Publicat pe Lasă un comentariu

Egipt, Piramide si Sfinxul.

Salutare dragilor si un an nou fericit sa aveti. V-am promis ca pana dupa sarbatori, asta incluzand si seara de an nou, nu o sa va stresez cu nimic. V-am lasat sa petreceti in liniste. Vedeti ce baiat bun sunt nu? Hai ca nu mai am decat doua povesti despre Egipt asta despre Piramide si inca una despre bai in mare si snorkelling apoi, gata. Dar sa nu credeti ca ati scapat. Nu, pai mai am amintiri o groaza, asa ca sa va tineti bine tot anul ce vine. Plus balaurelile din anul asta care a inceput. Cale lunga pana o sa termin eu de povestit. Ori aruncati telefoane si alte gadgeturi care le folositi, ori ma reclamati la Facebook, WordPress sau la CNA. Aveti de ales, dar eu tot o sa fac cumva sa va stresez, na ca asa vreau eu.

V-am povestit despre Luxor si Valea Regilor, v-am povestit si despre cum am facut snorkelling la Insula Paradisului, v-am spus si despre safari in desert, e timpul sa va povestesc si despre excursia la Cairo, pentru a vedea Piramidele si Sfinxul, la care tinea atat de mult Mariuca mea sa ajunga.

Ma documentasem bine inainte de a pleca acolo si am decis sub nici o forma sa nu merg cu autocarul, mai ales dupa experienta de la Luxor. Nu aveam nici un chef sa merg toata noapte in autocar, sa ajung dimineata frant in Cairo si sa incep turul pe jumate adormit. Va spuneam ca agentia de unde am facut bookingul pentru toate excursiile din Egipt, avea varianta cu avionul si nici nu era scump; 145 de euro, avand si masa de pranz inclusa, intrare la toate obiectivele, apa etc. O fi fost mai ieftin cu autocarul, dar am platit mai mult pentru confort si pentru a ajunge acolo odihnit sa pot gusta excursia. Am avut avionul la 6 dimineata si admiram un frumos rasarit deasupra desertului

si in jur de 8 eram deja in masina cu ghidul in drum spre Piata Tahrir, locul unde in 2011 a inceput miscarea „Primavara Araba” in Egipt. Primavara care era de fapt in iarna.

Cum era devreme, portile Muzeului Egiptean care era primul nostru obiectiv se deschideau dupa 8 jumate, am oprit in piata sa bem o cafea. Ghidul ne-a intrebat daca vrem ceva „fancy”, in genul Starbucks, sau ceva tipic arab. Am optat pentru a doua varianta. Ne place de regula pe unde mergem sa interactionam, cu oamenii locurilor (nu ca in Egipt asta ar fi ceva deosebit, ca interactioneaza ei cu tine sa-ti vanda ceva), dar totusi sa mergi intr-un cartier la o cafenea cu cateva mese e diferit. Nu erai agasat de vanzatorii ambulanti sau cersetori si sa va spun drept nici nu se holbau la noi ca la masini straine. Si tineti cont ca eram intr-o tara araba cu „haremul” de 3 femei dupa mine. Peste tot pe unde am fost, toti erau cu „prova” pe mine. Aici nu. Am fost serviti cu o cafea arabeasca adevarata si cu apa, traditie, asa cum v-am spus in Egipt, stand la taclale cu ghidul si facand programul de vizite pe ziua respectiva.

Nu va plictisesc cu vre-o descriere despre Cairo prea lunga. Atat ca e un oras imens din ce am inteles zilnic sunt in jur la 24 de milioane de oameni in el. Nu faceti ochii cat cepele, ca sa stiti ca asa e. Traficul e infernal, deci ce e pe la noi la ore de varf, acolo e tot timpul. Pe sosele poti vedea, de la rable de masini si Tuk-tuk pana la ultimul model de Mercedes, Ferrari sau BMW. Deasemenea langa maghernite, poti vedea palate si pe strada lume de tot felul. De la vanzatori ambulanti, la cersetori, pana al oamani de afaceri, imbracati in costume de la celebre case de moda. Un oras cosmopolit, agitat, poluat si zgomotos. Clacsonatul la egipteni tine loc de semne de circulatie gen cedeaza sau stop, care lipsesc cu desavarsire. Circulatia e haotica si fiecare face ce vrea si cum il taie capul.

Terminam cafeaua si ne indreptam spre muzeu, care deja isi deschise-se portile si cum vre-o doua zile a fost inchis era o aglomeratie destul de serioasa chiar de la prima ora. Ca informatie, in muzeu, daca vrei sa intri cu aparat foto se plateste taxa. Nu e cine stie ce, parca 100 de lire egiptene, cam 5 euro. Pentru telefon nu cer bani, doar camere foto de orice fel.

Pana ghidul nostru a fost si a platit, ne-a plimbat un pic prin gradina muzeului, admirand statuile expuse acolo si incepeam sa „banuim” ce ne asteapta inauntru.

Muzeul actual va fi mutat in 2020, in cel nou care e inca in constructie chiar la Giza langa piramide, pentru ca e deja pre mic pentru numarul de turisti care il viziteaza zilnic si numarul de artefacte expuse in el. Ca si alte muzee care le-am vizitat, nu-ti ajunge o zi sa stai sa iei fiecare camera in parte si sa dmiri toate exponatele expuse acolo. Turul efectiv a fost in mare axat pe cele mai importante si cele mai „celebre” sa zic asa exponate.

Si incepem cu faimoasa Piatra Rosseta, o stela datand din anul 196 i.Hr, pe timpul domniei lui Ptolemeu al IV-lea, care are inscriptii ale aceluiasi text scrise in trei limbi antice; hieroglifica, demotica si greaca. Descoperita in 1799, in timpul campaniei lui Napoleon in Egipt, inscriptiile de pe ea l-au ajutat pe Champollion sa descifreze scrierea hieroglifica. Exponatul din Muzeul de la Cairo nu este originalul. Aceasta, dupa retragerea francezilor din Egipt a fost retinuta de englezi, care in 1802, au adus-o la Londra si expusa in British Museum. Fotografia e un pic inchisa, nu am reglat bine aparatul.

De aici incet, incet incepem sa parcurgem salile muzeului descoperind istoria Egiptului, sala dupa sala. Istorie caracterizata de o longevitate incredibila ce se intinde pe o perioada de mai bine de trei milenii, incepand cu 3100 i Hr, cand faraonul Narmer a unificat Egiptul pana in anul 30 i Hr, cand a fost cucerit de romani si transformat in provincie a Imperiului.

Nu pot sa exprim prin cuvinte ceea ce am vazut acolo. Deasemenea nu am cum sa va transmit noianul de informatii date de ghid, in fuga ca sa zic asa, pentru ca timpul era scurt, in plus aglomeratia asa cum am zis era foarte mare. Grupuri de turisti din toate colturile lumii, trebuia sa-ti astepti randul langa un exponat mai celebru ca sa faci o fotografie, iar ghidul sa-ti explice. O cacaofonie de limbi, de la engleza, la rusa, germana, franceza, araba, italiana, chineza, etc. Sa stiti ca romaneste nu am auzit in ziua aia. La un moment dat eram asa de ametit, din cauza aglomeratiei si cacofoniei aleia, de nu-mi doream decat sa ies afara si sa stau intr-un loc cat mai linistit, fara sa aud nici un fel de zgomot. Parcurgem sala dupa sala, ascultand explicatiile ghidului si incercand cat de cat sa fotografiem cat mai multe exponate si cat mai „curat”, fara fel de fel de mancatori de orez in cadru, care cu un tupeu fantastic se bagau peste tine si in fata ta sa-si faca selfie, scotand fel de fel de onomatopee in limba lor. Pe una efectiv care m-a deranjat cand voiam sa facem o poza, am calcat-o cu tupeu pe picior si efectiv mi-am rasucit calcaiul pe degetele ei, urmat de un branci „din greseala”, scuzandu-ma si zambind ca un cotoi zicandu-i ca m-am impiedecat. Nesimtirii, trebuie cate odata sa-i raspunzi tot cu nesimtire. Natia asta de mancatori de paie, si de tot ce zboara si inoata in afara de submarin si avion, nu are nici o jena sa te dea deoparte sa-si faca ei selfie acolo. Am vazut in Paris pe Champ’s de Elise, in fata Arcului de Triumf, 2 ciuciunghezi, efectiv au oprit circulatia sa se pozeze ei acolo. Nebunie, va dati seama. In fine sa trecem peste disconfortul creat de aceste instalatii bipede si va las sa vizionati o galerie de fotografii.

Cum spuneam, nu prea am cuvinte. ramai impresionat de ceea ce vezi. Stai sa te gandesti ca toate acele statui, sarcofage, si ce mai era expus acolo, marea majoritate au fost cioplite in roca dura de granit, acum mai bine de 5 milenii, cu o tehnica rudimentara, nu cu lasere, sau alte instrumente folosite in ziua de azi. Ma uitam la finetea cu care au fost realizate si ma intrebam cum au putut sa realizeze asemenea master piece, cu acea tehnica a timpului. Daca te uiti pe programele gen History, o groaza de specialisti isi dau cu parerea, dar nici unul nu e sigur. Ramane totusi o enigma.

Ajungem in periplul  nostru si la „cireasa de pe tort” a muzeului. Spatiul rezervat celebrului Tutankamon. Va spuneam ca in Valea Regilor ca nu am vizitat mormantul lui, care nu e asa spectaculos, avand in vedere ca a murit de tanar si nu a avut timp sa-l termine, iar artefactele toate erau expuse in muzeu. A devenit celebru fata de alti faraoni, care au avut mult mai multe realizari, in materie de cuceriri, constructii de edificii, datorita faptului ca mormantul lui a fost descoperit intact. Fotografiatul in sala unde erau expuse toata auraria, care a avut-o pe el in mormant, era deasemenea interzis si de data asta nu am mai facut manevra cu 10 euro, pentru ca la usa era in soldat cu pistol la brau si chiar nu am incercat sa-l mituiesc, vazand ca toata lumea sta linistita si se uita doar. Ne-am multumit si noi cu admiratul pe acolo, imaginile ramanand impregnate pe retina noastra. Erau ceva exponate, expuse si in afara salii, care puteau fi fotografiate, banuiesc erau mai putin pretioase. Cele 4 cutii de lemn aurite, in care a fost bagat sarcofagul, cateva jilturi, ceva statuiete, etc. Am ramas mirat cu cata cantitate de aur a fost ingropat si cat de fin erau lucrate toate acele coliere, bratari, ace si alte bijuterii.

Dupa ce ne-am „clatit ochii” si ne-a luat ameteala de la atatea exponate vazute, explicatii si aglomeratia din muzeu, se facu timpul sa continuam cu urmatoarea etapa, o mica croaziera pe Nil. Nu era inclusa in pretul biletului, o mica afacere banuiesc a ghidului. Nu ne-a fortat musai sa mergem, dar am zis de ce nu? Sa admiram Cairo de pe apa. Mariuca mea, cand aude de barci si plimbari cu ele, parca e un copil mic, „Mergem, mergem cum sa nu”. Mare lucru nu e. Maxim o jumate de ora, sa vezi cladirile din cartierul bogatilor de pe apa. Discrepanta mare intre acele blocuri, hoteluri de 5 stele, sedii de ambasada si cocioabele in care locuiau mare majoritate a egiptenilor.

Dupa plimbarea cu barcuta, se facu timpul sa mergem spre adevarata tinta a calatoriei; Giza; Piramide, Sfinxul, dar intai trebuia sa ne alimentam, nu? Trebuia mancare, ca altfel lesinam prin desertul ala. Cum v-am mai spus si-n celelalte povestiri, toate mesele care le-am servit in excursii, au fost excelente. Mancarea buna, variata si bineinteles, inclusa in pret.

Si ajungem si pe platou la Giza in sfarsit, dupa in drum printr-un cartier mizerabil. Si cand spun mizerabil, incercati sa va ganditi la Ferentari. Nici platoul, nu e curat, peturi, plastic, hartii aruncate, excremente de cal si de camila, vanzatori ambulanti care trag de tine cu eternul  „Good Price”. Pacat, la istoria care e acolo, se putea mai bine. In fine, no comment, ca nici la noi nu e pe roze.

In Egipt sunt in jur de 118, 138 de piramide, incepand cu cele de la Saqqara si terminand cu celebrul trio de la Giza: Keops, Kefren si Mycherinos. Toate construite de faraoni, pentru a le servi ca si „casa” in viata de apoi. Piramidele au infierbantat multe minti, emitandu-se fel de fel de teorii despre scopul constructiei lor, avand in vedere perfecta aliniere cu constelatia Orion si faptul ca laturile piramidelor au fost orientate spre cele patru puncte cardinale. Nu va plictisesc prea mult, pentru ca daca dati in simplu search pe Goagleee, gasiti sute de articole in toate limbile pamantului, despre aceste minuni ale antichitatii.

Din punctul meu de vedere, ce sa zic decat o onopatopee „OAU”. Intr-adevar, impresionant. Te gandesti ca Marea Piramida a lui Keops, a fost pana la constructia turnului Eifel, cea mai inalta constructie din lume. Timp de mii de ani, nu s-a mai ridicat o structura de marimea aceasta. Si ce structura, milioane de blocuri de piatra, imbinate perfect. Cata munca si ce maiestrie. Am inteles ca in timpurile stravechi, erau placate cu o piatra lucioasa, anumite urme mai sunt si acum. Incercati sa va inchipuiti cum aratau in lumina zilei cand soarele batea pe ele. Cum luceau si fiind cele mai inalte constructii, de la ce distanta puteau fi vazute. Intr-adevar faraonii stiau sa impresioneze. Pentru in muritor de rand din timpurile alea pline de superstitii, cand vedeau asemenea constructii ridicate, intr-adevar ajungeau sa-l considere pe faraon egalul zeilor.

Facem turul de rigoare a piramidelor si cand ajungem la a treia piramida a  lui Mycherinos, unde la recomandarea ghidului, luam o trasura, care costa 20 de euro, (se putea lua si camila, care costa 10 euro, dar nu am avut incredere prin nisipul ala, mai ales ca am vazut pe cineva facand tumba de pe una nervoasa) si plecam pe dealul din fata piramidelor, unde era privelistea cea mai faina. Puteai vedea toate cele 3 piramide aliniate si pe cele 6 mai mici ale nevestelor faraonilor Keops si Micherinos. Acolo va dati seama ca a urmat o sedinta foto, in toate pozitiile. Fiind si spre asfintit, culorile erau super, nisipul se inrosise in pic iar piramidele aveau o culoare deosebita. Imi inchipui asa cu va ziceam mai devreme cand erau in perioada de „glorie”, pana a fi vandalizate de hoti, sau pana a fi distruse si de crestini si de musulmani totodata, folosind piatra de pe ele la constructiile inchinate zeitatilor fiecaruia (Dumnezeu si Alah).

Dupa mega sedinta foto, ne indreptam spre una din piramidele mici unde intram sa cascam si noi ochii si sa avem idee ce e inauntru. In cea mare care se vizita nu am intrat. Citisem foarte mult ca nu se merita sa te tarai prin tunelul ala lung, sa transpiri si in plus era aglomeratie ca la carne pe timpul lui „Urechila”. Plin de oameni mici ce mananca orez.

In tunel, o camera mortura, unde odata a fost in sarcofag si o caldura de am iesit de acolo ud. Nimic deosebit. daca pe dinafara arata impresionant, in interior, nu e nimic sa te impresioneze.

De aici plecam in sfarsit spre Sfinx. Pe Sfinx nu exista nici o inscriptie care să reprezinte anul construirii. Unii egiptologi cred că a fost construit de catre faraonul Kefren. Sfinxul se aliniaza cu piramida lui Kefren la capatul drumului pietruit si se crede că ar fi fost construit pentru a pazi piramida faraonului. A fost de multe ori îngropat de nisipuri si se spune ca, în jurul anului 1400 ÎC regele Thutmose III, pe vremea când era încă print, a mers la vânatoare si obosit, a adormit la umbra Sfinxului. Dormind, a visat ca Sfinxul i-a vorbit si i-a cerut sa-l dezgroape de sub nisipuri, ceea ce regele Thutmose a făcut si a și restaurat aceasta constructie. (sursa Goaglee)

Am ajuns la Sfinx, cand soarele incepea sa apuna peste desert, iar privelistea era extraordinara. Intr-adevar si mintea mea o lua razna si se infierbanta cautand fel de fel de explicatii cum au fost construite aceste minunatii. Incercam sa-mi transport mintea in acele timpuri si sa-mi inchipui acele dune animate de multimea de lucratori ce au construit aceste monumente. Imi inchipuiam cum aratau dupa ce au fost terminate si in jurul lor, conform unora erau fel de fel de temple si locuri de rugaciune, ce forfoteau de oameni, veniti sa se roage, sa aduca ofrande. Fumul ridicat din altarele unde se jertfeau fel de fel de animale sau se ardeau fel de fel de mirodenii, ca sa fie pe placul zeilor. Cum o fi fost oare? Tare as vrea sa calatoresc in timp si sa observ. Voi nu? Bineinteles ca si aici urmeaza o alta mega sedinta foto, in toate pozitiile si din toate unghiurile.

Si daca tot am ajuns la Sfinx, era si normal sa bem o cafea la asfintit in fata lui nu? Si bineinteles cateva poze pentru eternitate. Sa punem pe Facebbok, sa vada prietenii, iar dusmanii sa moara de necaz.

Am stat ceva timp acolo admirand cum soarele coboara dupa Piramide si cum le coloreaza in culorile asfintitului. Te facea sa meditezi cat de neinsemnati suntem in fata timpului. Cate milioane de asfintituri si rasarituri au vazut aceste constructii si cum au rezistat, tuturor vicisitudinlor vremii si a tuturor barbariilor, jafurilor si distrugerilor ce s-au abatut asupra lor.

Ne despartim si de Sfinx si plecam spre aeroport, sa ne intoarcem la „renumitul” nostru hotel, incantati, ca am reusit sa vedem o mica parte din istoria tumultoasa a vechilor egipteni. Sa nu credeti ca vreau sa preamaresc realizarile lor, dar totusi e de apreciat. E o fila a istoriei universale, o pagina a evolutiei speciei umane, care de la aparitie a inceput incet, incet sa domine tot pe pamant si in ultimul timp chiar sa distruga. Odata in viata daca aveti ocazia mergeti sa le vedeti. In ciuda „deranjului” creeat de egiptenii din ziua de azi (nu toti, ambulantii, cersetorii, etc), merita. Asa cum am spus, e o pagina de istorie, care nici pana azi nu a fost descifrata complet.

Ei dragilor cu asta inchei periplul nostru la Cairo. Mai am una despre Egipt si gata. Dar nu scapati asa usor, mai am amintiri de povestit. Nu am ajuns nici la jumate, asa ca sa va tineti bine.

Pana la urmatoarea, va zic

La buna vedere

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns