Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Incheiere.

Salutare dragilor. V-am lasat o zi sa respirati, doar nu era sa o tin continuu, fara sa aveti o mica pauza nu? V-am lasat momentul asta de respiro, ca dupa ce termin cu rododendronul, incep cu amintirile. Va spuneam am multe, multe amintiri. Si nu v-am spus inca povestea din Delta. Deci aveti de suportat inca multe. Pana plec acasa si incep sa bantui prin tara ca sa nu mai am timp de povestit, mai sunt 4 saptamani. Chin mare.

Ei si cum spuneam ce e frumos trece repede, nici nu stiu cand s-au scurs zilele. Mai aveam o zi de stat in Rodnei, zi in care planificasem o urcare pe Varful Ineu. Asa cum spuneam, tura asta nu a fost sa ating varfuri. Tinta era locurile cu rododendron, atat. Dar avand o zi in plus, am vorbit cu Emil Jarda sa ne gasim si sa mergem pe Ineu. Cu ocazia asta ne cunosteam personal.

Dar vezi ca Mos Ilie, tot contra noastra. Ne trezim dimineata la 6 si ploua de rupea. De fapt toata noaptea a plouat. Ce sa faci? Am vorbit la telefon, sa stam linistiti. Mergem sa vizitam manastiri, si alte obiective in zona.

Incepem cu manastirea Cormaia. Situata pe Valea Plesei, din Cormaia. Conform site-ului Protopopiatul Ortodox Roman Nasaud, „La inceput aici a fost construita o biserica, a carei istorie se pierde in negura timpurilor. De la aceasta au ramas doar cateva icoane ce se gasesc in bisericuta de lemn, ridicata ulterior in 1636 de calugari veniti de la Manastirile Neamt si Putna din Moldova. Manastirea a fost distrusa in anul 1761 din ordinul generalului Bukow. Doar micuta bisericuta a scapat flacarilor. De-a lungul timpului (250 de ani) aceasta micuta bisericuta, a fost stramutata in mai multe locuri, pana in 2003 cand s-a reintors pe vechea ei vatra si s-a inceput restaurarea.”

Intr-adevar, bisericuta de lemn e ceva deosebit. Eu nu sunt un tip religios. Ma dezgusta ce fac preotii din ziua de azi. Imbracati in aur, cupole poleite tot cu aur. Taxa de aia, taxa de aia. In fine, nu vreau sa incep o discutie, care nu-si are sensul in aceasta povestire. Poate unii dintre voi sunteti mai religiosi ca mine si nu vreau sa fiu condamnat.

In interior fiind monument national, nu am avut voie sa fotografiem icoanele vechi, si iconostasul. Le-am admirat, si ne-am minunat cum au rezistat atatea sute de ani. Intr-adevar deosebite. Pictura aia veche, facuta fara tehnica moderna, Adobe, sau mai stiu eu ce programe de grafica.

Tot ploaie si cand am iesit din manastire, unde sa mergem? Ce sa facem? Mircea Miclea ne spune de o alta manastire, dar tocmai la Targu Lapus. Tot asa o manastire, mai noau decat Cormaia, dar frumoasa si renumita. Asezata pe un deal si cu o priveliste super. Manastirea Rohia. Nu auzisem de ea, daca nu sunt cu manastirile, bisericile, habar nu aveam.

Construita in 1923, se vede ca este mult mai faimoasa si mai vizitata decat retrasa Cormaia. Cladirile mult mai mari si mai fastuoase. In plus se construieste in incinta un ditamai centrul cultural. O cladire ca o cetate. Si biserica in sine arata ca o cetate. Cei care din voi ati fost acolo stiu despre ce vorbesc.

Intr-adevar privelistea de acolo e frumoasa. Cum e amplasata manastirea sus pe deal. Pacat ca ploua si nu am putut face poze ca lumea. Totusi mai mult mi-a placut micuta Cormaia. Mai intima, mai simpla, te imbia mai degraba la reflectare si la rugaciune. Nu pot zice ca Rohia nu e faina, dar e acelasi fast si grandomanie, care o vezi in marea majoritate a manastirilor si a bisericilor de la noi. Ceva de acum comercial. Sa vina credinciosii si sa doneze. Nu neg ca de-a lungul timpului, in istorie, biserica a fost ca un leagan de cultura pentru popor, dar a si profitat din plin de nestiinta si credinta marii majoritati. Si asta se vede in timpurile noastre. Acele lacase de cult care deja sunt palate. Ori Hristos a zis „Mergeti si nu luati nimic cu voi. Nu va trebuie adapost, traiti doar cu ce vi se da”. (Nu e exact cum scrie in Biblie, dar intelegeti substratul). In ziua de azi in numele lui Hristos se cer miliarde si nu prea am vazut ca biserica sa faca cine stie ce mari opere de caritate. Doar mega constructii. Na ca am zis-o pana la urma. Ma puteti condamna pentru ceea ce am scris acum, dar asta e opinia mea. In fine, terminam cu vizitatul lacaselor de cult si ne intoarcem in Sangeorz Bai, unde ne despartim de Mircea, ne viziteaza si Emil. Cu ocazia asta ne-am cunoscut personal, dupa care pregatit bagajul pentru drum.

A doua zi ne luam ramas bun de la meleagurile bistritene, unde oameii ne-au primit asa de frumos cu inima deschisa si cu bucurie. Mos Ilie incepuse sa-si faca de cap bine prin zona, asa ca iar ii tragem teapa si plecam spre meleaguri branene,

unde am fost invitati de prietenul meu Costi Taposu si parintii lui, sa petrecem macar o zi.

Daca am promis, am promis. Am fost primiti cu inima deschisa si de Costi si de parintii lui. Am incercat daca tot eram acolo si tata lui Costi cosea sa trag si eu o brazda. Bine ca nu am taiat picioarele nimanui. Imi place la coasa dar sa stau lungit in fan si sa privesc.20180625_11213020180625_112402

Nu am stat linistiti nici acolo. Am facut o plimbare pana „in vale” cum ii zice Costi, la o poienita unde au un adapost pentru vite si o casuta.

O poiana frumoasa la baza Craiului, si langa un paraias care susura asa de frumos si cu multe flori, in special bulbuci, car asa cum v-am mai zis sunt unele din florile mele favorite.

Nu va spun ce am facut acolo. Sau sa va spun? Gratar ca tot romanul. Era timpul sa ne mai si odihnim, nu sa tragem numai in panta. Sa mai mirosim si ceva fum de carne pe jar nu?

Ei si se facu timpul sa o luam spre casele noastre, dupa atata amar de vreme, peste 2200 de km batuti si foarte multe locatii schimbate.

Cum va spuneam cand am inceput acest „foileton”, a fost extraordinar de frumos, dar obositor. Multe zile am pierdut pe drum. Daca infrastructura noastra e cum e, 8 zile le-am pierdut cu drumul de la o locatie la alta. Cat de dimineata plecai, prin localitati nu aveai cum sa mergi cu viteza. Pana ajungeai, pana descarcai bagajul, pana te cazai, ziua era pierduta. De asta am zis, ca de acum nu o mai iau brambura prin tara, ci ma hotarasc la o zona, merg, caut o cazare undeva „central” si de acolo pe o raza de maxim 100 de km (ce inseamna maxim 2 ore cu masina, cu 50/h), poti face toate traseele, obiective turistice, etc.

Dragilor, asta a fost „saga rododendronului”. Stiu ca v-am plictisit, dar totusi ati avut rabdare sa cititi. Stati pe faza in continuare, ca am sa va povestesc cum a fost in Delta, dupa care am foarte, foarte multe amintiri.

La buna vedere.

Sfarsit.

received_1017815384912881

 

Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Episodul patru. Iezer-Papusa.

Salutare dragilor. Sunteti gata pentru o noua povestioara? Ca eu sunt si chiar ma apuc de povestit, nu glumesc.

Am spus „In Cautarea Rododendronului. Episodul patru”, cu toate ca trebuia sa denumesc povestea asta „In Cautarea Fragilor”. De ce? Pai daca aveti rabdare un pic, o sa va povestesc.

Dupa Ciucas, Leaota, si Bucegi, urmatorul masiv pe harta drumetiei mele era Iezer-Papusa. De fapt doar Iezerul. Fusesem cu doi ani in urma si am facut niste fotografii foarte frumoase cu tufe de rododendron, printre paraiase si jnepenis. Pentru asta am inclus si acest masiv in planul de calatorie, cu toate ca ma incurca un pic.

De la Bran sa merg la Voina si de acolo sa ma intorc pentru a merge in Fagaras la Sambata, era un ocol destul de mare. Transfagarasanul era inchis, daca era deschis nu era bai, dar asa… E dar pentru peisajele faine care le-am vazut atunci, am zis ca merita sa fac ocolul asta.

Se va dovedi ca a fost un ocol facut doar ca sa ne relaxam doua zile la poalele muntelui.

Eii si sa o luam cu inceputul. Plecam de la Bran, pe o vreme superba. Cat am traversat Pasul Rucar – Bran la fel, si drumul pana la baraj numai pe soare. Cativa nori albi pufosi, in rest nimic sa prevesteasca ce va veni.

Ne oprim la Baraj, pentru pozele de rigoare si numai odata incepe sa se innegreasca, si sa sufle un vant de ala rau. Parca zicea, „Dati-i drumul de aici, nu e de voi”

Eii si se pune pe ploaie dragilor, dar ce ploaie ca nu vedeai in fata. Am dat usor pana la Voina, nu la cabana, stateam la o pensiune mai jos, Cabana Cristina. Chiar o recomand, conditiile foarte bune, oamenii de treaba, raportul conditii-pret, foarte bun.

Aveam normal in plan sa ne lasam bagajul sa dam o tura pana la Cuca, si sa ne oprim undeva pe malul raului, la o hamaceala si o bucata de sunca la jar. Vezi ca socoteala de la Bran nu se potriveste cu cea de la Voina.

Ce puteam face? Am aprins si noi focul la gratar si noroc ca am prins o perioada de vre-o doua ore in care s-a oprit ploaia, si am aruncat ca romanul pe jarul ala cate ceva, am stropit cu niste vin si la culcare, cu gandul ca maine ne v-a lasa vremea sa urcam.20180607_19024920180607_192326

A doua zi, parea frumos, limpede, caativa nori albi vedeam de la pensiune inspre Papusa. Repede cafea, mic dejun, echiparea si la drum sa nu se strice vremea.

Traeul spre Iezer, de-a lungul raului, imi place mai mult ca cel spre Papusa. De fapt Papusa am fost o singura data si mi-a ajuns. Nu mi-a placut, urcarea aia nebuna de la Cuca si dupa aia mersul prin golul alpin de-ti intra picioarele in fund. Asta spre Iezer e mult mai frumos, mai mergi prin padurice, mai prin jnepenis, mai ai raulete pana la lac, ai lacul. Te atrage mai mult. La Papusa, dupa ce urci prin padure ca bezmeticul, mai mergi si prin iarba aia ca Berila Steve, nu tu un rau, un singur izvor, in Saua Gradisteanu. Nu mi-o luati in nume de rau, asta e opinia mea. Am in plan o urcare si o traversare a Iezer-Papusa, dar urcat pe Iezer, dormit la refugiu, care ultima data cand am fost arata foarte bine, continuat pe creasta si coborat nu pe la Cuca ci pe Gainatu. E mai lung, dar e mai lina coborarea.

Hai ca am sarit un pic de la subiect, sa revenim la plimbarea noastra, care asa cum va spuneam a inceput sub auspicii bune. Mergeam usor de-a lungul raului, poze, glume, fara prea multa graba, aveam zi de vara pana-n seara.

Si ajungem si la intersectia unde traseul de vara se desparte de cel de iarna. 20180608_092357De acolo a inceput sa ne dea cu virgula. Ma uit peste rau, bucata de forestier care trebuia sa o urcam sa ajungem la puntea cealalta, era rupta, plina de bolovani mari carati de ape. Se mai formasera si niste sleauri, cum a rupt apa si era si moale tare.Ma gandeam acum, daca cealalta pnte mai era? Ma mai gandeam ca aveam de trecut o portiune de traseu, printr-un fel de torent ca sa zic asa, si daca ala e umflat? Dupa aia stiam ca e o urcare prin padure pe o panta de asta nenorocita, si noroiosa. Acum doi ani ne-a prins un pic ploaia pe acolo si vreau sa spun ca nu a fos placut deloc. Alunecai de ziceai ca ce e aia.

Hotaram ca varianta cu traseul de vara pica si sa mergem pe cel de iarna. E si dai bataie. Trecem puntea si aici si hai prin padure pe poteca. Cand colo ce sa vezi si aici: Noroi, de se lipea pe bocanci si-i ingreuna ca naiba, plus ca alunecai. Si colac peste pupaza de jos inainte de a intra in padure am vazut peste Iezer, ca se adunau iar nori negri amenintatori.

Am hotarat ca nu are sens sa ne aventuram asa doar ca sa avem la palmares faptul ca am urcat pana acolo. Nu tu priveliste, ne mai prindea si cine stie ce descarcare de nori pe sus, nu avea sens. Iezerul nu se muta de acolo nici de acum in cateva milenii si pot ajunge oricand pe el, doar sa fie vreme faina si sa ma pot bucura de drumetie. Va mai spuneam in alta poveste de a mea ca nu sunt adeptul de a urca cu orice pret pe un varf, sau de a atinge cine stie ce pisc. Nu, cel mai bine te retragi cand vezi ca e rau si revii alta data. Muntele te primeste, dar nu te pui cu el. Cand nu vrea sa te lase, trebuie sa-l intelegi sa-l respecti si sa te retragi, Noi suntem un fir de praf in fata fortei naturii si muntele ca si marea nu te iarta daca te incapatanezi si te pui contra. Va spun asta din experienta. In 30 de ani de navigatie, am vazut multe, mi-am facut cruce si m-am rugat de cateva ori. La fel pe munte am intalnit fel de fel de situatii, dar aici depindeam doar de mine si m-am retras la timp. Pe mare ai comandantul care hotatraste si daca ala e un prost, intri in situatii tare nasoale.

Deci trecem puntea inapoi, si facem stanga de-a lungul raului intr-o plimbare lejera, numai sa nu mergem la pensiune si sa ne apucam iar de gratare. Privelistea era super, si cu raul curgand langa chiar te relaxa.

Gasim si fragi si inca multi. Nefiind zona umblata, nu a avut cine sa-i culeaga, asa ca direct pe panta la adunat.

Cum ziceam, a fost o zi de plimbare. Mergeam spre pensiune, incet fara graba. Mers in dorul lelii cum se spune, mai tragand cate o poza mai oprindu-ne prin una din poienite, sa treaca timpul.

Ne hotaram noi sa ne intoarcem la pensiune, sa luam hamacele, o bucata de sunca, vre-o doi carnati, si sa cautam o poienita langa rau cu vatra facuta sa parpalim chestiile alea la jar si sa hamacim un pic.

Zis si facut. Am gasit spre Cuca o poiana faina langa rau, berea s-a bagat la rece, cautat ceva lemnisoare, facut focul si dupa aia parpaleala de carnati si sunca, pe felie de paine cu ceapa (Hamburger Ardelenesc). Yumiii. Nu e asa ca v-am facut pofta? Acum nu mai salivati, o sa faceti si voi de astea sigur cat de curand. Stati sa vedeti fotografiile.

Dupa aia hamaceala neica. Leganat in hamac, sa auzi doar raul cum curge, pasarelele cum canta. Trai pe vatrai nenica. Trebuia si o zi de odihna, dupa turele din Leaota, Bucegi, Ciucas, mai ales ca urmatoarea zi plecam in Fagaras, si acolo aveam de urcat cu rucsacele mari in spate, cu cort si tot calabalacul aferent.

Si uite asa a trecut ziua si o luam spre pensiune agale, sa ne pregatim bagajele, pentru a doua zi cand o luam spre Sambata. In drum dam si de o turma de vitelusi, care se uitau cam mirati la noi. Oare ce om cauta pe acolo pe terenul lor?20180608_19364220180608_193633

Eii si uite asta a fost etapa a patra a traseului in tara dupa rododendron. Hai ca acum v-am aburit de v-am rupt. Cred ca tot ati sperat ca o sa vedeti macar o poza cu rododendron, ca de doar titlul era „In Cautarea Rododendronului”. Cum ziceam la inceput trebuia sa denumesc povestea „In Cautarea fragutelor” sau „In cautarea unui loc de pus hamacul”. Asta e n-a fost sa fie. Rododendron mai infloreste si la anul si peste doi ani, plus ca tot am planul de a traversa tot masivul. O sa dau o fuga atunci in perioada rododendronului si va promit ca va postez imagini. Am poze de acum 2 ani de acolo, dar nu avea sens sa le folosesc si sa va aburesc ca am fost pana sus. Nu era corect. Minciuna are picioare scurte si dupa aia nu mai citeati nimic din ce scriu eu pe aici. Automat spuneati ca toate sunt minciuni.

Urmeaza Fagarasul- Valea Sambetei, asa ca stati pe faza sa vedeti ce fain a fost si cum ne-a gonit ploaia cu tunete de pe munte.

La buna vedere dragilor.

Va Urma…..

received_1017815384912881

Publicat pe 6 comentarii

In Cautarea Rododendronului. Un scurt rezumat.

Salutare dragilor. Sa nu spuneti ca v-am lipsit saptamanile astea cat am umblat brambura prin tara. V-am avertizat doar ca dupa ce ajung acasa nu o sa mai am timp sa scriu o propozitie.

Stiu ca ati stat cu sufletul la gura asteptand sa intru si sa va povestesc pe ce coclauri am umblat. Eii rabdarea voastra a fost rasplatita.

Va spuneam in ultima mea povestire ca aveam in plan de anul trecut o tura prin aproape toti muntii unde pot gasi rododendron. Nu am avut cum sa iau toate masivele la rand, pentru ca nu mi-a permis timpul, dar cat de cat am reusit sa parcurg o parte din ei. Chiar si cei in care am fost, nu am reusit peste tot sa ajung tocmai sus unde cresc aceste minunate flori din cauza vremii potrivnice. Oricum a fost eu sunt multumit ca 80% din obiectiv a fost indeplinit.20180621_094141

Ce masive am vizitat? Pai sunt cateva si o sa le enumar: Ciucas, Leaota, Bucegi. Iezer, Fagaras, Capatanii, Parang, Retezat si Rodnei.

O tura lunga, plecat de la Constanta pe 1 iunie si intors pe 26 iunie, dupa mai bine de 2200 de km. Obositor, din cauza ca am schimbat multe locatii. Pensiuni, refugii, stane, cort, dar de neuitat. A meritat fiecare picatura de transpiratie, fiecare junghi din muschii picioarelor si chiar si ploaia care ne-a udat sau grindina care ne-a batut, a avut farmecul ei.

Multumesc tuturor celor care m-au ajutat cu informatii despre zonele care nu le cunosteam. Multumesc deasemenea tuturor celor care m-au insotit cand au avut timp. Multumesc tuturor celor care m-au urmarit si m-au incurajat sa pornesc in aceasta tura de neuitat si au apreciat postarile mele.

Ei si sa trecem la lucruri serioase, nu? Ideea cu tura rododendronului, mi-a venit anul trecut, cand eram parca in Retezatul Mic. Si asa am inceput „studiul”, unde, cand si cum.

