Zurli Zburli in Retezatul Mic. Tranca pe Oslea.

Salutare dragilor. Hai sa va mai spun una si gata, am terminat pentru o perioada. De ce? Pai maine plec spre casa, si asa cum poate stiti, nu o sa am timp de internet, ci doar de drumetit. Intai in Delta, dupa care „In Cautarea Rododendronului”. Asta daca va mai fi in floare, pana pornesc eu dupa el. Vad ca anul asta timpul a fost pe foarte repede inainte. Deja e in floare bine peste tot si eu mai am o saptamana jumate pana plec dupa el. Sa speram ca am noroc, ca atat imi doresc ca „aventura” asta sa iasa. Daca anul asta am fost privat de toate „minunatiile” primaverii, speram ca macar la rododendron sa ma „desfat”.

Dar sa trecem la „oile” noastre. Spuneam ca am bramburit cat am stat in zona pe Piatra Iorgovanului, dupa care din cauza vremii mai inchise, am fost doar pana la Stana Scorota si lasasem Oslea la urma. Cireasa de pe tort.DSC01368

Ca sa lamuresc un pic sa nu ziceti ca nu stiu pe unde am umblat din cauza titlului acestei povestiri, creasta Oslea nu face parte din Muntii Piule Iorgovanului, ci din Muntii Valcan. Am pus titlul povestiii „Zurli Zburli in Retezatul Mic”, ca sa mentin o continuitate a povestilor.

Creasta Oslea, o Piatra Craiului in miniatura. Un munte situat in nordvestul masivului Valcan, in apropierea pasului Jiu – Cerna, ce arata ca o spinare, fiind formata din calcare. De fapt una din legendele despre eroul Iovan Iorgovan spune ca ” Aici, în pas, Iovan Iorgovan i-a venit de hac balaurului despicându-l cu o lovitură de paloş: Piatra Iorgovanului este capul balaurului iar, Oslea ar fi spinarea balaurului.”20170814_112440

Ne trezim noi cu dimineata in cap,20170814_083224 studiem vremea, care se anunta frumoasa si senina in ziua aia. Totusi nu stii niciodata, in munte ca si pe mare poti avea surprize tot timpul. Hotaram totusi sa mergem. Prea ne doream toti sa urcam pe „spinarea” aia.

Pornim de la tabara, spre Pasul Cerna pe „Drumul lui Basescu” destul de agale. Laurentiu Mohora si Liviu Puiu, care sunt din zona si au facut Oslea de cateva ori, ne-au spus ca traseul tot dureaza in jur la 7 ore, asa ca nu avea sens sa tragem ca nebunii. Usor, admiram, faceam poze.

Chiar la intrarea in pas se face stanga pe triunghi rosu (TR. Nu am vazut prea multe marcaje, dar oricum nu ai cum pierde traseul spre creasta, care se vede drept in fata, fiind inconfundabila) si incepe urcarea, la inceput domoala spre „Balaur”. In spate se deschidea frumos privelistea spre Retezatul Mic, cu Piatra Iorgovanului, unde am fost cu doua zile inainte, iar in dreapta noastra putem admira frumoasa Vale a Cernei, unde fusesem cu o saptamana in urma.

Cautam sa mergem cat mai incet, sa ne bucuram din plin de acea zi senina avand in vedere ca era si ultima zi de „escapada”. Faceam popasuri cat mai dese si sedinte foto prelungite. Aveam si ce fotografia.

Si daca pana la un moment dat a fost o urcare destul de lina, cum ziceam, urma „piatra de incercare” pentru a ajunge pe „spinarea balaurului”. O urcare de scotea sufletul din tine. Nu stiu numele acelui varf (cred ca Pestisanu) care l-am urcat din saua Sarba, de fapt nici nu am vrut sa-l retin, asa de „impresionat” am fost.

Asta a fost cea mai grea bucata a traseului, pot spune. Ajunsi sus, am facut un popas destul de lung sa ne tragem sufletul dupa acea urcare istovitoare si sa admiram frumusetea si salbaticia crestei ce se deschidea in fata noastra.

Pornim agale pe creasta cu mici opriri, admirand din nou frumusetea Retezatului Mic, iar in fundal si Retezatul Mare, unde cu un an inainte am facut o vacanta memorabila, tot cam in aceeasi formula in care eram acum. Admiram de la distanta Peleaga, Papusa si Portile Inchise.

Ajungem si la varf, unde facem din nou un lung popas, avand in vedere ca e pranzul si dupa efortul facut la inceput ca sa ajungem in creasta, aveam toti o bataie de lingura in stomac, de am fi mancat pietrele care tot ieseau din creasta precum solzii pe spinarea balaurului.

E si cum dupa masa, drumetul cat de mic se hodina un pic, am mai lenevit nitel incalziti  razele calde ale soarelui pe varf.20170814_13392820170814_132149

Facem si poza de grup,DSC01357

si ne continuam drumul pe creasta incet, incet, cu grija, avand in vedere ca de aici devenea un pic mai „delicat”. Nu de speriat, dar totusi trebuie un pic de atentie.

Parcursul crestei Oslea nu e asa complicat sau greu. Seamana cu Piatra Craiului, dar e mult mai usoara. Nu inseamna ca daca nu aveti nici un fel de experienta in trasee de creasta, gata sa va aventurati pe acolo. Sunt cateva pasaje, si coborari destul de complicate pentru un neinitiat. Deasemenea, nu inseamna sa va urcati acolo in pantofiori cu toculet cat mai ascutit, poseta pe mana si ultimul outfit de la Guci, pentru un selfie. Veti face una din greselile cele mai mari. Un minim de echipament trebuie.

Coboram, din creasta, pe carari de  facute de ciobani si de turmele de oi insirati ca o trupa de tragatori, printre tufe de afine, tot oprindu-ne sa le culegem si sa ne delectam cu ele.

Din nou facem popasuri lungi, si ne lungim in iarba verde si moale, mai ceva ca o saltea din alea de-i face reclama la TV. Dormeo, parca ii zice, nu? Dai o groaza de bani si tot nu se compara. Te imbia sa nu te mai ridici, sa stai si sa lenevesti acolo, sa asculti vantul cum adie si trilurile  pasarelelor.

Ajungem la o stana, unde ne-am oprit sa ne luam apa, iar baciul si bacita, oameni simpli si amabili, au scos imediat o farfurie cu urda si ne-au servit. Si-au cerut scuze ca nu au mamaliga facuta si nici nu aveau timp sa faca, sau sa mai stea la vorba, ca le venisera oile la muls. Oameni cum numai in munte ii gasesti, primitori si amabili, bucurosi sa schimbe o vorba cu cei ce le trec pragul stanii.

Ne despartim de gazdele noastre, lasandu-i sa-si faca treaba si continuam printr-o poiana, pana la o momaie, ce tinea loc de marcaj,

de unde coboram, pe o panta nenorocita si alunecoasa din cauza defrisasarii, (pleca pamantul sub picioarele tale),

pana la un forestier,

pe care tinem pana sa trecem paraul Ursu si prin padure dupa aia,

pana ajungem la Casa de Vanatoare unde suntem intampinati de un frumos exemplar Husky.20170814_163148De acolo la tabara, unde Mariuca saraca, a stat toata ziua si s-a certat cu Jeanette, care s-a tot invartit pe langa corturi doar, doar o putea „agata” ceva.IMG_7288DSC01006

Mai naspa era ca Master Chef plecase. Nu a putut sta si in ziua aia, asa ca ceaunele erau goale daca nu a fost nimeni sa gateasca. Am apelat la solutia de urgenta. Vali Badragan, care a dat saracul tot ce a putut din el, dar tot a reusit sa afume, tochitura, sau cum se numea chestia aia care a facut-o. Avea culoarea vantului turbat si aducea un pic cu ciorba de sireturi gatita de Arpi in Retezat, dar cu gust de afumatura. De foame mancam si bocancii, asa ca nu am facut nazuri. Am dat cu lingura in castron pana s-a golit, dar la supliment nu am mai fost. Asa ca Jeanette a fost fericita in seara aia.20170814_19054820170814_204514

Surpriza mare, ne-a facut-o Liviu, care nu a facut toata creasta cu noi, ci a coborat la un moment dat, prin afinis, avand „perie” de cules la el. A reusit sa adune ceva, cu toate ca trecusera „culegatorii” si cine facea dulceata de fructe de padure? Zurli Zburli.

Era ultima seara sub cupola „hotelului de 1000 de stele”, asa ca am stat pana mai tarziu la lumina flacarilor focului si am depanat amintiri,

sau am facut misto de cei care se chinuiau sa mai reziste doborati de oboseala, dar au motaiau in scaune, sau care pe unde a apucat. Si cum sa nu dormi, in natura. Liniste, aer curat, trosnetul lemnelor pe foc si cantecul greierilor, sau susurul raului, ce curgea pe langa noi. Ce vrei mai mult de atat intr-o vacanta?

Eii si ce e frumos, se termina repede. Au trecut zilele alea si de fapt tot concediul, nici nu stiu cand. A doua zi ne-am despartit cu parere de rau, fiecare pe drumul lui. Eu mai ales trebuia sa ajung in capatul celalalt de tara, asa ca am facut un stop de o seara undeva aproape de Paltinis in Cindrel. Parca nu ne venea sa mai plecam din linistea si frumusetea de acolo, dar se apropia plecatul pe mare iar si nu aveam ce face.

Cam asta a fost dragilor cu drumetiile din vara lui 2017. Stati pe faza, cand o sa am timp o sa va povestesc si ce am facut in Delta si daca am reusit sa gasesc rododendron prin muntii prin care am de gand sa umblu, plus alte istorioare din toamna si iarna lui 2017.

La buna vedere.

received_1017815384912881

 

 

Lasă un răspuns