Publicat pe Lasă un comentariu

Prima intalnire cu Macinul. Culmea Pricopanului.

V-am promis ca va povestesc cum „am facut cunostinta” cu Macinul, va tot „amenint” cu asta de ceva timp si uite ca a venit vremea sa ma tin de cuvant. Am inceput si eu cu povestile despre Macin ca neomul. V-am povestit despre o drumetie in toamna, care era deja a patra si despre ultima la bujori si testoase. In loc sa incep cum era normal, am luat-o de la mijloc ca Pacala, sau ca Dorel, mai nou apelativul pentru cei mai saracuti cu duhul.

Va mai spuneam ca din 1984, de cand locuiesc pe meleaguri dobrogene, nu m-a interesat absolut niciodata, ce e acolo. Nici nu am cautat sa ma documentez macar, cu toate ca am trecut de atatea ori prin zona cu masina, cand mergeam spre Moldova si chiar imi placea drumul mai mult ca cel prin Harsova pe la Gura Ialomitei. Imi placea prin padurile de la Slava si pe dealurile alea pe la Atmagea. Era mai pitoresc decat dezolantul peisaj din Ialomita. Si cu toate astea, nu am dat doi bani, pe ce e acolo. Ma gandeam, ca sunt doar niste dealuri cand treceam. Ce sa caut eu aici, pierd timpul de pomana. Adevarul ca de la sosea nu-ti dai seama. Vezi niste dealuri golase dupa ce treci de Cerna, iar vara in arsita aia specifica zonei, ti se par dezolante, prafuite, pline de ciulini, tufe de macesi, arbusti piperniciti si turme de capre sau oi.

Cand mi s-a aprins becul? Pai prin 2015, eram la nava si ma uitam pe net pe grupurile montane pe care sunt si numai vad eu un evenimnet; Tura in Macin, Culmea Pricopanului, Varful Tutuiatu, bla, bla bla. Ma uitam ca broasca la inundatie si nu intelegeam. In sinea mea ziceam ce naiba si astia nu mai au cum sa pacaleasca pe cei mai slabi de inger? (era tura pe bani, organizata de unul din asa zisi „ghizi”, care au aparut acum pe net mai ceva ca ciupercile dupa ploaie.) Ce naiba sa vada acolo, ca sunt niste dealuri golase. Din curiozitate, hai sa dau si eu un search pe net sa vad ce ii atrage pe ei asa tare in Macin. Ei, si numai dau de o groaza de articole, de poze, cu peisaje cu bujori, cu flora, cu testoase, intr-un cuvant „All Inclusive”. Stefane zic eu, mare natarau esti, de atatia ani ai frumusetile astea sub nasul tau, la o fuga de catea pana crapa si tu umbli tranca pe alte coclauri la sute de kilometri. Uite asa mi s-a pus pata, sa ajung neaparat in Macin. Am venit in iarna acasa si deja aveam programul facut, in plus nu voiam momentan sa merg iarna intr-o zona pe care nu o cunosc deloc si fara sa adun toate informatiile despre trasee, lungimea lor, etc.

Si uite asa se facu primavara, sfarsit de martie, cand nu am putut sa plec nicaieri, pentru ca pe toate zonele dadea vreme urata, doar pe Dobrogea fain. No bun, daca e bine in Dobrogea , hai in Macin gata, ajunge cu amanatul. Hai sa vedem despre ce e vorba acolo.

Vorbesc cu fratiorul meu (pe timpul ala umbla si el pe munte) si cu inca un prieten virtual pana atunci pe Facebook (Laurentiu), care vazusem ca a fost in Macin destul de recent pe Culmea Pricopanului si hai drum nu?

Ne dam intalnire la Macin in oras, dupa care ne intoarcem spre Manastirea Izvorul Tamaduirii, care e la 3 km de oras spre Constanta. Din drumul national se face un drum de tara spre cariera si de acolo stanga spre manastire. Masinile se lasa in spatele manastirii langa o padurice, unde e si loc de campat. Nu e intr-o stare asa de stralucita intotdeauna, multumita „pelerinilor” si a tot felul de „turisti” cu gratarul. De multe ori gasesti mizerie pe acolo. Chiar la un an dupa aia am fost cu cortul si a trebuit intai sa adunam multimea de peturi, cutii de bere, pungi si alte „amintiri” lasate de alti semeni de ai nostri, care chipurile au iesit la iarba verde. Cu toate ca e o ghena mare de gunoi langa padurice, erau imprastiate peste tot fel de fel de „suveniruri”

Traseul spre Culmea Pricopanului incepe de acolo, pe langa un izvor, numit de localnici „Fantana de Leac”si are ca marcaj, banda albastra albastra (BA). Eii si unde ziceam eu ca sunt doar niste dealuri acolo, cand incepi sa o iei pieptis, parca nu ti se mai par „dealuri”. Ori fi ei micuti, dar urci brusc pana ajungi in creasta.

Sa va spun drept, cand am inceput sa urc si sa descopar ce e acolo, am ramas cracanat instantaneu. Noroc ca aveam bretele la ciorapi, ca altfel ma trezeam cu ei in vine. Ziceam ca nu e mare lucru de ei, ca daca nu au peste mia de metri nu am ce cauta pe acolo, dar m-am inselat amarnic. Sunt de o frumusete si o salbaticie aparte. Vezi toate formatiunile alea de pietre aruncate parca de un urias, la intamplare. Macinate si lustruite de trecerea timpului si de capriciile vremii, cu forme care mai de care mai ciudate. Cascam gura mai ceva ca la dentist si ma miram de ce vedeam.

Ajungem pana la urma si sus in creasta si acolo alta surpriza. Privelistea care o aveai pana departe spre Dunare intr-o parte, iar pe cealalta parte tot vedeai coamele acelor „dealuri” care se intindeau cat vedeai cu ochii. Si eu unul care ziceam ca e doar bucata aia ce se vedea de la sosea.

Pucedem pe creasta inainte si ajungem la „piesele de rezistenta” a Culmii Pricopanului. Prima e”Sfinxul din Macin”. O piatra slefuita de vreme, ce dintr-o parte arata ca un sfinx.

Adevarul ca nici nu stiam ca e un Sfinx in Macin, si abia acasa am citit dupa aia, ca piatra respectiva se numeste Sfinxul din Macin.

A doua formatiune, care dupa mine e si cea mai spectaculoasa prin forma ei, care zic eu ca e unica, e o formatiune de pietre, modelate de-a lungul a milioane de ani sub forma unui pumn strans, cu un deget aratand spre cer. Ce o semnifica oare? Ce a vrut natura sa ne spuna modeland aceste pietre in felul asta? Doar ea ne poate raspunde.

Spuneti voi, daca nu e ceva cu totul si cu totul deosebit, daca nu te face sa te gandesti ca intr-adevar cel mai bun artist e chiar natura insasi, care de-a lungul timpului, creeaza si da forme uimitoare unor banale pietre.

De aici se coboara, la un loc de popas, unde traseul pentru picior, se intersecteaza cu un alt traseu pentru biciclete. Se poate iesi langa cariera, sau se continua spre creasta, printr-o padurice.

Fiind inceput de martie, flora si fauna specifica Maciului, abia se „trezea la viata”, nu era inca verdele ala care o sa-l intalnesc doua luni mai tarziu, iar testoasele inca hibernau. Doar ici si colo cate o floricica isi itise capul prin iarma inca cruda si cativa copacei infloriti. Dar faptul ca nu era inca verde si plin de flori, nu facea sa ca acest traseu sa-si piarda farmecul si frumusetea. Salbaticia lui te lasa fara grai si in plus aveam toate acele formatiuni stancoase care pareau ca niste flori insirate de-a lungul crestei.

Incet incet, ajungem si la capatul traseului, cand seara incepea sa coboare linistit peste acel frumos peisaj, pietrele luand o culoare rosietica in bataia soarelui. Ne indreptam spre masini, fericiti si incantati de ceea ce am descoperit dupa atatia ani la doi pasi de casa. V-am zis, nu ma asteptam sa gasesc atata frumusete si asa peisaje la doi pasi de casa. Si asta a fost doar inceputul. Peste doua luni cand m-am intors din nou de la nava, primul drum care l-am facut a fost in Macin cu cortul. Dar asta in alta povestioara. Mai aveti de asteptat, pana la ea.

Ei dragilor, acesta a fost primul meu contact cu Muntii Macin. Va invit si pe voi cei care nu ati ajuns niciodata sa veniti si sa-i descoperiti. Nu sunt Fagaras, Bucegi sau Piatra Craiului, dar daca nu iei in seama inaltimea, sunt locuri unde zici ca esti in unul din ele.

Cam asta fiind zise, va zic la buna vedere si stati aproape, Va Urma …..oare ce?

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns