Publicat pe Lasă un comentariu

Prima intalnire cu Macinul. Culmea Pricopanului.

V-am promis ca va povestesc cum „am facut cunostinta” cu Macinul, va tot „amenint” cu asta de ceva timp si uite ca a venit vremea sa ma tin de cuvant. Am inceput si eu cu povestile despre Macin ca neomul. V-am povestit despre o drumetie in toamna, care era deja a patra si despre ultima la bujori si testoase. In loc sa incep cum era normal, am luat-o de la mijloc ca Pacala, sau ca Dorel, mai nou apelativul pentru cei mai saracuti cu duhul.

Va mai spuneam ca din 1984, de cand locuiesc pe meleaguri dobrogene, nu m-a interesat absolut niciodata, ce e acolo. Nici nu am cautat sa ma documentez macar, cu toate ca am trecut de atatea ori prin zona cu masina, cand mergeam spre Moldova si chiar imi placea drumul mai mult ca cel prin Harsova pe la Gura Ialomitei. Imi placea prin padurile de la Slava si pe dealurile alea pe la Atmagea. Era mai pitoresc decat dezolantul peisaj din Ialomita. Si cu toate astea, nu am dat doi bani, pe ce e acolo. Ma gandeam, ca sunt doar niste dealuri cand treceam. Ce sa caut eu aici, pierd timpul de pomana. Adevarul ca de la sosea nu-ti dai seama. Vezi niste dealuri golase dupa ce treci de Cerna, iar vara in arsita aia specifica zonei, ti se par dezolante, prafuite, pline de ciulini, tufe de macesi, arbusti piperniciti si turme de capre sau oi.

Cand mi s-a aprins becul? Pai prin 2015, eram la nava si ma uitam pe net pe grupurile montane pe care sunt si numai vad eu un evenimnet; Tura in Macin, Culmea Pricopanului, Varful Tutuiatu, bla, bla bla. Ma uitam ca broasca la inundatie si nu intelegeam. In sinea mea ziceam ce naiba si astia nu mai au cum sa pacaleasca pe cei mai slabi de inger? (era tura pe bani, organizata de unul din asa zisi „ghizi”, care au aparut acum pe net mai ceva ca ciupercile dupa ploaie.) Ce naiba sa vada acolo, ca sunt niste dealuri golase. Din curiozitate, hai sa dau si eu un search pe net sa vad ce ii atrage pe ei asa tare in Macin. Ei, si numai dau de o groaza de articole, de poze, cu peisaje cu bujori, cu flora, cu testoase, intr-un cuvant „All Inclusive”. Stefane zic eu, mare natarau esti, de atatia ani ai frumusetile astea sub nasul tau, la o fuga de catea pana crapa si tu umbli tranca pe alte coclauri la sute de kilometri. Uite asa mi s-a pus pata, sa ajung neaparat in Macin. Am venit in iarna acasa si deja aveam programul facut, in plus nu voiam momentan sa merg iarna intr-o zona pe care nu o cunosc deloc si fara sa adun toate informatiile despre trasee, lungimea lor, etc.

Si uite asa se facu primavara, sfarsit de martie, cand nu am putut sa plec nicaieri, pentru ca pe toate zonele dadea vreme urata, doar pe Dobrogea fain. No bun, daca e bine in Dobrogea , hai in Macin gata, ajunge cu amanatul. Hai sa vedem despre ce e vorba acolo.

Vorbesc cu fratiorul meu (pe timpul ala umbla si el pe munte) si cu inca un prieten virtual pana atunci pe Facebook (Laurentiu), care vazusem ca a fost in Macin destul de recent pe Culmea Pricopanului si hai drum nu?

