In Cautarea Rododendronului. Episodul Opt. Retezat.

Saluatare dragilor. Sunteti gata pentru inca o repriza de „abureala” Chiar de nu sunteti gata, eu ii dau inainte. Ma fac ca nu vad si nu aud.

Eii si dupa Parang, era timpul sa mergem si in Retezat. Cum va spuneam, Retezatul il consideram „cireasa de pe tort” a excursiei. Vazusem niste poze superbe facute de prieteni care stau in zona, la Bucura, pe Peleaga sau pe Retezat cu rododendron.

Ei se va dovedi ca cine a facut tortul, in loc sa foloseasca cirese normale, a folosit cirese amare.

Si sa va spun de ce. Plecam din Petrosani pe o vreme faina. Facem si excursiile la Pestera Bolii, si in Cheile Banitei, tot frumos. Plecam spre Carnic, unde aveam cazare la Cabana Codrin. Pentru cei care cunosc zona, nu mai e nevoie sa va spun mergeti cu incredere sa va cazati. Pentru cei care nu au fost niciodata, va spun acum. Mergeti cu incredere si va cazati, o recomand din suflet. Conditii foarte bune, mancare buna, oameni amabili. Ciprian e un bun cunoscator al Retezatului si daca ai nevoie de orice te ajuta. Dupa mine 10 din 10.

Am preferat sa stam acolo decat la Pietrele, o sa va vedeti de ce, pe parcursul povestii. La Gentiana nu am urcat sa ne cazam, pentru ca trebuia sa mergem cu rucsace mari dupa noi si stiam ca in urma ploilor, podurile erau distruse si nu se putea urca.

Deci totul bine si frumos, pana am ajuns la Carnic. Mos Ilie a stat linistit, dupa flitul care i l-am dat cu o seara inainte ca nu am iesit sa-i fotografiez figurile lui, ori a intarziat la cafea si coniac cu prietenii.

Eii nici nu ne-am cazat bine si si-a adus aminte de noi. Si a inceput haiul din nou.

Cu toate mataniile mele de peste noapte, nimeni nu a vrut sa ne asculte. Dimineata tot ploaie.

Ne-am adunat sa hotaram ce sa facem. Pai hai sa-i dam in sus ca poate se opreste. Voiam sa mergem spre Retezat, macar in sa daca ajungeam si tot era bine. Plecam cum am zis in speranta ca se va opri un pic mosneagul ala din irigat. Nu tuna si fulgera, doar ploua. Si ploaie de aia cand rapida cu stropi mari, cand maruntica, mocaneasca.

Facem primul stop la Lolaia, ca tot era in drum si gandeam noi, cat vom sta acolo, poate se mai linisteste. Da de unde si mai rau a inceput sa dea. Am stat acolo cam jumate de ora, pana a trecut repriza aia de ploaie serioasa. Cascada era super acum, cu apa multa, dupa ploile abundente. Daca era un pic de soare, cred ca ieseau niste poze superbe. Nu a fost si ne-am multumit si noi cu ce am prins.

Ne incapatanam, mai ceva ca niste catari si-i dam inainte. Pe drum ne intalnim cu cineva de la Salvamont Pietrele, care ne spune ca spre Gentiana nu se poate trece ca sunt podurile rupte. Spre cabana Pietrele se poate ca s-a reparat podul. Si spre Retezat se poate trece, pentru ca podul de la Stanisoara a fost reparat. Dar pana sus in sa nu putem ajunge, ca in jnepenis nu se putea trece, fiind incurcat de la furtuna si plus ca o sa ne udam ca naiba.

Pe partea asta in Retezat nu fusesem decat la Gentiana si spre Lacul Pietrele, in iarna cand am fost la catarat. Nestiind starea traseelor si mai ales acum cu vreme rea nu prea eram incantat sa o iau in sus. Mai ales cand am vazut starea forestierului, care din drum drept, era ceva in genul transeelor din primul razboi. Chiar imi dadea cu virgula.

Pe partea cealalta a Retezatului, cunosteam mai bine. Stand o saptamana cu cortul la Bucura, acum 2 ani am avut timp sa bat traseele. Si  Portile Inchise si Varful Retezat si Lacurile si Peleaga si Papusa. Pe partea asta, asa cum spuneam nu cunosteam. Ma bazam pe harta si pe sfaturile date de prieteni care stiau zona sau Salvamont.

Totusi hotaram sa mergem macar pana la Cabana Pietrele si acolo in functie de vreme, vom hotara ce facem. Peisajul chiar cu ploaie era frumos. Retezatul are tot timpul ceva de oferit, indiferent ca ploua, ca e soare, ca ninge. E tot timpul frumos si fascinant.

Ajungem si la Pietrele, de unde aveam multiple variante de trasee.

Podul peste rau, era intr-adevar nou facut de baietii de la Salvamont, cu o zi inainte. Le multumim pentru efortul depus indiferent de vreme, ca noi sa putem merge pe trasee. 20180618_103120

Nu stiu, poate o sa ma contraziceti sau blama pentru ce o sa scriu in continuare, dar asta e parerea mea despre Cabana Pietrele si personalul de acolo. Eram prima data, dar de cum am ajuns acolo mi-a lasat impresia de parasit, paragina. Cabanele alea aratau ca vai de ele, buruieni peste tot, epava aia de masina ruginita in fata cabanei. O atmosfera apasatoare, neprimitoare.20180618_10292320180618_103305

Colac peste pupaza, intru inauntru sa luam o bere, un ceai, cafea, si poate mancam ceva cald. Cu toate ca aveam in rucsace mancare, am zis ca sa luam ceva cald, nu hrana rece. Era cu 5 minute inainte de inchidere pentru micul dejun, si gata nu mai facea de mancare. In fine, luam cafea, bere, ceai si ma mananca limba sa intreb de starea traseului spre Gentiana pe doamna care servea. Am intrebat-o frumos si politicos „Nu va suparati, aveti idee, cum e traseul spre Gentiana? Se poate ajunge, am auzit ca sunt podurile rupte. Sunt prima data pe partea asta si nu cunosc traseele” Numai o vad ca face o fata acra, de zici ca a fost scoasa din butoiul cu varza atunci si-mi raspunde intr-un sictir de ala romanesc „De unde sa stiu eu. Eu sunt la bucatarie. Vezi vre-un pod rupt?” Piticii din cap au inceput sa dea cu tarnacopul in carcasa craniana, mai ales ca eu vorbindu-i respectos la persoana a doua si cotoharla ma ia la pertu, de parca ne-am jucat cu puta in tarana amandoi in copilarie. In fine mi-am mentinut calmul si i-am repetat din nou ca nu cunosc traseul, fiind prima data pe el si daca poate sa-mi ofere ceva informatii. Cu acelasi ton acru si aceeasi fata de furtun de aragaz parlit la soare imi repeta ca ea e la bucatarie. Ziceai ca e o placa zgariata, repeta intruna acelasi lucru. „Eu sunt la bucatarie”.

Nu am sa inteleg niciodata atitudinea asta a asa zisilor „cabanieri”, mai ales la o cabana de creasta sau o cabana cum e Pietrele in mijlocul muntelui. Vine omul, nu cunoaste, e prima data acolo, cere informatii si ei il reped ca pe un caine de pripas. Aceeasi atitudine de superioritate ca cei de la Babele. De zici ca-ti fac o favoare ca-ti da ceva de pomana nu pe banii tai. Mentalitate de oameni fara pic de caracter. Ar fi in stare sa te lase in ger afara, cu toate ca tu le platesti serviciile. Si de multe ori pretul pe servicii e la fel ca la o pensiune in vale cu tot confortul. V-am povestit la Negoiu, la camera de doua locuri era 50 de lei patul, dusul era 10 lei 10 minute. Faceti socoteala, doua persoane 120 de lei. Pretul pe o noapte la o pensiune cu conditii extra.

In loc sa ne multumeasca ca acceptam conditiile alea mizere, la preturi de pensiuni de trei stele, ei se comporta cu noi ca niste stapani de sclavi. Zici ca noi suntem datori lor cu ceva. Strigator la cer. Cum bine vedeti in postarile mele, nu sunt un amator de lux, de spa, sau mai stiu eu ce masaje sau camere cu lenjerie de satin, dar un pic de decenta, macar in comportament, tot cer si cred ca si voua nu va place sa fiti tratati ca ultimul om de catre un asa zis „cabanier” sau „cabaniera”

In fine, asta a fost singurul episod care a umbrit un pic voia buna din acest tur de tara. Am trecut peste, am iesit afara, ne-am scos merindele noastre si am mancat din brisca cum se zice.20180618_104756

Este prima si ultima data, cand piciorusul meu mai calca pe acolo. Prefer sa stau la Codrin si sa fac o ora jumate in plus pe traseu, sau la Gentiana sa-mi car tot calabalacul in spate decat sa intru acolo si sa vad fete acre si comportament de vechil, pe banii mei.

Intre timp apar niste turisti olandezi dinspre Gentiana, si-i intrebam pe ei de starea traseului, ne-au zis ca e practicabil (Ei nici nu au oprit sa intre in cabana, cu toate ca erau uzi si cu rucsace destul de mari in spate), asa ca ne-am hotarat sa mergem acolo. Inspre Retezat era negura, urat, nu avea sens sa ne chinuim sa urcam sa nu vedem nimic. Speram ca pana ajungem la Gentiana sa se ridice negura aia si macar la Lacul Pietrele sa ajungem.

Traseul, plin de apa, toata poteca era ca un rau. Cu grija si atentie, sa nu alunecam am urcat incet, incet.

Bucurie mare cand ajungem la Gentiana si-l gasim pe Nea Gica de „servici”. Nu ne mai vazuzem de un an jumate. Ne-a primit cu bucurie si cu un ceai de plante cald, sa ne mai incalzim sufletul.

In opinia mea, asa trebuie sa fie un cabanier, sa te primeasca cu inima deschisa. Te vede rebegit si inmuiat de frig sa-ti ofere o cana de ceai cald si o vorba buna. Nu sa te ia la trei pazeste.

De urcat spre Lacul Pietrele nici vorba. Unde nu s-a pus Mos Ilie pe irigat vre-o doua ore ca nici nu am putut sa plecam inapoi. Am stat si noi la depanat povesti cu Nea Gica, pana cat de cat s-a linistit. Am incercat sa prindem niste cadre a Varfului Pietrele, dar tot negura, tot urat. Mos Ilie se razbuna crunt pe noi. Dar si noi ce teapa o sa-i tragem, de l-am lasat cracanat.

Pana la urma cu ploaie, cu neploaie o luam din loc. Iavas, Iavas cum zice turcul, cu atentie pe pietrele alea pline de apa sa nu ne rupem gatul pe coborare. Trecem din nou pe la Pietrele, oprim totusi pentru un respiro, dupa care pe forestier spre Cabana Codrin.

Ne-a insotit pe traseu si un catel, saracul si ala murat mai ceva ca gogonelele lui mamaia. Parca se ruga de noi sa-l ducem la un loc uscat. Cred ca si el ii zicea de „bine” lui Mos Ilie.

A doua zi ce sa vezi. Dimineata soare, limpede, frumos. Studiem meteo. Iar instabilitate dupa amiaza. Nici nu stiam ce sa facem. Pana la urma hotaram sa renuntam la Retezat. Nu a vrut sa ne primeasca si pace. Vorbim cu Ciprian, care ne spune sa mergem la cetatea Colt. Zis si facut. El era cu o tabara de copii, si cu gandul ca noi mergem repede, ne-a explicat cum sa ajungem. Da de unde repede. Vremea fiind frumoasa, am lalait-o la poze, cat am putut. Varfurile Retezatului se vedeau asa de fain in zare, parca te imbia sa te intorci. Stiam ce vine si am zis pas. Sa-i tragem teapa lui Mos Ilie.

La un moment dat am pierdut traseul si am inceput sa ne invartim printr-o poienita plina de fel de fel de floricele unde am facut si popas, sa facem planul de bataie pentru mai departe. Ne hotarasem sa renuntam la cetate, sa nu pierdem ziua si sa-i dam bataie spre Rodnei, unde am vazut ca vremea buna tinea vre-o trei zile. Na ca ti-ai luat-o Mosule.

Ne-am gandit ca nu are sens sa mai stam pe drumuri sa mai innoptam prin alta parte. Scoate bagaje, baga bagaje. Mergem spre Bistrita, cautam cazare. Ne oprim acolo, fiind terminusul aventurii, si bazaim cat putem in zona. Mai ales ca Mos Ilie ne lasa in pace acolo.

Si am facut bine ca am plecat, pentru ca dupa amiaza am primit o filmare de la Gabi Roman, care a fost cu noi. S-au rupt norii acolo. Mosul era furios ca i-am dat teapa.

Nu-mi pare rau de stopul in Retezat, mai ales ca era in plan. Nu-mi pare rau ca nu am reusit sa ajungem la rododendron. Retezatul asa cum am mai spus, iti ofera oricand si-n orice conditii ceva frumos. E un munte deosebit, unde vreau sa ajung cat mai des. Distanta mare, face sa nu ajung chiar atat de des pe cat as vrea. Dar revederea cu el e si mai faina dupa ce trece o buna bucata de timp.

Cam asta a fost aventura din Retezat dragilor. Stati aproape, ca urmeaza Rodnei. Pentru acest munte frumos am 3 capitole de scris. Nu va speriati, sunt ultimele. Asa ca va rog mai suportati un pic.

La buna vedeere

Va Urma……

received_1017815384912881

Lasă un răspuns