Hai hui prin Parang. Partea a treia. Spre Carja.

Salutare dragilor. Sper ca ati avut un weekend fain. Din ce am vazut, a fost vreme frumoasa in tara. Cald, fara ploi, numai bine de drumetit. Iar toamna e un anotimp minunat. Culorile sunt extraordinare, galben combinat cu verde, cu aramiu, rosiatic. Un curcubeu creeat de natura care te lasa fara cuvinte. Tot am vazut zeci si sute de poze puse de voi, din diferite locuri si ma cam oftic ca nu sunt acasa in perioada asta. Nu e bai, voi fi la anul si atunci sa te tii.

Eii va spuneam ca dupa plimbarea de la Refugiul Agatat, si aventura de la Calcescu, pentru unii se facu timpul de plecat acasa, iar pentru mine si Mariuca, aventura continua.

Vorbisem din iunie cand umblam dupa rododendron, (parca va mai amintiti nu?) sa ajung din nou la Silviu si sa bantui si partea aia de Parang. Zis si facut. Dupa ce ne despartim de gasca, punem pe drum spre Petrosani, iar de acolo cu telescaunul sus in statiune.

Urma a doua zi sa vina si perechea „M&M”, adica Mircea Miclea si Mircea Mois, osenii mei preferati. Cu Mircea Miclea ma vazusem in iunie in Rodnei, dar cu Mircea Mois nu ma mai vazusem de 2 ani de la tura din Maramures.

Apar ei urmatoarea zi dimineata si ne hotaram sa facem o tura scurta, (avand in vedere ca mersesera toata noaptea pe drum) pana la Lacul Mija si inapoi, urmand ca a doua zi sa-i dam bataie spre Parangul Mare.

O sa vedeti totusi ca, socoteala de la pensiune nu se potriveste cu cea de pe traseu, mai ales cand Mariucai i se pune pata pe ceva.

Deci hai la drum. Vremea era cam „nehotarata”, cand se innora si dadea cate un strop doi, cand se limpezea, asa ca ne-am echipat cu tot ce trebuie, ca sa nu avem surprize pe sus si plecam cu voiosi, cu gandul sa mergem cat ne va lasa. Daca vedem ca se pune urat, ii dam inapoi, daca ne lasa ne facem traseul.

Incepem sa urcam, usor, usor (Doamne, urasc urcarea aia. Scoate sufletul din tine.) si la panoul informational, facem dreapta pe traseul de sub creasta marcaj, banda rosie (BR). Lasam Parangul Mic pentru intoarcere. Adevarul ca nu aveam nici un chef sa urc panta aia. Mai degraba o cobor.

Peisajele ce ni se ofera de-a lungul traseului, iti taie rasuflarea. Toate vaile erau invaluite in aburii ce se ridicau din pamant, si incepuse sa se formeze asa zisa „mare de nori’. Superb, nu te mai saturai sa privesti.

Faceam cativa pasi, si auzeai un aparat ca se declansa. Mergeam incet sa admiram si sa ne umplem sufletul de frumos, de liniste, de puritatea oferita de acele locuri. Fiind luni, nu era absolut nimeni pe traseu, doar noi patru si aburii ce se ridicau din vai.

Incet, incet, ajungem in Saua Izvorului, unde incepem sa gasim tufe de rododendron inflorit a doua oara.  Si vreau sa spun ca era la fel de mult aproape ca in iunie, cand umblam dupa el ca nebunul prin toti muntii. O minunatie. Eu cel putin eram in al noua-lea cer, si cataram toate pantele numai ca sa fac poze, sa am amintiri cat mai multe.

Vremea, tinea cu noi cat de cat. Mai ne baga in ceata, mai se lumina, mai adia cate un vanticel, de te facea sa pui geaca pe tine. Era numai buna de facut traseu, nici cald sa scoata sufletul din tine, nici rece sa pui haine chiar groase.

Ajungem si la marcajul de intersectie, de unde traseele se despart. Pe punct galben (PG), se coboara la lacul Mija iar inainte pe banda rosie (BR) se merge spre Varful Carja si Varful Parangul Mare, traseul de creasta.20180827_13381620180827_133824

Facem un popas mai lung aici si un mic picnic, ca era deja in jur de pranz si „sorichetele” rodea in stomac. Ne intindem un pic in iarba inca verde si stam asa „ascultand linistea”.

Eii, si cum stam noi asa numai ca o aud pe Mariuca mea ca zice;20180827_124028

„Auziti, ce ar fi daca am merge noi spre Carja si Parangul Mare?” Mi-a cazut fata instantaneu. Mie nu prea imi place sa schimb planurile din mers. Plec setat pe o chestie si trebuie sa o duc la capat. Pas de te intelege cu ea. Ii explic ca as vrea sa ajung la lac si ca a doua zi aveam traseul spre varfuri, dar ea nu si nu. Ca cine stie a doua zi ce va fi, daca e vreme rea, daca se simte obosita, plus ca pana la lac sunt doua ore si ceva, iar pana la Carja o ora si ceva. Ca in caldare e ceata si nu vezi nimic, iar pe sus pe creasta ai momente cand se risipeste si ai niste privelisti superbe, etc. Caut ajutor la „M&M”, dar ei saracii nu mai ziceau nimic dupa logorea ei. Asa ca ramane Carja, iar Mija daca e sa avem timp la intoarcere, sau a doua zi daca vremea ne permite. Imi era ca daca nu sunt de acord cu ea, ma asteptau vremuri grele cand ajungeam acasa. Cum conservele toate le luasem cu noi pe munte, acasa nu mai aveam decat niste branza. Si sa mananci zi de zi branza goala (ca nici rosii nu-mi dadea, sunt sigur) nu prea imi convenea.

Ne despartim aici de Mircea Miclea, care avea nu se simtea prea bine si continuam in trei pe creasta cand invaluita in ceata, cand degajata de ea, oferindu-ne asa cum a zis consoarta mea niste peisaje de vis. Trebuie sa recunosc pana la urma ca a vut dreptate. In vale era totul acoperit de o ceata foarte deasa, iar sus pe creasta aveai intr-adevar momente de limpezeala, si privelistea era superba.

Ajungem si la Refugiul Carja. Amplasat foarte bine in valea aia si lipit de stanca, dar intr-o stare jalnica. Nu aveai cum sa te asezi jos sa te odihnesti. Ploua in el, noroi, mizerie, dar in caz ca te prinde pe sus vremea rea, decat nimic e bun si ala (vorba romanului). Pacat ca nu e renovat sa-ti asigure un minim de conditii.

Intalnim si o turma de mioare in calea noastra. Stam un pic de vorba cu ciobanul si mangaiem dulaii, care venisera pe langa noi, ne-au mirosit si au vazut ca nu reprezentam nici un pericol pentru turma au inceput sa se gudure, doar, doar s-or lipi de ceva, satui de atata zer cat mananca. Stiu ei ca de la drumeti, mai se lipesc de „bunataturi”.

Ii dam bataie inainte pe ultima urcare spre varf, cu vremea de partea noastra. Odata s-a risipit ceata, descoperind in partea stanga sub noi, valea cu lacul unde trebuia normal sa mergem iar in fata aveam salbatica Custura a Carjei.

Ajungem intr-un sfarsit si pe varf, unde ne asezam batraneste si admiram privelistea ce se deschidea ochilor nostri. In fata aveam traseul spre Parangul Mare (cel mai inalt varf din masiv cu cei 2519 metri ai lui), cu saua Gemanarea si varful cu acelasi nume, pe care jocul norilor cand o ascundea privirii noastre, cand o descoperea, oferindu-ne un spectacol de neuitat. In vale puteam admira caldarea Slivei, cu lacurile Carja, Slivei, lacul Verde si alte mici tauri si paraiase desprinse din acestea. Nu mai spun de salbaticia grohotisurilor de pe pante. Ceva care te face sa te opresti si sa reflectezi la cat de mic si neinsemnat esti in fata acestor creatii a naturii. Un fir de praf in univers, ce poate fi spulberat in orice moment, daca acesti „Mama Natura” se supara pe tine. Norocul nostru e totusi ca ea e blanda cu noi. Se mai supara din cand si cand si ne mai da cate o palma, sa ne demonstreze ca e mult mai puternica ca noi si daca ar vrea sa ne faca rau, intr-o clipita nu am mai exista, dar totusi ne iubeste. Sa speram ca ne va iubi si ne va mai suporta inca mult timp de acum incolo , indiferent de cat rau ii facem noi .

Stateam noi asa relaxati, ca nistea soareci in siloz, cand deodata dinspre Parangul Mare, Isi face simtita prezenta Mos Ilie. Odata a inceput sa duruie cu caruta pe sus, suparat ca i-am stricat siesta, noi niste muritori de rand. Vedeam dinspre varf si dinspre Caldarea Rosiile cum se ridica ceva amenintator, negru si il auzeam pe Mosneag cum face ca toate alea de nervi ca inca nu ne miscam fizicul din fieful lui. Pesemne ca l-am suparat rau. Ii stricasem fengsui-ul. Trebuie sa-i intelegi si pe batrani.20180827_15455220180827_160826

O luam  la cu norii, ceata si nervosul de Mosneag dupa noi. Ajungem din nou la intersectia de trasee si hotaram sa o luam tot pe sub creasta, in caz ca Mosneagul ne ajungea din urma si incepea sa arunce cu sageti in noi. Am ratat Parangul Mic din cauza Mosneagului ala nabadaios. Nu era de mine ca am fost in iunie pe el, ci de Mircea si de Mariuca. Dar totusi siguranta e pe primul loc. Daca ne prindea pe sus cu trasnete si fulgere, nu era prea bine. Asa ca am dat blana pana la pensiune si numai ce ajungem ca se dezlantuie potopul. Pot sa zic ca am fost norocosi si de data asta. Barbosul l-a tinut pe nabadaiosul de Ilie la o palavra, pana ne-a vazut pe noi in siguranta, dupa care l-a lasat sa-si faca de cap. Neinteresant pentru noi ca acum eram la adapost si la caldura. Asa ca i-am facut in ciuda si de data asta.

A doua zi, parca Mariuca mea a avut gura aurita. Zicea ca are febra musculara si ar vrea sa se odihneasca. O credeam, dupa atatea zile de „balaurit”. Si nu au fost trasee usoare sau scurte, ci destul de grele. Adevarul e ca ma dadeam eu gorila in dungi, dar si eu aveam nevoie de o zi de relax. Sa stau asa sa savurez o bere pe terasa, sa mananc ceva dupa care sa scarpin purecii pe burta. Sau numai sa stau la povesti cu Silviu, Iepurasul si prietenii lor. In plus sa fac acelasi traseu pana la Carja ca sa ajung la Parangul Mare imediat nu prea mai avea farmec. Colac peste pupaza Mos Ilie nu se dadea plecat de pe creasta. Tot bubuia si vocifera pe sus. Asa ca am zis pas in ziua aia si am stat pe ciuci la pensiune. I-am lasat pe „M&M” sa mearga, mai ales ca Mircea Miclea datorita faptului ca nu s-a simtit bine cu o zi inainte si nu a putut ajunge pe varf, a tras sa mearga in orice conditii meteo. Au avut noroc pana la urma, ca Mosneagul numai a facut valuri, dar nu a trecut la „fapte mari”.

Am stat la povesti si am fost cu Silviu la un prieten de al lui care e administrator la o cabana, undeva in padure. Nu o gasesti daca nu-ti spune cineva ca e acolo. O locatie superba, intr-o poienita, departe de tot ce inseamna galagie.

Eii dragilor, aici se incheie periplul nostru prin Parang. Mai am de colindat pe acolo, nu am reusit sa fac chiar tot ce mi-am propus, dar nu-i timpul pierdut si Parangul nu se muta de acolo inca cateva milioane de ani. Ma reincarnez eu de vre-o cateva sute de ori si el tot acolo e.

A doua zi coboram si purcedem spre Fundatura Ponorului. Un loc unde imi doream din tot sufletul sa ajung, macar intr-o tura de o zi, daca mai mult nu aveam timp acum.

Dar stati aproape daca vreti sa vedeti imagini de acolo.

La buna vedere.

received_1017815384912881

 

 

 

 

Anunțuri publicitare

1 comentariu

Lasă un răspuns