Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Incheiere.

Salutare dragilor. V-am lasat o zi sa respirati, doar nu era sa o tin continuu, fara sa aveti o mica pauza nu? V-am lasat momentul asta de respiro, ca dupa ce termin cu rododendronul, incep cu amintirile. Va spuneam am multe, multe amintiri. Si nu v-am spus inca povestea din Delta. Deci aveti de suportat inca multe. Pana plec acasa si incep sa bantui prin tara ca sa nu mai am timp de povestit, mai sunt 4 saptamani. Chin mare.

Ei si cum spuneam ce e frumos trece repede, nici nu stiu cand s-au scurs zilele. Mai aveam o zi de stat in Rodnei, zi in care planificasem o urcare pe Varful Ineu. Asa cum spuneam, tura asta nu a fost sa ating varfuri. Tinta era locurile cu rododendron, atat. Dar avand o zi in plus, am vorbit cu Emil Jarda sa ne gasim si sa mergem pe Ineu. Cu ocazia asta ne cunosteam personal.

Dar vezi ca Mos Ilie, tot contra noastra. Ne trezim dimineata la 6 si ploua de rupea. De fapt toata noaptea a plouat. Ce sa faci? Am vorbit la telefon, sa stam linistiti. Mergem sa vizitam manastiri, si alte obiective in zona.

Incepem cu manastirea Cormaia. Situata pe Valea Plesei, din Cormaia. Conform site-ului Protopopiatul Ortodox Roman Nasaud, „La inceput aici a fost construita o biserica, a carei istorie se pierde in negura timpurilor. De la aceasta au ramas doar cateva icoane ce se gasesc in bisericuta de lemn, ridicata ulterior in 1636 de calugari veniti de la Manastirile Neamt si Putna din Moldova. Manastirea a fost distrusa in anul 1761 din ordinul generalului Bukow. Doar micuta bisericuta a scapat flacarilor. De-a lungul timpului (250 de ani) aceasta micuta bisericuta, a fost stramutata in mai multe locuri, pana in 2003 cand s-a reintors pe vechea ei vatra si s-a inceput restaurarea.”

Intr-adevar, bisericuta de lemn e ceva deosebit. Eu nu sunt un tip religios. Ma dezgusta ce fac preotii din ziua de azi. Imbracati in aur, cupole poleite tot cu aur. Taxa de aia, taxa de aia. In fine, nu vreau sa incep o discutie, care nu-si are sensul in aceasta povestire. Poate unii dintre voi sunteti mai religiosi ca mine si nu vreau sa fiu condamnat.

In interior fiind monument national, nu am avut voie sa fotografiem icoanele vechi, si iconostasul. Le-am admirat, si ne-am minunat cum au rezistat atatea sute de ani. Intr-adevar deosebite. Pictura aia veche, facuta fara tehnica moderna, Adobe, sau mai stiu eu ce programe de grafica.

Tot ploaie si cand am iesit din manastire, unde sa mergem? Ce sa facem? Mircea Miclea ne spune de o alta manastire, dar tocmai la Targu Lapus. Tot asa o manastire, mai noau decat Cormaia, dar frumoasa si renumita. Asezata pe un deal si cu o priveliste super. Manastirea Rohia. Nu auzisem de ea, daca nu sunt cu manastirile, bisericile, habar nu aveam.

Construita in 1923, se vede ca este mult mai faimoasa si mai vizitata decat retrasa Cormaia. Cladirile mult mai mari si mai fastuoase. In plus se construieste in incinta un ditamai centrul cultural. O cladire ca o cetate. Si biserica in sine arata ca o cetate. Cei care din voi ati fost acolo stiu despre ce vorbesc.

Intr-adevar privelistea de acolo e frumoasa. Cum e amplasata manastirea sus pe deal. Pacat ca ploua si nu am putut face poze ca lumea. Totusi mai mult mi-a placut micuta Cormaia. Mai intima, mai simpla, te imbia mai degraba la reflectare si la rugaciune. Nu pot zice ca Rohia nu e faina, dar e acelasi fast si grandomanie, care o vezi in marea majoritate a manastirilor si a bisericilor de la noi. Ceva de acum comercial. Sa vina credinciosii si sa doneze. Nu neg ca de-a lungul timpului, in istorie, biserica a fost ca un leagan de cultura pentru popor, dar a si profitat din plin de nestiinta si credinta marii majoritati. Si asta se vede in timpurile noastre. Acele lacase de cult care deja sunt palate. Ori Hristos a zis „Mergeti si nu luati nimic cu voi. Nu va trebuie adapost, traiti doar cu ce vi se da”. (Nu e exact cum scrie in Biblie, dar intelegeti substratul). In ziua de azi in numele lui Hristos se cer miliarde si nu prea am vazut ca biserica sa faca cine stie ce mari opere de caritate. Doar mega constructii. Na ca am zis-o pana la urma. Ma puteti condamna pentru ceea ce am scris acum, dar asta e opinia mea. In fine, terminam cu vizitatul lacaselor de cult si ne intoarcem in Sangeorz Bai, unde ne despartim de Mircea, ne viziteaza si Emil. Cu ocazia asta ne-am cunoscut personal, dupa care pregatit bagajul pentru drum.

A doua zi ne luam ramas bun de la meleagurile bistritene, unde oameii ne-au primit asa de frumos cu inima deschisa si cu bucurie. Mos Ilie incepuse sa-si faca de cap bine prin zona, asa ca iar ii tragem teapa si plecam spre meleaguri branene,

unde am fost invitati de prietenul meu Costi Taposu si parintii lui, sa petrecem macar o zi.

Daca am promis, am promis. Am fost primiti cu inima deschisa si de Costi si de parintii lui. Am incercat daca tot eram acolo si tata lui Costi cosea sa trag si eu o brazda. Bine ca nu am taiat picioarele nimanui. Imi place la coasa dar sa stau lungit in fan si sa privesc.20180625_11213020180625_112402

Nu am stat linistiti nici acolo. Am facut o plimbare pana „in vale” cum ii zice Costi, la o poienita unde au un adapost pentru vite si o casuta.

O poiana frumoasa la baza Craiului, si langa un paraias care susura asa de frumos si cu multe flori, in special bulbuci, car asa cum v-am mai zis sunt unele din florile mele favorite.

Nu va spun ce am facut acolo. Sau sa va spun? Gratar ca tot romanul. Era timpul sa ne mai si odihnim, nu sa tragem numai in panta. Sa mai mirosim si ceva fum de carne pe jar nu?

Ei si se facu timpul sa o luam spre casele noastre, dupa atata amar de vreme, peste 2200 de km batuti si foarte multe locatii schimbate.

Cum va spuneam cand am inceput acest „foileton”, a fost extraordinar de frumos, dar obositor. Multe zile am pierdut pe drum. Daca infrastructura noastra e cum e, 8 zile le-am pierdut cu drumul de la o locatie la alta. Cat de dimineata plecai, prin localitati nu aveai cum sa mergi cu viteza. Pana ajungeai, pana descarcai bagajul, pana te cazai, ziua era pierduta. De asta am zis, ca de acum nu o mai iau brambura prin tara, ci ma hotarasc la o zona, merg, caut o cazare undeva „central” si de acolo pe o raza de maxim 100 de km (ce inseamna maxim 2 ore cu masina, cu 50/h), poti face toate traseele, obiective turistice, etc.

Dragilor, asta a fost „saga rododendronului”. Stiu ca v-am plictisit, dar totusi ati avut rabdare sa cititi. Stati pe faza in continuare, ca am sa va povestesc cum a fost in Delta, dupa care am foarte, foarte multe amintiri.

La buna vedere.

Sfarsit.

received_1017815384912881

 

Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Episodul Cinci. Fagaras-Valea Sambetei.

Dragilor, dupa pauza din Iezer, unde doar ne-am odihnit, pentru ca vremea ne-a fost potrivnica, ajungem cu periplul nostru si in Fagaras. Intr-un fel a prins bine pauza aia de doua zile la Voina, pentru ca acum chiar aveam de tras la deal cu ditai rucsacul in spate. Tot echipamentul pentru stat la cort.20180609_114415 Daca Mariuca mea nu mai poate sa duca decat un rucsac mai usor cu ceva hainute, pe mica pica toata beleaua. 20180609_114402Si nici eu nu sunt un tip antrenat de SAS, ca sa pot pune 25-30 de kg in rucsac si sa alerg in panta mai ceva ca ursul. Bine hai sa zicem ca muschii picioarelor erau deja incalziti dupa 3 ture serioase, dar ramane carca, care doare tare cand urci cu un rucsac greu in spate. Ma dau eu cocos ca urc ca magarul in panta, cu samarul in spate, dar sa va spun drept, la un moment dat simt cum imi moare nervul, si-mi vine sa arunc panarama aia de pe spatele meu cat colo. Noroc ca urcarea la Sambata nu e asa grea si e relativ scurta fata de alte urcari care le-am facut, tot cu sifonierul dupa mine.

Sa lasam caterinca si sa trecem la lucruri serioase, ca asta asteptati nu? Povestea rododendronului.IMG_0174

Cred ca v-ati saturat de atata floare roz, aveti cosmaruri noaptea. Si stati putin ca nu sunt nici la jumatea „aventurii”. Mai aveti de tras un pic. Pana in Rodnei  e drum lung, doar v-am spus, o fuga de catea pana crapa. Dupa toate povestile astea sper sa nu ramaneti cu sechele, sau cuvantul rododendron sa dispara din vocabularul vostru, sau mai rau sa nu mai mergeti pe munte in perioada infloririi. Nu, mai bine ma blocati pe mine, sau luati-ma la injurat. Saraca floare nu are nici o vina, eu sunt nebunul care a umblat dupa ea si daca nu prea am ce face in orele de program care sunt foarte lungi, m-am apucat sa va stresez pe voi.

Cum va spuneam, plecam de la Voina pe o vreme super, parca sa ne faca in ciuda, dar asta a fost, trebuia sa respect programul care il facusem cu ceva timp inainte, sa ajung pana la capat, asa cum mi-am propus.

Urcam pe forestier, dar daca masina mea e joasa, mi-a fos frica sa mai urc pana aproape de baraj, sa nu o nenorocesc iar. Poate va aduceti aminte ca va povesteam in tura de la Padina in aprilie 2015, cum am tras prin noroaiele pe drumul de la Moroieni spre cabana si cand ajuns acasa am bagat 5000 de lei in ea. Asa e cand nu e cap, e vai de buzunarul tau. De atunci nu mai risc si prefer sa mai merg cativa kilometri pe jos cu rucsacul in spate, decat sa-mi dau singur gaura in buget.

O luam usor, usor, doar nu ne grabea nimeni. Era vara, era cald si frumos. Pana seara aveam timp. Mai faceam o pauza, mai admiram, mai o fotografie. Iavas, iavas cum zice turcul.

Cred ca asteptati sa intru direct cu pozele cu rododendron. Nu v-ati obisnuit inca? Intai abureala, peisaje, bla, bla, bla, ce frumos e si alte impresii de astea. Pana la rododendron e cale lunga. Era undeva pe la 1700 de metri. Va dati seama ca am scos limba de un cot pana acolo si acum trebuie si eu sa va explic cum am transpirat, cat de greu era rucsacul, si alte de astea. Mariuca l-a avut pe Vali Badragan, care a coborat de la cabana la baraj si i-a luat rucsacul, dar eu saracutul de mine nu am avut nici o prietena culturista sau halterofila sa coboare sa ma scape de pacostea aia din spate. Am tras ca Berila Steve la deal.

Am ajuns si la cabana. Lume multa, cam prea multa pentru gustul meu, care plec vara de pe litoral doar din cauza aglomeratiei. Era un festival al rododendronului, se tine anual acolo si cum au picat datele care le stabilisem eu, s-au suprapus cu evenimentul asta.  A fost fain pana la urma ca s-a stat seara la foc si s-a cantat super.

Dupa ce ne-am cazat la hotelul de 1000 de stele, ne-am gandit sa urcam pana la pestera lui Arsenie Boca. Se facuse seara si coborasera toti „pelerinii”, numai bine de urcat. Merita sa urci pana acolo, daca nu din motive religioase, doar pentru frumusetea traseului, a privelistei de sus si de a lua apa de la izvorul care e langa pestera.

Dupa cantarea de seara, fiecare merge pe la vastele lor „apartamente” cu gandul la urcarea de a doua zi. Ne va lasa vremea sa urcam? Se anuntatse la fel instabilitate atmosferica, dar incepand de dupa amiaza. Am apelat din nou la soborul de sfinti din calendarul nostru crestin ortodox, l-am bagat si pe Allah in seama din nou si i-am zis si vre-o doua vorbe lui Budha ca stiam ca e cu natura.

Se pare ca a tinut vrajeala mea, pentru ca dimineata ne trezim si era asa de linistit, senin. Ceturile se ridicau de pe creste, mai mare dragul sa-ti bei cafeaua si sa privesti spre Fereastra Sambetei, la maretia Fagarasului.20180610_080300

Ne bem cafeaua, echiparea si la drum, ca aveam de urcat ceva. Planul era urcarea pana in fereastra, pe creasta si coborarea pe Cheile Bandei. Indraznet plan nu?? Totusi socoteala de la cabana nu se potriveste cu cea din creasta.

Plecam pe un soare bland de dimineata, traseul era super, nu te mai saturai de admirat. Mai ales cand am inceput sa urcam si in spatele nostru se deschidea toata Valea Sambetei,

iar undeva in dreapta noastra era o cascada sezoniera, unde apa cadea de la o inaltime ametitoare. 20180610_094401Superb, nu-ti mai venea sa pleci de acolo. Faceam ce faceam si ne opream sa admiram, si sa ne „umplem” privirea cu acele peisaje minunate.

Si urcam, si tot urcam si cred ca va ajunge atata vrajeala cat am bagat pana acum nu? Ajungem si la „obiectul turei”. Oare care o fi ala?? Imi spuneti voi ca mie mi-e frica sa mai scriu denumirea acelei flori, nu de altceva sa nu incepeti sa trantiti si sa spargeti calculatoare, laptopuri, tablete sau telefoane. Depinde de pe cititi.  Costa bani.

Daca Iezerul ne-a fugarit si nu ne-a oferit nimic in schimb Fagarasul ne-a „rasfatat” cu bujor de munte proaspat inflorit. Erau mii de tufe, printre stanci, pe pajiste, peste tot. Un adevarat spectacol. O sa pun acum foarte multe poze ca sa compensez faptul ca in Iezer nu am pus nimic.

Am dat rucsacele jos din spate, ne-am asezat si am inceput asa admiram sa fotografiem, sa ne minunam. Nu-mi venea sa mai plec de acolo. Lucru care l-am si facut. Am stat acolo pana ne-a gonit ploaia.

Spuneti voi ca nu e ceva de vis, ca nu merita sa urci pana acolo, numai sa vezi „minunatiile” astea. In plus am fost rasplatiti si cu vederea unei familii de marmote, care se jucau asa frumos printre tufele alea de flori. Batranii si doi puiuti. Imi pare rau ca nu am reusit sa le imortalizez. Din nou nu aveam teleobiectivul mare cu mine (prea greu), iar cu telefonul a iesit ceva blurat, in ceata. Dar mi-au ramas mie pe retina, asa cu mi-a ramas si rasul vazut in Trascau, cum mi-a ramas si jderul vazut in drum spre Rodnei, cum mi-au ramas si altele care nu am putut sa le imortalizez pe camera.

Cum ziceam eu Mariuca si Doamna Mariana ne-am hotarat sa ramanem acolo si sa ne „desfatam” privirea cu ce vedeam. Finul, fina si Mircea Frone i-au dat inainte spre fereastra cu toate ca sus era ceata si negura de nu vedeai, in speranta ca se va lumina.

E si cum stateam noi asa relaxati, numai ca de sus a inceput sa vina ceva negru, si se auzea duruit si trasnind. Cred ca Budha care a tinut cu noi pana atunci e un tip caruia ii place sa doarma dupa amiaza si i-a lasat locul lui Allah, care a inceput sa faca urat, sau lui Sfantul Ilie. Nu stiu care, dar unul din ei tuna si fulgera pe sus de numa, numa te facea sa fugi.

Am dat si noi viteza in vale, cu Mos Ilie dupa noi, care maraia, mai ceva ca un cotoi in calduri. Cred ca era suparat ca i-am stricat linistea. Ce cautam noi niste muritori de rand in paradisul ala? Ne gandeam la ceilalti, pe care ii vazusem deja ca au ajuns in creasta. Ce o fi cu ei. Speram sa fie bine.

Mergeam cat puteam de repede, si din urma noastra trasnea si bubuia. Ne gandeam sa ne bagam sub o stanca sa stam pana trece nebunia aia. Nu-mi era de altceva decat de fulgere.

Pana la urma nu a tinut asa mult, am coborat din platoul ala s-a linistit si a inceput sa ploua marunt. Cred ca mos Ilie a facut-o mai mult sa ne sperie, asa cum am zis i-am stricat linistea si am deranjat marmotele care se jucau asa frumos.

Pana jos la cabana ne-a plouat asa maruntel, suportabil pot sa zic, nu ne-a patruns, am ajuns cu bine. Cat am strans noi calabalacul au coborat si ceilalti din creasta, si-au strans si ei corturile si la drum spre vale ca nu mai era de stat.

Se anunta vreme rea si era timpul sa plecam spre alti munti. Urmau Muntii Capatanii. Abia asteptam sa ajungem, mai ales ca nu urcasem niciodata acolo.

Eiii dragilor cam asta a fost si cu Fagarasul. O alta etapa s-a incheiat, urma asa cum v-am zis Capatanii. Dar asta maine ca deja azi v-am stresat prea mult azi.

Stati pe faza sa vedeti ce am patit si acolo. la buna vedere pana la urmatoarea poveste.

Va Urma…..

received_1017815384912881

 

Publicat pe 6 comentarii

In Cautarea Rododendronului. Un scurt rezumat.

Salutare dragilor. Sa nu spuneti ca v-am lipsit saptamanile astea cat am umblat brambura prin tara. V-am avertizat doar ca dupa ce ajung acasa nu o sa mai am timp sa scriu o propozitie.

Stiu ca ati stat cu sufletul la gura asteptand sa intru si sa va povestesc pe ce coclauri am umblat. Eii rabdarea voastra a fost rasplatita.

Va spuneam in ultima mea povestire ca aveam in plan de anul trecut o tura prin aproape toti muntii unde pot gasi rododendron. Nu am avut cum sa iau toate masivele la rand, pentru ca nu mi-a permis timpul, dar cat de cat am reusit sa parcurg o parte din ei. Chiar si cei in care am fost, nu am reusit peste tot sa ajung tocmai sus unde cresc aceste minunate flori din cauza vremii potrivnice. Oricum a fost eu sunt multumit ca 80% din obiectiv a fost indeplinit.20180621_094141

Ce masive am vizitat? Pai sunt cateva si o sa le enumar: Ciucas, Leaota, Bucegi. Iezer, Fagaras, Capatanii, Parang, Retezat si Rodnei.

O tura lunga, plecat de la Constanta pe 1 iunie si intors pe 26 iunie, dupa mai bine de 2200 de km. Obositor, din cauza ca am schimbat multe locatii. Pensiuni, refugii, stane, cort, dar de neuitat. A meritat fiecare picatura de transpiratie, fiecare junghi din muschii picioarelor si chiar si ploaia care ne-a udat sau grindina care ne-a batut, a avut farmecul ei.

Multumesc tuturor celor care m-au ajutat cu informatii despre zonele care nu le cunosteam. Multumesc deasemenea tuturor celor care m-au insotit cand au avut timp. Multumesc tuturor celor care m-au urmarit si m-au incurajat sa pornesc in aceasta tura de neuitat si au apreciat postarile mele.

Ei si sa trecem la lucruri serioase, nu? Ideea cu tura rododendronului, mi-a venit anul trecut, cand eram parca in Retezatul Mic. Si asa am inceput „studiul”, unde, cand si cum.

Si normal primul munte vizat, era Ciucas (Muntele Rosu), unde de obicei apare prima data, de obicei la inceputul lui iunie. Conform planurilor mele, totul se potrivea ca o manusa. Veneam acasa pe 24 mai, pe 2 iunie aveam un eveniment in Sacele, si pe 3 iunie eram deja in urcare.

Eii astrele s-au aliniat altfel si mi-a cam stricat socoteala in Ciucas. Anul asta totul a fost pe repede inainte, deja vedeam poze din Ciucas cu rododendron in floare de la jumatea lui mai. Pana am ajuns eu pe Gropsoare deja era trecut, doar ici si colo cateva petece.

Totusi Ciucasul pentru faptul ca nu l-am abandonat si l-am vizitat ne-a rasplatit cu alte „minunatii”

si privelisti de vis, parca ii parea rau ca ne-a dezamagit si nu a putut sa ne ofere imaginea aia minunata a unui munte inrosit, pentru care e renumit.

Eram un pic dezamagit de faptul ca asa cum spuneam anul asta a fost totul pe repede inainte, mai ales ca vorbeam cu prieteni din zonele care intentionam sa le vizitez, vedeam poze pe Facebook cu rododendronul in plina floare si ma gandeam ca pana ajung eu pe acolo se trece. Totusi am hotarat sa merg inainte, in pofida comentariilor Mariucai, 20180603_142005care numai bombanea , ca vremea e rea, ca nu tine cu noi, ca se trece toata floarea pana ajungem noi, ca pe litoral e frumos si sa mergem acasa la plaja si cand se va face vremea buna, sa ne intoarcem pe munte, etc. (femeile ….).

Dar eu ca un adevarat barbat, nu am cedat deloc. Mi-am impus punctul de vedere, mergem inainte.20180603_143811

Din Ciucas, plecam in Bucegi. Cota 2000 – Furnica, unde intr-adevar era raiul pe pamant. Las imaginile sa vorbeasca, pentru ca eu sunt cam saracut la vocabular.

Urmeaza Leaota. Pe Saua Bucsa stiam ca e in fiecare an rosu si in plus de acolo ai  o frumoasa priveliste a intregului masiv. Si intr-adevar era inca inflorit si privelistea era minunata.

De aici urma Iezer-Papusa. De fapt voiam sa urcam doar pe Iezer, pana la lac unde stiam din anii trecuti ca o sa gasim „bujorel” din belsug.

Din nou vremea capricioasa ne-a jucat feste si nu ne-a lasat sa ne facem meteahna. Pana sa ajungem la Voina, totul bine si frumos.20180607_154918 Cum am ajuns acolo, s-au rupt baierele cerurilor. A doua zi, dimineata era frumos, dar poteca si pe traseul de vara si pe cel de iarna, era noroioasa de abia urcai, plus ca deasupra spre lac totul devenise negru. Am hotarat sa nu riscam sa ne prinda cine stie ce pe sus. Am stat pe vale, plimbari relaxante si am adunat fragute.

Din nou putin dezamagiti, plecam spre Fagaras, la Sambata, cu gandul ca poate la anul vom avea vreme buna de urcat. Daca aveam timp mai mult, mai stateam o zi cand se anunta soare si senin, se mai uscau potecile si urcam. Dar timpul ma presa si nu-mi permitea sa fac nici un fel de abatere de la program.

Sa nu credeti ca ii dau pe repede inainte cu enumeratul masivelor, si cateva poze acolo, sau ca nu am chef de scris. Asa cum am spus, articolul asta e un rezumat a ceea ce am facut. Sa vedeti ce va asteapta cand o sa le iau pe fiecare in parte, sa povestesc aventurile care le-am avut. Atunci sa va tineti tare.

Fagarasul ne-a primit destul de bine la inceput. Valea Sambetei, era plina de rododendron proaspat inflorit. Nu-ti mai venea sa pleci de acolo. Nu mai zic de ceilalti versanti care ii vedeai rosii. Am lenevit acolo sus cam doua ore tot fotogafiind si minundu-ne, pana ne-a gonit ploaia, ca de obicei.

Din Fagaras urmatoarea oprire e Capatanii, unde urcam la Refugiul Casaria aproape de creasta si Mergem pe Varfurile Nedeia si Balota. Ne-au primit binisor, doar  cateva „amenintari” cu tunete, fulgere si ceva grindina, iar bujorel era inca din belsug.

Next stop, Parang, care parca era suparat ca ne-a calcat piciorul pe acolo. Tunete si fulgere seara, iar a doua zi dimineata cand sa urcam, o ploaie de aia mocaneasca si un vant, de-ti trecea prin toate.

Am vrut sa-i demonstram ca nu suntem suparati pe el, si am plecat pe ploaie spre creasta, unde cand am ajuns, parca s-a bucurat ca am trecut testul si odata s-a inseninat oferindu-ne o priveliste de vis si pante rosii de atata rododendron.

Si se facu timpul sa plecam spre Retezat, care il consideram eu „cireasa de pe tort” din excursia asta. Facem cateva stopuri in Cheile Banite si la Pestera Bolii, despre care o sa va povestesc cand voi lua fiecare masiv in parte. Aveti rabdare, nu tot odata ca dupa aia nu mai am ce face, somez aici la nava , ma plictisesc si ma urc pe pereti.

Primirea, a fost buna,20180618_074059 pana cand am ajuns la Calnic, unde s-a pus pe o ploaie de ziceai ce e aia. Ploaie care a tinut si urmatoarea zi. Parca intr-adevar zicea „Ce cautati voi muritorilor in imparatia mea?? Fugiti de aici ca nu sunteti demni de ale mele inaltimi” Nu am reusit sa ajungem pana „sus” din cauza ploii si a cetii, plus datorita intemperiilor de inainte cu cateva zile, multe podete erau rupte si torentele isi faceau de cap pe versanti.

Am ajuns pana la Gentiana cu chiu cu vai, am stat la un ceai cu nea Gicu si back la Codrin.

Chiar daca nu am reusit sa ajungem la rododendron, ne-a oferit ca si Ciucasul si ca si Iezerul alte imagini la fel de frumoase, iar noi i-am multumit pentru asta. Retezatul ramane un munte care are tot timpul ceva de oferit, chiar daca te priveaza de altele.

Am hotarat totusi sa nu zabovim, vazand ca vremea se anunta in continuare instabila si sa mergem spre Rodnei, punctul terminus al „aventurei dupa rododendron”. Acolo dadea vremea stabila pret de cateva zile.

In Muntii Rodnei, partea bistriteana nu fusesem niciodata. Cu piciorul ma refer. In tranzit am fost de cateva ori, dar nu am oprit, decat pentru cateva fotografii de la sosea. Imi doream nespus sa explorez acele meleaguri de vis.

Dorinta mi-a fost indeplinita si vreau sa spun ca Rodnei ne-a primit cu „bucurie”. Soare, frumos, senin, pana in ultima zi, cand s-a zburlit un pic, considerand ca am stat destul pe acolo. O sa va povestesc pe larg ce am descoperit acolo, si ce minunatii am vazut. Momentan raman doar la rododendron, care era din belsug pe toate pantele nordice a masivului. Puteai vedea de la Ineu pana in Gargalau numai pante inrosite. Mi-a ramas „inima” in acest tinut de basm si mi-am promis ca la anul voi sta acolo cel putin o saptamana, sa am timp sa-l explorez pe indelete, atata e de frumos.