Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Incheiere.

Salutare dragilor. V-am lasat o zi sa respirati, doar nu era sa o tin continuu, fara sa aveti o mica pauza nu? V-am lasat momentul asta de respiro, ca dupa ce termin cu rododendronul, incep cu amintirile. Va spuneam am multe, multe amintiri. Si nu v-am spus inca povestea din Delta. Deci aveti de suportat inca multe. Pana plec acasa si incep sa bantui prin tara ca sa nu mai am timp de povestit, mai sunt 4 saptamani. Chin mare.

Ei si cum spuneam ce e frumos trece repede, nici nu stiu cand s-au scurs zilele. Mai aveam o zi de stat in Rodnei, zi in care planificasem o urcare pe Varful Ineu. Asa cum spuneam, tura asta nu a fost sa ating varfuri. Tinta era locurile cu rododendron, atat. Dar avand o zi in plus, am vorbit cu Emil Jarda sa ne gasim si sa mergem pe Ineu. Cu ocazia asta ne cunosteam personal.

Dar vezi ca Mos Ilie, tot contra noastra. Ne trezim dimineata la 6 si ploua de rupea. De fapt toata noaptea a plouat. Ce sa faci? Am vorbit la telefon, sa stam linistiti. Mergem sa vizitam manastiri, si alte obiective in zona.

Incepem cu manastirea Cormaia. Situata pe Valea Plesei, din Cormaia. Conform site-ului Protopopiatul Ortodox Roman Nasaud, „La inceput aici a fost construita o biserica, a carei istorie se pierde in negura timpurilor. De la aceasta au ramas doar cateva icoane ce se gasesc in bisericuta de lemn, ridicata ulterior in 1636 de calugari veniti de la Manastirile Neamt si Putna din Moldova. Manastirea a fost distrusa in anul 1761 din ordinul generalului Bukow. Doar micuta bisericuta a scapat flacarilor. De-a lungul timpului (250 de ani) aceasta micuta bisericuta, a fost stramutata in mai multe locuri, pana in 2003 cand s-a reintors pe vechea ei vatra si s-a inceput restaurarea.”

Intr-adevar, bisericuta de lemn e ceva deosebit. Eu nu sunt un tip religios. Ma dezgusta ce fac preotii din ziua de azi. Imbracati in aur, cupole poleite tot cu aur. Taxa de aia, taxa de aia. In fine, nu vreau sa incep o discutie, care nu-si are sensul in aceasta povestire. Poate unii dintre voi sunteti mai religiosi ca mine si nu vreau sa fiu condamnat.

In interior fiind monument national, nu am avut voie sa fotografiem icoanele vechi, si iconostasul. Le-am admirat, si ne-am minunat cum au rezistat atatea sute de ani. Intr-adevar deosebite. Pictura aia veche, facuta fara tehnica moderna, Adobe, sau mai stiu eu ce programe de grafica.

Tot ploaie si cand am iesit din manastire, unde sa mergem? Ce sa facem? Mircea Miclea ne spune de o alta manastire, dar tocmai la Targu Lapus. Tot asa o manastire, mai noau decat Cormaia, dar frumoasa si renumita. Asezata pe un deal si cu o priveliste super. Manastirea Rohia. Nu auzisem de ea, daca nu sunt cu manastirile, bisericile, habar nu aveam.

Construita in 1923, se vede ca este mult mai faimoasa si mai vizitata decat retrasa Cormaia. Cladirile mult mai mari si mai fastuoase. In plus se construieste in incinta un ditamai centrul cultural. O cladire ca o cetate. Si biserica in sine arata ca o cetate. Cei care din voi ati fost acolo stiu despre ce vorbesc.

Intr-adevar privelistea de acolo e frumoasa. Cum e amplasata manastirea sus pe deal. Pacat ca ploua si nu am putut face poze ca lumea. Totusi mai mult mi-a placut micuta Cormaia. Mai intima, mai simpla, te imbia mai degraba la reflectare si la rugaciune. Nu pot zice ca Rohia nu e faina, dar e acelasi fast si grandomanie, care o vezi in marea majoritate a manastirilor si a bisericilor de la noi. Ceva de acum comercial. Sa vina credinciosii si sa doneze. Nu neg ca de-a lungul timpului, in istorie, biserica a fost ca un leagan de cultura pentru popor, dar a si profitat din plin de nestiinta si credinta marii majoritati. Si asta se vede in timpurile noastre. Acele lacase de cult care deja sunt palate. Ori Hristos a zis „Mergeti si nu luati nimic cu voi. Nu va trebuie adapost, traiti doar cu ce vi se da”. (Nu e exact cum scrie in Biblie, dar intelegeti substratul). In ziua de azi in numele lui Hristos se cer miliarde si nu prea am vazut ca biserica sa faca cine stie ce mari opere de caritate. Doar mega constructii. Na ca am zis-o pana la urma. Ma puteti condamna pentru ceea ce am scris acum, dar asta e opinia mea. In fine, terminam cu vizitatul lacaselor de cult si ne intoarcem in Sangeorz Bai, unde ne despartim de Mircea, ne viziteaza si Emil. Cu ocazia asta ne-am cunoscut personal, dupa care pregatit bagajul pentru drum.

A doua zi ne luam ramas bun de la meleagurile bistritene, unde oameii ne-au primit asa de frumos cu inima deschisa si cu bucurie. Mos Ilie incepuse sa-si faca de cap bine prin zona, asa ca iar ii tragem teapa si plecam spre meleaguri branene,

unde am fost invitati de prietenul meu Costi Taposu si parintii lui, sa petrecem macar o zi.

Daca am promis, am promis. Am fost primiti cu inima deschisa si de Costi si de parintii lui. Am incercat daca tot eram acolo si tata lui Costi cosea sa trag si eu o brazda. Bine ca nu am taiat picioarele nimanui. Imi place la coasa dar sa stau lungit in fan si sa privesc.20180625_11213020180625_112402

Nu am stat linistiti nici acolo. Am facut o plimbare pana „in vale” cum ii zice Costi, la o poienita unde au un adapost pentru vite si o casuta.

O poiana frumoasa la baza Craiului, si langa un paraias care susura asa de frumos si cu multe flori, in special bulbuci, car asa cum v-am mai zis sunt unele din florile mele favorite.

Nu va spun ce am facut acolo. Sau sa va spun? Gratar ca tot romanul. Era timpul sa ne mai si odihnim, nu sa tragem numai in panta. Sa mai mirosim si ceva fum de carne pe jar nu?

Ei si se facu timpul sa o luam spre casele noastre, dupa atata amar de vreme, peste 2200 de km batuti si foarte multe locatii schimbate.

Cum va spuneam cand am inceput acest „foileton”, a fost extraordinar de frumos, dar obositor. Multe zile am pierdut pe drum. Daca infrastructura noastra e cum e, 8 zile le-am pierdut cu drumul de la o locatie la alta. Cat de dimineata plecai, prin localitati nu aveai cum sa mergi cu viteza. Pana ajungeai, pana descarcai bagajul, pana te cazai, ziua era pierduta. De asta am zis, ca de acum nu o mai iau brambura prin tara, ci ma hotarasc la o zona, merg, caut o cazare undeva „central” si de acolo pe o raza de maxim 100 de km (ce inseamna maxim 2 ore cu masina, cu 50/h), poti face toate traseele, obiective turistice, etc.

Dragilor, asta a fost „saga rododendronului”. Stiu ca v-am plictisit, dar totusi ati avut rabdare sa cititi. Stati pe faza in continuare, ca am sa va povestesc cum a fost in Delta, dupa care am foarte, foarte multe amintiri.

La buna vedere.

Sfarsit.

received_1017815384912881

 

Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Episodul Opt. Retezat.

Saluatare dragilor. Sunteti gata pentru inca o repriza de „abureala” Chiar de nu sunteti gata, eu ii dau inainte. Ma fac ca nu vad si nu aud.

Eii si dupa Parang, era timpul sa mergem si in Retezat. Cum va spuneam, Retezatul il consideram „cireasa de pe tort” a excursiei. Vazusem niste poze superbe facute de prieteni care stau in zona, la Bucura, pe Peleaga sau pe Retezat cu rododendron.

Ei se va dovedi ca cine a facut tortul, in loc sa foloseasca cirese normale, a folosit cirese amare.

Si sa va spun de ce. Plecam din Petrosani pe o vreme faina. Facem si excursiile la Pestera Bolii, si in Cheile Banitei, tot frumos. Plecam spre Carnic, unde aveam cazare la Cabana Codrin. Pentru cei care cunosc zona, nu mai e nevoie sa va spun mergeti cu incredere sa va cazati. Pentru cei care nu au fost niciodata, va spun acum. Mergeti cu incredere si va cazati, o recomand din suflet. Conditii foarte bune, mancare buna, oameni amabili. Ciprian e un bun cunoscator al Retezatului si daca ai nevoie de orice te ajuta. Dupa mine 10 din 10.

Am preferat sa stam acolo decat la Pietrele, o sa va vedeti de ce, pe parcursul povestii. La Gentiana nu am urcat sa ne cazam, pentru ca trebuia sa mergem cu rucsace mari dupa noi si stiam ca in urma ploilor, podurile erau distruse si nu se putea urca.

Deci totul bine si frumos, pana am ajuns la Carnic. Mos Ilie a stat linistit, dupa flitul care i l-am dat cu o seara inainte ca nu am iesit sa-i fotografiez figurile lui, ori a intarziat la cafea si coniac cu prietenii.

Eii nici nu ne-am cazat bine si si-a adus aminte de noi. Si a inceput haiul din nou.

Cu toate mataniile mele de peste noapte, nimeni nu a vrut sa ne asculte. Dimineata tot ploaie.

Ne-am adunat sa hotaram ce sa facem. Pai hai sa-i dam in sus ca poate se opreste. Voiam sa mergem spre Retezat, macar in sa daca ajungeam si tot era bine. Plecam cum am zis in speranta ca se va opri un pic mosneagul ala din irigat. Nu tuna si fulgera, doar ploua. Si ploaie de aia cand rapida cu stropi mari, cand maruntica, mocaneasca.

Facem primul stop la Lolaia, ca tot era in drum si gandeam noi, cat vom sta acolo, poate se mai linisteste. Da de unde si mai rau a inceput sa dea. Am stat acolo cam jumate de ora, pana a trecut repriza aia de ploaie serioasa. Cascada era super acum, cu apa multa, dupa ploile abundente. Daca era un pic de soare, cred ca ieseau niste poze superbe. Nu a fost si ne-am multumit si noi cu ce am prins.

Ne incapatanam, mai ceva ca niste catari si-i dam inainte. Pe drum ne intalnim cu cineva de la Salvamont Pietrele, care ne spune ca spre Gentiana nu se poate trece ca sunt podurile rupte. Spre cabana Pietrele se poate ca s-a reparat podul. Si spre Retezat se poate trece, pentru ca podul de la Stanisoara a fost reparat. Dar pana sus in sa nu putem ajunge, ca in jnepenis nu se putea trece, fiind incurcat de la furtuna si plus ca o sa ne udam ca naiba.

Pe partea asta in Retezat nu fusesem decat la Gentiana si spre Lacul Pietrele, in iarna cand am fost la catarat. Nestiind starea traseelor si mai ales acum cu vreme rea nu prea eram incantat sa o iau in sus. Mai ales cand am vazut starea forestierului, care din drum drept, era ceva in genul transeelor din primul razboi. Chiar imi dadea cu virgula.

Pe partea cealalta a Retezatului, cunosteam mai bine. Stand o saptamana cu cortul la Bucura, acum 2 ani am avut timp sa bat traseele. Si  Portile Inchise si Varful Retezat si Lacurile si Peleaga si Papusa. Pe partea asta, asa cum spuneam nu cunosteam. Ma bazam pe harta si pe sfaturile date de prieteni care stiau zona sau Salvamont.

Totusi hotaram sa mergem macar pana la Cabana Pietrele si acolo in functie de vreme, vom hotara ce facem. Peisajul chiar cu ploaie era frumos. Retezatul are tot timpul ceva de oferit, indiferent ca ploua, ca e soare, ca ninge. E tot timpul frumos si fascinant.

Ajungem si la Pietrele, de unde aveam multiple variante de trasee.

Podul peste rau, era intr-adevar nou facut de baietii de la Salvamont, cu o zi inainte. Le multumim pentru efortul depus indiferent de vreme, ca noi sa putem merge pe trasee. 20180618_103120

Nu stiu, poate o sa ma contraziceti sau blama pentru ce o sa scriu in continuare, dar asta e parerea mea despre Cabana Pietrele si personalul de acolo. Eram prima data, dar de cum am ajuns acolo mi-a lasat impresia de parasit, paragina. Cabanele alea aratau ca vai de ele, buruieni peste tot, epava aia de masina ruginita in fata cabanei. O atmosfera apasatoare, neprimitoare.20180618_10292320180618_103305

Colac peste pupaza, intru inauntru sa luam o bere, un ceai, cafea, si poate mancam ceva cald. Cu toate ca aveam in rucsace mancare, am zis ca sa luam ceva cald, nu hrana rece. Era cu 5 minute inainte de inchidere pentru micul dejun, si gata nu mai facea de mancare. In fine, luam cafea, bere, ceai si ma mananca limba sa intreb de starea traseului spre Gentiana pe doamna care servea. Am intrebat-o frumos si politicos „Nu va suparati, aveti idee, cum e traseul spre Gentiana? Se poate ajunge, am auzit ca sunt podurile rupte. Sunt prima data pe partea asta si nu cunosc traseele” Numai o vad ca face o fata acra, de zici ca a fost scoasa din butoiul cu varza atunci si-mi raspunde intr-un sictir de ala romanesc „De unde sa stiu eu. Eu sunt la bucatarie. Vezi vre-un pod rupt?” Piticii din cap au inceput sa dea cu tarnacopul in carcasa craniana, mai ales ca eu vorbindu-i respectos la persoana a doua si cotoharla ma ia la pertu, de parca ne-am jucat cu puta in tarana amandoi in copilarie. In fine mi-am mentinut calmul si i-am repetat din nou ca nu cunosc traseul, fiind prima data pe el si daca poate sa-mi ofere ceva informatii. Cu acelasi ton acru si aceeasi fata de furtun de aragaz parlit la soare imi repeta ca ea e la bucatarie. Ziceai ca e o placa zgariata, repeta intruna acelasi lucru. „Eu sunt la bucatarie”.

Nu am sa inteleg niciodata atitudinea asta a asa zisilor „cabanieri”, mai ales la o cabana de creasta sau o cabana cum e Pietrele in mijlocul muntelui. Vine omul, nu cunoaste, e prima data acolo, cere informatii si ei il reped ca pe un caine de pripas. Aceeasi atitudine de superioritate ca cei de la Babele. De zici ca-ti fac o favoare ca-ti da ceva de pomana nu pe banii tai. Mentalitate de oameni fara pic de caracter. Ar fi in stare sa te lase in ger afara, cu toate ca tu le platesti serviciile. Si de multe ori pretul pe servicii e la fel ca la o pensiune in vale cu tot confortul. V-am povestit la Negoiu, la camera de doua locuri era 50 de lei patul, dusul era 10 lei 10 minute. Faceti socoteala, doua persoane 120 de lei. Pretul pe o noapte la o pensiune cu conditii extra.

In loc sa ne multumeasca ca acceptam conditiile alea mizere, la preturi de pensiuni de trei stele, ei se comporta cu noi ca niste stapani de sclavi. Zici ca noi suntem datori lor cu ceva. Strigator la cer. Cum bine vedeti in postarile mele, nu sunt un amator de lux, de spa, sau mai stiu eu ce masaje sau camere cu lenjerie de satin, dar un pic de decenta, macar in comportament, tot cer si cred ca si voua nu va place sa fiti tratati ca ultimul om de catre un asa zis „cabanier” sau „cabaniera”

In fine, asta a fost singurul episod care a umbrit un pic voia buna din acest tur de tara. Am trecut peste, am iesit afara, ne-am scos merindele noastre si am mancat din brisca cum se zice.20180618_104756

Este prima si ultima data, cand piciorusul meu mai calca pe acolo. Prefer sa stau la Codrin si sa fac o ora jumate in plus pe traseu, sau la Gentiana sa-mi car tot calabalacul in spate decat sa intru acolo si sa vad fete acre si comportament de vechil, pe banii mei.

Intre timp apar niste turisti olandezi dinspre Gentiana, si-i intrebam pe ei de starea traseului, ne-au zis ca e practicabil (Ei nici nu au oprit sa intre in cabana, cu toate ca erau uzi si cu rucsace destul de mari in spate), asa ca ne-am hotarat sa mergem acolo. Inspre Retezat era negura, urat, nu avea sens sa ne chinuim sa urcam sa nu vedem nimic. Speram ca pana ajungem la Gentiana sa se ridice negura aia si macar la Lacul Pietrele sa ajungem.

Traseul, plin de apa, toata poteca era ca un rau. Cu grija si atentie, sa nu alunecam am urcat incet, incet.

Bucurie mare cand ajungem la Gentiana si-l gasim pe Nea Gica de „servici”. Nu ne mai vazuzem de un an jumate. Ne-a primit cu bucurie si cu un ceai de plante cald, sa ne mai incalzim sufletul.

In opinia mea, asa trebuie sa fie un cabanier, sa te primeasca cu inima deschisa. Te vede rebegit si inmuiat de frig sa-ti ofere o cana de ceai cald si o vorba buna. Nu sa te ia la trei pazeste.

De urcat spre Lacul Pietrele nici vorba. Unde nu s-a pus Mos Ilie pe irigat vre-o doua ore ca nici nu am putut sa plecam inapoi. Am stat si noi la depanat povesti cu Nea Gica, pana cat de cat s-a linistit. Am incercat sa prindem niste cadre a Varfului Pietrele, dar tot negura, tot urat. Mos Ilie se razbuna crunt pe noi. Dar si noi ce teapa o sa-i tragem, de l-am lasat cracanat.

Pana la urma cu ploaie, cu neploaie o luam din loc. Iavas, Iavas cum zice turcul, cu atentie pe pietrele alea pline de apa sa nu ne rupem gatul pe coborare. Trecem din nou pe la Pietrele, oprim totusi pentru un respiro, dupa care pe forestier spre Cabana Codrin.

Ne-a insotit pe traseu si un catel, saracul si ala murat mai ceva ca gogonelele lui mamaia. Parca se ruga de noi sa-l ducem la un loc uscat. Cred ca si el ii zicea de „bine” lui Mos Ilie.

A doua zi ce sa vezi. Dimineata soare, limpede, frumos. Studiem meteo. Iar instabilitate dupa amiaza. Nici nu stiam ce sa facem. Pana la urma hotaram sa renuntam la Retezat. Nu a vrut sa ne primeasca si pace. Vorbim cu Ciprian, care ne spune sa mergem la cetatea Colt. Zis si facut. El era cu o tabara de copii, si cu gandul ca noi mergem repede, ne-a explicat cum sa ajungem. Da de unde repede. Vremea fiind frumoasa, am lalait-o la poze, cat am putut. Varfurile Retezatului se vedeau asa de fain in zare, parca te imbia sa te intorci. Stiam ce vine si am zis pas. Sa-i tragem teapa lui Mos Ilie.

La un moment dat am pierdut traseul si am inceput sa ne invartim printr-o poienita plina de fel de fel de floricele unde am facut si popas, sa facem planul de bataie pentru mai departe. Ne hotarasem sa renuntam la cetate, sa nu pierdem ziua si sa-i dam bataie spre Rodnei, unde am vazut ca vremea buna tinea vre-o trei zile. Na ca ti-ai luat-o Mosule.

Ne-am gandit ca nu are sens sa mai stam pe drumuri sa mai innoptam prin alta parte. Scoate bagaje, baga bagaje. Mergem spre Bistrita, cautam cazare. Ne oprim acolo, fiind terminusul aventurii, si bazaim cat putem in zona. Mai ales ca Mos Ilie ne lasa in pace acolo.

Si am facut bine ca am plecat, pentru ca dupa amiaza am primit o filmare de la Gabi Roman, care a fost cu noi. S-au rupt norii acolo. Mosul era furios ca i-am dat teapa.

Nu-mi pare rau de stopul in Retezat, mai ales ca era in plan. Nu-mi pare rau ca nu am reusit sa ajungem la rododendron. Retezatul asa cum am mai spus, iti ofera oricand si-n orice conditii ceva frumos. E un munte deosebit, unde vreau sa ajung cat mai des. Distanta mare, face sa nu ajung chiar atat de des pe cat as vrea. Dar revederea cu el e si mai faina dupa ce trece o buna bucata de timp.

Cam asta a fost aventura din Retezat dragilor. Stati aproape, ca urmeaza Rodnei. Pentru acest munte frumos am 3 capitole de scris. Nu va speriati, sunt ultimele. Asa ca va rog mai suportati un pic.

La buna vedeere

Va Urma……

received_1017815384912881

Publicat pe 6 comentarii

In Cautarea Rododendronului. Un scurt rezumat.

Salutare dragilor. Sa nu spuneti ca v-am lipsit saptamanile astea cat am umblat brambura prin tara. V-am avertizat doar ca dupa ce ajung acasa nu o sa mai am timp sa scriu o propozitie.

Stiu ca ati stat cu sufletul la gura asteptand sa intru si sa va povestesc pe ce coclauri am umblat. Eii rabdarea voastra a fost rasplatita.

Va spuneam in ultima mea povestire ca aveam in plan de anul trecut o tura prin aproape toti muntii unde pot gasi rododendron. Nu am avut cum sa iau toate masivele la rand, pentru ca nu mi-a permis timpul, dar cat de cat am reusit sa parcurg o parte din ei. Chiar si cei in care am fost, nu am reusit peste tot sa ajung tocmai sus unde cresc aceste minunate flori din cauza vremii potrivnice. Oricum a fost eu sunt multumit ca 80% din obiectiv a fost indeplinit.20180621_094141

Ce masive am vizitat? Pai sunt cateva si o sa le enumar: Ciucas, Leaota, Bucegi. Iezer, Fagaras, Capatanii, Parang, Retezat si Rodnei.

O tura lunga, plecat de la Constanta pe 1 iunie si intors pe 26 iunie, dupa mai bine de 2200 de km. Obositor, din cauza ca am schimbat multe locatii. Pensiuni, refugii, stane, cort, dar de neuitat. A meritat fiecare picatura de transpiratie, fiecare junghi din muschii picioarelor si chiar si ploaia care ne-a udat sau grindina care ne-a batut, a avut farmecul ei.

Multumesc tuturor celor care m-au ajutat cu informatii despre zonele care nu le cunosteam. Multumesc deasemenea tuturor celor care m-au insotit cand au avut timp. Multumesc tuturor celor care m-au urmarit si m-au incurajat sa pornesc in aceasta tura de neuitat si au apreciat postarile mele.

Ei si sa trecem la lucruri serioase, nu? Ideea cu tura rododendronului, mi-a venit anul trecut, cand eram parca in Retezatul Mic. Si asa am inceput „studiul”, unde, cand si cum.

Si normal primul munte vizat, era Ciucas (Muntele Rosu), unde de obicei apare prima data, de obicei la inceputul lui iunie. Conform planurilor mele, totul se potrivea ca o manusa. Veneam acasa pe 24 mai, pe 2 iunie aveam un eveniment in Sacele, si pe 3 iunie eram deja in urcare.

Eii astrele s-au aliniat altfel si mi-a cam stricat socoteala in Ciucas. Anul asta totul a fost pe repede inainte, deja vedeam poze din Ciucas cu rododendron in floare de la jumatea lui mai. Pana am ajuns eu pe Gropsoare deja era trecut, doar ici si colo cateva petece.

Totusi Ciucasul pentru faptul ca nu l-am abandonat si l-am vizitat ne-a rasplatit cu alte „minunatii”

si privelisti de vis, parca ii parea rau ca ne-a dezamagit si nu a putut sa ne ofere imaginea aia minunata a unui munte inrosit, pentru care e renumit.

Eram un pic dezamagit de faptul ca asa cum spuneam anul asta a fost totul pe repede inainte, mai ales ca vorbeam cu prieteni din zonele care intentionam sa le vizitez, vedeam poze pe Facebook cu rododendronul in plina floare si ma gandeam ca pana ajung eu pe acolo se trece. Totusi am hotarat sa merg inainte, in pofida comentariilor Mariucai, 20180603_142005care numai bombanea , ca vremea e rea, ca nu tine cu noi, ca se trece toata floarea pana ajungem noi, ca pe litoral e frumos si sa mergem acasa la plaja si cand se va face vremea buna, sa ne intoarcem pe munte, etc. (femeile ….).

Dar eu ca un adevarat barbat, nu am cedat deloc. Mi-am impus punctul de vedere, mergem inainte.20180603_143811

Din Ciucas, plecam in Bucegi. Cota 2000 – Furnica, unde intr-adevar era raiul pe pamant. Las imaginile sa vorbeasca, pentru ca eu sunt cam saracut la vocabular.

Urmeaza Leaota. Pe Saua Bucsa stiam ca e in fiecare an rosu si in plus de acolo ai  o frumoasa priveliste a intregului masiv. Si intr-adevar era inca inflorit si privelistea era minunata.

De aici urma Iezer-Papusa. De fapt voiam sa urcam doar pe Iezer, pana la lac unde stiam din anii trecuti ca o sa gasim „bujorel” din belsug.

Din nou vremea capricioasa ne-a jucat feste si nu ne-a lasat sa ne facem meteahna. Pana sa ajungem la Voina, totul bine si frumos.20180607_154918 Cum am ajuns acolo, s-au rupt baierele cerurilor. A doua zi, dimineata era frumos, dar poteca si pe traseul de vara si pe cel de iarna, era noroioasa de abia urcai, plus ca deasupra spre lac totul devenise negru. Am hotarat sa nu riscam sa ne prinda cine stie ce pe sus. Am stat pe vale, plimbari relaxante si am adunat fragute.

Din nou putin dezamagiti, plecam spre Fagaras, la Sambata, cu gandul ca poate la anul vom avea vreme buna de urcat. Daca aveam timp mai mult, mai stateam o zi cand se anunta soare si senin, se mai uscau potecile si urcam. Dar timpul ma presa si nu-mi permitea sa fac nici un fel de abatere de la program.

Sa nu credeti ca ii dau pe repede inainte cu enumeratul masivelor, si cateva poze acolo, sau ca nu am chef de scris. Asa cum am spus, articolul asta e un rezumat a ceea ce am facut. Sa vedeti ce va asteapta cand o sa le iau pe fiecare in parte, sa povestesc aventurile care le-am avut. Atunci sa va tineti tare.

Fagarasul ne-a primit destul de bine la inceput. Valea Sambetei, era plina de rododendron proaspat inflorit. Nu-ti mai venea sa pleci de acolo. Nu mai zic de ceilalti versanti care ii vedeai rosii. Am lenevit acolo sus cam doua ore tot fotogafiind si minundu-ne, pana ne-a gonit ploaia, ca de obicei.

Din Fagaras urmatoarea oprire e Capatanii, unde urcam la Refugiul Casaria aproape de creasta si Mergem pe Varfurile Nedeia si Balota. Ne-au primit binisor, doar  cateva „amenintari” cu tunete, fulgere si ceva grindina, iar bujorel era inca din belsug.

Next stop, Parang, care parca era suparat ca ne-a calcat piciorul pe acolo. Tunete si fulgere seara, iar a doua zi dimineata cand sa urcam, o ploaie de aia mocaneasca si un vant, de-ti trecea prin toate.

Am vrut sa-i demonstram ca nu suntem suparati pe el, si am plecat pe ploaie spre creasta, unde cand am ajuns, parca s-a bucurat ca am trecut testul si odata s-a inseninat oferindu-ne o priveliste de vis si pante rosii de atata rododendron.

Si se facu timpul sa plecam spre Retezat, care il consideram eu „cireasa de pe tort” din excursia asta. Facem cateva stopuri in Cheile Banite si la Pestera Bolii, despre care o sa va povestesc cand voi lua fiecare masiv in parte. Aveti rabdare, nu tot odata ca dupa aia nu mai am ce face, somez aici la nava , ma plictisesc si ma urc pe pereti.

Primirea, a fost buna,20180618_074059 pana cand am ajuns la Calnic, unde s-a pus pe o ploaie de ziceai ce e aia. Ploaie care a tinut si urmatoarea zi. Parca intr-adevar zicea „Ce cautati voi muritorilor in imparatia mea?? Fugiti de aici ca nu sunteti demni de ale mele inaltimi” Nu am reusit sa ajungem pana „sus” din cauza ploii si a cetii, plus datorita intemperiilor de inainte cu cateva zile, multe podete erau rupte si torentele isi faceau de cap pe versanti.

Am ajuns pana la Gentiana cu chiu cu vai, am stat la un ceai cu nea Gicu si back la Codrin.

Chiar daca nu am reusit sa ajungem la rododendron, ne-a oferit ca si Ciucasul si ca si Iezerul alte imagini la fel de frumoase, iar noi i-am multumit pentru asta. Retezatul ramane un munte care are tot timpul ceva de oferit, chiar daca te priveaza de altele.

Am hotarat totusi sa nu zabovim, vazand ca vremea se anunta in continuare instabila si sa mergem spre Rodnei, punctul terminus al „aventurei dupa rododendron”. Acolo dadea vremea stabila pret de cateva zile.

In Muntii Rodnei, partea bistriteana nu fusesem niciodata. Cu piciorul ma refer. In tranzit am fost de cateva ori, dar nu am oprit, decat pentru cateva fotografii de la sosea. Imi doream nespus sa explorez acele meleaguri de vis.

Dorinta mi-a fost indeplinita si vreau sa spun ca Rodnei ne-a primit cu „bucurie”. Soare, frumos, senin, pana in ultima zi, cand s-a zburlit un pic, considerand ca am stat destul pe acolo. O sa va povestesc pe larg ce am descoperit acolo, si ce minunatii am vazut. Momentan raman doar la rododendron, care era din belsug pe toate pantele nordice a masivului. Puteai vedea de la Ineu pana in Gargalau numai pante inrosite. Mi-a ramas „inima” in acest tinut de basm si mi-am promis ca la anul voi sta acolo cel putin o saptamana, sa am timp sa-l explorez pe indelete, atata e de frumos.

Ei dragilor, asta e pe scurt rezumatul turei „In Cautarea Rododendronului”. O sa incep de maine seara sa iau pe rand masiv cu masiv, sa va povestesc prin ce aventuri am trecut prin fiecare.

Apoi la buna vedere pana la urmatoarea povestire.

received_1017815384912881

 

 

Publicat pe Lasă un comentariu

Zurli Zburli in Retezatul Mic. Piatra Iorgovanului.

Salutare dragilor. Sunteti pregatiti sa mai cititi o noua istorioara? Daca ma plictisesc si nu prea am ce face, incep sa-mi aduc aminte de fel de fel de chestii, printre care si de drumetii. Sa nu le uit, le transcriu aici, poate aruncati si voi un ochi, doar asa de curiozitate macar pe poze, ca de la ce scriu eu sigur va ia somnul.

Va povesteam ca vara lui 2017 a fost „bogata” in drumetii. Am umblat un pic prin Bucegi, dupa aia pe Valea Cernei, o plimbare la Inelet si traseul prin Crovuri, urmand sa ne indreptam spre Campusel, unde gasca de Zurlii se intalnea din nou.IMG_8869

De cand am fost in Retezat, cu un an in urma, Liviu Puiu tot imi spunea de Retezatul Mic, cat e de frumos si asta m-a facut sa-mi doresc sa ajung si acolo. Zis si facut. Anunta gasca, stabileste data si la drum cu noi. De data asta ne vom caza la hotel de 1000 de stele.DSC01281IMG_8847

Munții Piule-Iorgovanu, cunoscuți în literatura turistică sub numele de Retezatul Mic, se află situați în partea sudică a Munților Retezat, a căror creastă sudică o continuă către vest, făcând legătura cu Munții Godeanu. Sursa Wikipedia.

Cum eram pe Valea Cernei, ma uit renumitul Goagleeee Maps, si-mi dadea drumul direct de acolo spre Campusel, cam o ora. Taci ca-i bine zic eu, nu ma grabesc in dimineata plecarii, ca e timp pana ajunge toata lumea care de pe unde venea. Numai imi spune Marius, „Sezi bland si nu o lua pe acolo, ca nu ai 4×4. Drumul e rupt ca vai de el”. „Drumul lui Basescu” cum i se zice in zona, e asfaltat pe partea gorjeana, pana la Campusel, putin mai sus de Casa de vanatoare.20170812_090745 Acolo asfaltul se termina brusc in padure, si incepe un drum trecut pe harta si pe Maps ca drum national. O frumusete de forestier, pe care intr-adevar iti trebuie un 4×4 serios ca sa mergi. Tara lui Papura Voda.20170811_194729

Din cauza asta a trebuit sa facem ocol pe la Baia de Arama – Targu Jiu – Uricani si in sus spre Campusel. Drum care in loc de o ora, mi-a luat trei. Welcome to Romania.

In fine trecem peste neajunsul asta, care e minor pe langa faptul ca ma intalneam din nou cu o parte din gasca de Zurlii si aveam sa petrecem cateva zile impreuna.

Ne grupam o parte la iesire din Tragu Jiu si hai la drum.20170811_134806

Eram pe graba, sa reusim sa gasim o poienita libera, pentru ca se desfasura si un maraton in zona, plus ca era weekendul prelungit de Sf. Marie si mai mult ca sigur, lumea va iesi la aer.

Cum am banuit, poienile pline de corturi, si de oameni. Gasim pana la urma o poienita, urcand mai sus pe drumul minune, chiar la marginea raului, protejata de o perdeluta de brazi, unde ne instalam si noi tabara.

Ne-am instalat noi, primii veniti si pana sa ajunga si ceilalti, am iesit intr-o plimbare pe „autostrada montana”, la cules de zmeura si admirat zona.