Tranca pe Valea Cernei. Piatra Puscata Cheile Tamnei, prin Crovuri pana in Cheile Tasnei.

Salutare dragilor. Sunteti bine? Normal ca sunteti bine, vine weekendul si iar umblati tranca, iar eu stau si salivez uitandu-ma la poze.20161006_185317

Vine si timpul meu. Asta e ultimul weekend petrecut pe fieroaica in larg.NkossaII Saptamana care vine voi fi in Delta si atunci o sa salivati voi.

Va spuneam, ca dupa plimbarea la Inelet, hotarasem sa facem un traseu in circuit, Piatra Puscata-Cheile Tamnei-Crovuri-Pietrele Albe-Poiana Tasnei-Cheile Tasnei-Motel Dumbrava.

Seara, mai vorbim cu o familie din Cluj, doi oameni deosebiti, Adriana si Basil Parau, sa mergem impreuna. Stabilim ca la ora 7 jumate sa ne gasim in fata pensiunii pregatiti de plecare.

Avand in vedere ca nu am facut traseul niciodata si era destul de solicitant seara, ia si streseaza-l pe Marius cerandu-i informatii. Marcaje, surse de apa, dificultate, etc. Pe langa el mai stresez inca doi prieteni, Mircea Cusniriuc si Mircea Zahan, care stiam ca au fost recent prin Crovuri. Cel mai mult ma interesau sursele de apa, avand in vedere ca erau niste calduri naucitoare.

Ce sunt Crovurile, poate va intrebati, cei care nu ati fost sau nu ati auzit de aceasta denumire. Conform Wikipedia, Crovurile sunt adâncituri de formă circulară sau ușor alungită, formate în regiunile de stepă într-un substrat loessoid, prin tasare datorită acțiunii exercitate de apele freatice. Pe romaneste, sunt niste poieni imense, adevarate stadioane fotbal, create de natura (fara fonduri europene), cu tribune din piatră și teren din… iarbă. Jucătorii sunt turmele de oi si caii, iar galeria noi turistii care ajungem aici.IMG_7086

Cum am zis ne adunam dimineata in fata pensiunii, urcarea in masina, si la drum. Oprim la parcarea de unde se face intrarea in traseu, imposibil de ratat. E o alveola imensa, cu banci, etc.  De acolo pleaca traseele spre Varful lui Stan, Cheile Tamnei, Poiana Beletina, si Crovuri.20170809_084135 Traseele sunt comune pana la un anumit moment cand se despart. Cel pentru Varful lui Stan triunghi albastru (TA), o sa plece in stanga dupa izvor. Cel pentru Beletina, se desparte in Crovul Mare, spre stanga.

Traseul pleaca in urcare, printr-o padure salbatica, semanata cu trunchiuri de arbori cazuti, si pietre parca aruncate de un urias in fuga lui, pana la un izvor, care era ultima sursa de apa si abia taraia in perioada aia datorita secetei din acel an.

De la izvor spre stanga se face urcarea spre Varful lui Stan, care ramane un „must go” la o revenire ulterioara pe triunghi albastru (TA), iar noi urmam crucea rosie (CR) in dreapta care ne scoate intr-o frumoasa si salbatica poiana cu cateva salasuri a ciobanilor, si cu iarba aproape de statura unui om.

Aici trebuie avut grija, pentru ca marcajele se pierd. Trebuie tinut stanga pe langa un pom (un mar), pana in liziera padurii de unde poteca e iar vizibila si continua pana la o  belvedere, unde ai o frumoasa deschidere spre Valea Cernei si muntii cu acelasi nume.

De acolo, pana in frumoasele Chei ale Tamnei, mai sunt „cativa pasi”. Parca intri intr-o lume ireala, de stancarii, grohotisuri, si salbaticie pura. Parca cineva a taiat cu palosul stanca aia dura si a faramita-o in mii si mii de bolovani, care iti fugeau de sub picioare la urcare.

Dupa aproape două ore de urcare ajungem în Crovul Mare și de aici începe spectacolul. Intotdeauna pe munte ma simt foarte mic, dar aici parca eram minuscul în comparație cu intinderea poienii acoperite de iarba verde, stancarie și cativa copaci rataciți.

Cum ziceam de aici, facem dreapta si urmam marcajul cu punct galben (PG), ce traveseaza crovurile.

Marcajele sunt destul de proaste in Crovuri. Punct galben, pe pietre sau copaci, dar de la soare, culoarea s-a sters si totusi nu ai cum sa te ratacesti. Te intorci dreapta si tii inainte din poiana prin Crovul Mare, de acolo treci in Poienile de Sus, (Crovul Porcului si Crovul Medved).

Mergeam pe un soare arzator si unde gaseam cate un copac, mai ne opream sa ne tragem sufletul la umbra lui.

In crovul Porcului, facem un popas mai lung si cerem informatii de la niste ciobani care erau cu turmele acolo, ne jucam un pic cu „tovarasii” lor de colindat si de multe ori si ai nostri ai turistilor. Fiinte care te insotesc pe trasee de multe ori, fara sa ceara nimic, doar un pic de atentie si de joaca.

Dupa mica pauza si joaca cu Grivei si Labus (asa i-am botezat eu, cred ca nici nu aveau nume), continuam spre Crovul Medved, poaiana cea mai de sus. Ei acolo ne cam dadea cu virgula. Nu se mai vedea nici un marcaj, asa ca ne-am insirat ca o trupa de puscasi in linie si am inceput coborarea din sa spre poiana, admirand in acelasi timp frumoasa priveliste oferita.

Ca un miracol sa zic asa, prin iarba parjolita de soarele arzator si printre ciulinii infloriti, care erau majoritari ca flori in zona, am dat de un palc de gingase branduse. Am ramas mirat, in plina vara si pe caldurile alea, branduse.

Ajungand in poiana, tot incercam sa ne orientam cumva, in lipsa marcajelor. Vedeam in stanga, o stanca ca o creasta de cocos,

iar in dreapta noastra se urca pe niste poteci, facute banuiesc de ciobani, spre un palc de fagi. Urcarea spre stanga era cumva printre stanci si pe o panta destul de inclinata.IMG_7138 Cararea, vazuta in dreapta parea mult mai circulata si accesibila, asa ca hotaram sa o luam pe acolo.

Si bine am facut, pentru ca ajungand sub fagii aia seculari, am facut si un lung popas sa mancam si am dat si de marcajul banda rosie, ce fusesem sfatuit si de Marius si de cei doi Mircea sa-l urmam de acolo.

Ne-am asezat batraneste la umbra acelor fagi, pentru un popas mai lung si masa de pranz, linistit, pentru ca gasisem cum am spus marcajul care trebuia sa-l urmam de atunci spre Pietrele Albe si spre Poiana Tasnei. E si marcaj cu punct galben, care te scoate in Poiana Tasnei, de la Pietrele Albe, dar sfatul a fost sa tinem banda rosie, ca e mai vizibil, si avand in vedere ca cele galbene erau foarte rare si foarte sterse, riscai sa pierzi traseul si sa balauresti pe acolo.

Domnul Basil, ma ruga sa mergem la stancile alea ca o creasta sa facem poze privelistei Vaii Cernei ce se deschidea de acolo, dar dupa ce am scos bocancii din picioare si am „halit” in viteza o conserva de fasole cu costita, m-am intins la umbra cu burta in sus si ma scarpinam pe ea, simtindu-ma asa de fericit si multumit, ca un soarece in siloz. Am zis pas si mi-am facut siesta, stiind ca de acolo ne asteapta inca o bucata buna de balaureala.

Cu chiu, cu vai, ne ridicam noi de la umbra si purcedem agale la deal pe o portiune stancoasa si prin lastarisuri. Marcajul era foarte rar si sters si ne lua destul timp sa il gasim.

Ajungem pana la urma si la Pietrele Albe, de unde aveam o frumoasa priveliste spre inapoi a Crovurilor pana la Varful lui Stan, iar in vale o frumoasa poiana inconjurata de padure, care am crezut prima data ca e Poiana Tasnei. Se va dovedi ca nu e asa. Pana acolo mai aveam inca 3 ore conform indicatorului, de care am dat la un moment dat.

20170809_163047

IMG_7162

Ne-a dat cu punct si virgula de data asta cand am vazut cat timp mai e. Era deja 3 dupa amiaza si avand in vedere starea proasta a marcajelor si prin salbaticia aia, ne gandeam deja ca ajungem la frontala. Problema mare nu era timpul sau ca ne prindea noaptea, ci sa nu pierdem traseul pe intuneric, mai ales ca nu-l stiam bine si marcajele erau cum erau. Ajungeam subiect de stiri. Ma gandeam sa ajung in Cheile Tasnei. De acolo chiar si noapte sa fie, nu-mi mai faceam probleme, stiam traseul cu ochii inchisi.

Continuam de la Pietrele Albe tot pe aceeasi banda rosie, traseul avand aceleasi caracteristici, marcaj foarte prost si prin lastarisuri, pana ajungem in padure.

E si cum mergeam noi asa agale prin padurea aia deasa, dam si de o saritoare. Belea mare cand am ajuns la ea. In dreapta stanca, in stanga stanca, in fata abrupt. Nu era mare doar cativa metri, dar nu se vedea poteca, nu se vedea nimic. Ne-am foit, ne-am invartit, am zis ca am gresit traseul, dar marcajul era in urma noastra, plus ca undeva in fata pe un copac se vedea altul.

Spiridoane, bei titiun? Ce facem noi acum? Ne uitam ca broasca la inundatie la valea din fata noastra, si la golul care era sub noi. Cum sa sarim, cum sa trecem. Pana la urma foindu-ne noi pe acolo, vedem in dreapta pe stanca marcajul. Coborarea era pe acolo, si era destul de usoara, avand prize si trepte, nu prezenta dificultati si nici nu trebuia coarda. Fiind acoperita de lastaris si buruieni, nu am observat-o. Ne-a venit inima la loc, am coborat, si dai bataie prin padure pana in poiana Tasnei, unde am ajuns cam intr-o jumate de ora.

Ne cam stresa faptul ca eram cu apa pe sfarsite, si de acolo din padure nu stiam cat mai avem pana in chei. Am trecut prin Poiana Tasnei, intr-o viteza, fara poze, fara nimic, cu gandul sa ajungem la izvorul de la intrarea in Chei. In poiana undeva in dreapta e ceva ca un izvor, chiar la marginea padurii, dar nu prezenta incredere.

E un izvor, chiar inainte de a intra in Chei pe dreapta din poteca, se vede, e mare, are debit. Din rau nici nu ne gandeam sa ne umplem sticlele, avand in vedere ca e o stana acolo. Am zis pas deodata.

Ajunsi la izvor, ne-am racorit si ne-am relaxat un pic, dupa care am intrat in frumoasele si salbaticele chei ale Tasnei, cand soarele asfintea. De aici nu mai aveam nici un stres, nici o graba. Am mers lejer, pana la pensiune, unde am ajuns, cand soarele coborase de tot si deja se intuneca. Obositi, dar fericiti, ca am reusit sa ducem traseul pana la capat, fara evenimente neplacute.

Ca sa evitam poteca abrupta pe care tine traseul, am mers pe o carare nemarcata , care tine de-a lungul stancii, apoi se lasa prin padure si iese intr-o poiana, unde e un salas, iar de acolo iesi in soseaua nationala, cam 800 de metri mai sus de pensiune.
Va explic cum sa o luati de la Dumbrava sa ocoliti deasemenea urcatul pe panta aia abrupta.

Din fata de la pensiune, mergeti spre Baia de Arama cam 800 de m, unde o sa vedeti un drum ce urca de-a lungul soselei. Tineti drumul ala pana ajungeti in poienita unde e salasul. Acolo, drumul continua in sus, dar nu-l mai urmati. In dreapta o sa vedeti o poteca, foarte bine conturata care merge prin padure. Tineti poteca aia, pana aproape la baza stancii. Acolo, faceti din nou dreapta si mergeti inainte pana la intrarea in chei, la cruce. Urcarea prin padure pe poteca e foarte lina, dupa care mergeti pe curba de nivel de-a lungul stancii. Nu aveti cum sa va pierdeti, poteca e foarte bine conturata. E mult mai lejer si nu va scoateti sufletul cu urcarea aia pieptisa care e pe traseul normal.

Cum ziceam, am ajuns pe inserat la pensiune, iar Marius isi facea probleme pentru noi si-l trimisese pe baiatul lui cel mic inaintea noastra spre chei, pe traseul normal. Daca noi nu am tinut traseul marcat, nu ne-am intalnit cu el si a urcat saracul copil pana in capatul de sus al cheilor cautandu-ne.

Cand s-a intors, noi eram deja mancati si trecusem la capitolul bere. Aveam si eu voie sa beau o bere, doua ca terminasem tratamentul care il incepusem inainte de Bucegi.

Cam asta a fost plimbarea prin Crovuri dragilor. Urmatoarea zi am facut-o relax. Eram prea obositi sa mai facem o balaureala in forta spre Arjana, asa ca am hotarat sa mergem prin Orsova, sa ne mai luam cate ceva pentru urmatoarele zile si de acolo am trecut la sarbi, unde stiam un restaurant cu specific pescaresc foarte bun si o cofetarie unde pteai servi o inghetatta foarte buna.

Nu e ce povesti. Plimbare, mancare si intors mai devreme la pensiune, pentru a face bagajele, sa plecam spre Retezatul Mic, unde urma o noua intalnire Zurli Zburli. Dar pentru a vedea ce aventuri am mai avut si pe acolo, stati pe felie.

La buna vedere dragilor, pana la urmatoarea povestire.

received_1017815384912881

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns