Refugiul Florei.

Salutare dragilor, va spuneam in povestirea precedenta ca am terminat cu Madeira si eram nerabdator sa ma intorc pe meleagurile noastre la o plimbarica prin muntii nostri, atat de dragi mie.

In perioada aia stateam numai 4 saptamani acasa. Putin, dar am incercat cat de cat sa fac si o tura la munte.

Hotarasem cu ceva timp in urma sa merg sa dau o mana de ajutor prietenilor mei de la Om pe Munte, la reconstructia Refugiului Florei, in Muntii Baiului. Zis si facut. Ma apuc eu si fac un eveniment pe Facebook, unde invit prieteni apropiati sa participe alaturi de baietii si fetele faine de la Om pe Munte ce munceau acolo de ceva timp si chiar aveau nevoie de ajutor sa reuseasca sa inchida acel refugiu, pana nu se punea vremea rea. Deja era sfarsit de octombrie si totusi vremea era inca buna. Dar nu stiai niciodata, (cum o sa vedeti), cand se pune vijelia si dupa aia era munca in van. Tot ce facusera ei pana atunci cu ajutorul altor voluntari se putea duce pe apa sambetei.

Cu un an inainte, cand au refacut Refugiul din Saua Strunga, nu am putut sa fiu prezent. Am fost la munca si cand am ajuns acasa, aveam deja un alt program stabilit cu ceva timp in urma. Si acum cand s-au apucat de Florei, am fost la limita. Norocul a fost ca am prins saptamana aia inainte de plecarea in voiaj si am putut sa ajung si sa mobilizez si cativa prieteni.  Ma simteam cumva aiurea, pentru ca findu-mi prieteni buni si cunoscand cat se zbat sa le reuseasca proiectul asta (si nu numai), eu eram totdeauna absent.

Sa stau sa va povestesc despre toate actiunile, lor? Sa va spun despre noul proiect de reabilitare a Cabanei Leaota, si reintroducerea ei in circuitul turistic? Cel mai bine accesati linkul siteului si a paginii de Facebook, unde puteti gasi toate informatiile despre actiunile lor. Orice ajutor e bine venit, pentru ca acesti oameni chiar se zbat sa creeze conditii pentru un turism montan responsabil. Urmatoarea lor actiune si unde va fi nevoie de voluntari va fi Curatenie la Cabana Leaota, pe data de 28 iulie.

Eii, zis si facut. Facem rucsacele si o punem dimineata pe drum pe o ceata urata tare. Brr, ma gandeam ca si in Baiului va fi la fel timp urat, dar ii dam inainte.20171027_05524120171027_082730

Ajungem la Comarnic, soare frumos, o vreme blanda de toamna tarzie, parca te imbia la drumetie, sa mergi si sa admiri peisajul ala frumos. Lasam bagajele in camionul ce ducea niste materile sus la refugiu si noi urcam lejer, fara greutate in spate, admirand si fotografiind. Numai ca nu cantam cantecul Dianei din Crai. Trebuia sa refacem versurile cu Baiului si Florei. Nu ne-a dat prin cap, ca o faceam si pe asta.

Muntii Baiului iar nu i-am explorat mai deloc si i-am trecut pe lista de „must do”, cat de curand. De cate ori am trecut spre Bucegi sau Crai de atatea ori am admirat peisajul si coloritul lor, mai ales toamna cand intr-adevar sunt ca un pastel. Imbinarea aia de culori, rosu, verde, galben, aramiu, o feerie.

Accesul la refugiu se face din Posada. Din curtea muzeului cinegetic se merge prin spate pe drum, pana intalniti marcajul bandă rosie. Cam o ora si un pic de mers lejer, fara graba.

Ajungem si-n poiana unde se construia refugiul si ne mobilizam care cum putem si care cum se pricepea. Unii la interioare, unii la batut scandura, la carat, la dat cu ulei ars, unii la gatit iar altii doar sa mentina o atmosfera vesela, cu glume, poante, susanele. De nu toti sunt priceputi in ale constructiilor. Eu unul recunosc ca teoretic stau foarte bine (de am o diploma de inginer nu??), dar practica ma omoara. Cu batutul cuielor cu ciocanul sau cu alte operatiuni ce implicau masinarii cu piatra, lant sau mai stiu eu ce instrumente taioase, iar am zis pas. Tin prea mult la extremitatile mele si nu vreau sa ma lipsesc de vre-o una.

Seara, ne bagam la un mic foc, la povesti si gustam ce au facut bucataresele noastre.20171027_185638

Dupa care fiecare pe la cortul lui sau in refugiu la somnic, ca doua zi era o groaza de treaba de facut. Trebuia inchis ca lumea ca la meteo se anunta vreme rea.

Ei eu aveam un cort nou.Un  cort Tipi, cum e cel al amerindienilor. Pai si daca tot era nou si stiam ca se urca bagajul cu camionul, am zis sa-l iau sa-l montez, sa-i fac un test si sa ma mandresc cu el nu? Ce ti-e si cu mandria asta Doamne? Intr-adevar narodul pana nu se da el gorila in dungi nu se simte bine. In mandria mea de Lake, am uitat ca in Baiului bate vantul de doua ori pe an. Odata de la 1 ianuarie pana la 31 mai si a doua perioada de la 1 iunie pana la 31 decembrie. Acum eram in a doua perioda de vantoase.

Numai ca-mi ridic eu instalatia si am inceput sa fac dansul focului in jurul lui ca un adevarat nativ amerindian (studiasem niste videoclipuri inainte). Ma simteam asa de mandru, mai ceva ca o gogoasa infuriata. Toata lumea Uau ce frumos, uau ce nu stiu cum, uau, uau, uau. Crestea inima in mine mai ceva decat cozonacul lui bunica de Paste sau de Craciun. Ma infoiam mai ceva ca un cocos de munte cand e la perioada aia de rotit.

Spuneti voi nu asa ca era fain? Stiu eu ce stiu. Plus ca era inalt, stateai in picioare in el, nu ma mai aplecam sa intru sau sa ies, are antreu si dormitor, ce mai, lux.

Ei dragilor si peste noapte se pune Nenea Ilie pe suflat. Si sufla nu gluma. Eu nu am treaba la furtuna, defect profesional. Dorm cand e furtuna de nu am aer, chiar imi place sa aud vantul cum sufla. Numai ca de data asta nu eram in cabina unui vapor sau acasa, intre pereti de beton sau caramida. Eram in foita aia care facea ca toate alea. Prima data cand Mariuca mi-a dat ghionturi ca sufla, nu am bagat-o in seama, am mormait ceva despre sfinti si dorinta mea de a fi lasat sa-mi continui visele. Numai ca am simtit ca pica panarama aia de foiae de cort pe mine. Fiind inalt, vantul isi facea de cap cu el si a apucat sa smulga cateva cuie si atat a fost. Au plecat unul dupa altul. Efectul domino. Ei si sa-l fi vazut pe Stefan cum tinea de teava centrala si Mariuca de tenda cortului si ne sufla pe amandoi pe la 2 sau 3 dimineata, habar nu am cat era ceasul, pana s-au sesizat cei din refugiu si de la corturile din jur, sa vina sa ne ajute sa-l dam jos, sa ne luam rucsacele si hainele, care deja erau ude, pentru ca Mos Ilie, a venit cu pachetul complet; Vant si ploaia la oferta. Fugi in Refugiu si fa ceva pe el de cort.

A doua zi din mareata instalatie care m-am chinuit mai bine de ora sa o montez, era o paleasca de culoare verzuie pe iarba. Ca o balega de vaca nebuna.orca-image-1509175547376.jpg_1509175547829

Ei a doua zi Mos Ilie s-a linistit si ne-a lasat sa ne continuam treaba, sa putem termina ce am inceput. Adevarul ca s-a muncit cu drag si cu veselie. Eram bucurosi ca si noi contribuiam cat de putin la proiectul ala frumos.

O parte din fete si cu unii baieti s-au ocupat si de stomacul celor care trudeau din greu. Un ditamai ceaunoiul de fasole cu carnati si afumatura, cum se manca la munte. Dupa o zi de tras trebuia ceva sanatos de mancare nu a la fonfle, ala boulange, nu? Acum ca seara cantau „trompetele”, e partea a doua.

Cum sa nu stai pe munte cu o asa echipa? Mai mare dragul nu?20171028_214730

Se facu si duminica, ziua de mers acasa. Numai ca eu nu prea aveam chef sa plec. Doar doua zile pe munte, prea putin. Asa ca o trimit pe Mariuca mea acasa (sa plateasca facturile si darile) si eu hotarasc sa raman pana miercuri, cand venea dupa mine si mai stateam pe la Sinaia sau Busteni sa facem un traseu doua pana pe duminica, cand intoarcerea acasa, facut valiza si back pe mare.20171029_101421 Zis si facut. O incarc pe Mariuca in masina, si eu raman cu Vali, si Costi in continuare. Era o zi asa de frumoasa si de senina ca nu-ti venea sa pleci de acolo. Eu eram in al noulea cer, iar cei care plecau, tristi, posomorati ca nu mai pot ramane.

Am dus-o pe Mariuca la masina si hai inapoi. Cerul, incepuse sa se inchida un pic, dar nu de speriat.20171029_164020 Era calm frumos, mai mare dragul sa mai stai afara si sa mai faci cate ceva. Ne-am apucat sa strangem materiale, scule, facut curat si sa punem cosul de la soba care doar ce venise (donatie), Vali s-a apucat de gatit o varza cu afumatura, ce mai ca baietii de capul lor singurei.20171029_16403220171029_164104

Am terminat cu treaba, mai coboara din munte trei baieti, care au participat si ei la ridicarea constructiei si i-am invitat la masa ca aveam destul. Am mai stat la o barfa, una alta pana se facu intuneric bine, cand ne-am bagat la somn. Intre timp tot primeam mesaje de la cei care au plecat ” Aveti grija, cod rosu de vant, bla, bla, bla”. Unde frate? ne miram noi. Acolo era liniste. Se vedea pe Bucegi, spre Ciucas negru, dar aici era ca o oaza de liniste, asa ca nu ne-am batut capul si ne-am bagat in saci la somnic.

Ei si unde nu s-a pus peste noapte, de ziceai ca s-au dechis portile iadului. Asa sufla. Dadeau la meteo ca au fost rafale de 120km/h in noaptea aia. Si au fost. Ma pricep un pic la vanturi, dupa atata umblat pe mare. Cand bufnea in refugiu,il zguduia din temelii. Am iesit cu Costi sa luam o fereastra termopan lasata afara si am zis ca ne zboara peste vale la Secaria. Cu chiu cu vai am bagat-o inauntru. Bine ca am apucat sa-l inchidem cat de cat si ca a rezistat. Ala a fost un adevarat test al rezistentei in fata stihiilor si a vanturilor care sufla iarna pe acolo. Eu cum va spuneam, imi place sa dorm cand e furtuna, asa ca am pus capul jos, m-am bagat in sac si dai cu soileala. Ei Vali, parca avea mancarimi. Toata noaptea s-a foit, a boscorodit, deschidea usa si cand intra cate o pala de vant de la rece, de te trecea prin toate alea, iti venea doar de bine sa-i zici. Cum a fost cum n-a fost noaptea a trecut si facem ochi dimineata.

Afara ce sa se linisteasca. Intr-adevar se mai inmuiase vantul, dar tot urat, plus ca ii dadea cu zapada.

De stat in continuare, nu mai era vorba. Vremea se anunta in continuare rea si in cursul saptamanii. Nu puteai sa stai afara sa faci ceva, in interior nu era inca caldura, soba nu era montata, asa ca am hotarat sa inchidem „casuta” si sa o luam din loc, sa nu ne prinda mai rau.

Ajunsi in Comarnic, belea. Nu circulau trenurile. Ca de obicei, furtuna a rupt un copac care a cazut peste linii si a blocat tot traficul feroviar. Intr-un tarziu s-a eliberat calea ferata si a venit un tren spre Bucuresti. Am reusit si noi sa fim dupa amiaza in Bucuresti. Aventura si asta. Nu mai mersesm cu trenul de mai bine de 20 de ani. Cu metroul in Bucuresti cred ca din 86 parca, nu mai tin minte. Toate au un inceput nu?

Ei dragilor, asta a fost frumoasa aventura in Florei. Un loc minunat si recladit de oameni cu suflet.

Ce povesti vor mai fi pana la sfarsitul lui 2017? Stati pe faza sa aflati.

La buna vedere.

received_1017815384912881

 

Anunțuri publicitare

2 comentarii

Lasă un răspuns