Tranca pe Valea Cernei. Plimbare pana la Inelet.

Salutare dragilor. Va spuneam in ultima povestire, ca dupa Bucegi, plecam pe frumoasa Vale a Cernei. Un alt loc plin de legende de la noi din tara. Al catalea oare? De fapt,in tara noastra nu e zona in care sa mergi, si sa nu auzi o legenda a locului. Cred ca suntem poporul cu cele mai multe legende si mituri. Nu exista loc in tarisoara asta unde sa nu auzi o poveste despre un erou local, sau un eveniment pierdut in negura istoriei, transpus intr-o frumoasa balada de batrani.

Legendele Vaii Cernei sunt legate in primul rand de mitologicul erou Hercules, care in drumul spre Caucaz, alaturi de Argonauti, ar fi plecat de la Cazane in sus pe Cerna, unde ar fi intalnit-o pe Corcoaia, o batrana localnica ce l-a sfatuit, vazandu-l obosit sa scalde in apele unui izvor termal ca sa-si recapete puterile. Tot de la batrana si de la alti localnici, miticul erou afla de existenta unui balaur care salasluia in zona si ataca turmele oamenilor si le distrugea recoltele. Ca sa aibe pace cu acesta, localnicii ii dadeau regulat cate o fata din sat ca jertfa. Eroul nostru hotaraste sa scape localnicii de acest balaur si-l ademeneste tot cu ajutorul unei fete din sat. Extraordinara încleştare dintre Hercules si balaurul cu mai multe capete, ar fi avut ca rezultat formarea cheilor Cocoaiei care au într-adevăr, o formă rotunjită, ca şi cum ar fi fost străbătute de corpul uriaş al monstrului urmărit de Hercules. Legenda spune ca Hercules ar fi invins balaurul care slabit se refugiase in grota lui unde Hercules ii aplica lovitura finala, din sangele lui s-ar fi nascut Izbucul Cernei, iar sufletul balaurului, ar fi iesit prin munte in locul numit azi Grota cu Aburi si in avenele si pesterile din imprejurimi. Sursa Goaaagle.

In folclorul nostru Hercules cu un erou local Iorgu Iorgovan, supranumit „Brat de Buzdugan” si a balaurului cu sapte capete, care ca si legenda lui Hercules, se prezinta in multe variante, functie de zona si de povestitor.

Se spune ca Iorgovan, „acest viteaz între viteji, venind pe Cerna-n sus, află despre o fecioară frumoasă, Ana Giordănel, care fusese răpită de un balaur.

Sus, pe Cerna-n sus,

Mulţi voinici s-or dus.

Şi toţi s-au răpus.

Dar a mai rămas Un Roman viteaz:

Iovan Iorgovan, Braţ de buzdugan”

Una din multele si frumoasele legende are la bază o veche poveste populară păstrată de la strămoşi, conform căreia, pe vremea războaielor dintre daci şi romani, s-a pripăşit pe Valea Cernei un şarpe, care, având obiceiul să se scalde în apele termale, a devenit treptat uriaş, transformându-se într-un balaur. Înspăimântaţi de cumplita dihanie, oamenii locului încercau mereu să o îmbuneze, aducându-i de mâncare în fiecare zi câteva oi şi un bou.
“Într-una din zile, rătăcindu-se prin codri, feciorul împăratului îl surprinse pe balaur tocmai când se scălda într-un izvor fierbinte. A stat şi a chibzuit Iorgu Iorgovan, căci aşa îl chema pe prinţ, că ar fi bine să se îmbăieze şi el în fiecare zi în acel izvor, poate s-o face uriaş. Şi într-adevăr, după câteva scăldări uriaş se făcu. La ceva vreme după aceste întâmplări, într-o dimineaţă, mergând pe Cerna în sus, Iorgu Iorgovan auzi dintr-o dată un glas femeiesc care se tânguia de răsunau codrii. Dând pinteni calului şi răcnind ca un leu, Iorgu ajunse la faţa locului şi îşi văzu sora cea mică încolăcită de balaur, care era gata să-i frângă trupul fraged şi să o înghită cu totul. De cum îl zări pe voinic, fiara eliberă fata din strânsoare şi o tuli la vale pe Cerna. Dar Iorgu Iorgovan îl urmări şi îl ajungea mereu din urmă retezându-i câte un cap, până a mai rămas jivina numai cu unul. Simţindu-se încolţit, balaurul îl rugă pe voinic să-i cruţe viaţa, altminteri capul lui se va împuţi şi va slobozi muşte rele care vor vătăma animalele şi oamenii. Feciorul de împărat însă nu-l ascultă şi cu o lovitură fulgerătoare de paloş îi tăie şi ultimul cap. Acesta, însă, avu puterea miraculoasă să fugă mai departe pe Cerna în jos până la Dunăre şi să se ascundă într-o peşteră (numită astăzi Gaura cu Muscă), din care sloboade mereu muşte rele care atacă oamenii şi vitele”.

Varianta publicată de Al. Popoviciu ( “Băile lui Ercule sau scaldele de la Meedia”, Editura Albina, 1872) si preluata de mine de pe siteul Banatul Montan, unde puteti gasi mult mai multe informatii despre legendele locului, decat ce v-am scris eu aici in cateva randuri.

Am fost pana acum de patru ori pe Valea Cernei, si tot nu am reusit sa fac toate traseele. Faptul ca intr-o stationare, vreau sa vad cat mai multe locuri odata, are si impedimentele sale. Zilele petrecute pe drum (soselele noaste nu-ti permit sa strabati un 200 de km in maxim 2 ore, le faci in 4 sau chiar 5 daca prinzi ambuteiaje, sau lucrari pe carosabil), multitudinea de trasee si de obiective de vizitat intr-o locatie. Daca ai trasee lungi, ai nevoie si de odihna. Nu poti bate chiar zi de zi 12 ore cararile, mai ai nevoie si de o zi mai lejera, etc.
Pana anul asta sistemul asta l-am aplicat in concediile pe care le-am facut. Adica plecat de acasa si strabatut tara in lung si-n lat, oprit 2-3, maxim 4 zile intr-un loc, vizitat cat pot acolo si apoi mai departe la urmatoarea zona. Un fel de sistem nomad, de multe ori prezinta dezavantaje, ca nu poti strabate toata zona.
De la anul am zis ca ma voi orienta pe zone. Adica mers intr-o zona si stat o saptamana, doua daca e nevoie si cercetata toata. In felul asta sunt sigur ca nu voi rata nimic de acolo. Incepand din nord, coborand ori spre est ori spre vest si terminat tot in nord. Sper sa apuc sa fac toate masivele din tara, cat mai sunt in putere.

Eii dar sa lasam abureala cu legendele, si planurile de drumetie si sa trecem la oile noastre. V-am tot aruncat legende si alte „firimituri”, ca sa va fac sa cititi si „prostioarele” care le voi indruga eu in continuare.

Ca de obicei, cand ajung in zona in ultimul timp, trag la Pensiunea Dumbrava, la prietenul meu Marius, despre care va povesteam cum ne-am cunoscut si cum ne-am imprietenit in povestea despre Valea Nerei si Cheile Tasnei.

Aveam in plan de data asta, urcare la Inelet cu traversare pana la Prisacina, urcare in Crovuri prin Cheile Tamnei-Pietrele Albe- Poiana Tasnei- Cheile Tasnei si Varful lui Stan sau Arjana. Se va dovedi pana la urma ca voi reusi doar urcarea la Inelet, cu o bucata de traseu pana la Prisacina (Am coborat pana la urma pe la pod), si cel de al doilea traseu prin Crovuri tot, ramanand Arjana si Varful lui Stan pentru o excursie ulterioara. Motiv sa ma vad din nou cu Marius si sa ne intindem pana seara tarziu la povesti.

Am ajuns seara destul de tarziu la pensiune, obositi, asa ca nu am stat la povesti. Mancat si la nani, pentru ca a doua zi aveam planuri mari. Pana sa merg la culcare primesc un telefon surpriza de la un prieten foarte bun din Constanta, Gabi Roman, AKA „Parintelul”20170809_102821

„Stefan pe unde sunteti?” ma intreba el. Eu zic, „Pe Valea Cernei; la Dumbrava”. Stia locul, pentru ca participase la intrunirea Zurliilor pe 1 decembrie 2016, despre care o sa va povestesc eu, dar cand ajung la 2016. „Hai ca vin si eu, ca am libere. Ma urc in tren si dimineata sunt acolo”. Si zapacitul chiar asa face. Dimineata ne-am trezit cu el, cu rucsacul in spate, numai bun de traseu.

Eii si „odihnit” ce era, l-am luat in tura. Doar nu a venit sa doarma, nu? Hotarasem sa facem Ineletul in ziua aia si de acolo spre Prisacina.IMG_6997

Ne punem in miscare si ajungem si la faimoasele scari de lemn, folosite de localnici (La Carlige). Pana mai ceva vreme inainte era singurul punct de acces spre acele catune izolate in munte. Recent a fost construit un podet peste Cerna undeva mai in aval de scari, si pe poteca se poate ajunge la catune. In afara de Inelet, mai sunt cateva Scarisoara, Cracu Mare, Crouri, Tatu si Gura Iutii. Fiecare din ele alcatuit din cateva gospodarii. Nu am stat sa le luam pe toate la rand. O oprire scurta in Inelet si ne-am continuat drumul.20170808_110820

20170808_110656

Dupa ce urcam scarile, continuam traseul prin padure pana la bancute, tot culegand mure, care erau din belsug pe traseu, sau coarne care dadusera in parg. Erau ele un pic acrisoare si-ti strepezeau gura, dar eu sunt mort dupa ele.

De acolo de la bancute se face o poteca nemarcata de-a lungul stancii,20170808_114213 spre o pestera, care am inteles ca se numeste pestera Taica Lazar. Pestera e amenajata, are o masa si bancute la intrare si pentru a te „strecura” in sala superioara este o scara de lemn. Nu e mare ca pestera dar e interesanta.

Ajungem si intr-o poienita cu stoguri de fan si o plantatie de meri si peri, de unde se deschidea o frumoasa panorama a Vaii Cernei si a muntilor Mehedinti unde aveam sa mergem a doua zi spre Crovuri.

Era o vreme asa un pic inchisa, incetosata, dar foarte cald.

Va spuneam si in alta povestire ca Romania era traversata in perioada aia de un front canicular. Erau temperaturi de 30 de grade acolo in munte, in orase nu mai zic, era criminal.

Incet, incet dupa zeci de fotografii, ajungem si la biserica din Inelet,IMG_6983

unde facem stanga pe poteca, pe langa scoala20170808_135801

si cararea ne ghida pe langa curtea unui localnic, unde am vazut „pancarta” pe care scria „De vanzare- lapte, branza”. 20170808_163709

Ne-a mancat undeva sa intram. De ce zic asta o sa vedeti mai jos. Am zis prima data sa nu povestesc aceasta intamplare, care mi-a lasat un gust amar, referitor la zona si la oameni, dar e bine totusi sa fiti avertizati.

Auzisem si citisem atatea despre aceste catune, despre zona in care sunt amplasate, greutatea de a ajunge si de a trai acolo, mai ales pe timp de iarna. Faptul ca nu beneficiaza de nici un avantaj al „lumii moderne”, ca oamenii sunt altfel, etc, etc. Toate astea m-au atras ca un magnet. Ardeam de nerabadare sa ajung si sa explorez acea zona.

Din pacate, ori nu am nimerit eu unde trebuie, sau totusi comercialismul si-a facut loc si acolo. Aveam sa constat ca nu e chiar acea poveste idilica care o tot citeam peste tot, ori oamenii s-au schimbat odata cu afluxul de turisti din ce in ce mai mare?