Si normal primul munte vizat, era Ciucas (Muntele Rosu), unde de obicei apare prima data, de obicei la inceputul lui iunie. Conform planurilor mele, totul se potrivea ca o manusa. Veneam acasa pe 24 mai, pe 2 iunie aveam un eveniment in Sacele, si pe 3 iunie eram deja in urcare.

Eii astrele s-au aliniat altfel si mi-a cam stricat socoteala in Ciucas. Anul asta totul a fost pe repede inainte, deja vedeam poze din Ciucas cu rododendron in floare de la jumatea lui mai. Pana am ajuns eu pe Gropsoare deja era trecut, doar ici si colo cateva petece.

Totusi Ciucasul pentru faptul ca nu l-am abandonat si l-am vizitat ne-a rasplatit cu alte „minunatii”

si privelisti de vis, parca ii parea rau ca ne-a dezamagit si nu a putut sa ne ofere imaginea aia minunata a unui munte inrosit, pentru care e renumit.

Eram un pic dezamagit de faptul ca asa cum spuneam anul asta a fost totul pe repede inainte, mai ales ca vorbeam cu prieteni din zonele care intentionam sa le vizitez, vedeam poze pe Facebook cu rododendronul in plina floare si ma gandeam ca pana ajung eu pe acolo se trece. Totusi am hotarat sa merg inainte, in pofida comentariilor Mariucai, 20180603_142005care numai bombanea , ca vremea e rea, ca nu tine cu noi, ca se trece toata floarea pana ajungem noi, ca pe litoral e frumos si sa mergem acasa la plaja si cand se va face vremea buna, sa ne intoarcem pe munte, etc. (femeile ….).

Dar eu ca un adevarat barbat, nu am cedat deloc. Mi-am impus punctul de vedere, mergem inainte.20180603_143811

Din Ciucas, plecam in Bucegi. Cota 2000 – Furnica, unde intr-adevar era raiul pe pamant. Las imaginile sa vorbeasca, pentru ca eu sunt cam saracut la vocabular.

Urmeaza Leaota. Pe Saua Bucsa stiam ca e in fiecare an rosu si in plus de acolo ai  o frumoasa priveliste a intregului masiv. Si intr-adevar era inca inflorit si privelistea era minunata.

De aici urma Iezer-Papusa. De fapt voiam sa urcam doar pe Iezer, pana la lac unde stiam din anii trecuti ca o sa gasim „bujorel” din belsug.

Din nou vremea capricioasa ne-a jucat feste si nu ne-a lasat sa ne facem meteahna. Pana sa ajungem la Voina, totul bine si frumos.20180607_154918 Cum am ajuns acolo, s-au rupt baierele cerurilor. A doua zi, dimineata era frumos, dar poteca si pe traseul de vara si pe cel de iarna, era noroioasa de abia urcai, plus ca deasupra spre lac totul devenise negru. Am hotarat sa nu riscam sa ne prinda cine stie ce pe sus. Am stat pe vale, plimbari relaxante si am adunat fragute.

Din nou putin dezamagiti, plecam spre Fagaras, la Sambata, cu gandul ca poate la anul vom avea vreme buna de urcat. Daca aveam timp mai mult, mai stateam o zi cand se anunta soare si senin, se mai uscau potecile si urcam. Dar timpul ma presa si nu-mi permitea sa fac nici un fel de abatere de la program.

Sa nu credeti ca ii dau pe repede inainte cu enumeratul masivelor, si cateva poze acolo, sau ca nu am chef de scris. Asa cum am spus, articolul asta e un rezumat a ceea ce am facut. Sa vedeti ce va asteapta cand o sa le iau pe fiecare in parte, sa povestesc aventurile care le-am avut. Atunci sa va tineti tare.

Fagarasul ne-a primit destul de bine la inceput. Valea Sambetei, era plina de rododendron proaspat inflorit. Nu-ti mai venea sa pleci de acolo. Nu mai zic de ceilalti versanti care ii vedeai rosii. Am lenevit acolo sus cam doua ore tot fotogafiind si minundu-ne, pana ne-a gonit ploaia, ca de obicei.

Din Fagaras urmatoarea oprire e Capatanii, unde urcam la Refugiul Casaria aproape de creasta si Mergem pe Varfurile Nedeia si Balota. Ne-au primit binisor, doar  cateva „amenintari” cu tunete, fulgere si ceva grindina, iar bujorel era inca din belsug.

Next stop, Parang, care parca era suparat ca ne-a calcat piciorul pe acolo. Tunete si fulgere seara, iar a doua zi dimineata cand sa urcam, o ploaie de aia mocaneasca si un vant, de-ti trecea prin toate.

Am vrut sa-i demonstram ca nu suntem suparati pe el, si am plecat pe ploaie spre creasta, unde cand am ajuns, parca s-a bucurat ca am trecut testul si odata s-a inseninat oferindu-ne o priveliste de vis si pante rosii de atata rododendron.

Si se facu timpul sa plecam spre Retezat, care il consideram eu „cireasa de pe tort” din excursia asta. Facem cateva stopuri in Cheile Banite si la Pestera Bolii, despre care o sa va povestesc cand voi lua fiecare masiv in parte. Aveti rabdare, nu tot odata ca dupa aia nu mai am ce face, somez aici la nava , ma plictisesc si ma urc pe pereti.

Primirea, a fost buna,20180618_074059 pana cand am ajuns la Calnic, unde s-a pus pe o ploaie de ziceai ce e aia. Ploaie care a tinut si urmatoarea zi. Parca intr-adevar zicea „Ce cautati voi muritorilor in imparatia mea?? Fugiti de aici ca nu sunteti demni de ale mele inaltimi” Nu am reusit sa ajungem pana „sus” din cauza ploii si a cetii, plus datorita intemperiilor de inainte cu cateva zile, multe podete erau rupte si torentele isi faceau de cap pe versanti.

Am ajuns pana la Gentiana cu chiu cu vai, am stat la un ceai cu nea Gicu si back la Codrin.

Chiar daca nu am reusit sa ajungem la rododendron, ne-a oferit ca si Ciucasul si ca si Iezerul alte imagini la fel de frumoase, iar noi i-am multumit pentru asta. Retezatul ramane un munte care are tot timpul ceva de oferit, chiar daca te priveaza de altele.

Am hotarat totusi sa nu zabovim, vazand ca vremea se anunta in continuare instabila si sa mergem spre Rodnei, punctul terminus al „aventurei dupa rododendron”. Acolo dadea vremea stabila pret de cateva zile.

In Muntii Rodnei, partea bistriteana nu fusesem niciodata. Cu piciorul ma refer. In tranzit am fost de cateva ori, dar nu am oprit, decat pentru cateva fotografii de la sosea. Imi doream nespus sa explorez acele meleaguri de vis.

Dorinta mi-a fost indeplinita si vreau sa spun ca Rodnei ne-a primit cu „bucurie”. Soare, frumos, senin, pana in ultima zi, cand s-a zburlit un pic, considerand ca am stat destul pe acolo. O sa va povestesc pe larg ce am descoperit acolo, si ce minunatii am vazut. Momentan raman doar la rododendron, care era din belsug pe toate pantele nordice a masivului. Puteai vedea de la Ineu pana in Gargalau numai pante inrosite. Mi-a ramas „inima” in acest tinut de basm si mi-am promis ca la anul voi sta acolo cel putin o saptamana, sa am timp sa-l explorez pe indelete, atata e de frumos.

Ei dragilor, asta e pe scurt rezumatul turei „In Cautarea Rododendronului”. O sa incep de maine seara sa iau pe rand masiv cu masiv, sa va povestesc prin ce aventuri am trecut prin fiecare.

Apoi la buna vedere pana la urmatoarea povestire.

received_1017815384912881