei), cand am vazut ca distanta Rio-Parcul National Iguazu e de 1500 de km. Spiridoane bei tutun? Ma uitam ca broasca la inundatie pe Google Maps si nu-mi venea a crede. Piticii din cap au inceput sa danseze si sa cante „Ei ho, ei ho ti-ai luat teapa misto, ca ai s-ajungi la Iguazu, cand ai sa mergi cu vasu”

In fine, zic eu, macar ajung in Brazilia si tot am facut ceva. Nu aveam liniste si pace. Ii zic Mariucai, care e treaba si ca vreau neaparat sa ajung acolo. Unde nu incepe cu polologhia, da ca e departe, ca pierdem zile de excursie in Rio, ca etc, etc.

Si dai, ea pe o parte cu gura, eu pe partea cealalta ambitos nevoie mare, ca trebuie sa vedem minunea aia, ca odata in viata ai ocazia, chiar daca costa in plus, nu conteaza, trebuie sa mergem. Pana la urma s-a lasat convinsa si-a dat acceptul si m-am apucat de cautat excursii din Rio spre cascada.

Le-am spus si lui Marius si Alina de planul de a merge la cascada si ei au fost incantati si de acord cu mine, asa ca fiind trei contra unul i-am inchis mandrei mele gura. No comments at all.

Si cum am zis, incepe Stefan si cauta pe net excursii. Dupa un simplu search, am ramas aproape fara toate plombele din gura. Sareau ale naibii mai ceva ca dopul la sticla de sampanie, cand vedeam preturile. M-am oprit din cautat, nu de altceva dar dentistul e scump si ma gandeam la implanturile care le am. Daca sareau si alea, chiar ca ma costa excursia salariul pe un an de zile. O plomba, te mai scobesti prin buzunare si o pui, dar un implant?

In cautarile mele gasesc o agentie, care avea in reclama excursie de 2 zile cu cazare la hotel, mic dejun, tur cu ghid, etc. Nu aveau preturile afisate, dar am citit recenzii si toata lumea super incantata. Hai sa iau si eu legatura cu ei. Trimit frumos un email cu intrebarile, cat costa si ce ofera in pret. Primesc raspuns ca e 330 de dolari de persoana. Hai ca l-am prins pe Doamne Doamne de picior, unde celelalte siteuri, dadeau niste preturi de la 800 de dolari in sus. Asta e zic eu, mergem cu ei. Ei si sa vezi belea. Cu o saptamana inainte de a pleca de la nava, aproape cu doua inainte de a ajunge in Brazilia, iau legatura cu ei din nou sa stabilim ultimele detalii. Le dau ziua cand ajung in Rio si cand vreau sa merg la cascada, hotelul la care stau, cate persoane, etc. Numai ca ma trezesc cu raspuns de la ei unde ma intrebau daca am biletele de avion de la Rio la Foss de Iguazu luate. Daca nu, se pot ocupa ei. Hopa, na sa vezi belea. Mai frate si vin cu un pret dupa aia de 1000 de dolari de cap de vita furajata.

Gasira ei bilete la 600 si ceva de dolari, iar aia 330 reprezentau doar, hotelul (50 de dolari) si turul privat. M-au luat toate transpiratiile, si le-am dat un flit de le-a sarit basca.

Am stat eu si am „gugetat”, cum mai fac uneori si ma intrebam „Oare ce esti asa de natarau Stefane? Te-a batut mamica cu ceaunul de mamaliga in cap cand erai mic si ti-s creierii varza?” Mai sunt si alte variante, cum ar fi: Intrat pe forumuri, pe Trip Advisor si pus acolo intrebari, care e cea mai buna varianta, cat de sigur e daca mergi de capul tau, preturi, etc. Sa vezi cate raspunsuri si indicatii primesti, ca nu mai ai nevoie de ghizi. Va mai spuneam si in povestirile de inainte ca prefer varianta fara ghid, deoarece ghidul are el programul lui facut si te alearga cum vrea, unde vrea si cat vrea el. M-am gandit prima data la varianta excursiei cu ghid, deoarece America de Sud si in special Brazilia nu e chiar safe sa umbli de capul tau pe oriunde. Dar citind ce mi-au raspuns alti turisti din toata lumea dupa intrebarea pusa pe Trip Advisor, am prins curaj ca sa zic asa si mi-am zis „Cum altii au facut-o, noi de ce nu am face-o?”

Am intrat frumos pe Skyscanner, unde am gasit zboruri la 258 de dolari de persoana, dupa care pe Booking Com, unde am gasit un hotel dragut si care ne-a costat tot 50 de dolari, tot cu mic dejun inclus, intr-o locatie superba, o gradina de bananieri, hotel Petit Hotel Si Mi Capitan , care il recomand tuturor ce vor sa mearga sa vada cascada si vor sa stea in Argentina o noapte. Ne-au mai costat taxiul de la aeroport din Foss de Iguazu, pana in Puerto Iguazu in Argentina la hotel cam 30 de dolari (soferul se ocupa de formalitati la frontiera, noi nu am avut treaba), taxiul de la hotel pana la parc pe partea argentiniana, in jur la 25 de dolari si taxiul de la hotel inapoi in Brazilia tot 25 de dolari. Intrarile in parcuri sunt 20 de dolari de persoana. Deci excursia 2 zile de persoana ar costa cam 350 de dolari de persoana, fara mesele de pranz si cina, dar mancarea e ieftina, cu un 10 dolari mananci de crapi si ai si o bere doua. Deci nu am ajuns la 1000 de dolari cum cerea instalatia aia bipeda.

Bun, cam asta a fost cu partea organizatorica. Acum sa trecem la excursia in sine. Sper ca nu v-ati plictisit si o sa rabdati sa cititi pana la capat. Nu de altceva dar e pacat sa pierd timpul de pomana in fata calculatorului, sa-mi tocesc buricele degetelor pe tastatura si voi doar sa dati scroll si sa va uitati doar la poze. Va mai pun si cate o filmare, macar sa aveti ce vedea.

Ne trezim dimineata si luam masina cu nenea care ne-a plimbat cu o zi inainte prin Rio, spre aeroport. Aveam zbor la 6 dimineata, ca sa fim in Foss la opt sa avem toata ziua in fata, sa nu alergam ca nebunii prin parc. Voiam sa gustam plimbarea asta si sa ne bucuram de privelistile care le vazusem in fotografii.

Dupa 2 ore de zbor ajungem deasupra „tintei”. De sus se vedea raul Iguazu pe care e formata cascada si iti puteai da seama de frumusetea si salbaticia locului. Ardeam de nerabdare sa cobor din avion si sa incep sa bantui pe acolo.

Am trecut rapid prin formalitati, deoarece era zbor intern, am iesit in fata aeroportului, de unde am luat ca si in Rio un Radio taxi si la fel ca si acolo e pret fix pana la destinatie. Daca vrei sa-i lasi ceva soferului, e OK, daca nu vrei, nu cere in plus nimic fata de ce e pe factura. El se ocupa asa cum am zis la granita de tot ce inseamna formalitati, de viza, etc. Exista si varianta ieftina cu autobuzul, dar ia timp. In plus cand ajungi la granita te dai jos, mergi la ghiseul de emigration pentru viza, treci in partea cealalta si acolo iei alt autobuz pana in Puerto Iguazu, etc, etc. Am preferat varianta taxi, pentru ca am economisit timp si in doua familii, costul a fost impartit. Cum am zis a costat 30 de dolari, deci 15 de familie. Convenabil zic eu.

Ajunsi la hotel, am ramas incantati de ce a gasit. Bungalow-uri amplasate intr-o curte printre bananieri, cu piscina, foarte fain si intim. Personalul amabil si saritor, intr-un cuvant am ales bine.

Lasam din rucsace ce nu ne trebuia la camera, servim micul dejun si „pe aici ti-e drumul Costica”, spre cascada. V-am zis ca am ales tot varianta taxi, pentru ca e ceva de mers din oras pana la parc si voiam sa profitam la maxim de timpul care il aveam. In plus seara dupa ce termini plimbarea esti rupt de picioare si sa mai stai o ora poate mai mult intr-un autobuz supra aglomerat si in caldura, mai bine iti bati copiii in fata sectiei de politie.

Soferul care ne-a dus spre parc, ne-a dat si cateva ponturi, pentru a ne descurca mai bine, sa nu umblam dezlegati prin parc si sa pierdem timpul aiurea.

Pe partea argentiniana se intinde cea mai mare parte a cascadei cam 80 % si iti ia o zi plina sa o vizitezi. Aflata cum ziceam la granita dintre Brazilia si Argentina, pe raul Iguazu, e formata din 275 de caderi de apa, intinse pe o suprafata de 2.7 km cea mai inalta fiind de 82 de metri. Dupa unele publicatii si ghiduri ar fi cel mai mare sistem de acest fel din lume (sursa Wikipedia) Prima atestare a acestei cascade este facuta de conchistadorul spaniol Alvar Nunez Cabesa de Vaca in 1541.

Legenda spune ca o zeitate era indragostit de o frumoasa localnica pe nume Naipi si intentiona sa se casatoreasca cu ea, dar aceasta nu voia si a fugit cu iubitul ei Taroba intr-o canoe pe raul Iguazu. Manios zeul a tunat si a fulgerat, despartind raul in doua si condamnadu-i pe cei doi indragostiti la o vesnica cadere in apele raului.

Pe partea argentiniana sunt trei trasee. Traseul inferior, pe sub caderile de apa, traseul superior, deasupra lor si „cireasa de pe tort” Garganta del Diablo (Gatul Diavolului).

Traseele sunt foarte bine puse la punct, marcate, cu indicatoare care te ghideaza, pe pasarele foarte sigure si solide. Efectiv nici nu ai nevoie de harta pe care poti sa o iei de la Centrul de informare din parc. De la intrarea din parc se pleaca cu trenuletul pana la statia intermediara, de unde se poate pleca la alegere, prima data pe Traseul Inferior, dupa care Traseul Superior sau invers. Noi am ales sa plecam conform sfatului soferului pe Traseul Inferior intai, dupa care sa mergem pe cel Superior. Ca recomandare, sa aveti crema de protectie solara la voi, ca se merge doar prin soare. Si cand zic soare cautati sa va ganditi cum e vara la noi cand se anunta canicula. Spray contra insecte am carat de pomana dupa noi, dar e bine totusi sa aveti la voi, nu stii niciodata.

Mergeam pe traseu si auzeam vuietul scos de cascada, ascunsa momentan de vegetatia luxurianta. Mai ne certam cu hoatele Coati, care erau peste tot unde erau turisti. Mare grija cu aceste animalute, care la prima impresie par blande si jucause. Daca te vad cu mancare se tin dupa tine si efectiv iti fura din mana. La fel daca gasesc ceva pe mesele amplasate in locurile de repaus fura fara jena. Nu conteaza ce, mancare, telefoane, aparate foto, etc. Devin foarte periculoase daca le agiti, musca putand provoca rani foarte urate. In parc sunt panouri unde puteti vedea poze cu „amintiri” lasate de aceste animale unor turisti, care nu au tinut cont de avertisment.

Inaintam pe traseu si incepem sa zarim printre copaci si incepem sa zarim franturi din maiestoasa cadere de apa.

Dar prima data ne oprim la o cadere de apa „singuratica”, putin separata de celelalte caderi si care ne da un indiciu despre ce va urma.

Dupa seria de fotografii si filmari, continuam traseul si incepem sa vedem intr-adevar maretia acestui adevarat monument al naturii. Ce pot sa zic? Impresionant. Eleaonor Roosevelt, ar fi exclamat cand a vizitat-o”Poor Niagara”. Nu am vazut Niagara inca (e in plan), dar nu cred ca e mai frumoasa si mai maiestoasa ca Iguazu, care este mai inalta si de doua ori mai lata, dar marketingul american, a ridicat-o pe prima la rang de „regina” Mai bine las imaginile si filmarile sa vorbeasca, ca sa va faceti idee. Cuvintele sunt de prisos, nu pot exprima ceea ce am vazut.

Dupa ce terminam traseul inferior, ne indreptam spre traseul superior, insotiti de hoatele Coati, care asa cum spuneam erau aproape peste tot in traseul nostru. Avem parte si de o surpriza. Visul Mariucai, sa vada un crocodil in mediul lui. Cat a cautat ea in Panama, in Egipt si nu a reusit sa vada unul, aici i s-a implinit dorinta.

Statea boala la soare sub un pod care trecea peste un fir al raului si parca astepta sa-i pice ceva intre falci. Te cam lua cu fiori, cand te gandeai ce poate sa faca aceasta reptila preistorica daca se repezea pe mal intre turisti. Dar cum stiti sunt destul de lenesi, mai ales cand e cald tare, le place sa leneveasca si daca pica para malaiata, nu o refuza, daca nu, asta e oricum nu duce lipasa de papa in apele alea.

Admiram si partea de sus a cascadei, aruncand un ochi si spre partea braziliana ca sa ne facem idee ce ne astepta a doua zi, dupa care ne intoarcem la statia intermediara sa luam trenuletul spre Garganta del Diablo, cum ziceam „cireasa de pe tort” a excursiei din ziua aia.

Si nu degeaba e denumita asa. Vuietul caderii de apa incepi sa-l auzi cam de la mai bine de un kilometru, iar cand ajungi acolo ai impresia ca chiar ai nimerit in gatul diavolului. Inalta de 82 de metri caderea e spectaculoasa. Zbuciumul apei intre stancile alea si zgomotul facut de caderea ei, e impresionant. Nu am mai vazut alta cascada de marimea asta, probabil de asta am fost asa de impresionat, dar din tot ce am citit despre Niagara si Victoria care e cea mai mare, nimic nu se compara cu Garganta del Diablo. Ramane sa le vad si pe celelate doua pentru comparatie. Prima ar fi Victoria si deja am inceput sa caut informatii, cum se ajunge si cand e cel mai bine sa o vizitezi. Niagara nu prea ma atrage, dar pentru palmares, o sa fac o vizita si acolo. Vizionati filmarile ca sa va dati seama de ceea ce spun.

Obositi, arsi de soare, dar incantati de ceea ce am avut ocazia sa vedem, ne intoarcem la trenulet care ne poarta la iesirea din parc unde ne astepta masina sa ne duca inapoi la hotel, pentru o binemeritata odihna dupa acea zi plina. A doua zi urma partea braziliana.

Ne trezim a doua zi si numai ca-l aud pe Marius ca-mi zice „Am primit un email de la tine, ca zborul de intoarcere e anulat”. Ma uit la el elicoidal, stiid ca e hatru tare si felul cum a zis-o zambind pe sub mustata, am zis ca face o gluma ca de obicei. Verific emailul meu, nimic. Marius intrase in camera intre timp si vine cu telefonul lui si intr-adevar avea un email trimis de pe contul meu de Google catre el si intr-adevar scria ca zborul de intoarcere la Rio e anulat. In sfarsit primesc si eu un email pe contul de Yahoo, de la Avion.ro, prin care am rezervat biletele care ma avertiza ca zborul de intors a fost anulat. Stai asa ca nu e asa. Ce sa facem acum? Nu ne-am stresat prea tare, ca eram in vacanta si chiar ne durea in parti daca nu ajungeam in seara aia in Rio. Pana ne intorceam in Romania mai erau zile, cumva o sa ajungem noi inapoi. Servim micul dejun lejer, ne bem cafeaua, dupa care ne imbarcam in masina si directia aeroport sa rezolvam problema. Acolo am primit alt zbor a doua zi la 4 dupa amiaza. Taci ca-i bine, apucam sa mergem si in Paraguay, la shopping, pentru ca toata lumea pe Trip Advisor, recomanda Paraguay ca raiul pe pamant pentru cumparaturi.

Dupa ce am rezolvat cu biletele, ne-am indreptat spre oras, am gasit un hotel cochet, curat si bun la pret. Pana in 50 de dolari cu mic dejun inclus. Ne-am cazat frumos, imbarcarea din nou in masina si directia Parcul National, partea braziliana. Intrarea si aici ca si in Argentina, e 20 de dolari. Esti luat cu autobuzul si dus pana la intrarea in traseu, care este mult mai scurt decat cel argentinian. E un singur traseu, care dureaza o ora jumate, dar diferenta este pe partea braziliana ca vezi toata cascada. Ce am vazut pe bucati in Argentina aici se deschide panoramic in fata ta.

Terminam destul de repede traseul pe partea asta, asa ca ne indreptam spre un alt punct de atractie in partea braziliana si anume Bird park. Un parc zoologic cu fel de fel de pasari din arealul sud american. Admiri flamingo, papagali, ibisi si multe alte pasari si pasarele care habar nu am cum se mai numesc. Erau trecute pe plachete acolo numele fiecareia, dar cine a stat sa le retina? Memoria mea era deja incarcata cu privelistile de la cascada, nu mai aveam spatiu pe hard, in plus si ramul a scazut odata cu varsta.

Iesim incantati din parc, cu foamea in glanda, de am fi mancat un bou fiecare si plecam in cautarea unui steak house, pe care il ochisem eu in drum spre parc. Dam cu chiu cu vai de el si ne asezam romaneste la masa. Normal ce era sa comandam acolo altceva decat vita. Daca nici in Argentina si nici in Brazilia nu mananci vita, apoi nu mai mananci nicaieri. Au venit ospatarii cu niste halci de carne cat urechea de elefant, care la foamea ce o aveam, au disparut in doi timpi si trei miscari, undeva in stomacele noastre goale.

Nu va spun ca am ajuns la hotel, unde am picat ca bustenii pana dimineata, cand am luat drumul spre Paraguay. Trecerea din Brazilia spre paraguay, se face fara nici un fel de formalitati de emigration. Pur si simplu treci podul peste rau si intri in Paraguay. Poti merge cu taxiul, varianta pentru care am optata noi, avand in vedere ca de acolo mergeam direct in aeroport, cu autobuzul sau pur si simplu pe jos. Nu te intreaba nimeni nimic, pur si simplu treci in celalalt oras. In Paraguay, efectiv am fost sa colindam prin magazine, pentru ca asa cum spuneam toata lumea lauda locul ala ca e tax free, bla, bla, bla. Mare diferenta sa stiti ca nu e. Poate daca mergi sa cheltui mii de dolari sau euro sau daca cumperi electronice, care intr-adevar, sunt un pic mai ieftine ca in Europa. Dar a intrat la palmares vizita in Paraguay. Am mai atins o tara din America Latina, unde nu aveam cum sa ajung cu nava in veci, pentru ca nu are iesire la mare. Deasemenea, ne-am oprit intr-un fel de street food, sa gustam preparate traditionale, sa interactionam un pic si cu oamenii de acolo, care sunt foarte calzi si foarte primitori.

De aici luam drumul spre aeroport, unde urma sa ne imbarcam in sfarsit spre Rio. Dar sa vezi belea din nou. Zborul a avut inca trei ore de intarziere. In loc sa plece la 4 jumate seara, abia pe la 7 jumate am reusit si noi sa decolam. Ce sa mai zic, ca sfat, daca mergeti in zona sa nu zburati cu COPA, linia nationala braziliana. Anulari de zboruri, intarzieri mari, fara nici un fel de compensatii. Cautati orice alta linie aeriana, ca mai sunt si evitati COPA.

In fine, nu ne-am stricat noi fengshui-ul pentru asta. Am ajuns in Rio si inca ne mai manca talpile. Fiid sambata seara faleza era animata, plina de lume, terase cu muzica live, asa ca am hotarat sa iesim si noi la o talpa si sa servim cina undeva la o terasa. Sa incheiem ziua in glorie nu? Cu chiu cu vai a gasit o masa pe plaja la o terasa unde se canta live muzica braziliana si se si dansa. Nu ne-am aventurat la malul marii, deoarece toata lumea ne-a sfatuit sa nu facem asta, ca poate fi periculos, dar in zonele luminate si populate cum era faleza la ora aia, erai in siguranta. Am ajuns inapoi la hotel dupa 1 noaptea, obositi, dar fericiti, ca am reusit sa facem tot ce ne-am propus. A doua zi aveam zi de relax, fiecare facea ce voia. Care la plaja, care dormita, dupa care urma o noua sedinta de shopping, intr-un mall de langa hotel.

Dragilor cam asta a fost cu excursia la Iguazu. A meritat fiecare cent cheltuit, pentru ca poate doar odata in viata ai ocazia sa ajungi pana acolo. Recomand tuturor ce merg in Brazilia, sa rupa doua zile si sa mai cheltuie cativa bani, sa mearga sa vada aceasta minune a naturii.

Ei pana la urmatoaraea, ca mai am ceva de povestit despre Brazilia va zic la buna vedere si stati pe aproape.

Va urma….

Publicat pe 2 comentarii

Hai hui prin Rio

Salutare dragilor. A trecut ceva timp de la ultima povestioara, care v-am spus-o. Stiti bine ca atata timp cat sunt in concediu, nu am timp de scris. Umblu sa adun „material”. Ati avut si voi timp sa „respirati” un pic si sa va pregatiti, pentru urmatoarea etapa de „stres”.

Si sa incep cu prima „aventura” din concediul ce tocmai a trecut: Brazilia. In toti anii astia de navigatie, nu am avut ocazia sa pun piciorul pe acolo. Cu toate ca am batut toata America de Sud, Brazilia nu a fost in nici unul din voiajele mele. Si poate a fost mai bine deoarece, asa cum va mai spuneam, una e sa mergi ca turist si alta e sa ajungi cu nava intr-un port departe de oras si sa ai timp limitat pentru a vizita. Iar in Brazilia chiar ai ce vedea. Sa luam spre exemplu Rio de Janeiro, subiectul acestei povesti. Pai ai Sugarloaf Mountain,

Christ the Redeemer,

Sambadromul,

Copacabana si Ipanema Beach,

Nu e asa ca arata bine? La plaja ma refer.

Santa Teresa Neighbourhood,

Catedrala din Rio, o constructie aparte, ce merita vizitata.