Ne dam intalnire la Macin in oras, dupa care ne intoarcem spre Manastirea Izvorul Tamaduirii, care e la 3 km de oras spre Constanta. Din drumul national se face un drum de tara spre cariera si de acolo stanga spre manastire. Masinile se lasa in spatele manastirii langa o padurice, unde e si loc de campat. Nu e intr-o stare asa de stralucita intotdeauna, multumita „pelerinilor” si a tot felul de „turisti” cu gratarul. De multe ori gasesti mizerie pe acolo. Chiar la un an dupa aia am fost cu cortul si a trebuit intai sa adunam multimea de peturi, cutii de bere, pungi si alte „amintiri” lasate de alti semeni de ai nostri, care chipurile au iesit la iarba verde. Cu toate ca e o ghena mare de gunoi langa padurice, erau imprastiate peste tot fel de fel de „suveniruri”

Traseul spre Culmea Pricopanului incepe de acolo, pe langa un izvor, numit de localnici „Fantana de Leac”si are ca marcaj, banda albastra albastra (BA). Eii si unde ziceam eu ca sunt doar niste dealuri acolo, cand incepi sa o iei pieptis, parca nu ti se mai par „dealuri”. Ori fi ei micuti, dar urci brusc pana ajungi in creasta.

Sa va spun drept, cand am inceput sa urc si sa descopar ce e acolo, am ramas cracanat instantaneu. Noroc ca aveam bretele la ciorapi, ca altfel ma trezeam cu ei in vine. Ziceam ca nu e mare lucru de ei, ca daca nu au peste mia de metri nu am ce cauta pe acolo, dar m-am inselat amarnic. Sunt de o frumusete si o salbaticie aparte. Vezi toate formatiunile alea de pietre aruncate parca de un urias, la intamplare. Macinate si lustruite de trecerea timpului si de capriciile vremii, cu forme care mai de care mai ciudate. Cascam gura mai ceva ca la dentist si ma miram de ce vedeam.

Ajungem pana la urma si sus in creasta si acolo alta surpriza. Privelistea care o aveai pana departe spre Dunare intr-o parte, iar pe cealalta parte tot vedeai coamele acelor „dealuri” care se intindeau cat vedeai cu ochii. Si eu unul care ziceam ca e doar bucata aia ce se vedea de la sosea.

Pucedem pe creasta inainte si ajungem la „piesele de rezistenta” a Culmii Pricopanului. Prima e”Sfinxul din Macin”. O piatra slefuita de vreme, ce dintr-o parte arata ca un sfinx.

Adevarul ca nici nu stiam ca e un Sfinx in Macin, si abia acasa am citit dupa aia, ca piatra respectiva se numeste Sfinxul din Macin.

A doua formatiune, care dupa mine e si cea mai spectaculoasa prin forma ei, care zic eu ca e unica, e o formatiune de pietre, modelate de-a lungul a milioane de ani sub forma unui pumn strans, cu un deget aratand spre cer. Ce o semnifica oare? Ce a vrut natura sa ne spuna modeland aceste pietre in felul asta? Doar ea ne poate raspunde.

Spuneti voi, daca nu e ceva cu totul si cu totul deosebit, daca nu te face sa te gandesti ca intr-adevar cel mai bun artist e chiar natura insasi, care de-a lungul timpului, creeaza si da forme uimitoare unor banale pietre.

De aici se coboara, la un loc de popas, unde traseul pentru picior, se intersecteaza cu un alt traseu pentru biciclete. Se poate iesi langa cariera, sau se continua spre creasta, printr-o padurice.

Fiind inceput de martie, flora si fauna specifica Maciului, abia se „trezea la viata”, nu era inca verdele ala care o sa-l intalnesc doua luni mai tarziu, iar testoasele inca hibernau. Doar ici si colo cate o floricica isi itise capul prin iarma inca cruda si cativa copacei infloriti. Dar faptul ca nu era inca verde si plin de flori, nu facea sa ca acest traseu sa-si piarda farmecul si frumusetea. Salbaticia lui te lasa fara grai si in plus aveam toate acele formatiuni stancoase care pareau ca niste flori insirate de-a lungul crestei.

Incet incet, ajungem si la capatul traseului, cand seara incepea sa coboare linistit peste acel frumos peisaj, pietrele luand o culoare rosietica in bataia soarelui. Ne indreptam spre masini, fericiti si incantati de ceea ce am descoperit dupa atatia ani la doi pasi de casa. V-am zis, nu ma asteptam sa gasesc atata frumusete si asa peisaje la doi pasi de casa. Si asta a fost doar inceputul. Peste doua luni cand m-am intors din nou de la nava, primul drum care l-am facut a fost in Macin cu cortul. Dar asta in alta povestioara. Mai aveti de asteptat, pana la ea.

Ei dragilor, acesta a fost primul meu contact cu Muntii Macin. Va invit si pe voi cei care nu ati ajuns niciodata sa veniti si sa-i descoperiti. Nu sunt Fagaras, Bucegi sau Piatra Craiului, dar daca nu iei in seama inaltimea, sunt locuri unde zici ca esti in unul din ele.

Cam asta fiind zise, va zic la buna vedere si stati aproape, Va Urma …..oare ce?

Anunțuri publicitare
Publicat pe 5 comentarii

Prin Macin dupa bujori si broaste testoase

Salutare dragilor, a trecut ceva timp de cand nu am mai povestit nimic. Nu ca nu as avea ce. Am o groaza de amintiri, dar ceva proaspat, mai deloc. Ca niciodata tura asta cat am stat acasa, in sase saptamani, nu am reusit sa ajung decat un weekend in Macin. Nu ca nu as fi vrut, poate va aduceti aminte cand am scris ultima povestioara despre excursia in Malta, aveam planuri mari, spargeam avioane, dar vorba aia, „Socoteala din Targ, nu se potriveste cu cea de acasa”. Cand m-am intors de pe mare, eram pe bloc starturi, pregatit sa dau o tura prin Semenic si Cheile Carasului, unde nu am fost nicodata, dar vremea mama ei, ne-a jucat feste si am amanat pana dupa Paste. De 1 Mai, cand a fost cat de cat frumos, am fost ocupat cu alte treburi, dupa care cand sa o pun pe drum, a intervenit altceva si uite asa am ramas doar cu tura din Macin, care o planificasem de ceva vreme. Asa a fost sa fie, dar scot eu parleala, nu e bai.

Sa va spun drept, ma simteam „ruginit” si ca vai de mine. Abia asteptam iesirea asta, parca nu mai trecea timpul. Mai era si vremea inchisa, cu ploi, cu vant, ca iti venea sa-ti bati copii in fata postului de politie si alta nu. Eram doritor de umblat tranca mai ceva ca domnisoara de onoare sa prinda buchetul miresei. In plus era perioada bujorului si a brostelor testoase de Macin.

Cum eu sunt in perioada de inflorire a bujorului odata la doi ani acasa si cum acum doi ani tot asa am avut treaba si nu am apucat sa umblu dupa el (abia am gasit cateva flori, prin Padurea Babadag, scapate de urgia „turistilor”), anul asta eram nerabdator sa ma desfat cu privelistea unor poienite rosii, pline de aceste gingase flori. Nu mai zic de placerea de a vedea testoasele.

In Macin, fiind relativ aproape de mine am fost de cateva ori, nu am apucat sa va spun decat o poveste. Rusinica, v-am povestit despre o groaza de munti inalti, despre o groaza de locuri exotice si chiar despre cei mai vechi munti de la noi, mai deloc. E nu-i timpul pierdut, nu-i asa? Cum mare lucru nu am facut, asa cum va ziceam tura asta acasa, o sa va spun la povesti despre Macin si o sa vedeti imagini din toate anotimpurile. La un moment dat o sa va saturati si sigur o sa primesc mesaje sa termin odata cu el. Nu va plictisesc prea mult cu detalii „tehnice” despre acesti munti. Se pot gasi doar dand un simplu search pe „Google”. Asa cum v-am spus sunt cei mai vechi munti de la noi din tara, formati in perioada Hercinica, iar cel mai inalt varf , este Varful Tutuiatul, cu a sa „ametitoare” inaltime de 467 de metri. Sa nu credeti ca daca nu au inaltimile Fagarasului, sau a Bucegilor, nu au ce oferi. Asta am crezut eu ani la randul, efectiv ignorandu-i, pana am vazut niste imagini pe Facebook (mama lui de Facebook, ca uite asa te face sa umbli brambura pe coclauri, sa vezi si tu ce au vazut altii ) si am inceput sa fac „sapaturi” sa aflu mai multe despre flora, fauna, etc. Dupa ce am citit si am vazut si mai multe imagini, a devenit un „must go” si de atunci nu ma mai satur de ei.

Va spuneam ca planificasem tura la bujor de ceva timp, dar vremea tot capricioasa in perioada aia. Pe ce site sau post de stiri te uitati, dadea doar ploaie. Cu toate astea am zis ca indiferent cum ar fi, tot plec. Mai ales ca toata gasca de zurlii au zis ca vin indiferent de vreme. Ne trezim noi vineri dimineata, vreme inchisa la Constanta, dar nu ploua. Am pus-o pe drum si pana la Greci a fost binisor, doar o burnita de aia marunta. Cat am stat sa ne adunam, numai ca incepe de sus sa-i dea binisor. Hai fuga la camping, macar sa apucam sa punem corturile, sa nu se inbibe pamantul cu apa si sa le punem pe noroi. Alesesem campingul „Turtle Camp”, chiar la intrare in Greci, un loc care il recomand cu caldura tuturor ce ajung in zona si vor sa stea la cort si sa aibe conditii decente, gen dus, toaleta, bucatarie, etc. Nu mai spun de proprieteri, oameni de nota 10+. Pana la urma tot pe ploaie am pus corturile, dar am avut noroc ca nu era noroi. Campingul e intr-o livada de pomi fructiferi si coroanele copacilor au protejat cat de cat. Bine nici nu a fost ploaie de aia „rupere de nori”. Ceva mocanesc asa si nu a tinut prea mult.

Prima zi, datorita si faptului ca ploua, plus ca a mai trebuit sa fugim pana in Macin, sa mai luam cate una, cate alta, nu am facut mare lucru. Unii dintre noi au fugit la aprovizionare, unii au lenevit prin camping. Aveam in plan sa mergem pe Tutuiatul, prin Dealul cu Drum, dar cu ploaia aia mocaneasca, chiar nu ma tragea ata la nimic. Totusi , pe dupa amiaza s-a linistit si o parte au fugit un pic pe coclauri. Eu fiind ocupat cu aprovizionarea, am ramas la cort si impreuna cu ceilalti, ne-am apucat de pregatit masa pentru drumeti.

M-am dus la culcare, cu speranta ca a doua zi, o sa fie vreme mai buna, sa putem balauri pe coclauri. Il aveam pe George Isac cu noi, un bun cunoscator al Macinului, care ne-a promis ca o sa ne duca pe un traseu nemarcat si o sa avem ce admira.

Dimineata, ce sa vezi, tot nori si inca de aia negri urati si amenintatori ce parca se opriseara deasupra „Everestului” Muntilor Macin, varful Tutuiatul si nu se dadeau plecati de acolo. Ne sfatuim noi si ne hotaram sa mai o lungim cu cafeaua, pana pe la un 10, avand in vedere ca traseele in Macin nu sunt asa de lungi ca sa nu poti sa le faci intr-o zi de vara. Ne tot uitam si ne uitam, dar ca un facut norii, parca nu voiau sa se miste de acolo. Pana la urma ne hotaram, ne luam inima in dinti si plecam fie, ce o fi. Ne prinde ploaia asta e. Ne-am luat echipament de ploaie la noi si dai bataie, ca nu am venit sa stam in campuing la bere si la mici.

Mai si parca atata asteptau norii aia, sa ne punem noi in miscare. Ca unde nu au luat-o si ei la goana si deodata cerul s-a limpezit , a devenit albastru, frumos, iar soarele a inceput sa ne zambeasca si sa ne mangaie obrajii. Unde eram cu geci si alte chestii pe noi, acum jos cu ele si bagate in rucsace, ca deja devenise prea cald.

Mergeam incet, fara graba, bucurandu-ne de privelistea care se deschidea in fata noastra si de multimea de flori, care mai de care mai colorate si mai frumoase. Sa stiti ca, flora Muntilor Macin este reprezentată de peste 1.770 specii de plante reprezentând aproximativ 50% din Flora României ce vegetează pe 1% din suprafaţa ţării, din care 72 specii de plante sunt protejate ca specii rare sau vulnerabile şi 27 specii sunt endemice pentru regiune. Deci nu spuneti, (asa cum am spus eu atata timp) ca nu aveti ce vedea pe acele „dealuri”. Aruncati un ochi in galeria de mai jos si o sa fiti incantati.

Si nu mai zic de salbaticia acelor „dealuri”. Or fi ei micuti, dar ascund multe surprize.

Cum spuneam, nu ne grabeam. Faceam popasuri dese si destul de lungi admirand peisajul, fotogafiind tot ce se putea fotografia. Flori, Testoase, gusteri si alte ganganii ce misunau prin iarba de la picioarele noastre.

Era si pacat sa nu profitam de acea zi frumoasa, la cat ne-am dorit-o. Toata lumea era satula de ploaie si de vreme urata, de stat in orase cenusii, zgomotoase si poluate. Acum eu unul ma simteam ca si cum as fi fost in rai. Nu as mai fi plecat de acolo, mai ales ca mi-am dorit atat de mult iesirea asta.

Dupa ce am balaurit pe stancile alea, ajungem si intr-o zona mai impadurita si dam si de „vedeta” florei din acele locuri; Bujorul de Macin. Simbol al Veteranilor Armatei Romane, propus ca si simbol al Romaniei, Bujorul Românesc este o specie de floare unică în Europa. Floarea rară a supravieţuit erei glaciare şi este la fel de veche ca şi crocodilii. 

Legenda spune ca, demult, trăia un împărat în a cărei împărăție se afla o pădure unde trăiau niște zâne blestemate. Zânele transformau în animale, buruieni sau flori pe orice muritor care ajungea în acea pădure. Cu teamă în suflet, împăratul l-a avertizat pe fiul său, Bujor, să nu se apropie de pădurea unde trăiau zânele malefice.
Cât timp împăratul a fost în viață, a putut să-l păzească pe băiat. După ce a murit, însă, n-a mai putut să-l țină departe de tentație.

Într-o zi, Bujor, care era acum împărat, s-a pornit să cerceteze țara pentru a vedea cum stau lucrurile și ce nevoi mai sunt. Mergând pe jos, în lung și-n lat, a ajuns la marginea pădurii. Era răcoare acolo și vegetația îl îmbia la popas. S-a gândit să intre, zicându-și că poate zânele nu-s atât de rele pe cât le mergea vestea sau, mai bine, poate sunt plecate. Cum a pus, însă, piciorul în pădure a fost cuprins de un somn, căruia nu i se putea împotrivi. Slujitorii din alaiul împărătesc de-abia își mai puteau ține ochii deschiși. Vraja începuse să lucreze, slujitorii au fost transformați în flori mici, unii în buruieni. Pe împăratul Bujor zânele l-au transformat într-o floare mare roșie, plăcut mirositoare.
Înainte de a se preschimba, Bujor și-a amintit de tatăl său și de avertizarea acestuia și i-au curs câteva lacrimi. Acele lacrimi se văd și astăzi în roua ce apare în zori de zi pe petalele parfumatei flori, pe care noi o numim bujor.

Frumoasa poveste, nu? Si trista oarecum, avand in vedere ca frumosul rege a fost transformat de acele zane malefice. Dar rezultatul a fost incantator si ne bucura noua iubitorilor de natura ochii. Va las prin intermediul imaginilor din galerie sa va bucurati si voi, asa cum ne-am bucurat noi, la vederea poienitelor inrosite de aceasta minune a naturii.

Bucurosi si incantati de tot ce am vazut, ne indreptam agale prin padure catre poalele muntelui, insotiti de trilul pasarelelor si de fosnetul frunzelor, mangaiate de vantul ce adia usor si iesim intr-un frumos lan de grau, de un verde ireal. Privelistea oferita si linistea, te facea sa crezi ca chiar esti intr-o lume de basm, asteptand din moment in moment sa auzi din padure, cantecul de vraja a zanelor si te asteptai din moment in moment sa fii transformat si tu in aceasta frumoasa floare.

Ne intoarcem incantati la camping, unde seara Laura ne incanta auzul cu melodii de munte dragi noua si ca de obicei, gatim eternul ceaun la foc mic. Nu se putea sa se incheie altfel nu?

Cu toate ca a fost scurta iesirea, a fost una din cele mai frumoase, care le-am facut de-a lungul timpului. Poate faptul ca nu reusisem sa plec nicaieri si mi-o doream atata, oamenii care au participat, veselia si voia buna, glumele si nu mai zic frumusetea locurilor pe unde am umblat, au facut ca tura sa fie super. Le multumesc inca odata celor ce au participat la aceasta „aventura” si sa ne regasim cat mai des si in cat mai multe locuri frumoase din tarisoara noastra. Am folosit dragilor atat poze de ale mele si cateva poze de ale voastre.

Astea fiind zise, va tuc dragilor si ramane sa continui cu povestile despre Macin. La buna vedere.

Publicat pe 2 comentarii

Hai hui toamna prin Macin.

Salutare dragilor, va spuneam in ultima poveste, ceva despre Muntii Macinului. Niste munti mai mititei, care chiar daca sunt la doar doua ore de Constanta, pana in 2016, in primavara, nu am calcat niciodata. Rusine sa-mi fie nu? Ca nu sunt inalti, ca cine stie ce trasee se pot face, fel de fel de motive de astea copilaresti. Nu ziceam ca eram ignorant si nu am citit nimic despre ei, nu m-am interesat deloc despre flora, fauna, etc. doar ca nu ai ce face prin dealurile alea. DSCN9520

Asa e cand esti ignorant si esti orbit doar de creste de peste 1000 de metri, pe cele mai micute si la doi pasi de tine, nu le bagi in seama. Nu stii ce frumusete iti pot oferi, ce peisaje superbe si ce salbaticie ca si cele inalte.DSCN9535 - Copy

Or fi ei micuti, dar le spun Carpatilor si Alpilor, „nepoate”, avand in vedere varsta lor de peste 300 de milioane de ani (orogeneza hercinica, la sfarsitul Paleozoicului), fata de a Carpatilor, formati la sfarsitul erei Mezozoice, si o buna parte a Tertiarului, deci acum vre-o 65 de milioane de ani.

Sa nu credeti ca sunt asa de destept si stiam toate datele aste pe de rost. Da de unde, noroc cu Goooaglee. Un simplu „search” si iti da mura in gura. Copy -Paste si gata, v-am aburit. Acum stiti si voi cand s-au format muntii Macinului si Muntii Carpati. Habar nu aveam ce inseamna mezozoic, paleozoic si hercinic. Credeam ca e ceva de mancare din vre-un meniu de la vre-un restaurant de lux. Oricum suna frumos nu? Face impresie cand rostesti aceste cuvinte intr-o discutie. Ia auziti cum suna: MEZOZOIC. Ii dai pe spate pe cei care nu stiu. Se uita la tine mai ceva ca la Einstein.

Lasam caterinca deoparte si hai sa mergem in Macin. Va spuneam ca pana in 2016, nu-mi calcase piciorul pe acolo. In iarna aia am vazut niste poze pe internet. Cautam nu stiu ce, si-mi da si Macinul. Zic hai sa arunc un ochi, asa de curiozitate. Ce am vazut mi-a placut si cum am ajuns acasa, prima duminica mi-am facut drum acolo. Asta o sa va povestesc cand o sa ajung cu povestile la 2016.

Eii in toamna 2017, veneam nu mai tin minte de unde. Eram pe autostrada, cand primesc un telefon de la o prietena, care ma intreaba ce facem duminica. Nu suntem doritori de o iesire in Macin? Manaci calule ovaz? Cand e vorba de plecat in drumetie, la orice ora si oriunde.

Ne intalnim, gasca mare si frumoasa si hai drumul spre Greci. Aveam de gand sa mergem pe Varful Tutuiatu, cel mai inalt varf din Muntii Macin, cu ametitoarea inaltime de … 467 de metri.DSCN9647

Nu radeti, ca ce inaltime e aia. Daca stam si ne gandim la cat de vechi sunt acesti munti si cate au trecut peste ei, daca ar avea gura sa vorbeasca… Stiti vorba aia, orice cal ajunge gloaba. Asa si cu muntii, cu timpul se erodeaza. Daca am fi in viata peste cateva zeci, sau sute de milioane de ani, o sa gasim si Carpatii, poate mai mici ca Macinul.

Spuneam ca se pleaca spre Greci, din soseaua ce merge la Macin, la trecere bac.  Se traverseaza satul pana la ruinele unor cladiri. Stati linistiti, nu sunt ruine de cetati, ci de constructii din cuaternarul comunist, ce numai s-a terminat acum vre-o 30 de ani. Tot acolo vine si rangerul de la parc si-ti incaseaza taxa de vizitare, care e 5 lei de cap de vita furajata. De unde stie ca vreti sa urcati? E un centru de informare turistica si banuiesc ca sta cu bunghiul, ca nici nu ajungi bine si el e in urma ta cu bonierul.

Marcajul de urmat e triunghi albastru (TA),DSCN9509

iar traseul la inceput, nu e asa spectaculos. Se merge printr-o pajiste cu iarba de stepa inalta, care acum era uscata. pe ici si colo mai vedeai cateva petece verzui ce au rezistat vanturilor reci ce sufla in Dobrogea in perioada aia.

Ca sa ajungi in Saua Tutuiatu intai, inainte de a urca la varf se tine marcajul care v-am spus mai sus, ce te scoate la Izvorul Italianului. Mai e o varianta de traseu, pe care am urmat-o noi in acea drumetie. Undeva in capatul pajistei, in loc sa mergeti pe marcaj se poate face stanga, si se urca usor, nu asa de abrupt ca pe traseul cu marcaj, pana la o cariera de piatra. Traseul e frumos, poate mai frumos ca cel pe care urci direct in Sa, pentru ca merge cumva de-a lungul curbei de nivel, si-ti ofera o priveliste superba daca e senin.

Ajunsi la cariera, ne tragem sufletul si noi, ca de, am urcat inaltimi ametitoare, mai facem ceva poze si ceva nebunii pe acolo si la drum.

Traseul se continua prin Raul de Piatra, o portiune mica de grohotis, destul de instabil.20171104_130149

Se trece intr-o poiana cu meri salbatici si alti arbori specifici zonei, si cu fel de fel de radacini si trunchiuri de copaci rasuciti in diferite forme, spre Saua Tutuiatu si Izvorul Italianului.

Aveam impresia ca suntem intr-o alta lume, mai ales ca spre Dunare, se pusesera niste nori negri iar cerul capatase o culoare ireala.

Tot aici gasim si „vedeta” Muntilor Macinului, broasca testoasa de Macin, care normal in perioada aia trebuia sa fie ingropata pentru hibernare. Sunt broaste testoase de uscat, ce pe timpul iernii se ingroapa in pamant cam la 30 de cm. In mai, iunie, ies din hibernare si le puteti admira cam in tot Macinul.

Si ajungem si la Izvorul Italianului, unde e un loc de popas amenajat, cu mese si bancute, unde facem si mult dorita pauza de pranz. Un mic foc, cativa carnati si sunca pe tepusa, apa rece de izvor si ne-am pus stomacul la cale.

Ca observatie,  mesele si bancile sunt cam putrezite, dar decat nimic, tot e bun si asa. S-ar putea reinnoi, dar ma rog, Parcul. Acolo se poate sta cu cortul si e superb. Am stat cu un an inainte vara, dar asta o sa va povestesc alta data, cand ajung la 2016.

Berea care se observa pe masa, sa stiti ca e doar de decor. Am pus-o acolo doar de poza. Ca dupa aia trebuiau golite cutiile sa nu ne mai rupa spatele, e partea a doua. Dar sa stiti ca intentia cand am luat-o de acasa a fost, doar sa facem poza cu ea.

De la izvor, ne reintalnim cu traseul marcat si se urca la varf. E o urcare scurta, nu mai mult de 10 minute, dar e pieptis. Cam scoate sufletelul din tine.

Ajungem si-n platoul unde e varful. Doar nu va gandeati ca e un pisc ca Matehornul? Nu e un platou, si acolo o piatra cu inscriptia Varful Tutuiatu, 467m. DSCN9643DSCN9647De aici, incepem sa tinem traseul cu tringhi rosu (TR), care merge la asa numitul Deal cu Drum. Cel cu triunghi albastru, merge in continuare spre Rezervatia Valea Fagilor, iar triunghiul rosu merge spre Nifon, dar la un moment dat se face o alta poteca in dreapta, pe acelasi semn care ne scoate in campie, in capatul celalalt al Grecilor, fata de unde am plecat.20171104_170218DSCN9712

Traseul merge de acum printr-o padure, destul de deasa. Avand in vedere ca era noiembrie, nu mai era asa de spectaculoasa si frumoasa ca vara, cand puteai vedea broastele testoase si fel de fel de alti serpi si bazdaganii, ce traiesc in zona. DSCN9653DSCN9652

DSCN9648

Pana la Dealul cu Drum, cand iesi din nou la luminis, e cam monoton. Frunze moarte si copaci uscati si fara prea multa vegetatie.