Publicat pe Un comentariu

Feerie de primavara. Cascade de gheata in Valea Latoritei si ghiocei bogati in Cheile Oltetului.

Salutare dragilor. Nu am mai scris o povestioara de o perioada buna de timp. Mai precis de pe 10 august, de cand cu mitingul diasporei. Ce sens avea sa ma apuc eu de povestit despre drumetii si frumusetea naturii, cand toata lumea era incrancenata si inversunata, care contra jandarmilor, care contra demonstrantilor. Toti erau cu ochii pe evenimentul ala si pe ceea ce a urmat; declaratii, acuze, etc. Care mai de care ne-am dat cu parerea atunci pro si contra, asa ca am zis pas. Lasa sa se mai linisteasca lucrurile, ca sa nu scriu de pomana si voi sa nu cititi.

Nici acum nu e un moment propice, pentru ca bate la usa marele referendum. De asta nu va povestesc ce am facut vara asta ci o sa va aburesc cu ceva amintiri. Toti suntem concentrati si iar incrancenati, iar pro si contra acestui referendum. Se strica prietenii, se jigneste in mediul online mai ceva ca la usa cortului.  Nu esti de acord cu referendumul esti etichetat ca „pederast”, esti de acord imediat devii „pupator de moaste”. Ce sa zic, stau si „Guget” cum mai fac eu cateodata, la cat ne-au invrajbit politicienii. Politicieni care nu dau doi bani pe opiniile noastre sau pe ceea ce dorim noi de fapt. I-si urmaresc doar interesul lor, care e sa aibe cat mai multe beneficii, sa fure cat mai mult si sa-si capatuiasca toate neamurile. Iar noi ca niste fraieri ne certam intre noi pentru ce??? Cum ziceam mai sus, se strica prietenii de ani de zile datorita orientarii politice, datorita lor, porcilor din Parlament si din Guvern, dare-ar pesta porcina in ei.

In fine, nu am un blog despre politica, pentru ca sunt „apolitic”, dar ma doare cand vad in mediul on-line ca se iau la cearta oameni care-i stiam prieteni, care au mers impreuna in drumetii, s-au bucurat de frumusetea naturii, de minunatiile oferite de ea si deodata din cauza unor profitori care au ajuns sus se iau la cearta, se jignesc si strica o relatie de prietenie frumoasa. Pacat. Sfatul meu dragilor e sa-i dati naibii pe toti sa vedem ce or sa faca daca nimeni nu-i mai baga in seama?

Hai sa inchei cu introducerea asta „lacrimogena” si sa revenim la „oile noastre”, ma rog ale mele.

Va povesteam ca am bazait un pic prin Bucegi, dupa care tinta mea era Cozia, unde am vrut sa urc in toamna trecuta si nu am mai gasit loc la cabana, asa ca de la Stanisoara am facut cale intoarsa cu promisiunea de a reveni cat de curand in zona.

Zis si facut. Cum am terminat cu Bucegii, funduletul in masina si directia Valcea. Pe langa varful Cozia, erau o groaza de explorat in zona, asa ca am facut un plan pe zile, ca sa am timp sa vad cat mai multe. Era si perioada cand infloreau “ghioceii bogati”, o floare care pana atunci nu o vazusem decat in poze si tineam neaparat sa ma bucur “live” de frumusetea ei.  Si chiar numai atunci am vazut-o, pentru ca daca va aduceti aminte, anul asta cand am umblat dupa ei din nou, era acoperiti de zapada.

Ajungem la Caciulata si ne cazam la pensiunea Dada, care are si restaurant, unde se manaca dupa mine cel mai bine in zona. Mancarea e una, cazarea e partea a doua. Fiind folosit la cazare mai mult de tiristi si de persoane in tranzit, e cam „bardac”. Ce inseamna „bardac”? Pai vine soferul care vrea sa stea peste noapte, gaseste o fatuca in zona si imparte camera cu ea. Am zis ca nu mai stau cazat acolo niciodata. Nu am ce comenta la mancare, dar cazarea….

Cum ziceam facusem un plan pe zile, ca sa pot explora cat mai mult din acea faina zona unde eram a doua oara. Am mai fost in toamna, dar nu am stat decat putin, un weekend. Acum aveam mai multe zile la dispozitie.

Vorbesc cu fratele meu Lucian  Talasman 20160316_153249

si-mi propune sa facem o tura de o zi prin Valea Latoritei.20160316_150251

Localizata in partea de nord a judetului Vâlcea si incadrata la nord de Muntii Latoritei, la sud de Muntii Capatanii, la vest de maiestuosul Parang, iar la est de Valea Lotrului. Cu acces facil dinspre Valea Oltului. De la Brezoi se merge pe soseaua spre Voineasa, iar dupa in jur de 30 de km, se paraseste soseaua si se merge spre Ciunget. Se merge pe drumul spre barajul Petrimanu, care este in conditii bunicele sa zic asa. Mai are gropi dar cu o masina cu garda normala se trece, sau ma rog se trecea, vorbesc de acum 2 ani.

Daca iti doresti o plimbare in salbaticie, Valea Latoritei, iti indeplineste aceasta dorinta, umplandu-ti plamanii cu aer pur de munte si inima de senzatia libertatii pure cum rar intalnesti. Toata valea e plina de caderi de apa, de paraiase, un adevarat paradis.

In perioada in care am fost eu toate acele paraiase si caderi de apa formau adevarate coroane de tutturi ce impodobeau fruntea acestui munte atat de frumos si salbatic si totusi atat de putin cunoscut. Sa va spun drept habar nu aveam de acest loc. Auzisem ceva de Latoritei si Ciungetu, de la prietenii din zona, dar, nu am stat sa aprofundez ca sa zic asa, pana in momentul in care am ajuns acolo si am vazut. A ramas un must go, must return, sa stau cateva zile cazat la cabana de langa barajul Petrimanu si sa iau toata zona la picior, catinel, catinel, sa o descopar incet, incet.

Nu am ajuns decat aproape de lac, de acolo nu am continuat. A fost ca sa zic asa o tura scurta de documentare mai mult, de descoperire, ramanand sa vin dupa sa bantui pe acolo asa cum ziceam mai sus. Din pacate, drumurile m-au purtat prin alte zari in anii astia, dar cum am eu piticii pusi cu seria de evenimente „Sa ne cunoastem tara”, mare lucru, daca nu anul viitor, nu o sa fiu prin zona.

Ne intoarcem spre cazare, pentru odihna, pentru ca doua zi aveam in plan urcarea pe Cozia cu innoptare la cabana, despre care o sa va povestesc alta data.

Dupa ce coboram din Cozia la urma sa ne intalnim si cu fratiorul nostru Arpi, ca sa-l celebram pe Lucian, a carui zi de nastere era atunci. Cei trei care au speriat gainile.IMG_20160319_072930 (2)

Pana sa ajungem la Lucian acasa la Muiereasca facem o scurta incursiune la manastirea Cozia, DSCN9899 (2)DSCN9898 (2)locul de vesnica odihna a marelui Mircea cel Batran, dupa care pornim spre Cascada Lotrisor. IMG_20160318_160650 (2)Mai fusesem in toamna trecuta, cand peisajul era ca un pastel, acum totul era schimbat. Peisajul arata inca de iarna, fara zapada, doar cu frunze uscate si copaci dezgoliti, dar natura incepea sa revina la viata. Ici si colo incepuse sa plesneasca mugurii copacilor, diferite floricele isi iteau capusorul din frunzisul mort, se auzeau ciripituri de pasarele. O adevarata incantare.

Cascada nu este una naturala, ci este facuta de mana omului in anii 70-71, cand a fost refacut drumul forestier si paraul a fost deviat printr-un tunel. Se poate ajunge si cu masina pana la cascada, dar recomandarea mea este sa lasati masina in parcarea amenajata la intrarea in parc si sa mergeti pe forestier pe banda albastra pana acolo. Va veti bucura de niste privelisti minunate.

Am admirat frumoasa cadere de apa, ne-am facut pozele de rigoare si am luat drumul spre Muiereasca, unde fratele nostru Lucian ne astepta cu nerabdare.

Ajunsi la Muiereasca, avem parte de un apus superb20160318_184001 si bineinteles ne apucam sa punem la cale escapada de a doua zi in Cheile Oltetului, unde Lucian isi serbeaza ziua de nastere in fiecare an.  Si are si motiv de ce sa-si serbeze acolo. E perioada cand infloresc Ghioceii Bogati. O floare gingasa si frumoasa pe care nu te mai saturi sa o admiri, dar care ajunge sa fie vanduta pe tarabe in piete sau la marginea drumului de catre „intreprinzatorii” colorati din zona. Nu inteleg, la intrarea in chei e o bariera si un padurar sau ce o fi el acolo, cum de nu-i controleaza cand ies? Vin cu lopeti si distrug poienite intregi de flori albe si frumoase. Anul urmator acolo e pustiu. Si acum „intreprinzatorii ca intreprinzatorii”, dar am vazut si „oameni de bine”, care la fel fac. Vin sapa si umplu portbagajul cu flori. „Sa-mi pun in gradina domnule”. Le atragi atentia, devin instantaneu iritati si violenti. Oare nu exista lege pentru asemenea specimene?20160319_132838

Cheile Oltetului, un alt loc frumos si salbatic de la noi din tara. Va spuneam in povestea de anul asta cand am fost iar la pozat de ghiocei, ca la prima mea tura acolo am facut hipotermie. Am avut noroc cu un catel care m-a salvat. O sa vina timpul sa vapovestesc si despre asta.

Am luat-o la pas prin chei, admirand maretia si salbaticia lor. Apa Oltetului si-a croit drum lin printre versanti, uneori nedepasind un metru intre ei, sau poate chiar mai putin.  Peisajul este mirific si in acelasi timp inspaimantator. Muntii sunt atat de apropiati, parca ar fi fost taiati in doua parti, incat ai senzatia ca te pot strivi.

Mergem usor la pas pana la iesirea din chei, de unde ne urcam in masini si pornim pe forestier cativa kilometri pana la o frumoasa cadere de apa, unde intalnim primele poienite cu acele gingasii albe. Va dati seama ca a urmat sedinta foto nu?

Ne facem damblaua, mai ales eu, care eram in al noulea cer, pentru ca era prima data cand vedeam „live” aceste gingase floricele, si-i dam mai departe, pana gasim un loc sa facem un mic picnic, sa-l sarbatorim pe Lucian si sa facem si cateva „trasnai”.

Lucian ne spune ca la cativa kilometri mai sus spre Curmatura Oltetului, este o cascada si mai mare si mai frumoasa si mai mult ca sigur vom avea surpriza sa gasim si turturi, la fel ca pe valea Latoritei. Asa ca fara sa stam prea mult pe ganduri, tusti in masina si dai bataie spre cascada. Ajunsi acolo, incantare mare, cascada era destul de involburata si intr-adevar era si impodobita de niste turturi destul de marisori si frumosi. Nu am stat mult pe ganduri si sus pe ea, ca de trebuia sa ne miscam un pic.

Tot in zona asta fiind mai indepartata, poienitele cu ghiocei, nu mai erau „arate” de „intreprinzatori” si „peisagisti”, si chiar ne-am putut desfata si „imbaia”, intre mii de floricele. Poienile erau neatinse de lopetile lor, era asa de linistit si frumos ca nu-ti mai venea sa pleci de acolo. Automat, am facut zeci de poze ca sa avem cat mai multe amintiri.

Am plecat de acolo atat de fericit, si incantat de ceea ce am vazut. Natura e frumoasa si-ti ofera atatea surprize, iti ofera liniste, pace, te incarci dupa o tura cu atata energie ca sa poti rezista stresului cotidian si greutatilor din ziua de azi. In schimb noi ce oferem? Distrugem, poluam, lasam in urma noastra munti de gunoaie. Cat sa mai reziste, cat sa se mai regenereze, cand noi dam iama ca vandalii si nu tinem cont de nimic. Suntem cea mai toxica si mai distrugatoare specie din regnul animal.

In drumul de intoarcere, ne-am oprit si la Costesti, pentru a vizita Trovantii. Forme stranii, ce s-au format acum 15 milioane de ani, cunoscute in popor ca „dorobanti”, „balatruci”, „pietre vii” sau „pietre care cresc dupa ploaie”, cu forme bizare, ovoide, elipsoidale, rotunde si cu marimi cuprinse intre cativa centimetri sau cativa metri.

Dragilor cam asta a fost incursiunea noastra prin unele din cele mai frumoase zone din Valcea. Ramane sa va mai povestesc si despre urcarea spre Cozia, dar asta dupa ce voi termina de povestit, ce am facut vara asta. Parang, Rhodos si Buila Vanturarita. E ceva de povestit, dar dupa ce trece agitatia asta cu referendumul, pentru ca asa cum am spus vad ca toata lumea nu mai vorbeste de altceva, decat de popi, partari si familie traditionala, care mananca doar sarmale sau tochitura cu mamaliguta.

La buna vedere si stati pe aproape dupa ce trece nebunia asta ca veti avea ce citi.

received_1017815384912881

 

 

Anunțuri publicitare
Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Incheiere.

Salutare dragilor. V-am lasat o zi sa respirati, doar nu era sa o tin continuu, fara sa aveti o mica pauza nu? V-am lasat momentul asta de respiro, ca dupa ce termin cu rododendronul, incep cu amintirile. Va spuneam am multe, multe amintiri. Si nu v-am spus inca povestea din Delta. Deci aveti de suportat inca multe. Pana plec acasa si incep sa bantui prin tara ca sa nu mai am timp de povestit, mai sunt 4 saptamani. Chin mare.

Ei si cum spuneam ce e frumos trece repede, nici nu stiu cand s-au scurs zilele. Mai aveam o zi de stat in Rodnei, zi in care planificasem o urcare pe Varful Ineu. Asa cum spuneam, tura asta nu a fost sa ating varfuri. Tinta era locurile cu rododendron, atat. Dar avand o zi in plus, am vorbit cu Emil Jarda sa ne gasim si sa mergem pe Ineu. Cu ocazia asta ne cunosteam personal.

Dar vezi ca Mos Ilie, tot contra noastra. Ne trezim dimineata la 6 si ploua de rupea. De fapt toata noaptea a plouat. Ce sa faci? Am vorbit la telefon, sa stam linistiti. Mergem sa vizitam manastiri, si alte obiective in zona.

Incepem cu manastirea Cormaia. Situata pe Valea Plesei, din Cormaia. Conform site-ului Protopopiatul Ortodox Roman Nasaud, „La inceput aici a fost construita o biserica, a carei istorie se pierde in negura timpurilor. De la aceasta au ramas doar cateva icoane ce se gasesc in bisericuta de lemn, ridicata ulterior in 1636 de calugari veniti de la Manastirile Neamt si Putna din Moldova. Manastirea a fost distrusa in anul 1761 din ordinul generalului Bukow. Doar micuta bisericuta a scapat flacarilor. De-a lungul timpului (250 de ani) aceasta micuta bisericuta, a fost stramutata in mai multe locuri, pana in 2003 cand s-a reintors pe vechea ei vatra si s-a inceput restaurarea.”

Intr-adevar, bisericuta de lemn e ceva deosebit. Eu nu sunt un tip religios. Ma dezgusta ce fac preotii din ziua de azi. Imbracati in aur, cupole poleite tot cu aur. Taxa de aia, taxa de aia. In fine, nu vreau sa incep o discutie, care nu-si are sensul in aceasta povestire. Poate unii dintre voi sunteti mai religiosi ca mine si nu vreau sa fiu condamnat.

In interior fiind monument national, nu am avut voie sa fotografiem icoanele vechi, si iconostasul. Le-am admirat, si ne-am minunat cum au rezistat atatea sute de ani. Intr-adevar deosebite. Pictura aia veche, facuta fara tehnica moderna, Adobe, sau mai stiu eu ce programe de grafica.

Tot ploaie si cand am iesit din manastire, unde sa mergem? Ce sa facem? Mircea Miclea ne spune de o alta manastire, dar tocmai la Targu Lapus. Tot asa o manastire, mai noau decat Cormaia, dar frumoasa si renumita. Asezata pe un deal si cu o priveliste super. Manastirea Rohia. Nu auzisem de ea, daca nu sunt cu manastirile, bisericile, habar nu aveam.

Construita in 1923, se vede ca este mult mai faimoasa si mai vizitata decat retrasa Cormaia. Cladirile mult mai mari si mai fastuoase. In plus se construieste in incinta un ditamai centrul cultural. O cladire ca o cetate. Si biserica in sine arata ca o cetate. Cei care din voi ati fost acolo stiu despre ce vorbesc.

Intr-adevar privelistea de acolo e frumoasa. Cum e amplasata manastirea sus pe deal. Pacat ca ploua si nu am putut face poze ca lumea. Totusi mai mult mi-a placut micuta Cormaia. Mai intima, mai simpla, te imbia mai degraba la reflectare si la rugaciune. Nu pot zice ca Rohia nu e faina, dar e acelasi fast si grandomanie, care o vezi in marea majoritate a manastirilor si a bisericilor de la noi. Ceva de acum comercial. Sa vina credinciosii si sa doneze. Nu neg ca de-a lungul timpului, in istorie, biserica a fost ca un leagan de cultura pentru popor, dar a si profitat din plin de nestiinta si credinta marii majoritati. Si asta se vede in timpurile noastre. Acele lacase de cult care deja sunt palate. Ori Hristos a zis „Mergeti si nu luati nimic cu voi. Nu va trebuie adapost, traiti doar cu ce vi se da”. (Nu e exact cum scrie in Biblie, dar intelegeti substratul). In ziua de azi in numele lui Hristos se cer miliarde si nu prea am vazut ca biserica sa faca cine stie ce mari opere de caritate. Doar mega constructii. Na ca am zis-o pana la urma. Ma puteti condamna pentru ceea ce am scris acum, dar asta e opinia mea. In fine, terminam cu vizitatul lacaselor de cult si ne intoarcem in Sangeorz Bai, unde ne despartim de Mircea, ne viziteaza si Emil. Cu ocazia asta ne-am cunoscut personal, dupa care pregatit bagajul pentru drum.

A doua zi ne luam ramas bun de la meleagurile bistritene, unde oameii ne-au primit asa de frumos cu inima deschisa si cu bucurie. Mos Ilie incepuse sa-si faca de cap bine prin zona, asa ca iar ii tragem teapa si plecam spre meleaguri branene,

unde am fost invitati de prietenul meu Costi Taposu si parintii lui, sa petrecem macar o zi.

Daca am promis, am promis. Am fost primiti cu inima deschisa si de Costi si de parintii lui. Am incercat daca tot eram acolo si tata lui Costi cosea sa trag si eu o brazda. Bine ca nu am taiat picioarele nimanui. Imi place la coasa dar sa stau lungit in fan si sa privesc.20180625_11213020180625_112402

Nu am stat linistiti nici acolo. Am facut o plimbare pana „in vale” cum ii zice Costi, la o poienita unde au un adapost pentru vite si o casuta.

O poiana frumoasa la baza Craiului, si langa un paraias care susura asa de frumos si cu multe flori, in special bulbuci, car asa cum v-am mai zis sunt unele din florile mele favorite.

Nu va spun ce am facut acolo. Sau sa va spun? Gratar ca tot romanul. Era timpul sa ne mai si odihnim, nu sa tragem numai in panta. Sa mai mirosim si ceva fum de carne pe jar nu?

Ei si se facu timpul sa o luam spre casele noastre, dupa atata amar de vreme, peste 2200 de km batuti si foarte multe locatii schimbate.

Cum va spuneam cand am inceput acest „foileton”, a fost extraordinar de frumos, dar obositor. Multe zile am pierdut pe drum. Daca infrastructura noastra e cum e, 8 zile le-am pierdut cu drumul de la o locatie la alta. Cat de dimineata plecai, prin localitati nu aveai cum sa mergi cu viteza. Pana ajungeai, pana descarcai bagajul, pana te cazai, ziua era pierduta. De asta am zis, ca de acum nu o mai iau brambura prin tara, ci ma hotarasc la o zona, merg, caut o cazare undeva „central” si de acolo pe o raza de maxim 100 de km (ce inseamna maxim 2 ore cu masina, cu 50/h), poti face toate traseele, obiective turistice, etc.

Dragilor, asta a fost „saga rododendronului”. Stiu ca v-am plictisit, dar totusi ati avut rabdare sa cititi. Stati pe faza in continuare, ca am sa va povestesc cum a fost in Delta, dupa care am foarte, foarte multe amintiri.

La buna vedere.

Sfarsit.

received_1017815384912881

 

Publicat pe Un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Episodul Sase. Muntii Capatanii.

Salutare dragilor. Gata pentru un nou episod al turei dupa rododendron?? Eu sunt pregatit sa va povestesc despre vizita noastra in Muntii Capatanii. Un masiv in care am fost ca sa zic asa la poale. In Cheile Oltetului, si cel mai sus in Curmatura Oltetului. Nu stiam mai nimic despre acest masiv. Cand am facut evenimentul in toamna trecuta, Capatanii, nu erau prinsi in traseu. Cineva dintre cei care i-am invitat la tura, Kata Popescu cred ca a fost, m-a intrebat „Dar in Capatanii nu vii? Ca e foarte mult rododendron”.20180613_105703

Drept sa va spun habar nu aveam. Nu stiam nici ce varfuri sunt acolo, nici pe unde si cum se urca. Am mai avut o tentativa de urcare in Capatanii, in primavara inainte de a merge in Cheile Oltetului, dupa ce am fost in Vrancei, dar daca Mariuca mea si-a scrantit picorul in Fagaras la Negoiu, si a fost perioada aia de viscole, am renuntat.

Ei acum era vremea sa fac cunostinta si cu Muntii Capatanii, despre care intre timp macar am citit cate ceva.

Dupa ce am coborat din Fagaras de la Sambata, ne-am oprit o noapte totusi, sa ne odihnim in Samabata de Sus la Pensiunea Roua Muntilor, o pensiune care o recomand tuturor cu drag. Vasile si Dorina sunt doi oameni minunati, iar conditiile sunt excelente. Se si poate manca, e si piscina, pentru cine vrea numai sa se relaxeze. Ca pont sa mergeti in perioada cirelelor, cum am fost noi. Au la ciresi si toti incarcati, cu niste cirese gustoase de nu te-ai mai fi dat jos din pom.20180611_113553

Dupa ce ne luam ramas bun de la primitoarele nostre gazde, o punem pe drum. Primul stop, Muiereasca, la fratele mai mare, Lucian Talasman. Nu ne mai vazusem din primavara si fiind in drum i-am facut o vizita. Nu ma grabeam sa ajung in Vaideeni la cazare. In munte urcam abia a doua zi dimineata, asa ca aveam timp. 20180611_152716

Am ajuns seara la Vaideeni, si ne-am cazat la pensiunea Moara Viselor. O pensiune foarte frumoasa, cu mult spatiu, au si un lac cu nuferi, raul in spate, si cu ceva istorie. Inclusiv Regele Mihai, a fost aici. O recomand tuturor ce merg in zona. E ultima pensiune, chiar la marginea padurii, pe traseul ce merge la Lacul Balota.

Poate o sa ziceti ca fac reclama la pensiuni. Sub nici o forma. Doar ofer niste informatii pentru cei care citesc si vre-odata vor sa viziteze zona sa nu ia vre-o teapa. Ca unul care umbla hai hui prin tara cand am timp, am mai luat si tepe la cazare si de asta incerc sa ofer informatii despre pensiunile unde am fost. Daca merita sau nu merita banul. Nu sunt un amator de lux. Am dormit si la stane, si la cort si-n refugii, iar la o pensiune caut sa fie curat si un minim de conditii. Am patit-o ca am platit bani de 4 stele si am stat in conditii de cabana de creasta. Poate va amintiti de tura de la Padis. Si mai sunt, nu am apucat inca sa povestesc peste tot unde am fost in tara de-a lungul anilor. Eu la randul meu, cand merg intr-o zona unde nu cunosc cer informatii de la prieteniii care ii am pe Facebook, si stiu ca stau in zona, pentru ca m-am saturat de luat tepe.

Zic eu ca am terminat cu introducerea si voi cred ca deja v-ati plictisit si asteptati ceva „actiune”. Gata trec la fapte.

Plecam dimineata spre Refugiul Casaria, impreuna cu Nea Nelu Carstea, un om minunat un adevarat montaniard, si un cunoscator al zonei. Am optat sa urcam cu o masina 4×4 pana acolo, deoarece traseul e foarte lung la picior si se merge doar pe forestier. Nu avea sens sa ne rupem spatele si picioarele, mai ales ca mai aveam cateva masive de facut. Si apoi mersul pe forestier imi place cum ii place cainelui a linge sare.

In drum gasim o cascada foarte faina, unde musai sa oprim sa facem poze nu?20180612_104037

Si ajungem si la Refugiul Casaria. Mi-a placut, construit cu simt de raspundere din piatra, iar inauntru curat, paturile au saltele de burete. E soba, lemne din belsug si taiate, masa afara, o bucatarie de vara unde poti face focul si gati ceva, izvorul e langa. E si WC, in padure si e mai curat decat cel de la Malaiesti. Ai cat de cat conditii, daca vrei sa stai 2-3 zile acolo.

Filmarea e facuta, in camera Salvamont a refugiului. Singura diferenta intre cele doua camere, sunt paturile si si dulapurile, unde isi tin cei de la Salvamont echipament, mancare, etc. Camera comuna a refugiului e mai mare sunt, 8 sau 10 priciuri.

Am lasat rucsacele in camera Salvamont care e incuiata si plecam, spre Varful Nedeia, cel mai inalt din masiv 2130 m. Nea Nelu ne spunea ca mai trec culegatorii de ciuperci, cu o culoare a fetei indefinita adica garoi (sunt destui si acolo in zona, nu mai scapam de ei) si daca vad ceva ei „culeg”, asa ca e mai bine sa stea sub cheie.

Traseul spre Nedeia e unul lejer, de plimbare. Urci dar nu in abrupt, ci pe forestier, usor. Dureaza cam 2 ore de acolo de la refugiu, si asta cu poze, cu admirat. De la refugiu se merge pe cerc albastru (CA). Nu ai cum sa pierzi traseul ca te duce forestierul pana acolo. Se urca si cu masini 4×4. Ce e curios, ca de juos de la refugiu e cerc albastru, iar mai sus chiar inainte de varf se transforma in punct rosu (PR). Oricum nu ai cum pierde traseul asa cum spuneam.

Ca surse de apa, sunt 2 izvoare in drum. Ultimul e chiar in prima panta si e chiar la drum ca sa zic asa. De acolo pana la varf nu mai e apa, dar mai faci maxim o ora.

Eii si dam si de „obiectul” drumetiei noastre. V-am tinut destul in asteptare. Nu era asa mult ca in Bucegi, sau ca in Fagaras, dar oricum mai mult ca in Ciucas, si fata de Iezer unde nu am putut urca la el. Sa zic ca era cam la fel ca in Leaota, si nu era trecut. Floarea era proaspata, si neafectata de intemperii, chiar in unele locuri erau tufe cu boboci inca.

Ce mi-a placut, e ca erau tufe chiar pe marginea drumului forestier. Iti dadea impresia ca mergi pe o alee in gradina. Frumos. Ajungem si la varf, unde se pune o ceata si un pic de vant. Nu era de ploaie, doar aburii ce se evaporau din pamantul saturat de ploi.

Si pe Nedeia era floare si vedeam pe toate pantele spre Curmatura Oltetului si spre Piatra Tarnovului. A facut bine Kata Popescu cand m-a sfatuit sa iau in calcul si Capatanii in periplul meu.

Cat am zabovit acolo, s-a ridicat ceata si ne-a lasat sa vedem privelistea. Intr-o parte vedeai Piatra Tarnovului (Tarnovul Mic si Tarnovul Mare), in fata puteai vedea pana in Curmatura Oltetului, si in cealalta parte Parangul.

Am zabovit ceva pe varf, si am mai fi stat dar ne luase foamea, asa ca hai inapoi la refugiu. Si bine am facut, ca am ajuns, am apucat sa pregatim ceva de bagat sub nas,20180612_162407 si unde nu s-a pus iar Mos Ilie pe noi cu tunete si fulgere. Ploaie nu a dat asa mult, putin dar cu niste stropi ca de te paleau iti invinetea ochiul.

Eii dupa aia, sa fi vazut ce joc al norilor. Deasupra noastra era limpede, dar in jur ziceai ca vine Apocalipsa.

Vanam fulgere. Toata tura am cautat sa prind unul in fotografie. Nu am reusit neam. Filmate mai am, dar in fotografie nimic. Si am prins ceva furtuni. Nu am avut noroc.

Dupa ploaie, iesim la pozat floricele si ciupercute, era devreme inca si lumina afara, iar atmosfera aia calma si linistita parca te imbia sa faci o plimbare prin poienitele care erau mai jos de refugiu.

Pana la urma, ne bagam la somnic, pentru ca a doua zi aveam in cap sa urcam pe Balota, iar dupa amiaza urma coborarea si drumul spre Muiereasca, la Lucian cu care aveam in plan sa urcam pe Fratosteanu.20180612_205949

Eii si ziua ce veni, a fost plina de surprize si chiar un pic de adrenalina. A inceput bine, cu o cafea, IMG_0344

dupa care am purces la drum. Vremea era senina, numai buna de plimbareala.

Traseul spre Balota de la refugiu, nu e marcat. Se mai vede pe ici pe colo cate un marcaj vechi dar vag.  E traseu spre varf, dar de la Lacul Balota. Dar si de aici e destul de simplu, chiar fara marcaje. De la Refugiu Casaria se pleaca pe acelasi traseu ca spre Medeia, si o luati la dreapta pe primul forestier, pana intr-o sa care se vede. Acolo se termina forestierul si iar faceti dreapta. O sa vedeti cararea, care va duce la o portiune cu grohotis, destul de abrupta.

E si in drumul nostru spre saua de care va povesteam, avem parte si de un pic de adrenalina. Dam de o turma de vaci care pastea pe acolo. Acum ca erau doar vaci nu era problema, dar erau pazite de un „taur comunal”, care cand vedea oameni, incepea sa faca excat ca unul de la corida. Pufnea, mugea, si dadea din copita de ziceai ca acum te ia in coarne. Nu va spun ca ne-am ascuns in jnepenis, pana a trecut boala cu turma lui. Ne uitam pe unde sa fugim daca se repezea la noi si aveam morcovul infipt bine la spate. Chestia e ca vacarul, statea lungit langa o piatra si-l durea in parti ca animalul lui se da la oameni. Vacar ce sa-i ceri. Cand i-am zis ca de ce nu a venit sa linisteasca panarama aia, el foarte nonsalant „Da ce sa-i fac”. Mai dai si de specimene de astea prin munte. De regula, ciobanii si vacarii care i-am intalnit in munte pana acum, toti isi linisteau cainii si animalele. Asta nu avea nici o treaba si avea si o fata de prostan. Vacar.20180613_102624Acolo Mariuca mea s-a oprit. A prins o teama de grohotisuri si de abrupt. Eu si Nea Nelu am continuat, peste grohotisul ala.

Se merge un pic pe curba de nivel si se ajunge in valea unui parau, pe care il treceti si continuati din nou tot pe un grohotis, si o panta cam serioasa. Un traverseu sa zic. Nu e lung dar trebuie un pic de atentie, mai ales daca e umed.

Se ajunge la o intersectie de trasee. Traseul care vine de la lacul Balota, din Curmatura Piatra Rosie, si un alt traseu pe banda rosie de la Nedeia.IMG_0455

De acolo se poate merge pe o curba de nivel si urca pe o panta mai lina, sau pe drept pana la varf. Noi am preferat varianta „la drept”, sa economisim timp, sa nu stea Mariuca mea singura prea mult.

Ajunsi sus in culme, aveam de gand sa facem toata acea „potcoava” care se vede de jos si sa coboram in grohotis. Ne apucam sa pozam tufele de rododendron,

ca odata, vedem ceva negru ca venea dinspre Nedeia si dinspre Tarnov si-l mai auzim si Mos Ilie in caruta lui care hurducaia pe deasupra noastra.20180613_113320

Strig la Nea Nelu, hai sa-i dam in vale ca de ne prinde pe aici, aia suntem. Vreau sa spun ca am facut pe de-a dreptul pe panta aia cea mai rapida coborare. In maxim 10 minute eram la Mariuca, care deja se panicase, nestiind de noi, auzind tunele si vazand fulgerele care scaparau pe sus. Daca mergeti vre-odata in zona sa va uitati la panta aia, ca nu e de joaca. Mare noroc am avut, ca nu am luat-o de-a berbeleacul si nu a dat ploaie pana am ajuns jos sa alunecam.20180613_110315IMG_0485

De la grohotis vreau sa spun ca am dat blana pana la refugiu, cu „caruta” lui Mos Ilie dupa noi, care mai si scapara cand rotile cu banda metalica loveau cate o piatra. Nu cred ca am facut jumate de ora, pana „acasa”.

Am ajuns cu bine la refugiu, si numai ca s-a pus cu o grindina cat oul