Bucegi. Iarna, pe Piciorul Pietrei Arse si Cascada Moara Dracului.

Salutare dragilor. Va spuneam ca dupa distractia din Maramures, se facu timpul de plecat iar pe mare. S-au nu v-am spus? Am uitat iar? Va spun acum. Asa dar, iar 6 saptamani de vazut doar apa si cerul. Dar bineinteles ca au trecut saptamanile alea si se facu de mers acasa. Era martie deja, si chiar ma bucuram ca mai prind zapada. A fost viscolul ala urat in februarie in acel an, cand am avut troiene de zapada inclusiv la Constanta si pe sus prin munti mai ramasese destula si pentru mine, cu toate ca in vale nu mai era pic.

Am ales ca destinatie, Bucegii.IMG_7892 In perioada aia din an nu gasesti atatia papucari si fatuci cu fite pe sus. Nu, ca le ingheata lor cracii in minijup, si lor le crapa pantofii de lac. Plus ca nu se pot urca pe Babe si pe Sfinx sa arate specimenelor de aceesi teapa ce tari sunt ei. Risca sa alunece pe gheata si-si rup gatul. In plus nu mai fusesem in Bucegi de un an jumate. Imi era dor de platoul lor, imbracat in alb si sa inot in zapada pana la brau la fel cum am inotat cu un an inainte.FB_IMG_1457704007161

Prima tura Cota 2000-Piatra Arsa-Piciorul Pietrei Arse-Poiana Stanei Regale-Sinaia.20160309_133402 Era un traseu, care voiam sa-l fac de mult, dar nu am reusit. De cate ori treceam prin Sinaia, ma uitam cu jind de jos, si-mi promiteam ca o sa ajung pe acolo odata. E si uite ca ocazia s-a ivit.20160309_141655

Deci imbarcarea in telecabina si directia Cota 2000. Doar nu credeati ca am urcat pana la 2000 cu piciorul? Nu dragilor, era iarna si dadea cu virgula la timp. Plus ca vremea era schimbaroare acum senin si dintr-o data se punea ceata si un vant de ala de trecea cam prin toate, alea. Nu voiam sa ajungem subiect de stiri, sau sa-i scoatem pe baietii de la Salvamont din casa.

Debarcam la 2000 si directia Furnica. Traseul Cota 2000- Piatra Arsa tine banda galbena (BG). Vezi hartile Muntii Nostrii si deasemnea multe informatii despre Bucegi (si nu numai) puteti gasi pe siteul Romania Natura.IMG_741620160309_103302

Bucegii, ne-au intampinat frumos, cu ceva nori, dar si cu momente de vizibilitate foarte buna.

Ce-mi placea ca era linistit. Pentru mine unul care locuieste intr-un oras supra aglomerat, poluat din lipsa spatiilor verzi, galagios, cu oameni, tot timpul grabiti si nervosi, era raiul pe pamant. Peisajul hibernal, era de vis. Tot platoul acoperit de zapada, alb, brazdat doar de urme de schiuri, sau de pasii celor care au trecut inaintea noastra pe traseu. Nu prea imi mai venea sa plec de acolo in ciuda frigului, si a cetii care usor usor ne invaluia.

Coboram incet Furnica, pe zapada inghetata, fara sa mai punem coltari si alte minuni tehnice in picioare. Nu era pericol, si chiar imi venea sa ma pun pe fund sau pe burta pe rucsac  (sa-l folosesc ca sanie la fel ca in copilarie) si sa-mi dau drumul pana jos.20160309_10590720160309_110259

Pana la Piatra Arsa pe platou, cum va spuneam, a fost o incantare. Nu ne grabeam deloc, chiar daca era ziua scurta, aveam timp berechet si chiar de ne prindea intunericul in coborare pe la Poiana Regala, nu era bai, eram deja jos aproape de oras.

Ajunsi la Piatra Arsa, era normal un stop nu? O ciorba calda, sa ne mai pua sangele in miscare dupa frigul de afara era necesara. Mie mi-a placut intotdeauna acolo. Au mancare buna si in plus am gasit intotdeauna ce era in meniu, nu ca in alte parti, scris in meniu fel de fel de chestii, si pana la urma nu au decat o zeama de sireturi, si un felul doi in farfurie de culoarea vantului turbat si cu un gust de zici ca mananci laturi. In plus personalul e amabil, si poti face o gluma, nu se uita la tine daca esti mai glumet elicoidal ca la babuin. Nu stiu conditiile de cazare, nu am stat niciodata, dar cred ca sunt bune.20160309_121129

Dupa bine meritata pauza, la drum iar. Deja afara se pusese ceata si incepuse sa ninga, asa ca am tras un picut mai repede sa ajungem la padure, sa trecem de portiunea aia mai „dificila”de traverseu. De la cabana traseul de urmat pe Piciorul Pietrei Arse tine banda albastra (BA). La fel recomand folosirea hartilor si aplicatiei Muntii Nostri, pentru cei care nu au fost. Informatii gasiti si pe siteul Romania Natura. Un site foarte bine pus la punct cu foarte multe informatii despre trasee, forme de relief, fauna si flora din masivele muntoase de la noi.

Ne cam facusem probleme de pomana pentru portiunea aia de care va ziceam. Zapada era inghetata si tinea bine. Nu erau nici un fel de crapaturi sa zici ca pleaca, zapada proaspata deasupra doar ce se punea atunci, plus ca nu e nici mare . Am trecut cu bine si am ajuns in poteca sub Piciorul Babei.

Ningea asa de frumos, linistit cu niste fulgi mari, ca ne-am oprit un pic la bancute sa admiram si sa ne incarcam cu energie. Stiam ca jos sigur ploua si nu ne prea tragea ata in vale.

Si intram si in padure. Aici a trebuit un pic de atentie, pentru ca poteca avea gheata, dar stratul prospat si subtire de zapada, o acoperise si mai iti fugea piciorul.

Dar incet, incet ajungem si in Poiana Stanii Regale, unde ninsoarea s-a transformat intr-o ploaie rece, care si deasa care te patrundea peste tot. Ca si-n tura de anul asta in vara, nu am pus suprapantalonii, nici macar in rucsac si apa scursa de pe geaca, a trecut prin pantaloni, pana la piele. Diferenta fata de vara era frigul. Se pusese si un vanticel rece si grisinele mele incepuse-ra sa se resimta. Am cam strans din dinti pana jos la Furnica si mi-am dat singur palme si nu ca sa ma incalzesc, ci ca sa ma pedepsesc singur pentru prostia care am facut-o. Nu ar fi prima oara si banuiesc ca si voi mai uitati cate ceva inainte de plecare. In drumul nostru am gasit si un mic buchetel de ghiocei. singurii in traseul ala. Ma asteptam in poiana sa gasim mai multi, dar am fost dezamagit.

Cu chiu cu vai am ajuns si la masina, si de acolo la pensiune, murati si rebegiti ca niste catei. Tremuram din toate alea si am intrat direct intr-un dus fierbinte. Nici mancare nu ne-a mai trebuit, nu am mai iesit nicaieri. Direct in pat la caldura dupa frigul indurat pe ultima bucata de traseu.

Urmatoarea zi, aveam in plan o urcare in Baiului, dar vezi ca vremea si-a facut de cap pana dupa amiaza. A plouat de a rupt si ne-a dat planurile de drumetie peste cap. Am pus si noi fundul in masina si am plecat spre Bran, unde ne-am cazat, urmand sa ne intalnim in urmatoarea zi cu alti prieteni sa facem o tura de la Simon pana la Cascada Moara Dracului si intors prin Poiana Gutanu inapoi in Simon. In Bran cand am ajuns, vreme faina tare, am avut parte de o seara linistita si un asfintit frumos.

Dimineta, gata la drum. Ne strangem gasca faina, echiparea si pe traseu, spre cascada.

Am lasat masinile, inainte de Monumentul militarilor israeliti, si de acolo pe triunghi galben (TG), in sus prin padure pana in Poiana Gaura. Urcarea prin padure cam plictisitoare in perioada aia de an. Peisajul tern, frunze moarte pe jos, copaci goi si uscati, dar in gasca trece repede.

Incet, incet cu cat castigam in altitudine si peisajul se schimba, zapada incepand sa imbrace brazii si poteca.

Ajungem si in Poiana Gaura, unde ne desfatam cu frumoasa priveliste oferita de stancile ce incadreaza Valea Gaura, una din cele mai frumoase vai din Bucegi si de abrupturile Gutanului. In plus gasim foarte multi ghiocei si branduse care isi itisera capusorul din zapada inghetata. Liber la fotografiat dragilor.

Dupa ce ne-am facut damblaua cu zeci de poze in toate pozitiile, ne continuam drumul spre cascada, care era inghetata, dar tot oferea o priveliste frumoasa. Acolo un popas mai lung, nu ca nu am fi facut tot drumul popasuri, dar era timpul sa mancam ceva, ca sorichetele facea scandal prin stomacul nostru. Din Poiana Gaura se ia traseul cruce rosie (CR), ce vine din Bran, prin Poiana Zanoaga, Saua Polite si continua prin Valea Gaura spre Saua Hornurilor. De acolo se poate cobora prin Hornuri la Malaiesti sau dreapta spre Omu.

Avand in vedere ca era inca iarna in toata regula, nu am mers mai sus sa intrim in canion si mai departe spre traseul care l-am enumerat mai sus. Am facut cale intoarsa spre Poiana Gaura din nou unde am tinut traseul spre Poiana Gutanu, pe marcaj triunghi albastru (TA). Traseul merge pe sub Abruptul Gutanului, Seii Batrana si Saua Tapului, invaluite in ceata care din cand in cand se imprastia oferindu-ne o frumoasa priveliste a salbaticiei si maretiei Bucegilor.

Traverseaza deasemenea cateva paraiase si vai, pana iesi in Poiana Gutanu. Valea Catunului, Simon si inca una doua fara nume. Frumos, salbatic si linistit. Se auzeau doar vocile noastre si suierul vantului ce adia usor printre brazi.

Ajungem si la stana din Poiana, la timpul ala fiind nelocuita. Am facut si acolo un mic popas pentru a admira privelistea de care inca eu nu ma saturasem.

Ce mi-a lasat un gust amar acolo, a fost faptul ca am gasit adapostul din stana, vandalizat, plin de mizerie sticle goale, scanduri rupte din priciuri si arse. Bataie de joc. Vandalism facut gratuit de niste animale, ca oameni nu-i pot numi, care nu gandesc ca adapostul ala poate folosi si chiar e vital in caz ca esti prins de o furtuna pe munte. E un adapost lasat de ciobani deschis pentru a fi folosit de oricine pe timp de iarna si de vreme rea. Si ce m-a frapat ca am vazut acolo doar sticle de Jack Daniels, JEB, cutii de Tuborg, Calsberg, sticle de Finlandia si cutii de Red Bull. Ori sa nu-mi spuneti mie ca vre-un cioban bea asa ceva? Si atunci ma intreb oare cine? Faptul ca e forestierul care merge pana acolo, faciliteaza accesul cu vre-un jeep si cativa descreerati, au gandit ca e numai bun ca loc sa faca vre-un dezmat, fara a gandi ca locul ala poate folosi ca adapost cum am zis mai sus unor drumeti, care vin pe munte nu pentru party cu sticle de whiskey, si muzica la maxim, ci doar pentru placerea de a fi in natura si a te bucura de liniste. Nu stiu, a ajuns asta un obicei al unora. Distrugerea refugiilor si adaposturilor din munti si nimeni nu ia nici o masura. Doar posturi si discutii pe Facebook. In fine sa nu deviez prea mult de la frumosul povestirii. Cum am zis am stat un pic afara si am admirat maretia si salbaticia stancilor invaluite de nori, dupa care ne-am vazut de drum.

Traseul merge de-a lungul poienii, unde mai vedeai ici colo cate un petec de zapada si care era toata un covor de ghiocei si branduse. Un micut colt de rai, pentru mine, care asa cum v-am spus sunt satul de betoane si asfalturi. Nu se putea sa nu facem cateva zeci de fotografii, acelor gingase flori.

Acolo e o intersectie de trasee. Traseul nostru cu triunghi albastru (TA), intalneste traseul cu triunghi rosu (TR) ce merge in saua Batrana, spre refugiu, ce vine din Moeciu de Sus, traseul de banda rosie (BR) spre Saua Strunga si refugiul cu acelasi nume, ce vine tot din Simon dar prin Bangaleasa si traseul care o sa-l urmam noi de banda albastra (BA), ce ne duce la masini si de acolo pe forestier back in Simon. Traseul coboara prin poiana, dupa care intra in padure, unde la un moment dat gasim o zona de hrana pentru animale salbatice (m-am mirat ca mai exista asa ceva) si un foisor de observare sau vanatoare.

Am mai stat o zi in zona, ne-am odihnit picioarele inainte de Cozia. Am facut o plimbare de la Casa Folea pana in Saua Joaca. Nu am mers mai departe spre Vladusca si sa urcam, pentru ca vremea iar ne-a jucat feste, si-n Crai nu te joci.

Am preferat sa luam masina si sa facem o pantofareala pe la Cheile Gradistei, unde la un moment dat s-a luminat si am avut o priveliste a Craiului superba.

Ei dragilor, asta a fost cu Bucegii in iarna spre primavara lui 2016. Cam lunga povestirea, o sa va cam doara capul dupa ce o cititi. Nu-i bai, luati un paracetamol ceva, sau o gura de cafea si trece. De aici plecam spre Cozia. Aveam in plan urcarea la cabana, si batut un pic zona pe acolo. Dar asta intr-o alta poveste.

Pana atunci la buna vedere.

received_1017815384912881

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns