In Cautarea Rododendronului. Episodul Cinci. Fagaras-Valea Sambetei.

Dragilor, dupa pauza din Iezer, unde doar ne-am odihnit, pentru ca vremea ne-a fost potrivnica, ajungem cu periplul nostru si in Fagaras. Intr-un fel a prins bine pauza aia de doua zile la Voina, pentru ca acum chiar aveam de tras la deal cu ditai rucsacul in spate. Tot echipamentul pentru stat la cort.20180609_114415 Daca Mariuca mea nu mai poate sa duca decat un rucsac mai usor cu ceva hainute, pe mica pica toata beleaua. 20180609_114402Si nici eu nu sunt un tip antrenat de SAS, ca sa pot pune 25-30 de kg in rucsac si sa alerg in panta mai ceva ca ursul. Bine hai sa zicem ca muschii picioarelor erau deja incalziti dupa 3 ture serioase, dar ramane carca, care doare tare cand urci cu un rucsac greu in spate. Ma dau eu cocos ca urc ca magarul in panta, cu samarul in spate, dar sa va spun drept, la un moment dat simt cum imi moare nervul, si-mi vine sa arunc panarama aia de pe spatele meu cat colo. Noroc ca urcarea la Sambata nu e asa grea si e relativ scurta fata de alte urcari care le-am facut, tot cu sifonierul dupa mine.

Sa lasam caterinca si sa trecem la lucruri serioase, ca asta asteptati nu? Povestea rododendronului.IMG_0174

Cred ca v-ati saturat de atata floare roz, aveti cosmaruri noaptea. Si stati putin ca nu sunt nici la jumatea „aventurii”. Mai aveti de tras un pic. Pana in Rodnei  e drum lung, doar v-am spus, o fuga de catea pana crapa. Dupa toate povestile astea sper sa nu ramaneti cu sechele, sau cuvantul rododendron sa dispara din vocabularul vostru, sau mai rau sa nu mai mergeti pe munte in perioada infloririi. Nu, mai bine ma blocati pe mine, sau luati-ma la injurat. Saraca floare nu are nici o vina, eu sunt nebunul care a umblat dupa ea si daca nu prea am ce face in orele de program care sunt foarte lungi, m-am apucat sa va stresez pe voi.

Cum va spuneam, plecam de la Voina pe o vreme super, parca sa ne faca in ciuda, dar asta a fost, trebuia sa respect programul care il facusem cu ceva timp inainte, sa ajung pana la capat, asa cum mi-am propus.

Urcam pe forestier, dar daca masina mea e joasa, mi-a fos frica sa mai urc pana aproape de baraj, sa nu o nenorocesc iar. Poate va aduceti aminte ca va povesteam in tura de la Padina in aprilie 2015, cum am tras prin noroaiele pe drumul de la Moroieni spre cabana si cand ajuns acasa am bagat 5000 de lei in ea. Asa e cand nu e cap, e vai de buzunarul tau. De atunci nu mai risc si prefer sa mai merg cativa kilometri pe jos cu rucsacul in spate, decat sa-mi dau singur gaura in buget.

O luam usor, usor, doar nu ne grabea nimeni. Era vara, era cald si frumos. Pana seara aveam timp. Mai faceam o pauza, mai admiram, mai o fotografie. Iavas, iavas cum zice turcul.

Cred ca asteptati sa intru direct cu pozele cu rododendron. Nu v-ati obisnuit inca? Intai abureala, peisaje, bla, bla, bla, ce frumos e si alte impresii de astea. Pana la rododendron e cale lunga. Era undeva pe la 1700 de metri. Va dati seama ca am scos limba de un cot pana acolo si acum trebuie si eu sa va explic cum am transpirat, cat de greu era rucsacul, si alte de astea. Mariuca l-a avut pe Vali Badragan, care a coborat de la cabana la baraj si i-a luat rucsacul, dar eu saracutul de mine nu am avut nici o prietena culturista sau halterofila sa coboare sa ma scape de pacostea aia din spate. Am tras ca Berila Steve la deal.

Am ajuns si la cabana. Lume multa, cam prea multa pentru gustul meu, care plec vara de pe litoral doar din cauza aglomeratiei. Era un festival al rododendronului, se tine anual acolo si cum au picat datele care le stabilisem eu, s-au suprapus cu evenimentul asta.  A fost fain pana la urma ca s-a stat seara la foc si s-a cantat super.

Dupa ce ne-am cazat la hotelul de 1000 de stele, ne-am gandit sa urcam pana la pestera lui Arsenie Boca. Se facuse seara si coborasera toti „pelerinii”, numai bine de urcat. Merita sa urci pana acolo, daca nu din motive religioase, doar pentru frumusetea traseului, a privelistei de sus si de a lua apa de la izvorul care e langa pestera.

Dupa cantarea de seara, fiecare merge pe la vastele lor „apartamente” cu gandul la urcarea de a doua zi. Ne va lasa vremea sa urcam? Se anuntatse la fel instabilitate atmosferica, dar incepand de dupa amiaza. Am apelat din nou la soborul de sfinti din calendarul nostru crestin ortodox, l-am bagat si pe Allah in seama din nou si i-am zis si vre-o doua vorbe lui Budha ca stiam ca e cu natura.

Se pare ca a tinut vrajeala mea, pentru ca dimineata ne trezim si era asa de linistit, senin. Ceturile se ridicau de pe creste, mai mare dragul sa-ti bei cafeaua si sa privesti spre Fereastra Sambetei, la maretia Fagarasului.20180610_080300

Ne bem cafeaua, echiparea si la drum, ca aveam de urcat ceva. Planul era urcarea pana in fereastra, pe creasta si coborarea pe Cheile Bandei. Indraznet plan nu?? Totusi socoteala de la cabana nu se potriveste cu cea din creasta.

Plecam pe un soare bland de dimineata, traseul era super, nu te mai saturai de admirat. Mai ales cand am inceput sa urcam si in spatele nostru se deschidea toata Valea Sambetei,

iar undeva in dreapta noastra era o cascada sezoniera, unde apa cadea de la o inaltime ametitoare. 20180610_094401Superb, nu-ti mai venea sa pleci de acolo. Faceam ce faceam si ne opream sa admiram, si sa ne „umplem” privirea cu acele peisaje minunate.

Si urcam, si tot urcam si cred ca va ajunge atata vrajeala cat am bagat pana acum nu? Ajungem si la „obiectul turei”. Oare care o fi ala?? Imi spuneti voi ca mie mi-e frica sa mai scriu denumirea acelei flori, nu de altceva sa nu incepeti sa trantiti si sa spargeti calculatoare, laptopuri, tablete sau telefoane. Depinde de pe cititi.  Costa bani.

Daca Iezerul ne-a fugarit si nu ne-a oferit nimic in schimb Fagarasul ne-a „rasfatat” cu bujor de munte proaspat inflorit. Erau mii de tufe, printre stanci, pe pajiste, peste tot. Un adevarat spectacol. O sa pun acum foarte multe poze ca sa compensez faptul ca in Iezer nu am pus nimic.

Am dat rucsacele jos din spate, ne-am asezat si am inceput asa admiram sa fotografiem, sa ne minunam. Nu-mi venea sa mai plec de acolo. Lucru care l-am si facut. Am stat acolo pana ne-a gonit ploaia.

Spuneti voi ca nu e ceva de vis, ca nu merita sa urci pana acolo, numai sa vezi „minunatiile” astea. In plus am fost rasplatiti si cu vederea unei familii de marmote, care se jucau asa frumos printre tufele alea de flori. Batranii si doi puiuti. Imi pare rau ca nu am reusit sa le imortalizez. Din nou nu aveam teleobiectivul mare cu mine (prea greu), iar cu telefonul a iesit ceva blurat, in ceata. Dar mi-au ramas mie pe retina, asa cu mi-a ramas si rasul vazut in Trascau, cum mi-a ramas si jderul vazut in drum spre Rodnei, cum mi-au ramas si altele care nu am putut sa le imortalizez pe camera.

Cum ziceam eu Mariuca si Doamna Mariana ne-am hotarat sa ramanem acolo si sa ne „desfatam” privirea cu ce vedeam. Finul, fina si Mircea Frone i-au dat inainte spre fereastra cu toate ca sus era ceata si negura de nu vedeai, in speranta ca se va lumina.

E si cum stateam noi asa relaxati, numai ca de sus a inceput sa vina ceva negru, si se auzea duruit si trasnind. Cred ca Budha care a tinut cu noi pana atunci e un tip caruia ii place sa doarma dupa amiaza si i-a lasat locul lui Allah, care a inceput sa faca urat, sau lui Sfantul Ilie. Nu stiu care, dar unul din ei tuna si fulgera pe sus de numa, numa te facea sa fugi.

Am dat si noi viteza in vale, cu Mos Ilie dupa noi, care maraia, mai ceva ca un cotoi in calduri. Cred ca era suparat ca i-am stricat linistea. Ce cautam noi niste muritori de rand in paradisul ala? Ne gandeam la ceilalti, pe care ii vazusem deja ca au ajuns in creasta. Ce o fi cu ei. Speram sa fie bine.

Mergeam cat puteam de repede, si din urma noastra trasnea si bubuia. Ne gandeam sa ne bagam sub o stanca sa stam pana trece nebunia aia. Nu-mi era de altceva decat de fulgere.

Pana la urma nu a tinut asa mult, am coborat din platoul ala s-a linistit si a inceput sa ploua marunt. Cred ca mos Ilie a facut-o mai mult sa ne sperie, asa cum am zis i-am stricat linistea si am deranjat marmotele care se jucau asa frumos.

Pana jos la cabana ne-a plouat asa maruntel, suportabil pot sa zic, nu ne-a patruns, am ajuns cu bine. Cat am strans noi calabalacul au coborat si ceilalti din creasta, si-au strans si ei corturile si la drum spre vale ca nu mai era de stat.

Se anunta vreme rea si era timpul sa plecam spre alti munti. Urmau Muntii Capatanii. Abia asteptam sa ajungem, mai ales ca nu urcasem niciodata acolo.

Eiii dragilor cam asta a fost si cu Fagarasul. O alta etapa s-a incheiat, urma asa cum v-am zis Capatanii. Dar asta maine ca deja azi v-am stresat prea mult azi.

Stati pe faza sa vedeti ce am patit si acolo. la buna vedere pana la urmatoarea poveste.

Va Urma…..

received_1017815384912881

 

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns