Publicat pe 5 comentarii

Zurli Zburli prin Ciucas inainte de sarbatori.

Salutare dragilor. Am lasat-o mai usor, nu de altceva, dar va stresam prea tare. Poveste dupa poveste, nu aveati timp nici sa respirati. Terminati de citit una si hop alta. Prea de tot, prea ca la ….. scoala. Bine ca nu va pun sa faceti si rezumate ca sa ma conving ca ati citit prostioarele mele. Adevarul e ca am avut cateva zile de alea stiti voi cum, cand nu ai chef de nimic, ti-e lehamite de tot. Nu spun ca am fost ocupat aici la munca, pentru ca nu ma credeti. Cum adica ocupat si el pune poze pe Facebook. Auzi vrajeala de popa de tara.

Va spuneam ca dupa Florei, se facu timpul sa plec la munca iar. Naspa nu cand se termina concediul. Bine ca era doar pentru 4 saptamani. Am stat eu putin acasa, dar tot putin si la munca.

Ei si ce-mi turuie mie prin bostanul asta al meu care tine loc de cap? Ce ar fi sa fac o intalnire a Zurliilor in Ciucas, inainte de sarbatori. Sa ne vedem, sa ne uram sarbatori fericite, etc. In anul ala ne intalnisem de cateva ori la niste ture minunate, pline de veselie si voie buna. Ba in Trascau, ba in Ceahlau, unde ne-a plouat de ne-a rupt, dar nu a fost bai, veselia ne-a incalzit (nu zic si palinca, ca nu suna frumos) si in Retezatul Mic, la o adunare de corturi.

Am ales Ciucas, pentru ca e un masiv frumos si iarna si vara. In plus e accesibil iarna, nu prezinta mari provocari tehnice.

Zis si facut ne intalnim la fabrica de apa in Valea Berii, si sus spre cabana Ciucas.

In ziua de ajungere, mare lucru nu am facut. Pana am urcat, pana ne-am cazat, mai o barfa si o mica plimbare pana aproape de Tigai, pentru apus, iar seara adunarea la o chitareala.

A doua zi, era ziua mare. Urcare la varf si venit pe Tigai la cabana. O tura ca sa zic asa clasica.

Dupa ce admiram un frumos rasarit (unii chiar s-au trezit cu noaptea in cap pentru asta), echiparea si la drum.

Sa va zic, ca in unele portiuni sufla un vant de te lua pe sus si ca cerul era plumburiu si statea sa ninga? Era iarna, decembrie la mijloc si asa trebuie sa fie. Oricum nu ne speria, ne incalzeam cu glume si rasete. Mai ne opream si admiram, faceam poze la pantele inzapezite cat de cat. Admiram natura inghetata, aducandu-ne aminte de turele de primavara, vara, cand acest masiv e plin de floricele de tot felul in special de rododendron. Na ca am zis-o. V-am spus ca nu o sa mai folosesc acest cuvant, dar nu m-am putut abtine.

Varful Ciucas, ne-a primit pe un vant taios si rece, de te treceau toate alea, dar nu ne-am dat batuti, tot am zabovit ceva timp acolo, pentru pozele de rigoare, si admirat imprejurimile. Norii negri fugisera pentru o perioada de timp si cerul devenise senin si limpede, putand admira pana hat departe in Vama Buzaului.

Traseul spre varf, de la cabana, pleaca pe banda rosie, si cruce rosie, fiind traseu comun cu cel ce vine din Saua Tigailor si merge mai departe de acolo prin Poiana Teslei si Podul Teslei. Aproape de Tigaile Mari, pentru a merge la varf se continua pe banda rosie, care e traseul ce vine din pasul Tabla Butii si merge pana in pasul Bratocea. Vezi harta traseelor din Ciucas pe Muntii Nostri. E bine sa aveti si aplicatia, care e foarte folositoare.

De la varf coboram pe banda rosie pana in Saua Tigailor, admirand Turnul lui Goliat si Turnul Rosu in dreapta noastra,

iar in stanga aveam Culmea Tigaile Mari, unde pentru prima data am vazut capre negre, facandu-si veacul pe acolo. Ma refer la Ciucas, ca de vazut, am vazut cam in toate masivele, dar in Ciucas niciodata. (Poze facute de Tibi Grecu)Ciucas (80)Ciucas (79)

Hotaram sa nu mai mergem spre Bratocea spre Sfinx. Batea vantul foarte tare si rece, plus ca deja se facea destul de tarziu. Iarna nu e ca vara se intuneca repede si noi ne-am miscat destul de incet. Unde mai gaseam un pic de adapost, mai stateam la admirat si la poze.  Asa ca facem frumos stanga din Saua Tigailor pe marcaj cruce rosie si directia spre cabana.

Ei si aici dragilor, a fost „cireasa de pe tort a turei”. In traseul nostru l-am speriat pe Mos Martin, pe care cred ca la scos din vizuina foamea si acum cauta si el o caprita sa o jumuleasca. (poza e facuta de Marian Sandu, el a reusit sa-l prinda cel mai bine)25358523_1672091539509230_4325201449944387312_o

Saracul el s-a speriat de noi, noi de el. A tulit-o roata si pana am ajuns noi la intersectia de trasee el deja urcase muntele si a fugit inapoi in vale in padure la culcus cu foamea nepotolita. I-am vazut doar urmele pe zapada. Cred ca ce ne-a injurat el ca i-am stricat partida de vanatoare.

Intorsi la cabana, ca de obicei o palincuta si o ciorba calda, dupa care din nou o seara de chitareala si voie buna. Duetul meu cu Vali, cred ca a fost cireasa de pe tort a serii.

Urmatoare zi urma despartirea. Coboram o parte pe picior pe Valea Berii, o parte cu masina de la cabana (care se grabea).

Ne despartim cu parere de rau, urandu-ne sarbatori fericite si ne promitem sa ne revedem in anul ce urma in martie in Cheile Oltetului. Povestea asta v-am spus-o deja. Pentru mine urma calatoria de sfarsit de an in Panama, care deasemenea o stiti. Daca nu va invit pe Pagina cu Povesti sa cititi.

Cam asta a fost dragilor, ultima tura prin munti, in 2017. 2018 este in curs inca si am planuri mari acum cand ajung acasa in august. Ma asteapta Parangul si Buila Vanturarita, unde chiar nu mi-a calcat piciorusul. Dar pana atunci mai am sa va povestesc o groaza din anii din urma. Sa va tin in priza nu de altceva. Pana la urmatoarea poveste, eu va zic,

La Buna Vedere.

received_1017815384912881

 

Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Incheiere.

Salutare dragilor. V-am lasat o zi sa respirati, doar nu era sa o tin continuu, fara sa aveti o mica pauza nu? V-am lasat momentul asta de respiro, ca dupa ce termin cu rododendronul, incep cu amintirile. Va spuneam am multe, multe amintiri. Si nu v-am spus inca povestea din Delta. Deci aveti de suportat inca multe. Pana plec acasa si incep sa bantui prin tara ca sa nu mai am timp de povestit, mai sunt 4 saptamani. Chin mare.

Ei si cum spuneam ce e frumos trece repede, nici nu stiu cand s-au scurs zilele. Mai aveam o zi de stat in Rodnei, zi in care planificasem o urcare pe Varful Ineu. Asa cum spuneam, tura asta nu a fost sa ating varfuri. Tinta era locurile cu rododendron, atat. Dar avand o zi in plus, am vorbit cu Emil Jarda sa ne gasim si sa mergem pe Ineu. Cu ocazia asta ne cunosteam personal.

Dar vezi ca Mos Ilie, tot contra noastra. Ne trezim dimineata la 6 si ploua de rupea. De fapt toata noaptea a plouat. Ce sa faci? Am vorbit la telefon, sa stam linistiti. Mergem sa vizitam manastiri, si alte obiective in zona.

Incepem cu manastirea Cormaia. Situata pe Valea Plesei, din Cormaia. Conform site-ului Protopopiatul Ortodox Roman Nasaud, „La inceput aici a fost construita o biserica, a carei istorie se pierde in negura timpurilor. De la aceasta au ramas doar cateva icoane ce se gasesc in bisericuta de lemn, ridicata ulterior in 1636 de calugari veniti de la Manastirile Neamt si Putna din Moldova. Manastirea a fost distrusa in anul 1761 din ordinul generalului Bukow. Doar micuta bisericuta a scapat flacarilor. De-a lungul timpului (250 de ani) aceasta micuta bisericuta, a fost stramutata in mai multe locuri, pana in 2003 cand s-a reintors pe vechea ei vatra si s-a inceput restaurarea.”

Intr-adevar, bisericuta de lemn e ceva deosebit. Eu nu sunt un tip religios. Ma dezgusta ce fac preotii din ziua de azi. Imbracati in aur, cupole poleite tot cu aur. Taxa de aia, taxa de aia. In fine, nu vreau sa incep o discutie, care nu-si are sensul in aceasta povestire. Poate unii dintre voi sunteti mai religiosi ca mine si nu vreau sa fiu condamnat.

In interior fiind monument national, nu am avut voie sa fotografiem icoanele vechi, si iconostasul. Le-am admirat, si ne-am minunat cum au rezistat atatea sute de ani. Intr-adevar deosebite. Pictura aia veche, facuta fara tehnica moderna, Adobe, sau mai stiu eu ce programe de grafica.

Tot ploaie si cand am iesit din manastire, unde sa mergem? Ce sa facem? Mircea Miclea ne spune de o alta manastire, dar tocmai la Targu Lapus. Tot asa o manastire, mai noau decat Cormaia, dar frumoasa si renumita. Asezata pe un deal si cu o priveliste super. Manastirea Rohia. Nu auzisem de ea, daca nu sunt cu manastirile, bisericile, habar nu aveam.

Construita in 1923, se vede ca este mult mai faimoasa si mai vizitata decat retrasa Cormaia. Cladirile mult mai mari si mai fastuoase. In plus se construieste in incinta un ditamai centrul cultural. O cladire ca o cetate. Si biserica in sine arata ca o cetate. Cei care din voi ati fost acolo stiu despre ce vorbesc.

Intr-adevar privelistea de acolo e frumoasa. Cum e amplasata manastirea sus pe deal. Pacat ca ploua si nu am putut face poze ca lumea. Totusi mai mult mi-a placut micuta Cormaia. Mai intima, mai simpla, te imbia mai degraba la reflectare si la rugaciune. Nu pot zice ca Rohia nu e faina, dar e acelasi fast si grandomanie, care o vezi in marea majoritate a manastirilor si a bisericilor de la noi. Ceva de acum comercial. Sa vina credinciosii si sa doneze. Nu neg ca de-a lungul timpului, in istorie, biserica a fost ca un leagan de cultura pentru popor, dar a si profitat din plin de nestiinta si credinta marii majoritati. Si asta se vede in timpurile noastre. Acele lacase de cult care deja sunt palate. Ori Hristos a zis „Mergeti si nu luati nimic cu voi. Nu va trebuie adapost, traiti doar cu ce vi se da”. (Nu e exact cum scrie in Biblie, dar intelegeti substratul). In ziua de azi in numele lui Hristos se cer miliarde si nu prea am vazut ca biserica sa faca cine stie ce mari opere de caritate. Doar mega constructii. Na ca am zis-o pana la urma. Ma puteti condamna pentru ceea ce am scris acum, dar asta e opinia mea. In fine, terminam cu vizitatul lacaselor de cult si ne intoarcem in Sangeorz Bai, unde ne despartim de Mircea, ne viziteaza si Emil. Cu ocazia asta ne-am cunoscut personal, dupa care pregatit bagajul pentru drum.

A doua zi ne luam ramas bun de la meleagurile bistritene, unde oameii ne-au primit asa de frumos cu inima deschisa si cu bucurie. Mos Ilie incepuse sa-si faca de cap bine prin zona, asa ca iar ii tragem teapa si plecam spre meleaguri branene,

unde am fost invitati de prietenul meu Costi Taposu si parintii lui, sa petrecem macar o zi.

Daca am promis, am promis. Am fost primiti cu inima deschisa si de Costi si de parintii lui. Am incercat daca tot eram acolo si tata lui Costi cosea sa trag si eu o brazda. Bine ca nu am taiat picioarele nimanui. Imi place la coasa dar sa stau lungit in fan si sa privesc.20180625_11213020180625_112402

Nu am stat linistiti nici acolo. Am facut o plimbare pana „in vale” cum ii zice Costi, la o poienita unde au un adapost pentru vite si o casuta.

O poiana frumoasa la baza Craiului, si langa un paraias care susura asa de frumos si cu multe flori, in special bulbuci, car asa cum v-am mai zis sunt unele din florile mele favorite.

Nu va spun ce am facut acolo. Sau sa va spun? Gratar ca tot romanul. Era timpul sa ne mai si odihnim, nu sa tragem numai in panta. Sa mai mirosim si ceva fum de carne pe jar nu?

Ei si se facu timpul sa o luam spre casele noastre, dupa atata amar de vreme, peste 2200 de km batuti si foarte multe locatii schimbate.

Cum va spuneam cand am inceput acest „foileton”, a fost extraordinar de frumos, dar obositor. Multe zile am pierdut pe drum. Daca infrastructura noastra e cum e, 8 zile le-am pierdut cu drumul de la o locatie la alta. Cat de dimineata plecai, prin localitati nu aveai cum sa mergi cu viteza. Pana ajungeai, pana descarcai bagajul, pana te cazai, ziua era pierduta. De asta am zis, ca de acum nu o mai iau brambura prin tara, ci ma hotarasc la o zona, merg, caut o cazare undeva „central” si de acolo pe o raza de maxim 100 de km (ce inseamna maxim 2 ore cu masina, cu 50/h), poti face toate traseele, obiective turistice, etc.

Dragilor, asta a fost „saga rododendronului”. Stiu ca v-am plictisit, dar totusi ati avut rabdare sa cititi. Stati pe faza in continuare, ca am sa va povestesc cum a fost in Delta, dupa care am foarte, foarte multe amintiri.

La buna vedere.

Sfarsit.

received_1017815384912881

 

Publicat pe Lasă un comentariu

In Cautarea Rododendronului. Primul Episod. Ciucas.

Salutare dragilor. Asa cum v-am promis, o sa incep sa va povestesc despre tura la rododendron, munte  cu munte.

Si cum era de la sine inteles, primul de vizitat era Ciucas, cu al lui Munte Rosu. Un nume pe bune meritat in perioada infloriririi acestor frumoase flori. Zic eu ca foarte multi l-au vazut in perioada cand „bujorelul” e inflorit la maxim si muntele pare ca de foc in bataia razelor soarelui.

Va spuneam in rezumatul turei ca am ajuns pe 24 mai acasa, si aveam o mancarime de talpi, mai ceva ca fata mare inainte de maritis. Dar pana sa ajung in Ciucas, trebuia sa mai treaca o saptamana. Saptamana care m-a facut sa pierd perioada de maxima inflorire.

De ce trebuia sa treaca saptamana asta? Pai sa va explic: Eu bun bazat ca inflorirea o sa fie in jurul inceputului lui iunie, hotarasem sa fac o excursie in Delta Dunarii, cu un grupul Prietenii Chitara Muntele & Focul. Un grup minunat, care il recomand tuturor prietenilor. Am zis sa nu merg direct pe munte cand vin din voiaj, neincalzit, obosit de pe drum, asa ca o excursie aproape de casa in Delta mi s-a parut numai buna. O sa va povestesc si despre asta, dupa ce termin toate povestile despre „balaureala” prin munti.

In plus pe 2 iunie, aveam un eveniment in Sacele. Eram mare Nas mare. Doi buni prieteni, Adriana si Gabi Kaszoni, cu care ne-am cunoscut pe munte si am legat o prietenie foarte frumoasa, faceau 25 de ani de casatorie. Ne-au rugat pe noi sa le fim nasi. Normal ca am zis din toata inima da. Si cum se potrivea cu perioada si locul de unde si cand voiam sa incep „aventura”, am hotarat ca data cununiei sa fie pe 2 iunie.

Zis si facut, pe 2 iunie, ne adunam o micuta gasca de zurlii la Sacele si am pus-o de o petrecere ca in basme.

Ce-mi place in zona Brasovului e ca petrecerile incep devreme si pana la miezul noptii se termina, iar a doua zi esti apt de urcat pe munte. La Constanta incep undeva pe la 9 seara si se termina dimineata. In ziua aia nu mai esti bun de nimic.

Zic eu ca e de ajuns cu introducerea nu? Sa trecem la lucruri serioase, adica urcarea spre Saua Gropsoare, unde speram sa mai gasesc inca floare si sa-mi „fac damblaua”

Tot am vazut poze in voiaj si chiar dupa ce am ajuns acasa cu rododendron din Ciucas si toata lumea imi zicea ca e pe trecute. Dar stiti cum e, speranta moare ultima. Asa ca pe 3 iunie dimineata la 7 desteptarea, cafeaua si la drum, ca asa ii sade bine drumetului.

Ajungem la Cabana Muntele Rosu, unde deja se aduna lumea. Cei care voaiu sa urce ca noi pe munte si cei amatori de mici si bere, pentru ca era in ziua aia un spectacol intitulat „Festivalul Bujorului de Munte”. Cei mai multi nu aveau treaba cu bujorul, mai degraba cu gratarele alea care incepeau sa sfaraie, si cu golitul butoaielor de bere.

Noi ne vedem de treaba noastra, adica echiparea si urcat spre saua Gropsoare.

Traseul de la Muntele Rosu pana sus in sa, merge pe marcaj Triunghi Rosu (TR) si e un traseu usor, nu prezinta nici un fel de dificultate. Poate fi facut de oricine care vrea sa mearga pe munte. Chiar la un moment dat ne-am intalnit cu un grup, care nu prea aveau treaba cu drumetiile si voiau sa vada si ei bujor. Ne-au intrebat pe unde il gasesc. Le-am explicat noi cum sta treaba, cu bujorul de munte, iar ei au parut un pic speriati cand au auzit si au si vazut cat e de urcat, dar pana la urma s-au mobilizat si au ajuns la „destinatie”

Ciucasul ca de obicei, ne-a oferit ca de obicei niste peisaje de vis, cu un joc al norilor deasupra culmilor, o peisagistica desprinsa parca dintr-un tablou expus intr-un muzeu.

Incet, incet, mai cu o gluma, mai cu depanat amintiri despre seara de poveste ce tocmai a trecut, ajungem si sus in sa, unde in loc de rosul care il asteptam, gasim mai mult verde. Ici si colo cate o pata de culoare rosie, ce mai scapase de arsita zilelor de sfarsit de mai si de ploile in aversa ce au marcat inceputul lui iunie.

Nu pot zice ca am fost dezamagit, pentru ca nu am cum. Natura isi urmeaza cursul, nu asteapta un marinar, care bantuie pe mare sa vina acolo ca sa-si faca pozele si dupa aia sa se laude la toata lumea ce tare e el si pe unde a umblat. Iar anul asta asa cu ziceam,  cam toate au fost pe repede inainte.

Oricum am fost rasplatiti cu zeci de alte floricele de toate culorile. Un adevarat mozaic construit de mama natura, cu alb roz, galben, mov, rosu, etc.

Ne oprim un pic in Saua Gropsoare la un mic picnic, dupa care incepem sa coboram, oprindu-ne sa admiram inca odata frumusetea acestui masiv, in care revin de fiecare data cu placere indiferent de anotimp si indiferent daca e frumoasa floare dupa care e renumit sau nu.

Cam asta a fost inceputul turei dupa rododendron. Incepusem sa ma ingrijorez deja, gandindu-ma ca o sa-l gasesc trecut in toate masivele pe unde aveam de gand sa umblu. Vedeam fel de fel de poze din Bucegi, Parang, Capatanii, Iezer, Retezat, Rodnei, Leaota, cu bujor in plina floare si ma gandeam ca pana ajung eu acolo (cel putin Rodnei inca era departe tare) o sa gasesc ca si in Ciucas ici colo cateva petece.

Cum bine stiti din povestea de inceput nu a fost chiar asa. Am avut si dezamagiri din cauza vremii, care intr-adevar a fost capricioasa, dar ne-am si bucurat de peisaje de vis si de mult, mult rododendron.

La buna vedere dragilor, urmeaza episodul 2, Bucegi. Stati pe felie ca aveti ce citi.

received_1017815384912881

Publicat pe 6 comentarii

In Cautarea Rododendronului. Un scurt rezumat.

Salutare dragilor. Sa nu spuneti ca v-am lipsit saptamanile astea cat am umblat brambura prin tara. V-am avertizat doar ca dupa ce ajung acasa nu o sa mai am timp sa scriu o propozitie.

Stiu ca ati stat cu sufletul la gura asteptand sa intru si sa va povestesc pe ce coclauri am umblat. Eii rabdarea voastra a fost rasplatita.

Va spuneam in ultima mea povestire ca aveam in plan de anul trecut o tura prin aproape toti muntii unde pot gasi rododendron. Nu am avut cum sa iau toate masivele la rand, pentru ca nu mi-a permis timpul, dar cat de cat am reusit sa parcurg o parte din ei. Chiar si cei in care am fost, nu am reusit peste tot sa ajung tocmai sus unde cresc aceste minunate flori din cauza vremii potrivnice. Oricum a fost eu sunt multumit ca 80% din obiectiv a fost indeplinit.20180621_094141

Ce masive am vizitat? Pai sunt cateva si o sa le enumar: Ciucas, Leaota, Bucegi. Iezer, Fagaras, Capatanii, Parang, Retezat si Rodnei.

O tura lunga, plecat de la Constanta pe 1 iunie si intors pe 26 iunie, dupa mai bine de 2200 de km. Obositor, din cauza ca am schimbat multe locatii. Pensiuni, refugii, stane, cort, dar de neuitat. A meritat fiecare picatura de transpiratie, fiecare junghi din muschii picioarelor si chiar si ploaia care ne-a udat sau grindina care ne-a batut, a avut farmecul ei.

Multumesc tuturor celor care m-au ajutat cu informatii despre zonele care nu le cunosteam. Multumesc deasemenea tuturor celor care m-au insotit cand au avut timp. Multumesc tuturor celor care m-au urmarit si m-au incurajat sa pornesc in aceasta tura de neuitat si au apreciat postarile mele.

Ei si sa trecem la lucruri serioase, nu? Ideea cu tura rododendronului, mi-a venit anul trecut, cand eram parca in Retezatul Mic. Si asa am inceput „studiul”, unde, cand si cum.

Si normal primul munte vizat, era Ciucas (Muntele Rosu), unde de obicei apare prima data, de obicei la inceputul lui iunie. Conform planurilor mele, totul se potrivea ca o manusa. Veneam acasa pe 24 mai, pe 2 iunie aveam un eveniment in Sacele, si pe 3 iunie eram deja in urcare.

Eii astrele s-au aliniat altfel si mi-a cam stricat socoteala in Ciucas. Anul asta totul a fost pe repede inainte, deja vedeam poze din Ciucas cu rododendron in floare de la jumatea lui mai. Pana am ajuns eu pe Gropsoare deja era trecut, doar ici si colo cateva petece.

Totusi Ciucasul pentru faptul ca nu l-am abandonat si l-am vizitat ne-a rasplatit cu alte „minunatii”

si privelisti de vis, parca ii parea rau ca ne-a dezamagit si nu a putut sa ne ofere imaginea aia minunata a unui munte inrosit, pentru care e renumit.

Eram un pic dezamagit de faptul ca asa cum spuneam anul asta a fost totul pe repede inainte, mai ales ca vorbeam cu prieteni din zonele care intentionam sa le vizitez, vedeam poze pe Facebook cu rododendronul in plina floare si ma gandeam ca pana ajung eu pe acolo se trece. Totusi am hotarat sa merg inainte, in pofida comentariilor Mariucai, 20180603_142005care numai bombanea , ca vremea e rea, ca nu tine cu noi, ca se trece toata floarea pana ajungem noi, ca pe litoral e frumos si sa mergem acasa la plaja si cand se va face vremea buna, sa ne intoarcem pe munte, etc. (femeile ….).

Dar eu ca un adevarat barbat, nu am cedat deloc. Mi-am impus punctul de vedere, mergem inainte.20180603_143811

Din Ciucas, plecam in Bucegi. Cota 2000 – Furnica, unde intr-adevar era raiul pe pamant. Las imaginile sa vorbeasca, pentru ca eu sunt cam saracut la vocabular.

Urmeaza Leaota. Pe Saua Bucsa stiam ca e in fiecare an rosu si in plus de acolo ai  o frumoasa priveliste a intregului masiv. Si intr-adevar era inca inflorit si privelistea era minunata.

De aici urma Iezer-Papusa. De fapt voiam sa urcam doar pe Iezer, pana la lac unde stiam din anii trecuti ca o sa gasim „bujorel” din belsug.

Din nou vremea capricioasa ne-a jucat feste si nu ne-a lasat sa ne facem meteahna. Pana sa ajungem la Voina, totul bine si frumos.20180607_154918 Cum am ajuns acolo, s-au rupt baierele cerurilor. A doua zi, dimineata era frumos, dar poteca si pe traseul de vara si pe cel de iarna, era noroioasa de abia urcai, plus ca deasupra spre lac totul devenise negru. Am hotarat sa nu riscam sa ne prinda cine stie ce pe sus. Am stat pe vale, plimbari relaxante si am adunat fragute.

Din nou putin dezamagiti, plecam spre Fagaras, la Sambata, cu gandul ca poate la anul vom avea vreme buna de urcat. Daca aveam timp mai mult, mai stateam o zi cand se anunta soare si senin, se mai uscau potecile si urcam. Dar timpul ma presa si nu-mi permitea sa fac nici un fel de abatere de la program.

Sa nu credeti ca ii dau pe repede inainte cu enumeratul masivelor, si cateva poze acolo, sau ca nu am chef de scris. Asa cum am spus, articolul asta e un rezumat a ceea ce am facut. Sa vedeti ce va asteapta cand o sa le iau pe fiecare in parte, sa povestesc aventurile care le-am avut. Atunci sa va tineti tare.

Fagarasul ne-a primit destul de bine la inceput. Valea Sambetei, era plina de rododendron proaspat inflorit. Nu-ti mai venea sa pleci de acolo. Nu mai zic de ceilalti versanti care ii vedeai rosii. Am lenevit acolo sus cam doua ore tot fotogafiind si minundu-ne, pana ne-a gonit ploaia, ca de obicei.

Din Fagaras urmatoarea oprire e Capatanii, unde urcam la Refugiul Casaria aproape de creasta si Mergem pe Varfurile Nedeia si Balota. Ne-au primit binisor, doar  cateva „amenintari” cu tunete, fulgere si ceva grindina, iar bujorel era inca din belsug.

Next stop, Parang, care parca era suparat ca ne-a calcat piciorul pe acolo. Tunete si fulgere seara, iar a doua zi dimineata cand sa urcam, o ploaie de aia mocaneasca si un vant, de-ti trecea prin toate.

Am vrut sa-i demonstram ca nu suntem suparati pe el, si am plecat pe ploaie spre creasta, unde cand am ajuns, parca s-a bucurat ca am trecut testul si odata s-a inseninat oferindu-ne o priveliste de vis si pante rosii de atata rododendron.

Si se facu timpul sa plecam spre Retezat, care il consideram eu „cireasa de pe tort” din excursia asta. Facem cateva stopuri in Cheile Banite si la Pestera Bolii, despre care o sa va povestesc cand voi lua fiecare masiv in parte. Aveti rabdare, nu tot odata ca dupa aia nu mai am ce face, somez aici la nava , ma plictisesc si ma urc pe pereti.

Primirea, a fost buna,20180618_074059 pana cand am ajuns la Calnic, unde s-a pus pe o ploaie de ziceai ce e aia. Ploaie care a tinut si urmatoarea zi. Parca intr-adevar zicea „Ce cautati voi muritorilor in imparatia mea?? Fugiti de aici ca nu sunteti demni de ale mele inaltimi” Nu am reusit sa ajungem pana „sus” din cauza ploii si a cetii, plus datorita intemperiilor de inainte cu cateva zile, multe podete erau rupte si torentele isi faceau de cap pe versanti.