De ce zic asta? Sa va povestesc:

Cum ziceam poteca ducea exact pe langa o casa, unde am vazut acea inscriptie. Zic eu catre Mariuca si Gabi, „Hai sa intrebam daca au lapte prospat, as bea o cana de lapte adevarat, nu pisoarca de la supermarket”

Vedem o mamaie in curte acolo, dam buna ziua si intrebam daca au lapte proaspat. Mamaia ne raspunde la binete si zice „Stati sa o intreb pe nora”. Iese din casa o alta femeie, care ne zice ca nu are lapte, l-a pus deja la prins pentru branza, dar daca vrem, are branza, carnati.  Eu zic, nu vreau sa mananc branza ca e sarata, si am mai avut o experienta, dupa ce am mancat branza si am plecat pe traseu. A trebuit sa abandonez si sa ma intorc de sete. La fel si acum, ma gandeam ca nu cunosc traseul, sursele de apa pe unde sunt, vara, caldura naucitoare, asa ca nu voiam sa risc. Iar carnati eu nu mananc, decat foarte rar, mai ales ca erau de porc si eu vara nu prea gust porcul. Am intrebat daca vand branza si pentru luat la pachet. Au zis da, asa ca hai sa luam niste branza, mai ales ca stiam ca mai avem drumetie, iar seara mergea cu o rosie.

Mamaia vorbareata, ne zice sa intram sa luam loc la o masa acolo in curte si sa asteptam sa vina „baiatul” care e dus pana in vale cu treburi, ca e consilier local si trebuie de acum sa apara, ca el stie preturile. Trebuia de atunci sa-mi pun primul semn de intrebare. In fine cum eram obositi, zic hai sa stam, sa ne umplem sticlele cu apa de la izvor si daca tot am poposit, hai sa gustam branza, sa stim ce luam. Am zis gustat, nu mancat.

A venit nora cu o mamaliga si o bucata mare de branza, a pus-o pe masa si vad ca vine si cu carnati taiati maruntel pe o farfurie. Noi am zis ca nu mancam, dar mamaia zice „Luati de gustati ca sunt buni”. De rusine, am luat o bucatica cat jumate de deget, ca asa erau taiati. Am luat si cate o felie de branza fiecare, nu mai mult sa zic maxim 100 de grame, si o lingura de mamaliga. Asta a fost tot. Ce vedeti in fotografie in farfuria fiecaruia aia am gustat. Nu mai mult. 20170808_143716Odata ca nu ne era foame, a doua ca erau sarate toate si ne temeam ca ni se va face sete pe traseu si nu ne ajunge apa. Mamaia tot insista sa luam sa mancam, ne-am scuzat si asta e. Am inceput sa povestim acolo si faceam poze prin imprejurimi. la un moment dat, Gabi vrea sa-i fotografieze opincile mamaiei, iar eu eram cu aparatul pe o vrabiuta care statea pe gard.IMG_6991

Numai o vad ca sare in sus ca muscata de vipera,”Stergeti pozele, mi-ati cerut voie sa ma fotografiati? Ca eu sunt vedeta, am fost data si la ziar si la televizor”. I-am explicat si i-am aratat pozele care le-am facut si s-a linistit. Al doilea semn de intrebare, care trebuia sa mi-l pun si sa ma ridic sa plec.

In fine apare pana la urma si „Domn Consilier”, foarte volubil, vorbaret nevoie mare. Scoate de undeva o sticla si intreaba „Serviti un coniac de casa?” Noi toti la unison Nuu, prea cald, si tarie pe caldura aia dadea la troaca imediat, plus facea sete.

Il intreb din nou de branza, pentru ca voiam sa plecam, se facuse mai bine doua dupa amiaza deja si mai aveam drum lung de facut. Zice da, 7 lei kilogramul, „Cata vreti?” Pai acolo doua bucati de branza, cat o cantari, pentru acasa. Vine sotia cu o punga cu doua bucati, faceau 2,800 kg. Zic lasa 3 kg, rotund si acum cat costa ce am gustat? El zice „Dati cat vreti ca nu am vazut ce ati mancat”. Un alt semn de intrebare care trebuia pus. Las si eu 40 de lei. Branza facea 200 si pentru „mancare” la fel. Banii i-am dat sotiei, nu lui. Si numai il aud ca ma striga dupa ce a vorbit cu ea „Auziti domnul ia veniti putin. Cat ati dat?” Ii spun, iar el sare ca oparit ca e putin. Pai zic stai putin, au fost 2,800 kg de branza si de „mancat”, trei feliute, maxim 100 de g fiecare, trei linguri de mamaliga, si trei bucatele mici de carnati. Nici o portie, cat ati vrea? Zi pretul si-ti platesc. Incepe sa gesticuleze, sa tranteasca, sa se rasteasca la saraca femeia, ca ia zis sa nu mai faca fara el nimic,etc. Gesturi de om nebun. Plus felul cum mi-a vorbit de parca as fi fost ultimul om, cand l-am intrebat cat face exact sa-i platesc. „Plecati de aici” se uita la noi cu o figura de parca am fi fost cersetori.

In fine, ne-a lasat la toti un gust amar. Am iesit pe poarta in momentul cand intrau alti vizitatori ca si noi. Ma intrebam pe aia cat i-a belit, sau daca gustam coniac la invitatia lui, cat ne cerea? Milionul?

Pe care am auzit ca merge la Inelet, l-am sfatuit sa nu intre in curtea acelui „consilier”, care zic eu ca face de ras toata acea comunitate de oameni buni si simpli despre care citisem.

In fine, sa trec peste acest episod, nu tocmai placut. Cum ziceam, nu am vrut sa povestesc, ca sa nu-mi stric frumoasele amintiri ce le am din acea zona, dar totusi, e bine sa fiti avertizati ca si in zone considerate „pure” exista si asemenea oameni care strica bunul renume. Pusi doar pe capatuiala si fara bun simt. Am aflat dupa aia de la Marius, ca omul are meniu si pret fix. 25-30 de lei pentru o portie de branza cu oua, mamaliga si carnati. Mai ceva ca la restaurant.

Plecam de la „domn consilier” si ne indreptam agale spre Prisacina. Poteca alterna cand prin padure, cand prin poienite. Uitam de incidentul de mai sus, ne revine voia buna, doar nu era sa ne-o stricam pentru un om de nimic si admiram frumosul peisaj ce se deschidea in fata noastra. Deja se facuse tarziu si ne dadea cu virgula, vazand cat mai era de mers, cand am iesit intr-o poiana cu deschidere frumoasa.

Pana la urma am stat si am calculat, ca ne ia ceva timp pana acolo departe si deja se facuse aproape 4 dupa amiaza. Era tarziu si nu voiam sa ne prinda noaptea, mai ales ca nu stiam traseul ca lumea, nu stiam ce ne asteapta. Hotaram sa scurtam in momentul in care dam de un indicator „Spre pod Inelet” si sa o luam pe acolo , sa iesim la sosea. In drumul nostru iesim la o frumoasa belvedere, de unde puteai vedea intr-o parte casele frumos raspandite printre fanete si copaci si in cealalta parte o frumoasa prieveliste a abrupturilor Vaii Cernei. 20170808_170651IMG_6967

Am ajuns seara la pensiune, obositi si incantati de peisajele si frumusetile vazute, exceptand „evenimentul” de la „domn consilier”.

A doua zi urma sa urcam in Crovuri. 20170809_115405

I-am cerut lui Marius cat mai multe informatii, despre traseu, surse de apa, marcaje, etc, avand in vedere ca era un traseu foarte lung si destul de solicitant. Pe langa sfaturile lui Marius, am mai cerut informatii lui Mircea Zahan si Mircea Cusniriuc, care fusesera curand pe traseu, si cunosteau la cald starea marcajelor si a izvoarelor.

Aveam in cap un traseu circuit. Urcare prin Cheile Tamnei – Crovuri – Pietrele Albe – Poiana Tasnei – Cheile Tasnei – Pensiunea Dumbrava.

Dar asta intr-o alta poveste dragilor, ca sa nu ma intind acum prea mult si sa va plictisesc prea tare.

Cam asta a fost prima zi pe Valea Cernei. Va zic la Buna Vedere dragilor, pana la o noua povestioara.

received_1017815384912881

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri publicitare

2 comentarii

Lasă un răspuns