Hai hui prin Bucegi.

Salutare lume buna. Incet, incet ajung cu povestirile si in vara lui 2017. Pot sa spun ca am avut o vara plina, cu drumetii frumoase alaturi de oameni faini.

Pai sa incep a va povesti nu? Cum va ziceam dupa primavara cu drumetii la narcise si Rarau, plus bonusul din Ceahlau, si iar uitam de excursia din Delta, se facu timpul sa o intind iar pe apa.

Sase saptamani de facut planuri si de lungit ochii la pozele altora. Si daca tot aveam timpul asta la dispozitie, am facut un plan de bataie, pentru stationarea ce venea.

In primul rand voiam in Bucegii, dar nu pe partea dinspre Busteni, Sinaia. Nu, prea aglomerat vara. Nu vreau sa intru in prea multe detalii, dar toti cei care merg pe munte, stiu ce e vara la Babele, Cruce, Padina, etc. Prefer sa merg iarna in zona aia, cand nu e asa multa papucareala.

Când Bucegii dau zvon de piatră şi izvoare
Oriunde-ai fi, răspunde la a lor chemare
Caraimanul, Coştila ascunsă sub un nor
Şi Morarul te vor primi la pieptul lor.

In al doilea rand voiam Valea Cernei din nou. Fusesem in iarna cu gasca de Zurlii (o sa cititi povestea cand voi incepe sa povestesc din 2016. (Asa ca stati pe faza).

Si nu in ultimul rand o intalnire cu Zurliii, in Retezatul mic, tura la cort.

Dar inainte de toate, aveam un alt mare eveniment, exact cand ajungeam acasa. Eu si Mariuca faceam 25 de ani de casnicie.7Z7A2610 Nunta de argint parca ii zice nu? Habar nu am. Auzisem si eu la altii si zic hai sa facem big party. 7Z7A2541

Ca orice barbat care se respecta si cu gandul sa mai duca inca 25 de ani de „crancena opresiune si exploatare”, am intrat dupa aia in „reparatii capitale”. Adica in spital….Daca tot imi place muntele, am zis sa am si eu o piatra la purtator. Si unde in alta parte ii sade bine pietrei decat la rinichi, nu? De la atat zbanta, zbanta la petrecere, a plecat si ea saraca la plimbare. O inteleg ca nu-i mai ardea de stat inchisa in rinichiul meu, dar mi-a cauzat niste dureri de nu puteam sta in picioare. Asta ca asta, dar imi dadea mie planurile peste cap. Eu trebuia sa plec in vacanta. Asa ca hai repede la doctor sa o ajutam sa iasa. Cand aud ca vrea sa ma interneze, ma iau la cearta cu el. Eu ziceam Nu si Nu, el Da si Da. Pana la urma a intervenit Mariuca,IMG_6501 care cu un glas autoritar, a zis: „Treci si te interneaza ca te ia benga”. Am luat pozitia ghiocelului, „Da mama”, si-n spital cu mine. L-am vazut pe medic cum rade pe sub mustata, dar si eu ii pregateam ceva. Cand l-am prins la vizita, i-am zis ca mai mult de luni eu nu stau internat, asta fiind vineri. Dupa o alta partida de vocalize atat din partea lui, cat si din partea mea, am cazut de comun acord sa ma externeze luni, dupa ce mi-a dat un sac de pastile, din care daca luai una iti faceau ochii ca eolienele in bataia vantului.

In fine, am reusit sa scap de spital si mi-am promis sa nu mai ajung niciodata pe acolo. Repede fa bagajele, incarca-le in masina si la drum. Destinatia, Drumul Carului,20170802_190902 la invitatia bunului meu prieten Costi Taposu.IMG_6598

De acolo, urma sa facem o tura spre Saua Strunga, dupa care sa urcam la Diham unde aveau o actiune de ecologizare si un spectacol pentru copii sustinut de cine altii decat de Piticu si Tupi.

Am ajuns noi seara in Drumul Carului si ne punem pe admirat privelistea prima data,

IMG_6901

IMG_6413

dupa care planul de bataie pentru urmatoarele zile. Si cum nici admiratul, nici planul nu mergea pe stomacul gol, Costi ca un adevarat Master Chef, a pregatit oarece pastrama fiarta in vin, doar asa ca sa ne lingem un pic pe degete.IMG_6398

Dimineata la drum ca deja nu mai aveam rabdare sa ajung pe o poteca in mijlocul naturii.
Am plecat din Moeciu spre saua Strunga pe Triunghi Rosu (TR). In Saua Strunga se poate ajunge si din Simon, si dinspre Padina, sunt multe variante. Noi l-am preferat pe asta,fiind si un traseu de incalzire, pentru ceea ce urma.

Traseul e unul destul de usor, accesibil vara tuturor. Incepe de la bariera in Moeciu20170803_091602 de Sus, pe un forestier, dupa care coteste stanga la rau, unde se trece puntea, continua in urcare prin padure, 20170803_093119pana la iesirea in golul alpin, dupa care urmeaza o urcare mai usoara de-a lungul unei curbe de nivel pana in sa.20170803_122240

Mergem incet, incet pe traseu si „gustam” acea drumetie, mai ales eu care chiar eram dorit de miscare. Era si o zi superba, senina, ici si colo cate o „pufosenie” de nord alb pata acel albastru atat de frumos.

Inca mai gaseam fragute, asa ca eram cu ochii prin scaieti dupa ele,

dar si dupa „fragute” lasate de un anumit gen de „turisti”, care cred ca natura nu e altceva decat o imensa ghena de gunoi.

In jur de pranz ajungem si la destinatie. Refugiul Saua Strunga. „Acasa” pentru Costi si Roxana,

care acum doi ani au demarat o campanie de refacere a acestui refugiu, ce era intr-o stare jalnica. Au reusit sa-l renoveze, dupa luni de munca si alergatura, cu ajutorul zecilor de voluntari iubitori de munte si de natura, cu ajutorul oamenilor cu suflet care chiar daca nu au putut participa la activitate, au donat cate putin pentru reconstructie.

Refugiul saua Strunga atunci DSC_0018si acum.IMG_6569

Bravo lor, oameni frumosi si cu suflet mare care isi sacrifica timpul liber, pentru a face ceva de care sa beneficiem noi toti cei ce mergem pe munte. IMG_6571

Aici, puteti citi toata povestea refacerii acestui refugiu si despre multe alte activitati desfasurate de-a lungul timpului de Om pe Munte, precum si planurile lor de viitor.

Ne oprim sa servim pranzul „acasa” asa cum bine ii spune Roxana,20170803_14172520170803_135753 dupa care vremea fiind frumoasa lenevim ca „marmotele” un pic la soare, sa se aseze mancarea. Nu puteam pleca cu stomacul plin la drum. Boierul cat de mic, dupa masa, leneveste un pic.20170803_14530820170803_145228

Ne vedem de drum in continuare, prin Strungulita,

spre Bucsa, cu ochii dupa afine. Cam putine, trecusera culegatorii inaintea noastra, dar tot am reusit sa adunam cateva sa ne satisfacem pofta.

Incet si sigur, ajungem inapoi la bariera in Moeciu de Sus, de unde am plecat dimineata, depozitam „recolta” noastra de „suveniruri”, lasate de „bravii colindatori ai muntilor” la pubela si ne vedem de drum spre casa. 20170803_194610

Vreau sa spun ca in poiana si in paduricea de dinainte de bariera, adunam fel de fel de peturi, plastice, cutii de bere goale si era foarte multa lume, care-si facea plimbarea de seara. Se uitau la noi mai ceva ca broasca la inundatie, foarte mirati de ce facem noi. 20170803_18472520170803_193014Dar nu am vazut pe unul sa ia atitudine, sa ajute. Nu… totala nepasare, si fac pariu ca multi din acei care se plimbau pe acolo avand un pet in mana plin, dupa ce l-au golit l-au „depozitat” tot pe traseu. Nu s-au mai „obosit” saracii sa-l aduca inapoi la tomberon.

In fine, nu vreau sa intru prea mult in detalii, nu are rost. Scriu povestea asta ca sa-mi aduc aminte de clipele minunate petrecute. Dar vedeti voi, nu poti sa nu-ti aduci aminte si de asa ceva. Oameni mici, care pangaresc, murdaresc si strica tot ce e frumos in jurul lor.

Ajungem pe seara acasa, obositi, bronzati si cu o foame de lup. Eram in stare, daca aveam ulei si otet la mine sa manac iarba de pe drum. Ce sa ma mai obosesc sa fac salata. Stropesti cu ulei si otet iarba si te apuci de pascut. Noroc cu mama lui Costi care parca stia ca o sa fim cu foamea in glanda si ne astepta cu o mamaliga calda si mare cat roata carului (eram in Drumul Carului nu?) si pe langa, oarece branza de burtuf si sa te tii; se bateau turcii la gura noastra.

A doua zi luam drumul spre Diham la mama Oara. 20170805_121422Ne asteptau 3 zile pline. Drumetie, cantari si activitati de ecologizare.

La ultima nu am participat. Nu mi-o luati in nume de rau, dar e o lupta cu morile de vant. Si apoi sunt organe abilitate, care au toate instrumentele pentru a stopa acest flagel a ingunoierii tuturor zonelor frumoase de asa zisii „turisti”, care pentru ei o iesire in natura inseamna neaparat gratarul sa fumege, muzica la maxim, ca e manea, ca e populara, ca e rock, sau disco, dar neaparat la maxim, iar la plecare lasa totul in urma. Tone de gunoaie si mizerie de nedescris.

Mai pui si faptul ca organizatorii acestui eveniment, au adunat zeci de copii si parinti, aduna saci intregi de gunoaie de pe traseu si cand apeleaza la cei care normal trebuiau sa le adune, doar sa le incarce intr-o masina si sa le coboare la ghena de gunoi, se lovesc de fel de fel de refuzuri si de scuze puerile. Unde e dreptatea si legea in tara asta oare?

Prima zi am stat in jurul cabanei, pana s-a adunat lumea, pana s-au pregatit toate pentru actiunea de a doua zi, socializare, fa cunostinte noi, si seara Piti ne-a incantat cu chitatara lui, asta dupa ce am admirat un frumos apus si o superba luna.

A doua zi, eu aveam in plan sa merg la Malaiesti pe Tache Ionescu. La Malaiesti, sa va spun drept nu fusesem niciodata vara. Numai iarna. Am avut o incercare cu 2 ani in urma prin mai pe Take spre Malaiesti, dar am dat de Mos Martin in traseu si vreau sa spun ca neavand cutitul de urs la mine, am facut cale intoarsa intr-o viteza de-i spuneam ghepardului „puturosule”.

„Poteca “Take Ionescu” (traseul Pichetul Roşu – Cabana Mălăieşti) denumită astfel după omul politic şi prim-ministru al României în perioada interbelică care a finanţat construirea potecii în 1899 ce ocoleşte ca un brâu Bucşoiul.” Sursa Goooaglee

Plecam deci a doua zi impreuna cu bunul meu prieten Mircea Frone si cu Ionut spre Malaiesti.

20170805_111738 Probabil cea mai fotografiata cabana din muntii nostri si sigur cea mai faimoasa.

De-i veni din orice parte
La Râşnov să te opreşti
Vei afla în scurtă vreme
De cabana Mălăieşti

Fată mare, fată, fată mare
Fată fără de noroc
Blestemată de părinţi
Ca să nu te mai măriţi
Băiat mare, băiat, băiat mare
Băiat fără de noroc
Blestemat de fraţi şi de surori
Ca să nu te mai însori

De urci la Omu, cobori la vale
Multe cabane ai să-ntâlneşti
Dar dintre toate cea mai frumoasă
E cabana Mălăieşti

Sunt fetiţe cu fundiţe
Şi băieţi ca din poveşti
Împreună ei formează
Tineretul Mălăieşti

IMG_6770

Am avut din nou noroc de zi superba. De fapt toate zilele au fost senine si limpezi, chiar foarte calduroase. A fost perioada aia cand Romania a fost strabatuta de un val de canicula. In orase erau peste 40 de grade. Ii plangeam pe cei de acasa. Si aici pe munte simteai dogoarea, dar in orase? Nici nu voiam sa ma gandesc. Eram la un moment dat pe ultima portiune de urcare inainte de a ajunge la Prepeleac si simteam cum iesea caldura din stanca si ma plesnea in fata.

Urcam incet, trecem de poiana Pichetul Rosu, in drum spre Poiana Bucsouiului admirand frumoasa vale cu acelasi nume.

Sus la Prepeleac, ne-am intalnit si cu o „drumeata” simpatica foc. La numai trei anisori, urcase de la Malaiesti pana acolo pe piciorusele ei si era tare mandra ca o sa coboare in continuare tot „singulica, neajutata de tati, pana jos de pe munte cu lucsacelul in spate”IMG_6760

Binenteles flora montana, din Bucegi te lasa fara cuvinte.In acea perioada totul era verde si inflorit, iar Bucegii iti ofera intr-adevar un spectacol al culorilor nemaipomenit.

La Prepeleac, facem un mic popas asa cum spuneam mai sus, sa ascultam povestile acelei simpatice drumete, sa ne hidratam un pic dupa urcarea prin caldura aia de cuptor si sa admiram atat Malaiestiul cat si Dihamul.

Trecem de portiunea cu podete, scari si lanturi si am fost placut impresionat vazand ca lanturile erau noi, poteca degajata de buruieni, pregatita sa primeasca afluxul de drumeti, care ca si noi, doresc sa petreaca o zi in natura.

Si iata printre copaci ni se arata frumoasa si faimoasa cabana. 20170805_132254Cu o istorie foarte lunga si „zbuciumata” sa zic asa Cabana Malaiesti, este unul din locurile unde revin cu drag de fiecare data cand sunt in zona.

„Cabana Mălăieşti este primul adăpost construit în Bucegi. Iniţial, cabana ridicată de către SKV (Der Siebenburgische Karpaten-Verein, Asociaţia Transilvănenă a Carpaţilor) era localizată în poiana de mai jos de golul alpin, la o altitudine de 1.570 de metri, puţin mai jos de zona numită „La Blide”. Din păcate, adăpostul din lemn nu a rezistat prea mult, arzând în anul 1897. Un an mai târziu este inaugurată o nouă cabană, însă şi aceasta este distrusă. De data aceasta, în 1923, adăpostul este spulberat de o avalanşă, pornită din jgheaburile Bucşoiului. Evenimentul a pus câteva semne de întrebare privind oportunitatea amplasamentului, astfel că SKV a decis să refacă cabana la 150 de metri mai sus, pe platoul din golul alpin unde există şi acum. O parte din materialele de constructie, care nu au fost distruse de avalansa au fost folosite pentru constructia noului adapost „Casa Malaiesti”

Cabana a fost mărită între anii 1938 – 1939, a fost modernizată în 1967 şi a cunoscut o perioadă de glorie intensă. Adăpostului i s-a adăugat şi un Refugiu Salvamont, însă dezastrul a lovit din nou. În 1998, un incendiu care a pornit din hornurile cabanei a distrus toată cabana. Ani de zile, până în 2007, cabana nu a mai fost refăcută, iar turiştii au căutat adăpost la Refugiul Salvamont. Abia refăcută în 2007, cabana Mălăieşti este lovită în acelaşi de una dintre cele mai puternice avalanşe din ultimii 50 de ani. Din fericire, atunci a fost distrus doar acoperişul, însă zăpada a măturat aproape totul în cale. Deocamdată, ultimii ani au fost blânzi cu istoria cabanei. Adăpostul este deschis permanent, dar turiştii care au de gând să înnopteze la cabană nu trebuie să se aştepte la condiţii de cinci stele.” Sursa ca de obicei to Gooaglee si povestile drumetilor.

Lume puhoi la cabana, abia am gasit un loc la umbra sa ne adapostim de soarele care ardea mai ceva ca in Congo.

Mancam o ciorba de fasole, si iesim la poze. Cat mai multe. Frumusetea si salbaticia acelui loc te lasa fara cuvinte. Admiri maretia Bucsoiului si  a Padinei Crucii, care inchid valea unde cabana e amplasata ca o cetate. Priveam spre Valea Malaiesti, unde daca ati citit povestile mele, cu 2 ani in urma am avut o frumoasa aventura incheiata cu o alunecare pe zapada de mai bine de 100 de metri. Noroc cu Mircea care era acum cu mine ca m-a oprit. Daca nu ati citit aventura, o puteti face aici.

Dupa un pic de odihna, ne reluam traseul spre Diham prin Glajarie. Nu pot spune ca sunt indragostit de traseul ala. Dupa ce ajungi la intersectia unde o ia spre Rasnov, numai prin padure si urcarea aia de la rau incolo spre Diham, e bucata care am cautat sa o evit tot timpul. Mariuca mea in schimb cu toate insistentele mele nu a vrut sa se intoarca pe acelasi traseu. Nu am putut sa ma inteleg cu ea nici cum, chiar daca ii aminteam ca traseul nu e asa spectaculos. Doar stia, il mai facuse de doua ori si de fiecare data a injurat ca un birjar. Te pui cu Berbecii? 25 de ani am suflat sa-i indrept coarnele si nu am reusit.

Ajunsi la rau, pauza un pic, reumplut sticlele cu apa si racorit picioarele incinse in bocanci. Dupa atata mers pe caldura aia simteau saracele nevoia de un pic de apa rece sa se mai desumfle. E si de acolo incepe chinul. Nici poze nu mi-au mai trebuit. Urcarea aia prin padure, fara peisaj, fara nimic, doar mers asa cu capul in pamant si numarand pasii, a scos sufletul din mine.

Seara la cabana, Piticu si Tupi impreuna cu copii de la scoala de chitara a lui Piti, ne-au incantat si au aprins atmosfera cu frumoase cantece de munte.

Ultima zi am facut o plimbare scurta pana la Pichetul Rosu, trecand si pe langa Poiana Izvoarelor, inchisa. Imi aduc aminte cu vre-o 3 ani in urma veneam de la Diham spre Gura Diham si am oprit un pic pentru un ceai. Nu era o atmosfera primitoare, friguroasa, cabanierul parea cam deranjat ca am intrat. De atunci nu am mai fost pe acolo si cred ca nici nu o sa calc vreodata.

Eii si cum am zis, trecura zilele si se facu timpul sa coboram de la mama Oara si sa ne indreptam spre alte zari. Eu cu Mariuca mai aveam de batut tara un pic in lung si-n lat, iar Costi cu Roxana trebuiau sa mai mearga si la munca, ce atata distractie nu?

Daca la urcat a fost usor, ca bagajul l-am pus intr-o masina care a urcat pana la Diham, dar la coborare le aveam pe toate in spate. Noi ca noi, dar „micuta” Roxana avea atatea in spate ca faceau dublul greutatii ei. Fata obisnuita cu „greul”. Nu e un traseu greu nici pe urcare, iar pe coborare, fluieri pe el.

Ajungem in Drumul Carului si unde nu se pune o ploaie torentiala, cu grindina de ziceai ca s-au rupt baierele cerului. Dupa atatea zile caniculare, era si normal. Natura isi are ciclul ei, caruia nu te poti impotrivi. Dar dupa ploaia aia, am putut admira un frumos curcubeu si un joc al culorilor in norii la asfintit de mai mare dragul, nu te mai saturai privind.

Se facu si ziua de plecare, ne luam ramas bun de la parintii lui Costi. Oameni calzi si primitori. Le multumesc inca odata pe calea asta pentru ca ne-au gazduit si ne-au tratat ca pe niste VIP si sper sa ne revedem anul asta cand voi veni in zona.20170807_110225

Ne urcam toti p[atru in masina si urmatorul stop… Mausoleul de la Mateias. Treceam prin zona si sa nu fac o vizita? Cum altfel sa ne cunoastem tara. Ii auzi pe cate unii, „Ce vezi acolo?” Istoria neamului tau Gogule.

Pe drum ni se pune asa pe chelie, sa mergem pana la Voina sa mancam la poalele Iezer Papusa. Ce am fi ramas sa balaurim iar pe acolo. Imi era dor de o urcare in Iezer si de acolo pe creasta pana la Papusa si back in vale pe la Cuca, dar aveam alta destinatie in anul ala. Ramane pe anul asta revederea cu Iezerul, la rododendron.

Cu tot bagajul asta de drumetii si amintiri in spate ne despartim de cei doi tovarasi dragi in Pitesti, unde ei luau microbuzul spre Bucuresti, iar noi ne continuam aventura spre Valea Cernei. Va povesteam odata mai demult, despre plimbarea prin Cheile Tasnei. Asta era anul asta la inceput.

Vreti sa va povestesc si despre aventura din vara? Eii, chiar daca nu vreti, eu tot o sa povestesc. Asta ca sa nu uit si la batranete sa am ce citi. „Amintiri din Copilarie” am citit, la fel si toate cartile de aventuri ale copilariei. La batranete care e la fel ca a doua copilarie, vreau sa citesc amintirile si aventurile mele.

Astea fiind zise dragilor, va zic la buna vedere, pana tura aviatoare. Stati pe faza, va urma….

received_1017815384912881

Lasă un răspuns