In Cautarea Rododendronului. Incheiere.

Salutare dragilor. V-am lasat o zi sa respirati, doar nu era sa o tin continuu, fara sa aveti o mica pauza nu? V-am lasat momentul asta de respiro, ca dupa ce termin cu rododendronul, incep cu amintirile. Va spuneam am multe, multe amintiri. Si nu v-am spus inca povestea din Delta. Deci aveti de suportat inca multe. Pana plec acasa si incep sa bantui prin tara ca sa nu mai am timp de povestit, mai sunt 4 saptamani. Chin mare.

Ei si cum spuneam ce e frumos trece repede, nici nu stiu cand s-au scurs zilele. Mai aveam o zi de stat in Rodnei, zi in care planificasem o urcare pe Varful Ineu. Asa cum spuneam, tura asta nu a fost sa ating varfuri. Tinta era locurile cu rododendron, atat. Dar avand o zi in plus, am vorbit cu Emil Jarda sa ne gasim si sa mergem pe Ineu. Cu ocazia asta ne cunosteam personal.

Dar vezi ca Mos Ilie, tot contra noastra. Ne trezim dimineata la 6 si ploua de rupea. De fapt toata noaptea a plouat. Ce sa faci? Am vorbit la telefon, sa stam linistiti. Mergem sa vizitam manastiri, si alte obiective in zona.

Incepem cu manastirea Cormaia. Situata pe Valea Plesei, din Cormaia. Conform site-ului Protopopiatul Ortodox Roman Nasaud, „La inceput aici a fost construita o biserica, a carei istorie se pierde in negura timpurilor. De la aceasta au ramas doar cateva icoane ce se gasesc in bisericuta de lemn, ridicata ulterior in 1636 de calugari veniti de la Manastirile Neamt si Putna din Moldova. Manastirea a fost distrusa in anul 1761 din ordinul generalului Bukow. Doar micuta bisericuta a scapat flacarilor. De-a lungul timpului (250 de ani) aceasta micuta bisericuta, a fost stramutata in mai multe locuri, pana in 2003 cand s-a reintors pe vechea ei vatra si s-a inceput restaurarea.”

Intr-adevar, bisericuta de lemn e ceva deosebit. Eu nu sunt un tip religios. Ma dezgusta ce fac preotii din ziua de azi. Imbracati in aur, cupole poleite tot cu aur. Taxa de aia, taxa de aia. In fine, nu vreau sa incep o discutie, care nu-si are sensul in aceasta povestire. Poate unii dintre voi sunteti mai religiosi ca mine si nu vreau sa fiu condamnat.

In interior fiind monument national, nu am avut voie sa fotografiem icoanele vechi, si iconostasul. Le-am admirat, si ne-am minunat cum au rezistat atatea sute de ani. Intr-adevar deosebite. Pictura aia veche, facuta fara tehnica moderna, Adobe, sau mai stiu eu ce programe de grafica.

Tot ploaie si cand am iesit din manastire, unde sa mergem? Ce sa facem? Mircea Miclea ne spune de o alta manastire, dar tocmai la Targu Lapus. Tot asa o manastire, mai noau decat Cormaia, dar frumoasa si renumita. Asezata pe un deal si cu o priveliste super. Manastirea Rohia. Nu auzisem de ea, daca nu sunt cu manastirile, bisericile, habar nu aveam.

Construita in 1923, se vede ca este mult mai faimoasa si mai vizitata decat retrasa Cormaia. Cladirile mult mai mari si mai fastuoase. In plus se construieste in incinta un ditamai centrul cultural. O cladire ca o cetate. Si biserica in sine arata ca o cetate. Cei care din voi ati fost acolo stiu despre ce vorbesc.

Intr-adevar privelistea de acolo e frumoasa. Cum e amplasata manastirea sus pe deal. Pacat ca ploua si nu am putut face poze ca lumea. Totusi mai mult mi-a placut micuta Cormaia. Mai intima, mai simpla, te imbia mai degraba la reflectare si la rugaciune. Nu pot zice ca Rohia nu e faina, dar e acelasi fast si grandomanie, care o vezi in marea majoritate a manastirilor si a bisericilor de la noi. Ceva de acum comercial. Sa vina credinciosii si sa doneze. Nu neg ca de-a lungul timpului, in istorie, biserica a fost ca un leagan de cultura pentru popor, dar a si profitat din plin de nestiinta si credinta marii majoritati. Si asta se vede in timpurile noastre. Acele lacase de cult care deja sunt palate. Ori Hristos a zis „Mergeti si nu luati nimic cu voi. Nu va trebuie adapost, traiti doar cu ce vi se da”. (Nu e exact cum scrie in Biblie, dar intelegeti substratul). In ziua de azi in numele lui Hristos se cer miliarde si nu prea am vazut ca biserica sa faca cine stie ce mari opere de caritate. Doar mega constructii. Na ca am zis-o pana la urma. Ma puteti condamna pentru ceea ce am scris acum, dar asta e opinia mea. In fine, terminam cu vizitatul lacaselor de cult si ne intoarcem in Sangeorz Bai, unde ne despartim de Mircea, ne viziteaza si Emil. Cu ocazia asta ne-am cunoscut personal, dupa care pregatit bagajul pentru drum.

A doua zi ne luam ramas bun de la meleagurile bistritene, unde oameii ne-au primit asa de frumos cu inima deschisa si cu bucurie. Mos Ilie incepuse sa-si faca de cap bine prin zona, asa ca iar ii tragem teapa si plecam spre meleaguri branene,

unde am fost invitati de prietenul meu Costi Taposu si parintii lui, sa petrecem macar o zi.

Daca am promis, am promis. Am fost primiti cu inima deschisa si de Costi si de parintii lui. Am incercat daca tot eram acolo si tata lui Costi cosea sa trag si eu o brazda. Bine ca nu am taiat picioarele nimanui. Imi place la coasa dar sa stau lungit in fan si sa privesc.20180625_11213020180625_112402

Nu am stat linistiti nici acolo. Am facut o plimbare pana „in vale” cum ii zice Costi, la o poienita unde au un adapost pentru vite si o casuta.

O poiana frumoasa la baza Craiului, si langa un paraias care susura asa de frumos si cu multe flori, in special bulbuci, car asa cum v-am mai zis sunt unele din florile mele favorite.

Nu va spun ce am facut acolo. Sau sa va spun? Gratar ca tot romanul. Era timpul sa ne mai si odihnim, nu sa tragem numai in panta. Sa mai mirosim si ceva fum de carne pe jar nu?

Ei si se facu timpul sa o luam spre casele noastre, dupa atata amar de vreme, peste 2200 de km batuti si foarte multe locatii schimbate.

Cum va spuneam cand am inceput acest „foileton”, a fost extraordinar de frumos, dar obositor. Multe zile am pierdut pe drum. Daca infrastructura noastra e cum e, 8 zile le-am pierdut cu drumul de la o locatie la alta. Cat de dimineata plecai, prin localitati nu aveai cum sa mergi cu viteza. Pana ajungeai, pana descarcai bagajul, pana te cazai, ziua era pierduta. De asta am zis, ca de acum nu o mai iau brambura prin tara, ci ma hotarasc la o zona, merg, caut o cazare undeva „central” si de acolo pe o raza de maxim 100 de km (ce inseamna maxim 2 ore cu masina, cu 50/h), poti face toate traseele, obiective turistice, etc.

Dragilor, asta a fost „saga rododendronului”. Stiu ca v-am plictisit, dar totusi ati avut rabdare sa cititi. Stati pe faza in continuare, ca am sa va povestesc cum a fost in Delta, dupa care am foarte, foarte multe amintiri.

La buna vedere.

Sfarsit.

received_1017815384912881

 

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns