Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Incheiere.

Salutare dragilor. V-am lasat o zi sa respirati, doar nu era sa o tin continuu, fara sa aveti o mica pauza nu? V-am lasat momentul asta de respiro, ca dupa ce termin cu rododendronul, incep cu amintirile. Va spuneam am multe, multe amintiri. Si nu v-am spus inca povestea din Delta. Deci aveti de suportat inca multe. Pana plec acasa si incep sa bantui prin tara ca sa nu mai am timp de povestit, mai sunt 4 saptamani. Chin mare.

Ei si cum spuneam ce e frumos trece repede, nici nu stiu cand s-au scurs zilele. Mai aveam o zi de stat in Rodnei, zi in care planificasem o urcare pe Varful Ineu. Asa cum spuneam, tura asta nu a fost sa ating varfuri. Tinta era locurile cu rododendron, atat. Dar avand o zi in plus, am vorbit cu Emil Jarda sa ne gasim si sa mergem pe Ineu. Cu ocazia asta ne cunosteam personal.

Dar vezi ca Mos Ilie, tot contra noastra. Ne trezim dimineata la 6 si ploua de rupea. De fapt toata noaptea a plouat. Ce sa faci? Am vorbit la telefon, sa stam linistiti. Mergem sa vizitam manastiri, si alte obiective in zona.

Incepem cu manastirea Cormaia. Situata pe Valea Plesei, din Cormaia. Conform site-ului Protopopiatul Ortodox Roman Nasaud, „La inceput aici a fost construita o biserica, a carei istorie se pierde in negura timpurilor. De la aceasta au ramas doar cateva icoane ce se gasesc in bisericuta de lemn, ridicata ulterior in 1636 de calugari veniti de la Manastirile Neamt si Putna din Moldova. Manastirea a fost distrusa in anul 1761 din ordinul generalului Bukow. Doar micuta bisericuta a scapat flacarilor. De-a lungul timpului (250 de ani) aceasta micuta bisericuta, a fost stramutata in mai multe locuri, pana in 2003 cand s-a reintors pe vechea ei vatra si s-a inceput restaurarea.”

Intr-adevar, bisericuta de lemn e ceva deosebit. Eu nu sunt un tip religios. Ma dezgusta ce fac preotii din ziua de azi. Imbracati in aur, cupole poleite tot cu aur. Taxa de aia, taxa de aia. In fine, nu vreau sa incep o discutie, care nu-si are sensul in aceasta povestire. Poate unii dintre voi sunteti mai religiosi ca mine si nu vreau sa fiu condamnat.

In interior fiind monument national, nu am avut voie sa fotografiem icoanele vechi, si iconostasul. Le-am admirat, si ne-am minunat cum au rezistat atatea sute de ani. Intr-adevar deosebite. Pictura aia veche, facuta fara tehnica moderna, Adobe, sau mai stiu eu ce programe de grafica.

Tot ploaie si cand am iesit din manastire, unde sa mergem? Ce sa facem? Mircea Miclea ne spune de o alta manastire, dar tocmai la Targu Lapus. Tot asa o manastire, mai noau decat Cormaia, dar frumoasa si renumita. Asezata pe un deal si cu o priveliste super. Manastirea Rohia. Nu auzisem de ea, daca nu sunt cu manastirile, bisericile, habar nu aveam.

Construita in 1923, se vede ca este mult mai faimoasa si mai vizitata decat retrasa Cormaia. Cladirile mult mai mari si mai fastuoase. In plus se construieste in incinta un ditamai centrul cultural. O cladire ca o cetate. Si biserica in sine arata ca o cetate. Cei care din voi ati fost acolo stiu despre ce vorbesc.

Intr-adevar privelistea de acolo e frumoasa. Cum e amplasata manastirea sus pe deal. Pacat ca ploua si nu am putut face poze ca lumea. Totusi mai mult mi-a placut micuta Cormaia. Mai intima, mai simpla, te imbia mai degraba la reflectare si la rugaciune. Nu pot zice ca Rohia nu e faina, dar e acelasi fast si grandomanie, care o vezi in marea majoritate a manastirilor si a bisericilor de la noi. Ceva de acum comercial. Sa vina credinciosii si sa doneze. Nu neg ca de-a lungul timpului, in istorie, biserica a fost ca un leagan de cultura pentru popor, dar a si profitat din plin de nestiinta si credinta marii majoritati. Si asta se vede in timpurile noastre. Acele lacase de cult care deja sunt palate. Ori Hristos a zis „Mergeti si nu luati nimic cu voi. Nu va trebuie adapost, traiti doar cu ce vi se da”. (Nu e exact cum scrie in Biblie, dar intelegeti substratul). In ziua de azi in numele lui Hristos se cer miliarde si nu prea am vazut ca biserica sa faca cine stie ce mari opere de caritate. Doar mega constructii. Na ca am zis-o pana la urma. Ma puteti condamna pentru ceea ce am scris acum, dar asta e opinia mea. In fine, terminam cu vizitatul lacaselor de cult si ne intoarcem in Sangeorz Bai, unde ne despartim de Mircea, ne viziteaza si Emil. Cu ocazia asta ne-am cunoscut personal, dupa care pregatit bagajul pentru drum.

A doua zi ne luam ramas bun de la meleagurile bistritene, unde oameii ne-au primit asa de frumos cu inima deschisa si cu bucurie. Mos Ilie incepuse sa-si faca de cap bine prin zona, asa ca iar ii tragem teapa si plecam spre meleaguri branene,

unde am fost invitati de prietenul meu Costi Taposu si parintii lui, sa petrecem macar o zi.

Daca am promis, am promis. Am fost primiti cu inima deschisa si de Costi si de parintii lui. Am incercat daca tot eram acolo si tata lui Costi cosea sa trag si eu o brazda. Bine ca nu am taiat picioarele nimanui. Imi place la coasa dar sa stau lungit in fan si sa privesc.20180625_11213020180625_112402

Nu am stat linistiti nici acolo. Am facut o plimbare pana „in vale” cum ii zice Costi, la o poienita unde au un adapost pentru vite si o casuta.

O poiana frumoasa la baza Craiului, si langa un paraias care susura asa de frumos si cu multe flori, in special bulbuci, car asa cum v-am mai zis sunt unele din florile mele favorite.

Nu va spun ce am facut acolo. Sau sa va spun? Gratar ca tot romanul. Era timpul sa ne mai si odihnim, nu sa tragem numai in panta. Sa mai mirosim si ceva fum de carne pe jar nu?

Ei si se facu timpul sa o luam spre casele noastre, dupa atata amar de vreme, peste 2200 de km batuti si foarte multe locatii schimbate.

Cum va spuneam cand am inceput acest „foileton”, a fost extraordinar de frumos, dar obositor. Multe zile am pierdut pe drum. Daca infrastructura noastra e cum e, 8 zile le-am pierdut cu drumul de la o locatie la alta. Cat de dimineata plecai, prin localitati nu aveai cum sa mergi cu viteza. Pana ajungeai, pana descarcai bagajul, pana te cazai, ziua era pierduta. De asta am zis, ca de acum nu o mai iau brambura prin tara, ci ma hotarasc la o zona, merg, caut o cazare undeva „central” si de acolo pe o raza de maxim 100 de km (ce inseamna maxim 2 ore cu masina, cu 50/h), poti face toate traseele, obiective turistice, etc.

Dragilor, asta a fost „saga rododendronului”. Stiu ca v-am plictisit, dar totusi ati avut rabdare sa cititi. Stati pe faza in continuare, ca am sa va povestesc cum a fost in Delta, dupa care am foarte, foarte multe amintiri.

La buna vedere.

Sfarsit.

received_1017815384912881

 

Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Episodul Noua. Rodnei, Partea a Treia. Dupa flori de colt.

Salutare dragilor. Uite ca m-am dat de gol inca de la inceput, dupa ce floare am umblat in a treia zi in Rodnei. Fara sa vreau mi-a scapat. Acum daca porumbelul a zburat, ramane asa ce sa facem nu?

Nu va asteptati la asta nu? Ce gandeati voi, „Cine stie ce floare comuna ne arata, dar ii da atata cu suspansul, sa stam sa citim balariile lui” Surpriza a fost si pentru mine, ca in perioada aia erau inflorite. Era imediat dupa jumatea lui iunie. In alti ani, nu mai departe anul trecut abia bine prin iulie le-am gasit. Poate gresesc eu, nu cunosc poate perioada lor de inflorire, dar oricum m-am bucurat enorm ca am reusit sa le gasesc. A fost ca un bonus, al turei. Dupa atata roz, mai schimbam culoarea nu?

Legenda care circula in folclorul popular romanesc pune aparitia pe pamant a florii de colt in stransa legatura cu momentul nasterii lui Iisus Hristos, astfel ca: Steaua care i-a calauzit pe cei trei magi spre locul nasterii Domnului, a stat o clipa deasupra Bethleemului si s-a gandit ce sa faca mai departe, caci isi indeplinise misiunea data de Dumnezeu.

“Sa mai stau pe cer asa stralucitoare cum m-a facut stapanul lumei, nu se poate, fiindca nu trebuie sa uit ca unealta smerita sunt in mana Domnului; si apoi s-ar insela oamenii, crezand ca pe fiece seara s-a nascut Fiul. Unde sa ma aciuiesc, dar, pe Pamant?”

Si cobori steaua de pe bolta, sa-si afle locul de odihna. Calatorind peste mari si tari, peste tinuturi cu oameni mai salbatici decat fiarele, care inrobeau alti oameni, sau se razboiau pe gustul conducatorilor, intr-o zi…“steaua sosi deasupra unor munti inalti cu spinari imbracate cu o iarba scunda”, stanci golase si molifti trufasi. Erau Bucegii, cufundati in liniste si pace, cum nu intalnise nicaieri in lunga sa ratacire in jurul Pamantului.

“Nici chiote salbatice chematoare la maceluri, nici vaete, nici plansete; o tacere adanca nesfarsita. Si, desfacandu-se in mii de stelute, cazu, de se agata se steiuri si ziduri uriase; fiecare steluta se facu o floare alba, moale ca lana; Si asa se infaptui Floarea Bucegilor.” Sursa autotstiutorul internet.

Hai ca iar v-am „aburit” un pic nu? Cu o legenda, cu perioada de inflorire, bla, bla  si v-am captat atentia.

Va spuneam ca atunci cand am hotarat sa ajung in Rodnei pe partea bistriteana, am inceput sa caut informatii pe la prieteni despre trasee, cazare, etc. Si pe cine sa intreb dintre prietenii pe Facebook, care stiam ca sunt din zona si ii si vedeam toata ziua batand coclaurii pe acolo? Carmen si Gabi Albert. Doi oameni minunati si cu dragoste de natura. Ei la randul lor mi-au facut cunostinta cu Emil Jarda, un alt om cu dragoste de batut cararile, si bun cunoscator al zonei. Le multumesc mult, pentru toate informatiile oferite si pentru prietenia lor.DSCF2771

Hotaram noi sa ne intalnim vineri in Rodna, si sa plecam intr-o mica drumetie, spre o „poiana” cu flori de colt. Vazusem la Gabi pe profil cu un an in urma niste poze de acolo si voiam si eu sa ajung.

Ne intalnim noi, la intrare pe Valea Vinului, iar Carmen ne face o primire de zile mari. Placinte cu branza si visinata. „Asa se primeste lumea la Bistrita” ne-a zis ea. Apoi cum sa nu-ti placa in Bistrita, cand pe unde te duci, esti primit cu bucurie si servit doar cu bunatati.

Inainte de a merge la flori de colt, Gabi zice sa mergem pe traseul spre poiana cu narcise, sa-l vedem. Narcisele erau trecute, dar ca sa stim pe viitor traseul. Traseul ala nu are marcaj din ce am vazut. E un forestier, si are niste hartii scoase la imprimanta, plasticate si lipite de copaci „Spre Poiana Narciselor”.

Doar nu credeati ca imediat va duc la flori de colt? Nu dragilor, e drum lung pana acolo. Avem de urcat, avem de povestit, de vazut peisaje si ajungem si la ele. Si totusi tin inca o surpriza pana la sfarsit. Asta ca sa sa stati pana la finalul povestii. Ca asa ati vazut o floare de colt in poza de la inceput si gata.

Cum spuneam plecam pe traseu, de-a lungul unui forestier, prin padure. Incet, incet, cu povesti, cu glume. Doar ce ne cunoscusem personal atunci si cu familia Albert si cu Aurelia Nagy, deci aveam destule sa ne zicem.20180622_145619

In plus venise si Mircea Miclea, cu care nu ma mai vazusem de mai bine de un an jumate si aveam de asemenea o groaza de recuperat.20180622_113105

Cum spuneam, mergeam agale si ne vorbeam, mai o poza de grup, mai o poza la o ciuperca, la un burete, mai culegeam fragute, DSCF2490care erau din belsug, ca nici nu stiu cand am ajuns in poiana. Si e ceva de urcat. Am realizat asta cand ne-am intors pe coborare.

Poiana narciselor, e intr-adevar intinsa. Acum nu avea narcise, trecusera. In schimb gasim o groaza de bureti, piciorul caprioarei. Finu era in mediul lui, alerga pe pantele alea si le aduna, pentru masa de seara.

Ajungem la un moment dat la o stana parasita, care ne va prinde bine ca e acolo la intoarcere, pentru ca Nea Ilie, deja era pe urmele noastre si era nervos tare ca l-am lasat cu buza umflata in Retezat. Tuna si fulgera peste Ineu de ziceai ca ce e aia.

Nu ne-a speriat, eram obisnuiti cu toanele lui. Ne-a facut figuri tot concediul. Asa ca acum ce bodoganea el acolo in legea lui, era „apa de ploaie”. Ne continuam traseul prin frumoasa poiana, unde mi-am pus in cap sa ajung in perioada infloririi narciselor neaparat. La Vad am fost acum un an de zile. Multi spun ca asta e mai frumoasa. Am vazut poze, dar nu fac comparatie. Fiecare are frumusetea si farmecul ei. Si acum in perioada asta era frumos, ca dupa narcise au aparut fel de fel de alte floricele. Va spuneam ca Rodnei e unul din cei mai frumosi munti ca vegetatie, ca flora.

Incet, incet ajungem si la capatul traseului, unde facem un mic popas, sa ne hidratam si sa mancam ceva, si bineinteles sa ne „prostim” ca niste copii mici, ce i-a scapat parintii din ochi.

O sarmana catelusa amarata si flamanda, de la o stana din vale cand ne-a vazut, parca a simtit ca e si pentru ea timpul sa manace. A venit pe langa noi cu coada intre picioare, doar, doar s-o lipi de o bucata de paine. S-a lipit ea de mai multe, nu numai o bucata de paine. Dupa cum manca cred ca nu mai vazuse asemenea „trufandale” de ceva timp.

Nu v-am spus de calutii care i-am intalnit in drum. Frumosi, liberi pasteau pe pantele alea, mai mare dragul sa stai sa-i privesti.

Asta imi place la noi in tara, in munti. Vezi atatea turme de animale domestice, slobode pe munte. Turme de oi, vaci, cai, in verdeata aia, pasc linistite. Auzi doar talangile lor, si ciripitul pasarelelor. Intr-adevar peisaj mioritic.

Eii si e timpul sa ne indreptam spre acea poiana secreta. Nu o stiu multi, doar iubitorii de natura din zona si bineinteles cei ca noi care venim de la sute de kilometri distanta sa vedem acele minunatii ghidati de ei. Si e si bine sa ramana cat mai putin cunoscuta. Pentru ca altfel se ajunge ca in Bucegi sau in alte parti, unde urca o groaza de lume si au fost cazuri ca au rupt acele gingasii. Degeaba le atragi atentia, ca te ia si la injurat. Ei considera ca nu au facut nimic rau. Ce daca au rupt o floare, doar cresc altele. In fine nu are sens sa dezbat acest subiect. Sa trec la ale mele.

Ajunsi la locul cu pricina, numai ca incepem sa ne cataram dupa ele. Nu e un loc chiar pentru oricine si e si mai bine. Te lasi pe o panta foarte abrupta ca sa le fotografiezi. Sub tine sunt mai bine de 200 de metri. Daca o iei la vale de acolo, pana jos ajungi dezmembrat bine. Dar ce nu face omul sa aibe o poza cu o floare de colt? Se catara pe toate stancile si povarnisurile.

Ce spuneti? Sunt superbe nu? Si mai bine ca le gasesti in locuri cat mai abrupte si cat mai sus. In felul asta nu ajung toti „turistii” la ele sa le rupa ca „sa le puna draga in vaza acasa”.

Balaurim si ne scalambaim pe stancile alea ca niste capre negre. Eu unul eram in al noulea cer ca am reusit sa gasesc flori de colt asa devreme anul asta. Ma gandeam ca ajung acasa dupa jumatea lui august, pana ajung pe munte nu credeam ca o sa mai vad.

Ei si cum mergeam noi pe pantele alea ce credeti ca gasim? O alta floare deosebita. Am dat de ea si in Bucegi, in Poiana Regala. Gingasul si frumosul bulbuc. Cum va ziceam si alta data, aceasta floricica are alaturi de floarea de colt, lalea pestrita, bujor de stepa si narcisa, ocupa un loc special in inima mea. Numai ca nu chiuiam de bucurie. V-am spus ca mai scot un iepure din palarie, dar la sfarsit. Te lasai pe panta sa-l fotografiezi, dar merita tot riscul la cat e de frumos.

Ne-am facut noi damblaua pe acolo, dar era timpul sa o luam din loc, ca Mos Ilie nu glumea. Venea nervos tare catre noi. Cum ziceam voia sa-si scoata parleala ca l-am tepuit in Retezat fugand din calea lui. Noi ca noi ca eram vinovati, dar ce vina aveau oamenii aia din Bistrita, care ne-au primit asa frumos? Sa traga ponoase din cauza noastra? Ca i-am dat teapa unui mos nabadaios? Am grabit noi pasul, dar tot ne-a ajuns. Avea armasarii odihniti si ne-a dat un pic de biciuiala. Noroc cu stana aia parasita, ca ne-am adapostit acolo un pic pana i-au trecut nervii mosului.

Dupa ce s-a linistit nebunaticul de mosneag, am fost rasplatiti cu un frumos curcubeu. DSCF2984

Am luat-o si noi in vale catinel, catinel, cu mosneagul pe urmele noastre, numai ca cum mai reduse-se presiunea un pic. Dadea ca la aspersor, maruntel. Nu ne-a afectat prea tare pana la masina, ca mergeam prin padure. Asa ca iar si-a luat teapa.

Incheiem normal in Sangeorz Bai la o terasa in fata unei beri reci, cu glume si poante si cu promisiunea de a ne revedea.

No dragilor, cam asta a fost povestea din a treia zi in Rodnei. Si cam aici se termina cu drumetitul. In ultima zi Mos Ilie nu ne-a mai lasat sa facem nici un traseu. S-a razbunat crunt pe noi. Dar si noi iar i-am dat teapa, ca ne-am urcat in masini si am plecat la vizitat unde era soare.

Dar asta maine in incheierea seriei „In Cautarea Rododendronului” Hai ca mai rezistati o poveste si gata. Incep cu amintirile. Acolo sa va tineti bine, ca ce am scris pana acum nu e nici un sfert din cate amintiri am.

La buna vede si

Va Urma….

received_1017815384912881

Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Episodul Noua. Partea a II-a, Tarnita Putredu.

Salutare dragilor. Hai ca nu mai e mult si scapati de stresul asta cu rododendronul. De fapt asta e ultima povestire despre el. Cea de maine e surpriza. Nici nu va asteptati voi despre ce e vorba. O sa mentin titlul pana la sfarsit cu rododendronul, ca normal tura a fost dupa aceasta floare. Acum ca am gasit si altele in drum, norocul meu si ghinionul vostru ca am un motiv in plus sa va stresez.

Va spuneam in partea intai a mini seriei despre Rodnei, ca am petrecut noaptea la Stana Popas Putredu Moara. Era timpul acum sa urcam mai sus unde ne chema floricica aia roz, ce umplea toata panta inainte de creasta.IMG_0794

Ne trezim noi dimineata si care a putut a luat micul dejun, cui i-a fost rau ca a facut abuz de jintita, de lapte si de branza, a stat si s-a uitat si a inghitit in sec. Ce sa-i faci ele sunt bune, dar daca faci abuz? Si mai ales ca organismul nostru e obisnuit cu panaramele din hipermarketuri, cand ii dai brusc si din belsug cu produse grase, automat e un soc pentru el.20180621_092539 Incepem sa urcam asa cum va povesteam in partea I pe o poteca nemarcata din fata stanei. Va spuneam ca potecile sunt conturate bine de-a lungul pantei. Nu ai cum sa gresesti si sa o iei aiurea, plus ca fiind in golul alpin e vizibilitate pana hat departe, nu ai cum sa ratacesti traseul. Acum, doar nivelul de dificultate la urcarea depinde de fiecare. Cine vrea poate sa o ia pieptis, cine nu pe curba de nivel. E mai lung, dar nu e obositor, nu-ti spargi plamanii. Traseul nu prezinta nici un fel de provocare tehnica, e doar urcare pe carare si admirat peisajul ce se deschide in fata ta.

Eii si incet, incet ajungem si la locul cu pricina. Adica acolo unde vedeam noi de jos de la stana extraordinar de mult bujorel. Nu-i mai zic rododendron sa nu inchideti calculatoarele. Desfatare totala. Alergat printre tufe si fotografiat. Era ultimul loc unde mai vedeam aceasta floare pe anul asta si voiam sa ma „satur” intr-adevar. Cum v-ati saturat si voi cred. Nu-i bai, mai e si la anul. Am stat acolo si am fotografiat cat am putut de mult. In toate unghiurile si-n toate pozitiile. Nu-mi mai venea sa plec. Dar orice inceput are si un sfarsit si orice lucru frumos tine putin. Cu toate ca tura a fost lunga, atatea zile si atatea masive, acum aproape de sfarsit mi se parea ca ieri am plecat de acasa. Va pun acum ultimele poze cu rododendron din povestile astea. Urmatoarea parte se va numi tot la fel „In Cautarea Rododendronului” dar o sa aveti o surpriza. Am gasit alte flori, la fel de frumoase si la fel de gingase. Si fiti atenti ca sunt multe, multe poze acum. Cum m-am saturat eu de admirat, sa va saturati si voi, sa tina pana la anul cand o sa infloreasca din nou.

Plecam mai departe spre creasta, unde facem un mic popas de orientare si de planing. Normal aveam in plan Ineul dar ajunsi sus, ne-a cam dat cu virgula. In primul rand marcaje, la fel ca si acum 2 ani in Rodnei, destul de proaste. Era un marcaj de orientare, dar daca voi reusiti sa intelegeti ceva de pe el, inseamna ca nu mai vad eu bine.20180621_101030

Am deslusit la un moment dat Ineu, dupa care Gargalau. Ca timpi nimic. Marcajul era clar banda rosie, marcaj de traseu de creasta. Stiam de la baciul de la stana ca de acolo de sus pana la Ineu sunt 3 ore. Pana la Gargalau, care se vedea opus de Ineu, am banuit noi ca e la cam la fel. Parea aceeasi distanta. Mai era un marcaj triunghi albastru care se sfarsea acolo pe o piatra la baza stalpului. Imi pare rau ca nu i-am facut poza. Am scos harta sa ne dam seama ce e cu el. Era marcajul de traseu ce pleca din Rodna, pana in saua respectiva. Acolo se intersecta cu traseul de creasta. Dar nimic, nici o indicatie, nici un stalp orientativ, de unde vine, unde duce. Noroc cu harta. Multumesc „Muntii Nostrii”. Asa am deslusit si noi cam pe unde suntem si ce ne asteapta.

V-am zis ca ne dadea cu virgula la timpi. Trei ore dus pana la Ineu, trei intors, inca doua ore coborare pana la masina, ete ca se facura 8 ore. Nu era mult ca traseu. Am facut altele mai lungi si mai grele, dar aveam de mers cu masina in Sangeorz Bai, prin Pasul Rotunda. Si ne mai lua doua ore, ca mergeam pe forestier. Nu puteai sa dai blana la acceleratie. Problema era de vreme, ca se pare ca Mos Ilie ne-a ajuns din urma. Pe partea aia spre Ineu si spre Rotunda era cam negru. Ne era sa nu ne prinda vre-o rupere de nori pe forestier prin padure ca o puneam. Asa ca hotaram sa facem un popas mai lung, sa admiram privelistea care era de vis (Se vedea pana in Muntii Maramuresului), dupa care sa incepem sa coboram spre masina, sa avem timp sa ajungem, nu sa ne prinda noaptea sau vremea rea pe forestier.

Incepem sa coboram incet, desfatandu-ne inca odata cu privelistea muntelui inrosit.

Parca nu ne venea sa plecam de acolo. Am mers cat de incet am putut. Timp aveam acum, nu ne mai presa, asa ca am mai tras niste cadre pe traseu pana la masina.

Ne punem pe drum, oprim un pic sus in pas la cabana. Am crezut ca gasim o cafea, un ceai ceva, dar nimic. Facem niste poze si-i dam bataie in vale spre Sangeorz Bai.

Ca informatie, despre pasul Rotunda. Drumul e forestier. Partea bistriteana, pana sus e mai lunga, dar buna. Se poate merge si cu o masina cu garda mai joasa, gen Volkswagen, Ford, Opel, etc. Cu un Logan sau un 4×4 nu ai nici o taina, mergi lejer. Partea dinspre Bucovina, e mai scurta dar e un pic mai stricata, nu mai merg masinile cu garda joasa enumerate mai sus. Sau merg, dar pe riscul proprietarului. Cu Logan si 4×4 nu ai nici o treaba. La Logan un pic de atentie, ca sunt ceva denivelari facute de camioane, ce cara de sus piatra. Drumul a fost pe vremuri de demult cu piatra cubica din ce am vazut. Facut de nemti in timpul razboiului, dar nu a mai fost intretinut. Ca la noi. Cum au putut aia sa faca intr-un timp relativ scurt si fara tehnologia de azi drumuri ce taie muntii, iar azi ne cacaim pentru un kilometru de autostrada in campie. Cred ca i-au ajutat extraterestrii.

In fine deviez de la subiect. Daca e uscat se trece fara probleme pana in Pasul Prislop, care e in lucru. Adica in sfarsit se asfalteaza. Cred ca pana la anul va fi gata si se va putea circula normal si pe acolo.

Dragilor, cam asta a fost a doua zi de Rodnei. Urmeaza a treia. Stati aproape sa vedeti ce am gasit noi si pe unde ne-am cocotat.

Va Urma….

received_1017815384912881

 

 

 

 

Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Episodul Noua. Muntii Rodnei. Partea I, Stana Popas Putredu Moara.

Salutare dragilor. Gata pregatiti sa cititi povestile din Rodnei? Pentru ca asa cum am zis, acestui masiv, o sa-i dedic 3 parti. De ce? Pentru ca mi-a placut foarte mult cum ne-a primit. Parca cu bucurie, ca am decis sa-l vizitam. Ne-a primit cu mult soare si mult rododendron si nu numai. Pentru ca aici am intalnit niste oameni minunati. Cu unii dintre ei eram prieteni pe Facebook de ani de zile, dar nu reusisem sa ne intalnim, iar pe unii i-am cunoscut ad-hoc, la fata locului printr-o intamplare, dar ne-am imprietenit si am stat la povesti de parca ne cunosteam de o viata. Asa ca indiferent de ce ati zice, eu tot scriu trei parti.

Poate va intrebati unde e Stana Popas Putredu Moara? Cum se ajunge la ea si cum e? Pe parcursul povestirii o sa aflati cum am ajuns acolo, ce am descoperit si de ce am ramas in munte, cu toate ca aveam cazare platita in Sangeorz. Daca stiti cum e amplasata Cabana Malaiesti in Bucegi, cam la fel e amplasata si aceasta stana. Undeva intr-o caldare la 1700 de metri altitudine, avand o priveliste de vis in jur.

Ei si sa o luam cu inceputul. Va spuneam ca din Retezat mos Ilie ne-a gonit cu tunete si fulgere. Te pui cu el? Normal ca nu. Asa ca am hotarat sa-i dam bataie spre Rodnei, unde am vazut pe net la meteo ca vremea era buna. Ce sens avea sa stam sa nu putem face nimic in Retezat, cand in urmatoarea destinatie (si ultima) a periplului era soare si bine.

Zis si facut. Sus in masina si pe aci ti-e drumul. Facem un mic popas in Aiud, unde ne intalnim cu o parte din Zurlii, care locuiau acolo si mai departe spre destinatia noastra: Sangeorz Bai.20180619_143141

Noi plecasem din Retezat, dar nu aveam nimic aranjat la cazare. Prima data am zis ca ajungem vineri in Rodnei si trebuia sa stam undeva la o cabana. Dar daca am devansat si stateam mai multe zile, am zis sa cautam o locatie „centrala”. I-am stresat pe Gabi si Carmen Albert, deasemenea pe Emil Jarda, care nici macar nu-l cunosteam, sa-mi recomande o pensiune cat de cat buna in zona. Cum va mai ziceam nu sunt amator de lux, dar nici sa platesc si sa stau in cocina, sau proprietarii sa fie din aia care nu au pic de respect. Genul ala ca daca au o pensiune se pun pe aceeasi treapta cu Onassis si noi cei ce venim sa ne cazam suntem niste paria. Pana la urma am gasit in Sangeorz Bai, Vila Luminita. Recomand tuturor locatia. Curata, pretul bun in raport cu conditiile, care sunt ca de hotel de cel putin 4 stele. Ai tot confortul, iar proprietarii sunt foarte amabili si saritori, in caz ca ai nevoie de ceva. Au si restaurant daca vrei sa mananci acolo, daca nu, nu e nici o problema ca ai mancarea ta.

Dimineata, trezirea cu noaptea in cap, ca de eram in concediu si un om in concediu se scoala la 6 sau la 7 dimineata. Cand esti la munca iti permiti sa te scoli la un 8 sau 9 sau chiar ca mine la 11:30, pentru ca iau serviciul de la 12. Asa e in concediu, cat mai dimineata trezirea, ca nu am venit sa ne odihnim, nu clar. Am plecat sa urcam cat mai multi munti.

Cum va spuneam si alta data, pe partea bistriteana in Rodnei nu am fost niciodata. Pe Maramures in schimb am balaurit ceva. Am fost ca tot omul pe Pietrosul Rodnei. Am balaurit odata pana am ramas fara apa. Daca nu ati citit povestea o puteti citi aici. E haioasa. In Bistrita am fost doar in tranzit si-mi doream de mult sa ajung sa cunosc si partea aia de tara.

Ei uite ca dorinta mi s-a implinit si stateam mai multe zile acum, nu numai doua cum programasem la inceput. Zona mi-a placut la nebunie, colinele alea dulci la inceput cu livezi de pomi fructiferi (din care se face celebra „aghiazma de Bistrita”),  pasuni cu stoguri de fan ici si colo si cu turme de mioare si de vaci, iar in zare se inalta semete varfurile masivului. Nu le cunosc pe toate inca si nu am apucat sa urc pe ele, dar la anul acolo sunt. Balauresc pe toate coclaurile, lacurile si varfurile.

Eii dar sa lasam „abureala” si sa trecem la actiune. Dupa studii indelungate, si intrebari la prieteni, hotaram sa o luam pe Valea Cormaia spre varful Rabla. Zis si facut. Numai ca in drumul nostru ne „impiedicam” de o cascada frumos amenajata. Cu lanturi cu tot tacamul, numai buna sa te sui pe ea. Am inteles ca se numeste Cascada Cei, in grai localnic. In graiul nostru a celor din Regat, Cascada Chei. Faina tare si chiar la sosea.

Cum ne cataram noi pe acolo, apare o masina si vedem ca se coboara din ea patru persoane, din care una cu o camera de filmat, pe care o instaleaza si incepe sa ne filmeze. Ne dam noi jos de pe cascada si ne dam binete. DSC_0757Din vorba in vorba aflam ca sunt proprietarii unei stane in munte, amenajata ca sa primeasca si turisti si erau cu o echipa de la ProTv, sa filmeze in zona pentru promovare.

Suntem intrebati daca nu vrem sa spunem cate ceva despre zona, cum am ajuns, daca ne place, etc. Cum sa nu. Va dati seama ne vom vedea la ProTv, visul nebunului nu? (mama sa stai cu ochii pe ProTv si sa anunti toate neamurile da?)DSC_0661

Si tot din vorba in vorba, ne intreaba Flori, proprietara daca nu vrem sa mergem pana acolo sa vedem cum e. Mananci calule ovaz? Ma gandeam ca nu mai intreaba odata asta. Din descrierile lor, deja ma si vedeam cazat acolo intr-un viitor apropiat. Dar daca am fost invitati, am zis un da din toata inima (mai ceva ca atunci cand m-am insurat).

Si o punem pe drum. Trebuia sa trecem din Bistrita, in Maramures, prin pasul Rotunda. Si uite asa intr-o zi am calcat in trei judete; Bistrita, Suceava, cand am intrat din Rotunda in Prislop, si Maramuresul, cand am inceput sa urcam spre Muntele Putredu la stana.