Reintalnire cu Craiul.

Salutare dragilor. Iar v-am lasat sa respirati cateva zile, ca de era weekendul si nu stateati voi sa cititi prostiile mele, cand e vreme de plimbareala si drumetie. Sper ca nu ati stat in casa si ati profitata de perioadele fara ploaie ca sa iesiti. Am inteles ca in tara ploua de rupe zilnic. Citesc stirile si pe toate siteuri-le vad doar coduri galbene, portocalii, sau mai stiu eu ce alte culori tipatoare.

Va spuneam dupa povestirea drumetiei in Ciucas, ca am terminat cu 2017. Ei uite ca mi-am amintit ca am uitat sa va povestesc de reintalnirea cu Craiul. Mai uit si eu ce sa fac, varsta. Asa ca o sa mai raman un pic la 2017, pentru ca nu v-am povestit deasemenea nimic despre Macin, unde parca am fost de doua ori anul trecut. Nu mai tin minte. O fi semn bun, sau rau ca uit? Momentan nu-mi trebuie ecuson in piept cu numele, adresa si numar de telefon a persoanei care ma are in grija. Mai imi stiu numele, sau nu? O sa vad asta cand o sa ma intrebe cineva cum ma cheama.

Va spuneam, ca fiind la nava, faceam planul de drumetii, pana in sarbatori cand trebuia sa plec in Panama. Si am gandit eu Ciucas cu gasca de zurlii, dar pana atunci trebuia sa- mai imi misc fizicul pe undeva, ca eram ruginit tare. Asa ca vorbesc cu Mariuca mea,  20171208_130941

si-i propun sa vina sa ma ia din aeroport si sa ma duca pe munte direct. Ea saraca fata ascultatoare, ce sa zica, „Da Fane”. Te pui cu nebunul? Eii uite ca inca imi stiu numele, nu l-am uitat. Inseamna ca nu e asa grav.

Unde sa mergem, sa fie cat de cat aproape? In Bucegi nu aveam chef atunci, nu stiu de ce doar mi-s dragi, dar tot am fost. Zic eu „Hai in Crai, 20171208_130111nu am mai fost de doi ani si ceva, de cand mi-am sarbatorit ziua de nastere la Curmatura. Ce sa zica saraca, mergem. Aveam boala sa urc pana la Zaplaz. Vremea se anunta frumoasa. Geroasa, dar senin, fara fenomene meteo ciudate, cum am inteles ca sunt acum in tara si cum am prins in iunie cand am umblat dupa rododendron.

Si incepe si traseaza sarcini si sfaturi ce sa bage in rucsace. „Ai bagat coltarii, dar pioletii, dar castile? Frontalele sunt? Aparat foto, baterii, etc”. Saraca stie de atatia ani ce sa bage in rucsac si ce trebuie intr-o tura de iarna, dar „limba soacrei”… pana nu dadeam eu un pic din gura si nu dadeam indicatii, nu ma simteam bine. Defect profesional, ce sa faci.

In fine, vine si ziua mare, urcat in avion, aterizat la Otopeni si drumul spre Plaiul Foii, unde aveam cazare, la pensiunea „Popasul Craiului”, care o recomand celor ce vor sa se opreasca in zona.

Dimineata urmatoare, trezirea la 6 ca de obicei in concediu. Gata s-a dus cu puturosul, eram in concediu, nu la munca sa ma scol la 11 jumate. Omul in concediu se scoala cat mai dimineata, ca e de umblat, nu de stat, cu brebenelul in sus in pat.

Ne bem cafea afara, admirand o frumoasa priveliste oferita de Maria sa Craiul, cu gandul ca vom ajunge si noi sus, nu pe creasta, ca nu suntem chiar asa de specialisti, in ture de creasta iarna, dar macar pana la Zaplaz. 20171208_083109 Dupa cafea, echiparea si la drum ca aveam de urcat. Vremea era senina, geroasa (au fost -15 grade noaptea) zapada inghetata, la fix pentru coltari.

Am lasat masina undeva putin mai sus de cabana Plaiul Foii, care e renovata si ca de obicei preturile dupa renovare, au urcat undeva destul de sus. Am pornit la drum, pe traseul de banda rosie  (BR), de-a lungul Barsei Tamasului pe forestier,  insotiti de un „tovaras de drumetie”, care alerga inaintea noastra, facea giumbuslucuri si dadea din coada de veselie, ca are cu cine se plimba si sigur se va lipi si de ceva mancare.

Dupa vre-o doi kilometri, parasim forestierul, facem stanga si trecem paraul incepand sa urcam pe Valea Sparlei, tot pe banda rosie (BR) spre refugiul Sparlea. 20171208_104746Nu am mai fost pe acolo din 2014 sau 2013, nu mai tin minte (ca de obicei) si atunci era vara. Peisajul era total schimbat. Zapada inghetata, lucea ca o mare de diamante. 20171208_10541920171208_105431In fata noastra pe traseu, admiram dantelaria stancoasa a Craiului, imbracata in straie albe de zapada.

De-a lungul paraului, apa inghetata, pe micile cascade formau coroane de turturi. Frumos, liniste, auzeai doar zapada scartaind sub bocanc, si zgomotul scos de fluierul meu, pentru al speria pe Mos Martin.

Numai vezi ca fluierul e bun si el, dar intr-adevar l-a trezit pe Mos Martin, care altceva mai bun nu a avut de facut decat sa o ia la plimbare in fata noastra pe carare, chiar aproape de refugiu.

Si dupa cat erau urmele de mari, nu era un „tinerel” ci ditamai cotoarba batrana, care nu era bine sa te pui cu el. Era cu noi „paznicul’, dar era micut, ce sa faca in fata dihaniei, ca-l lua si nici pe o masea nu-i ajungea.20171208_123353

Dupa aia cred ca se intorcea spre noi, care eram, grasunei, cu obrajorii bucalati si rosii de la gerul de afara, numai buni de un pranz pe cinste.

Mariuca deja intrase in fibrilatie, era atenta la cel mai mic zgomot, si vedea in toate stancile, copacii cazuti si radacinile mai deosebite, doar ursi, lupi, rasi si mai stiu eu ce alte salbaticuni mai traiesc prin Crai.

Daca am vazut-o ca nu mai ii ardea de „plimbare”, statea doar cu gandul la dihania, care se ascundea prin padurea inghetata, mi-am calcat pe inima si am dat semnalul de intors. Ce sa faci decat sa o aud bodoganind si sa o vad nelinistita, mai bine las de la mine. Nu se muta Zaplazul de acolo. Am motiv sa merg in iarna asta in Crai.

A doua zi aveam in plan o urcare pana la Curmatura si de acolo vedeam noi, ori beam un ceai si plecam roata prin Poiana Curmaturii spre Prapastii, ori daca ne simteam in stare si aveam timp dadeam o fuga pe Piatra Mica.

Numai ca astrele au fost din nou potrivnice. Plecam de la pensiune si numai aud „teleguta” ca facea un zgomot urat tare dedesubt. No zic hai ca am pus-o, imi strica masina weekendul. O pusesem si pe Doamna Mariana Picu pe drum de la Sinaia sa urcam impreuna. Mergem ne gasim cu ea si hai la service, ca nu aveam chef sa raman cu masina stricata prin Plaiul Foii, sa nu am cu ce ma deplasa. Nenea de la service zice: cutia. Asta e, s-a stricat, s-a stricat. I-am platit bilet la clasa I pe platforma si directia Constanta cu ea.
Acum noi am ramas cu curul in praf cum se zice. In Plaiul Foii, fara transport cu bagaj ca la balamuc, ca daca am venit cu masina, am pus si rucsacul mare si rucsace de tura, plus geanta si rucsacul meu de avion. Ce sa mergi cu trenul la Constanta? Ca eram incarcati ca pe timpul lui „Urechila” cand mergeai inainte de sarbatori la tara sa aduci porcul si bidoanele de vin.

Noroc ca am prieteni multi in Brasov si m-au ajutat. Am apelat la fina mea Roxana care ne-a dus prin Brasov, dupa care in Plaiul Foii si de acolo l-am pus pe drum pe dragul meu fratior sa ma aduca acasa.

Ei si daca tot s-a stricat masina, ce era sa facem pana venea fratele si plecam spre Constanta. Hai prin Brasov un pic. Un oras drag mie, mai ales in perioada sarbatorilor, cand e gatit frumos. Cand sunt in tara e imposibil sa nu-l vizitez. Am ars si noi gazul, prin Piata Sfatului, mai la o cana de vin fiert, mai la o poza cu fete imbracate in costume nationale, taca paca sa treaca timpul.

Si daca tot a venit fratiorul, a zis ca sta si el o zi. Bucurie mare, macar mai faceam o plimbare prin Prapastii, ca el nu mai poate sa urce, fiind bolnav. Macar nu am batut atata drum si sa ma intorc acasa doar cu plimbarea aia pana aproape de Sparlea. Nu am putut urca la Curmatura asta e, nu se muta de acolo, nici Zaplaz, nici Curmatura, nici Piatra Mica. Cum ziceam, iarna asta trebuie sa ajung, am motiv, nu?

Prapastiile Zarnestilor, mi-au placut intotdeauna. Mai ales iarna, sa le vezi, imbracate in alb si pe pereti adevarate cascade de turturi. Salbatice, frumoase si usoare, recomandat ca traseu de plimbare, cu cineva care nu poate urca pe munte sau cu copii mici.

Nu a iesit cu am vrut eu weekendul, ala. Am fost urmarit de ghinion sa zic asa, dar macar tot ne-am miscat un pic in natura si ne-a ars un pic gerul obrajii, amintindu-mi de copilarie, cand plecam pe coclauri, de dimineata intorcandu-ne noaptea tarziu, si ne lua mama la incins, ca eram uzi fleasca si racim.

Ei dragilor, cam asta a fost reintalnirea mea cu Craiul dupa doi ani jumate. Cum am zis, nu a fost cum am planuit, dar orice iesire in natura e frumoasa. Nu trebuie sa cateri faleze de piatra sau sa faci numai varfuri si creste. Mai merge si o plimbare mai lejera de relaxare, sa te incarci cu energie, sa uiti de stresul cotidian. Eu am fost multumit si de atat cat mi-a oferit muntele ala frumos atunci si astept cu nerabdare sa ma intorc la el.

Deci stati aproape, ca mai am cateva in traista. Ce? O sa vedeti zilele urmatoare.

La buna vedere, pana la urmatoarea povestioara.

received_1017815384912881

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns