In Cautarea Rododendronului. Episodul Noua. Rodnei, Partea a Treia. Dupa flori de colt.

Salutare dragilor. Uite ca m-am dat de gol inca de la inceput, dupa ce floare am umblat in a treia zi in Rodnei. Fara sa vreau mi-a scapat. Acum daca porumbelul a zburat, ramane asa ce sa facem nu?

Nu va asteptati la asta nu? Ce gandeati voi, „Cine stie ce floare comuna ne arata, dar ii da atata cu suspansul, sa stam sa citim balariile lui” Surpriza a fost si pentru mine, ca in perioada aia erau inflorite. Era imediat dupa jumatea lui iunie. In alti ani, nu mai departe anul trecut abia bine prin iulie le-am gasit. Poate gresesc eu, nu cunosc poate perioada lor de inflorire, dar oricum m-am bucurat enorm ca am reusit sa le gasesc. A fost ca un bonus, al turei. Dupa atata roz, mai schimbam culoarea nu?

Legenda care circula in folclorul popular romanesc pune aparitia pe pamant a florii de colt in stransa legatura cu momentul nasterii lui Iisus Hristos, astfel ca: Steaua care i-a calauzit pe cei trei magi spre locul nasterii Domnului, a stat o clipa deasupra Bethleemului si s-a gandit ce sa faca mai departe, caci isi indeplinise misiunea data de Dumnezeu.

“Sa mai stau pe cer asa stralucitoare cum m-a facut stapanul lumei, nu se poate, fiindca nu trebuie sa uit ca unealta smerita sunt in mana Domnului; si apoi s-ar insela oamenii, crezand ca pe fiece seara s-a nascut Fiul. Unde sa ma aciuiesc, dar, pe Pamant?”

Si cobori steaua de pe bolta, sa-si afle locul de odihna. Calatorind peste mari si tari, peste tinuturi cu oameni mai salbatici decat fiarele, care inrobeau alti oameni, sau se razboiau pe gustul conducatorilor, intr-o zi…“steaua sosi deasupra unor munti inalti cu spinari imbracate cu o iarba scunda”, stanci golase si molifti trufasi. Erau Bucegii, cufundati in liniste si pace, cum nu intalnise nicaieri in lunga sa ratacire in jurul Pamantului.

“Nici chiote salbatice chematoare la maceluri, nici vaete, nici plansete; o tacere adanca nesfarsita. Si, desfacandu-se in mii de stelute, cazu, de se agata se steiuri si ziduri uriase; fiecare steluta se facu o floare alba, moale ca lana; Si asa se infaptui Floarea Bucegilor.” Sursa autotstiutorul internet.

Hai ca iar v-am „aburit” un pic nu? Cu o legenda, cu perioada de inflorire, bla, bla  si v-am captat atentia.

Va spuneam ca atunci cand am hotarat sa ajung in Rodnei pe partea bistriteana, am inceput sa caut informatii pe la prieteni despre trasee, cazare, etc. Si pe cine sa intreb dintre prietenii pe Facebook, care stiam ca sunt din zona si ii si vedeam toata ziua batand coclaurii pe acolo? Carmen si Gabi Albert. Doi oameni minunati si cu dragoste de natura. Ei la randul lor mi-au facut cunostinta cu Emil Jarda, un alt om cu dragoste de batut cararile, si bun cunoscator al zonei. Le multumesc mult, pentru toate informatiile oferite si pentru prietenia lor.DSCF2771

Hotaram noi sa ne intalnim vineri in Rodna, si sa plecam intr-o mica drumetie, spre o „poiana” cu flori de colt. Vazusem la Gabi pe profil cu un an in urma niste poze de acolo si voiam si eu sa ajung.

Ne intalnim noi, la intrare pe Valea Vinului, iar Carmen ne face o primire de zile mari. Placinte cu branza si visinata. „Asa se primeste lumea la Bistrita” ne-a zis ea. Apoi cum sa nu-ti placa in Bistrita, cand pe unde te duci, esti primit cu bucurie si servit doar cu bunatati.

Inainte de a merge la flori de colt, Gabi zice sa mergem pe traseul spre poiana cu narcise, sa-l vedem. Narcisele erau trecute, dar ca sa stim pe viitor traseul. Traseul ala nu are marcaj din ce am vazut. E un forestier, si are niste hartii scoase la imprimanta, plasticate si lipite de copaci „Spre Poiana Narciselor”.

Doar nu credeati ca imediat va duc la flori de colt? Nu dragilor, e drum lung pana acolo. Avem de urcat, avem de povestit, de vazut peisaje si ajungem si la ele. Si totusi tin inca o surpriza pana la sfarsit. Asta ca sa sa stati pana la finalul povestii. Ca asa ati vazut o floare de colt in poza de la inceput si gata.

Cum spuneam plecam pe traseu, de-a lungul unui forestier, prin padure. Incet, incet, cu povesti, cu glume. Doar ce ne cunoscusem personal atunci si cu familia Albert si cu Aurelia Nagy, deci aveam destule sa ne zicem.20180622_145619

In plus venise si Mircea Miclea, cu care nu ma mai vazusem de mai bine de un an jumate si aveam de asemenea o groaza de recuperat.20180622_113105

Cum spuneam, mergeam agale si ne vorbeam, mai o poza de grup, mai o poza la o ciuperca, la un burete, mai culegeam fragute, DSCF2490care erau din belsug, ca nici nu stiu cand am ajuns in poiana. Si e ceva de urcat. Am realizat asta cand ne-am intors pe coborare.

Poiana narciselor, e intr-adevar intinsa. Acum nu avea narcise, trecusera. In schimb gasim o groaza de bureti, piciorul caprioarei. Finu era in mediul lui, alerga pe pantele alea si le aduna, pentru masa de seara.

Ajungem la un moment dat la o stana parasita, care ne va prinde bine ca e acolo la intoarcere, pentru ca Nea Ilie, deja era pe urmele noastre si era nervos tare ca l-am lasat cu buza umflata in Retezat. Tuna si fulgera peste Ineu de ziceai ca ce e aia.

Nu ne-a speriat, eram obisnuiti cu toanele lui. Ne-a facut figuri tot concediul. Asa ca acum ce bodoganea el acolo in legea lui, era „apa de ploaie”. Ne continuam traseul prin frumoasa poiana, unde mi-am pus in cap sa ajung in perioada infloririi narciselor neaparat. La Vad am fost acum un an de zile. Multi spun ca asta e mai frumoasa. Am vazut poze, dar nu fac comparatie. Fiecare are frumusetea si farmecul ei. Si acum in perioada asta era frumos, ca dupa narcise au aparut fel de fel de alte floricele. Va spuneam ca Rodnei e unul din cei mai frumosi munti ca vegetatie, ca flora.

Incet, incet ajungem si la capatul traseului, unde facem un mic popas, sa ne hidratam si sa mancam ceva, si bineinteles sa ne „prostim” ca niste copii mici, ce i-a scapat parintii din ochi.

O sarmana catelusa amarata si flamanda, de la o stana din vale cand ne-a vazut, parca a simtit ca e si pentru ea timpul sa manace. A venit pe langa noi cu coada intre picioare, doar, doar s-o lipi de o bucata de paine. S-a lipit ea de mai multe, nu numai o bucata de paine. Dupa cum manca cred ca nu mai vazuse asemenea „trufandale” de ceva timp.

Nu v-am spus de calutii care i-am intalnit in drum. Frumosi, liberi pasteau pe pantele alea, mai mare dragul sa stai sa-i privesti.

Asta imi place la noi in tara, in munti. Vezi atatea turme de animale domestice, slobode pe munte. Turme de oi, vaci, cai, in verdeata aia, pasc linistite. Auzi doar talangile lor, si ciripitul pasarelelor. Intr-adevar peisaj mioritic.

Eii si e timpul sa ne indreptam spre acea poiana secreta. Nu o stiu multi, doar iubitorii de natura din zona si bineinteles cei ca noi care venim de la sute de kilometri distanta sa vedem acele minunatii ghidati de ei. Si e si bine sa ramana cat mai putin cunoscuta. Pentru ca altfel se ajunge ca in Bucegi sau in alte parti, unde urca o groaza de lume si au fost cazuri ca au rupt acele gingasii. Degeaba le atragi atentia, ca te ia si la injurat. Ei considera ca nu au facut nimic rau. Ce daca au rupt o floare, doar cresc altele. In fine nu are sens sa dezbat acest subiect. Sa trec la ale mele.

Ajunsi la locul cu pricina, numai ca incepem sa ne cataram dupa ele. Nu e un loc chiar pentru oricine si e si mai bine. Te lasi pe o panta foarte abrupta ca sa le fotografiezi. Sub tine sunt mai bine de 200 de metri. Daca o iei la vale de acolo, pana jos ajungi dezmembrat bine. Dar ce nu face omul sa aibe o poza cu o floare de colt? Se catara pe toate stancile si povarnisurile.

Ce spuneti? Sunt superbe nu? Si mai bine ca le gasesti in locuri cat mai abrupte si cat mai sus. In felul asta nu ajung toti „turistii” la ele sa le rupa ca „sa le puna draga in vaza acasa”.

Balaurim si ne scalambaim pe stancile alea ca niste capre negre. Eu unul eram in al noulea cer ca am reusit sa gasesc flori de colt asa devreme anul asta. Ma gandeam ca ajung acasa dupa jumatea lui august, pana ajung pe munte nu credeam ca o sa mai vad.

Ei si cum mergeam noi pe pantele alea ce credeti ca gasim? O alta floare deosebita. Am dat de ea si in Bucegi, in Poiana Regala. Gingasul si frumosul bulbuc. Cum va ziceam si alta data, aceasta floricica are alaturi de floarea de colt, lalea pestrita, bujor de stepa si narcisa, ocupa un loc special in inima mea. Numai ca nu chiuiam de bucurie. V-am spus ca mai scot un iepure din palarie, dar la sfarsit. Te lasai pe panta sa-l fotografiezi, dar merita tot riscul la cat e de frumos.

Ne-am facut noi damblaua pe acolo, dar era timpul sa o luam din loc, ca Mos Ilie nu glumea. Venea nervos tare catre noi. Cum ziceam voia sa-si scoata parleala ca l-am tepuit in Retezat fugand din calea lui. Noi ca noi ca eram vinovati, dar ce vina aveau oamenii aia din Bistrita, care ne-au primit asa frumos? Sa traga ponoase din cauza noastra? Ca i-am dat teapa unui mos nabadaios? Am grabit noi pasul, dar tot ne-a ajuns. Avea armasarii odihniti si ne-a dat un pic de biciuiala. Noroc cu stana aia parasita, ca ne-am adapostit acolo un pic pana i-au trecut nervii mosului.

Dupa ce s-a linistit nebunaticul de mosneag, am fost rasplatiti cu un frumos curcubeu. DSCF2984

Am luat-o si noi in vale catinel, catinel, cu mosneagul pe urmele noastre, numai ca cum mai reduse-se presiunea un pic. Dadea ca la aspersor, maruntel. Nu ne-a afectat prea tare pana la masina, ca mergeam prin padure. Asa ca iar si-a luat teapa.

Incheiem normal in Sangeorz Bai la o terasa in fata unei beri reci, cu glume si poante si cu promisiunea de a ne revedea.

No dragilor, cam asta a fost povestea din a treia zi in Rodnei. Si cam aici se termina cu drumetitul. In ultima zi Mos Ilie nu ne-a mai lasat sa facem nici un traseu. S-a razbunat crunt pe noi. Dar si noi iar i-am dat teapa, ca ne-am urcat in masini si am plecat la vizitat unde era soare.

Dar asta maine in incheierea seriei „In Cautarea Rododendronului” Hai ca mai rezistati o poveste si gata. Incep cu amintirile. Acolo sa va tineti bine, ca ce am scris pana acum nu e nici un sfert din cate amintiri am.

La buna vede si

Va Urma….

received_1017815384912881

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns