In Cautarea Rododendronului. Episodul Sase. Muntii Capatanii.

Salutare dragilor. Gata pentru un nou episod al turei dupa rododendron?? Eu sunt pregatit sa va povestesc despre vizita noastra in Muntii Capatanii. Un masiv in care am fost ca sa zic asa la poale. In Cheile Oltetului, si cel mai sus in Curmatura Oltetului. Nu stiam mai nimic despre acest masiv. Cand am facut evenimentul in toamna trecuta, Capatanii, nu erau prinsi in traseu. Cineva dintre cei care i-am invitat la tura, Kata Popescu cred ca a fost, m-a intrebat „Dar in Capatanii nu vii? Ca e foarte mult rododendron”.20180613_105703

Drept sa va spun habar nu aveam. Nu stiam nici ce varfuri sunt acolo, nici pe unde si cum se urca. Am mai avut o tentativa de urcare in Capatanii, in primavara inainte de a merge in Cheile Oltetului, dupa ce am fost in Vrancei, dar daca Mariuca mea si-a scrantit picorul in Fagaras la Negoiu, si a fost perioada aia de viscole, am renuntat.

Ei acum era vremea sa fac cunostinta si cu Muntii Capatanii, despre care intre timp macar am citit cate ceva.

Dupa ce am coborat din Fagaras de la Sambata, ne-am oprit o noapte totusi, sa ne odihnim in Samabata de Sus la Pensiunea Roua Muntilor, o pensiune care o recomand tuturor cu drag. Vasile si Dorina sunt doi oameni minunati, iar conditiile sunt excelente. Se si poate manca, e si piscina, pentru cine vrea numai sa se relaxeze. Ca pont sa mergeti in perioada cirelelor, cum am fost noi. Au la ciresi si toti incarcati, cu niste cirese gustoase de nu te-ai mai fi dat jos din pom.20180611_113553

Dupa ce ne luam ramas bun de la primitoarele nostre gazde, o punem pe drum. Primul stop, Muiereasca, la fratele mai mare, Lucian Talasman. Nu ne mai vazusem din primavara si fiind in drum i-am facut o vizita. Nu ma grabeam sa ajung in Vaideeni la cazare. In munte urcam abia a doua zi dimineata, asa ca aveam timp. 20180611_152716

Am ajuns seara la Vaideeni, si ne-am cazat la pensiunea Moara Viselor. O pensiune foarte frumoasa, cu mult spatiu, au si un lac cu nuferi, raul in spate, si cu ceva istorie. Inclusiv Regele Mihai, a fost aici. O recomand tuturor ce merg in zona. E ultima pensiune, chiar la marginea padurii, pe traseul ce merge la Lacul Balota.

Poate o sa ziceti ca fac reclama la pensiuni. Sub nici o forma. Doar ofer niste informatii pentru cei care citesc si vre-odata vor sa viziteze zona sa nu ia vre-o teapa. Ca unul care umbla hai hui prin tara cand am timp, am mai luat si tepe la cazare si de asta incerc sa ofer informatii despre pensiunile unde am fost. Daca merita sau nu merita banul. Nu sunt un amator de lux. Am dormit si la stane, si la cort si-n refugii, iar la o pensiune caut sa fie curat si un minim de conditii. Am patit-o ca am platit bani de 4 stele si am stat in conditii de cabana de creasta. Poate va amintiti de tura de la Padis. Si mai sunt, nu am apucat inca sa povestesc peste tot unde am fost in tara de-a lungul anilor. Eu la randul meu, cand merg intr-o zona unde nu cunosc cer informatii de la prieteniii care ii am pe Facebook, si stiu ca stau in zona, pentru ca m-am saturat de luat tepe.

Zic eu ca am terminat cu introducerea si voi cred ca deja v-ati plictisit si asteptati ceva „actiune”. Gata trec la fapte.

Plecam dimineata spre Refugiul Casaria, impreuna cu Nea Nelu Carstea, un om minunat un adevarat montaniard, si un cunoscator al zonei. Am optat sa urcam cu o masina 4×4 pana acolo, deoarece traseul e foarte lung la picior si se merge doar pe forestier. Nu avea sens sa ne rupem spatele si picioarele, mai ales ca mai aveam cateva masive de facut. Si apoi mersul pe forestier imi place cum ii place cainelui a linge sare.

In drum gasim o cascada foarte faina, unde musai sa oprim sa facem poze nu?20180612_104037

Si ajungem si la Refugiul Casaria. Mi-a placut, construit cu simt de raspundere din piatra, iar inauntru curat, paturile au saltele de burete. E soba, lemne din belsug si taiate, masa afara, o bucatarie de vara unde poti face focul si gati ceva, izvorul e langa. E si WC, in padure si e mai curat decat cel de la Malaiesti. Ai cat de cat conditii, daca vrei sa stai 2-3 zile acolo.

Filmarea e facuta, in camera Salvamont a refugiului. Singura diferenta intre cele doua camere, sunt paturile si si dulapurile, unde isi tin cei de la Salvamont echipament, mancare, etc. Camera comuna a refugiului e mai mare sunt, 8 sau 10 priciuri.

Am lasat rucsacele in camera Salvamont care e incuiata si plecam, spre Varful Nedeia, cel mai inalt din masiv 2130 m. Nea Nelu ne spunea ca mai trec culegatorii de ciuperci, cu o culoare a fetei indefinita adica garoi (sunt destui si acolo in zona, nu mai scapam de ei) si daca vad ceva ei „culeg”, asa ca e mai bine sa stea sub cheie.

Traseul spre Nedeia e unul lejer, de plimbare. Urci dar nu in abrupt, ci pe forestier, usor. Dureaza cam 2 ore de acolo de la refugiu, si asta cu poze, cu admirat. De la refugiu se merge pe cerc albastru (CA). Nu ai cum sa pierzi traseul ca te duce forestierul pana acolo. Se urca si cu masini 4×4. Ce e curios, ca de juos de la refugiu e cerc albastru, iar mai sus chiar inainte de varf se transforma in punct rosu (PR). Oricum nu ai cum pierde traseul asa cum spuneam.

Ca surse de apa, sunt 2 izvoare in drum. Ultimul e chiar in prima panta si e chiar la drum ca sa zic asa. De acolo pana la varf nu mai e apa, dar mai faci maxim o ora.

Eii si dam si de „obiectul” drumetiei noastre. V-am tinut destul in asteptare. Nu era asa mult ca in Bucegi, sau ca in Fagaras, dar oricum mai mult ca in Ciucas, si fata de Iezer unde nu am putut urca la el. Sa zic ca era cam la fel ca in Leaota, si nu era trecut. Floarea era proaspata, si neafectata de intemperii, chiar in unele locuri erau tufe cu boboci inca.

Ce mi-a placut, e ca erau tufe chiar pe marginea drumului forestier. Iti dadea impresia ca mergi pe o alee in gradina. Frumos. Ajungem si la varf, unde se pune o ceata si un pic de vant. Nu era de ploaie, doar aburii ce se evaporau din pamantul saturat de ploi.

Si pe Nedeia era floare si vedeam pe toate pantele spre Curmatura Oltetului si spre Piatra Tarnovului. A facut bine Kata Popescu cand m-a sfatuit sa iau in calcul si Capatanii in periplul meu.

Cat am zabovit acolo, s-a ridicat ceata si ne-a lasat sa vedem privelistea. Intr-o parte vedeai Piatra Tarnovului (Tarnovul Mic si Tarnovul Mare), in fata puteai vedea pana in Curmatura Oltetului, si in cealalta parte Parangul.

Am zabovit ceva pe varf, si am mai fi stat dar ne luase foamea, asa ca hai inapoi la refugiu. Si bine am facut, ca am ajuns, am apucat sa pregatim ceva de bagat sub nas,20180612_162407 si unde nu s-a pus iar Mos Ilie pe noi cu tunete si fulgere. Ploaie nu a dat asa mult, putin dar cu niste stropi ca de te paleau iti invinetea ochiul.

Eii dupa aia, sa fi vazut ce joc al norilor. Deasupra noastra era limpede, dar in jur ziceai ca vine Apocalipsa.

Vanam fulgere. Toata tura am cautat sa prind unul in fotografie. Nu am reusit neam. Filmate mai am, dar in fotografie nimic. Si am prins ceva furtuni. Nu am avut noroc.

Dupa ploaie, iesim la pozat floricele si ciupercute, era devreme inca si lumina afara, iar atmosfera aia calma si linistita parca te imbia sa faci o plimbare prin poienitele care erau mai jos de refugiu.

Pana la urma, ne bagam la somnic, pentru ca a doua zi aveam in cap sa urcam pe Balota, iar dupa amiaza urma coborarea si drumul spre Muiereasca, la Lucian cu care aveam in plan sa urcam pe Fratosteanu.20180612_205949

Eii si ziua ce veni, a fost plina de surprize si chiar un pic de adrenalina. A inceput bine, cu o cafea, IMG_0344

dupa care am purces la drum. Vremea era senina, numai buna de plimbareala.

Traseul spre Balota de la refugiu, nu e marcat. Se mai vede pe ici pe colo cate un marcaj vechi dar vag.  E traseu spre varf, dar de la Lacul Balota. Dar si de aici e destul de simplu, chiar fara marcaje. De la Refugiu Casaria se pleaca pe acelasi traseu ca spre Medeia, si o luati la dreapta pe primul forestier, pana intr-o sa care se vede. Acolo se termina forestierul si iar faceti dreapta. O sa vedeti cararea, care va duce la o portiune cu grohotis, destul de abrupta.

E si in drumul nostru spre saua de care va povesteam, avem parte si de un pic de adrenalina. Dam de o turma de vaci care pastea pe acolo. Acum ca erau doar vaci nu era problema, dar erau pazite de un „taur comunal”, care cand vedea oameni, incepea sa faca excat ca unul de la corida. Pufnea, mugea, si dadea din copita de ziceai ca acum te ia in coarne. Nu va spun ca ne-am ascuns in jnepenis, pana a trecut boala cu turma lui. Ne uitam pe unde sa fugim daca se repezea la noi si aveam morcovul infipt bine la spate. Chestia e ca vacarul, statea lungit langa o piatra si-l durea in parti ca animalul lui se da la oameni. Vacar ce sa-i ceri. Cand i-am zis ca de ce nu a venit sa linisteasca panarama aia, el foarte nonsalant „Da ce sa-i fac”. Mai dai si de specimene de astea prin munte. De regula, ciobanii si vacarii care i-am intalnit in munte pana acum, toti isi linisteau cainii si animalele. Asta nu avea nici o treaba si avea si o fata de prostan. Vacar.20180613_102624Acolo Mariuca mea s-a oprit. A prins o teama de grohotisuri si de abrupt. Eu si Nea Nelu am continuat, peste grohotisul ala.

Se merge un pic pe curba de nivel si se ajunge in valea unui parau, pe care il treceti si continuati din nou tot pe un grohotis, si o panta cam serioasa. Un traverseu sa zic. Nu e lung dar trebuie un pic de atentie, mai ales daca e umed.

Se ajunge la o intersectie de trasee. Traseul care vine de la lacul Balota, din Curmatura Piatra Rosie, si un alt traseu pe banda rosie de la Nedeia.IMG_0455

De acolo se poate merge pe o curba de nivel si urca pe o panta mai lina, sau pe drept pana la varf. Noi am preferat varianta „la drept”, sa economisim timp, sa nu stea Mariuca mea singura prea mult.

Ajunsi sus in culme, aveam de gand sa facem toata acea „potcoava” care se vede de jos si sa coboram in grohotis. Ne apucam sa pozam tufele de rododendron,

ca odata, vedem ceva negru ca venea dinspre Nedeia si dinspre Tarnov si-l mai auzim si Mos Ilie in caruta lui care hurducaia pe deasupra noastra.20180613_113320

Strig la Nea Nelu, hai sa-i dam in vale ca de ne prinde pe aici, aia suntem. Vreau sa spun ca am facut pe de-a dreptul pe panta aia cea mai rapida coborare. In maxim 10 minute eram la Mariuca, care deja se panicase, nestiind de noi, auzind tunele si vazand fulgerele care scaparau pe sus. Daca mergeti vre-odata in zona sa va uitati la panta aia, ca nu e de joaca. Mare noroc am avut, ca nu am luat-o de-a berbeleacul si nu a dat ploaie pana am ajuns jos sa alunecam.20180613_110315IMG_0485

De la grohotis vreau sa spun ca am dat blana pana la refugiu, cu „caruta” lui Mos Ilie dupa noi, care mai si scapara cand rotile cu banda metalica loveau cate o piatra. Nu cred ca am facut jumate de ora, pana „acasa”.

Am ajuns cu bine la refugiu, si numai ca s-a pus cu o grindina cat oul de porumbel, ca de te nimerea una sigur nu-ti era bine.

Nici nu am terminat de impachetat bine si Nea Stefan, care ne-a adus sus, apare cu masina sa ne transporte. S-a gandit el, cand a avazut din vale ce  e sus pe munte ca e mai bine sa urce sa ne ia ca altfel nu mai coboram de acolo. Si bine a facut ca ce a fost dupa aia in zona urgie. Poate ati vazut la stiri ce s-a intamplat la Vaideeni.

Ne despartim de Nea Nelu in Horezu si ne continuam drumul spre Muiereasca, la Lucian, cu gandul ca in ziua urmatoare sa urcam in Fratosteanu, unde era plin de rododendron.

Vezi ca socoteala de pe drum nu pica niciodata cu cea de acasa. Unde nu se pune peste noapte o furtuna de aia cu fulgere, tunete, si ploaie de ziceam ca sunt undeva la tropice sau prin Indian in timpul Musonului.

A plouat toata noapte si a doua zi dimineata, pana spre pranz. Unde sa mai pleci pe munte? Am stat si noi si ne-am odihnit in ziua aia, la un gratar, la povesti, ca pensionarii. Intr-un fel a prins bine ca urma Parangul, dupa care Retezatul. Mai ne protejam picioarele.

Cam asta a fost dragilor cu Muntii Capatanii, masiv care o sa-l vizitez cat de curand si sa stau macar o saptamana pe sus, sa-l iau la picior tot, ca tare e frumos.

Stati pe faza ca urmeaza Parangul. Vedeti si acolo ce am patimit.

La buna vedere si
Va Urma….

received_1017815384912881

Anunțuri publicitare

1 comentariu

Lasă un răspuns