Zurli Zburli in Ceahlau.

Salutare dragilor. Sunteti bine? Iar weekend, iar rost de plimbare. Ce viata domnule pe unii, doar vacante si plimbari. Trai pe vatrai.

E daca tot suntem la capitolul invidie, (adica eu va invidiez pe voi momentan) hai sa va povestesc una  buna, ca sa aveti si voi motiv sa fiti invidiosi pe mine. Sentimentul trebuie sa fie reciproc nu?

Va povesteam mai ieri, ca plecam dupa tura de la narcise, si din Rarau, care o puteti citi aici  (daca deja nu ati facut-o) spre Ceahlau, unde gasca de Zurlii avea intalnire. DSC05484Problema mare era ca vremea se strica in weekend. Asa ca am luat legatura cu fiecare Zurliu in parte si i-am intrebat daca mai urcam. Sa-i fi auzit la telefon „Cum adica? Urcam, ce daca ploua”. No daca i-am vazut asa de hotatarati, ce era sa fac? Am dat inainte, ignorand mormaielile lui Mariuca „Ploua, o sa ne umplem de noroi, nu vedem nimic, o sa stam numai la cabana, etc…”.20170526_145043

Ceahlau, un masiv plin de legende, un masiv in care merg de fiecare data cu placere si de fiecare data mi se pare altfel.20170526_184433

„Pe tot întinsul ţării nu este alt munte mai cunoscut, mai căutat, mai des pomenit. A dat naştere la poveşti şi legende în popor, la descrieri minunate din partea multor scriitori. Faima lui nu constă numai în amănunţita arhitectură a formelor de piatră, care au răscolit imaginaţia poporului, nu i-au stabilit-o numai impunătoarea-i înfăţişare, înălţându-se deasupra celorlalţi munţi învecinaţi, cât faptul că prin aceasta e în adevăr un far zărit de la mari depărtări..” – E. Simionescu

Legenda spune ca Muntele Ceahlău s-a făcut din poruncă împărătească.

„Dorind ai apăra pe locuitorii acestor locuri de hoardele barbare venite de la Răsărit, împăratul roman Traian, cuceritorul Daciei, a dat poruncă să se înalţe acest munte pentru a pune o stavilă în calea năvălitorilor. Pentru a fi dusă la îndeplinire porunca împărătească, au fost adunaţi toţi robii luaţi de la Decebal, cărora li sa adus la cunoştinţă greaua încercare la care trebuiau să facă faţă. Trebuiau să aducă şi să aşeze, pe locul viitorului munte, piatră peste piatră, stâncă peste stâncă, până când grămada se va fi ridicat suficient de înaltă pentru a-l mulţumi pe împărat. Truda a fost cumplită. Cei mai mulţi au pierit datorită epuizării dar, în final, porunca a fost îndeplinită. Împăratul, mulţumit de cele făcute, a cerut ca în vârful muntelui să fie aşezată o toacă.DSC05674

Un soldat a primit poruncă să stea de strajă şi să bată toaca ori de câte ori o vedea năvălind vrăjmaşii, spre a vesti pe locuitorii din vale. Aceasta până într-o zi, când o săgeată vrăjmaşă îl răpuse pe soldat şi nu mai avu cine bate toaca. De atunci s-au pornit duşmanii pe ţară ca roiu…” – sursa Neamt Online.

DSC_0609Ne intalnim la Izvorul Muntelui, gasca faina si frumoasa, plina de voie buna in ciuda vremii inchise si hai sus spre Dochia pe traseul Lutul Rosu,  banda albastra (BA).20170526_132047

Patru ore de mers printr-o ploaie de aia mocaneasca si rece, plus o ceata de aia de te patrundea peste tot. Totusi voia buna nu ne-a stricat-o. Am mers inainte cu pasi maruntei, ne mai opream sa ne tragem sufletul, mai un misto unul de altul la cum aratam, infofoliti cu pelerine de ploaie, zgribuliti si murati ca niste pui de vrabie.

Nu ne doream decat sa ajungem undeva intr-un loc cald, sa aruncam de pe noi echipamentul ud, sa bagam putin foc in vene cu ajutorul unei palinci cu schinduc, ori o cana cu vin fiert, sau un ceai. Fiecare cu preferintele lui. Nu mai spun de foamea care o aveam. Fiind ud peste tot, nu am putut sa facem un popas sa mancam un sandwich, sau o fructa. Daca ne opream prea mult intra frigul in noi. Deja simteam crampe in muschi, semn nu prea bun. Ni se parea ca nu mai ajungem la cabana. Niciodata nu mi s-a parut un traseu asa lung si doar il mai facusem si pe gheata si pe uscat. Acum ziceam ca nu mai ajung. Ne insirasem pe traseu, ca o rama, fiecare mergand in ritmul lui si incepusem deja sa mormaim si sa blestemam vremea cainoase de care avem parte. Voie buna, voie buna, dar cat sa tina cand vezi ca-i da de sus continuu, nu se mai opreste si te patrunde pana la…..

Pana la urma am ajuns si la Dochia cabana ce poarta numele stancii care a dat nastere la cateva legende.IMG_5027 Una din ele o prezintă pe Dochia drept „o fată de împărat care, fugind de împăratul cotropitor ce voia să o ia de nevastă, s-a travestit în păstoriţă, urcând cu o turmă de oi în munţi. Cum timpul era frumos, a început să lepede din cojoace unul câte unul. Dar aproape ajunsă în vârf, se lăsă deodată un frig, de ziceai că e iarnă. Nefiind deprinsă cu frigul şi temându-se să se întoarcă, începu a cârti împotriva lui Dumnezeu. Acesta o pedepsi prefăcând-o în stană de piatră, iar oile în bolovani. Altă variantă spune că fiind pe cale de a fi prinsă de împăratul cotropitor, fata ceru lui Dumnezeu să fie transformată în stană de piatră, rugăminte ce-i fu îndeplinită.”

Iata si o frumoasa poezie, scris de Gheorghe Asachi in 1853, dupa calatoria la Muntele Pion  (Ceahlau). Nu m-am putut abtine sa nu o copii aici. E prea frumoasa, sa nu o cititi si voi. Cum sa nu iubesti acest munte cand a dat nastere la atatea legende si balade?

„Între Piatra Detunata
S-al Sahastrului Picior,
Vezi o stânca ce-a fost fata
De un mare domnitor.
Acolo e rea furtuna
E locasul cel cumplit,
Unde vulturul rasuna
Al sau cântec amortit.
Acea doamna e Dochia
Zece oi s-a ei popor
Ea domneaza-n vizunie
Peste turme si pastori.

La frumusete si la minte
Nici-o giuna nu-i samana
Vrednica de-a ei parinte,
De Decebal, ea era.
Dar cum Dacia-au împilat-o
Fiul Romei cel marit,
Pe cel care-ar fi scapat-o
De-a iubi a giuruit.
Traian vede asta zâna
Desi e biruitor,
Frumusetei ei se-nchina
Se subjuga de amor.

Împaratu-n van cata
Pe Dochia a-mblânzi.
Vazând patria ferecata,
Ea se-ndeamna a fugi
Prin a codrului potica
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamna tinerica
Turma paste peste plai
A ei haina aurita
O preface în saiag,
Tronu-i iarba înverzita.
Schiptru-i este un toiag.

Traian vine-n asta tara
Si de-a biru-i deprins.
Spre Dochia cea fugara
Acu mâna a întins.
Atunci ea, cu graiu ferbinte
„Zamolxis, o zeu ! striga,
Te giur pe al meu parinte
Astazi, rog nu ma lasa!”
Când întinde a sa mâna
Ca s-o strânga-n brat Traian,
De-al ei zeu scutita zâna
Se preface-n bolovan.

El petroasa ei icoana
Nu-nceteaza a iubi,
Pre ea pune-a sa coroana
Nici se poate desparti.
Acea piatra chiar vioaie
De-aburi copera-a ei sân,
Din a ei plâns naste ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursit-o privegheaza,
Si Dochia deseori
Preste nouri lumineaza
Ca o stea peste pastori.”DSC05672

Nu va spun ce sentiment am avut, cand am intrat in cabana si am dat de caldura, si de atmosfera primitoare de acolo. Eii si cand am mers in camera, am scapat de toate hartapelele alea ude de pe mine si m-am schimbat cu haine uscate, parca eram alt om. Aceeasi reactie am vazut-o pe fetele tuturor. Voia buna a revenit, asa ca rost de party si de ras acum amintindu-ne de fetele care le aveam pe urcare.20170526_213517

De unde, de neunde, a aparut si niste „apa de foc”, sa ne punem sangele in miscare. Bineinteles ca unul din primele lucruri comandate, a fost o ciorba calda. Simteai nevoia de o zama in stomacul gol dupa atata efort. Parca deodata am revenit la viata. Seara a fost una minunata, cu povestiri, amintiri si glume in genul Zurli Zburli.

Dupa ce ne-am mai revenit un pic, am iesit la admirat privelistea superba care se deschide din fata cabanei. Aburii iesind printre vai in urma ploii care a tras-o si care s-a oprit in momentul cand am ajuns noi la cabana, parca sa ne faca in ciuda. „Na ca v-am tras-o, v-am udat ciuciulete, pe traseu si acum seara cand nu mai puteti pleca nicaieri, m-am oprit”

Nu mai zic de un frumos apus,

A doua zi, ne-am trezit noi cu planuri mari de drumetie. Ne impartisem de cu seara in doua grupuri. Primul voia sa mearga la Duruitoare, Cabana Fantanele, Toaca si back la cabana,

iar altii printre care si eu, voiam sa mergem pe brana Ocolasului, pentru ca la Duruitoare am mai fost de cateva ori.

Dar vezi ca socoteala de cu seara da cu virgula cateodata dimineata. Mariuca mea zicea ca se nu se simte prea bine dupa ploaia de ieri, iar fina Adriana zicea ca o doare un genunchi. IMG_6334Asa ca cineva dintre masculii feroce, trebuia sa se sacrifice sa ramana cu ele, paznic, sa nu apara cine stie ce Zmeu de la rasarit sa le fugareasca, si sa se transforme si ele in cine stie ce pietre cu nume de legenda. Cine putea fi mai neinfricat, in caz ca aparea balaurul, decat „Fanica fara frica”20170527_134327

Deci fiecare pe traseul lui. Si ca sa nu stam totusi ca popandaii la cabana, hai sa facem tura standard la Statia Meteo, unde am salutat-o pe Cristina care ne-a servit cu o cana de ala de ceai bun de al ei. Nu stiu din ce-l face, dar eu care efectiv urasc ceaiul, de cate ori ajung acolo cer o cana doua.DSCN9433

In ciuda vremii inchise si mohorate, ne echipam in caz de ploaie si hotaram sa urcam pe Toaca care se contura vag prin ceata. Pe drum incercam sa facem oarece fotografii, chiar daca era inorat. Gentienele saracele erau inchise din cauza vremii, si parca se rugau de noi sa aducem un pic de soare, sa se desfaca sa ne arate frumusetea lor gingasa.

„Asemeni celorlalte stânci ale Masivului Ceahlău, Toaca are și ea legenda ei. Si spune legenda ca un neam de uriași care alături de turmele lor au trăit cândva pe muntele Ceahlău. Aceștia pășunau animalele toată vara pe plaiurile muntelui până când dădea omătul și atunci coborau spre Valea Jitanului. Într-o iarnă s-au prăpădit din cauza unei molime aproape toți, reușind să mai scape o fată și un băiat alături de câțiva bouri. Cei doi s-au urcat din nou în plaiul muntelui și s-au gândit să ridice fiecare câte un turn pentru a fi văzuți de oamenii dinspre soare răsare.

Băiatul a reușit să ridice un turn mai mare decât fata, dar ambele erau asemenea unor piscuri mărețe pe care oamenii din văi le admirau în fiecare zi. În ziua în care codrul își schimba fața verde, ziua de Probajini, asupra masivului s-au prăbușit nori de zloată și de gheță care au curmat orice viață de pe munte. După ce s-au scurs puhoaiele, pentru că nu i-au mai văzut, oamenii au urcat pe culme și i-au căutat pe cei doi uriași pe care i-au găsit turtiți sub greutatea gheții. După ce le-au zidit mormânt de piatră în locul unde îi găsiră, oamenii de prin văi și lunci au venit în fiecare an, de Probajini, și au făcut o slujbă în sobor cinstind mormântul lor. De atunci, turnului mare făcut de băiat îi zice Toaca, iar celuilalt mai mic făcut de fată îi zice Panaghia.”

Pe varf tot ceata si se pusese si un vant rece, asa ca nu am putut sta mult, doar pozele de rigoare si back pe coborare sa nu ne prinda vre-o dezlantuire a naturii pe acolo.

Parca sa ne faca in ciuda, cum am ajuns din nou la statia meteo, cerul s-a eliberat un pic de norii negri si apasatori, oferindu-ne o priveliste de vis.

Va dati seama ca aparatele foto clantaneau neintrerupt, imortalizand cat mai multe din ceea ce ni se oferea, cu portia, dar destul ca sa ne incante. Gentienele si ele de bucurie, s-au deschis parca in sentiment cu noi, bucuradu-se ca puteau profita un pic de cele cateva raze de soare firave. Pe langa ele si toate celelalte floricele, parca inviasera si ne ofereau o adevarata simfonie de culori, un cantec al naturii trezite la viata, dupa acea vreme rea.

Credeti ca a durat mult? Da de unde. Numai ce vedem ca cerul se innegreste deodata

si unde nu se pune cu o grindina ce te pisca pe obraji si orice alte parti aveai descoperite. Norocul a fost ca eram deja destul de aproape de cabana si ne-am putut adaposti.

Ma gandeam la cei de pe Ocolas si cei care plecasera spre Duruitoare, dar au avut noroc. Primii s-au intors imediat dupa noi, iar ceilalti au avut noroc de vreme buna, pana aproape sa ajunga de cabana, un pic mai tarziu, cand s-a pus a doua repriza de grindina.

Bucurosi, ca toata lumea s-a intors cu bine din trasee, fara evenimente nedorite, unii mai obositi, unii inca plini de energie, am inceput „sedinta tehnica”, tipica fiecarei incheieri de tura. Si a cam durat sedinta asta pana mai tarziu in noapte, stiind ca a doua zi ne despartim. E si normal erau atatea planuri de facut si ture de hotarat. Venea vara si trebuia sa folosim cumva corturile alea care momentan stateau in debarale.

Dimineata ne trezim in culorile unui frumos rasarit, si o frumoasa mare de nori, cum numai in Ceahlau vezi. O adevarata incantare, iar vremea numai ca sa ne faca in ciuda ca plecam se anunta in incalzire pe urmatoarea perioada.

Ne pregatim de plecare cu parere de rau, odata ca nu am fost decat foarte putin impreuna, promintandu-ne sa ne revedem la o urmatoare tura. A doua oara frumusetea acelui munte plin de legende, te facea sa-ti doresti sa nu mai pleci de acolo, sa ramai pe vesnicie, si sa devii una cu legendele. Adevarul e ca inainte vreme, lumea traia simplu, fara atata stres, fara atata alergatura dupa fel de fel de lucruri si foloase materiale. Si cred ca traiau mai bine decat noi cei din asa zisul secol al informatiei si al vitezei. Erau mai lipsiti de griji. Erau mai legati de natura, si mai legati intre ei. Ce puteai sa faci intr-o seara dupa o zi de munca decat sa stai in fata vetrei focului, si sa depeni povesti si legende? Oare cand era mai bine? Atunci sau acum??DSC_0664

Hotaram sa coboram pe traseul Poiana Maicilor. Unul din cele mai frumoase trasee, pe care am fost, care ca si celelalte locuri din Ceahlau are legenda lui. 20170528_120943

20170528_120131_001„De la Schitul lui Silvestru, Cuvioasa Mavra s-a retras la si mai aspra nevointa, intr-o poiana sub varful Ceahlaului, numita Ponoare. Aici era singura cu Dumnezeu. Numai iubita ei caprioara, ca o ucenica vrednica ce-i era, o insotea, iar mana Domnului o acoperea de tot raul. Si se nevoia fericita, ca o adevarata mireasa a lui Hristos, pe Muntele Ceahlau, rabdand cu tarie frigul iute, vanturile si zapezile mari, ca si focul ispitelor de tot felul, caci aici se lupta fata in fata cu diavolul, cu gandurile si cu neputintele firii. Ucenicele ei, cautand-o peste tot, au aflat-o pe munte si s-au adunat una cate una in jurul Cuvioasei Mavra. Apoi, rugandu-se si plangand impreuna, cu ajutorul credinciosilor de prin sate, au facut in poiana mai multe chilii pustnicesti si o mica biserica de lemn cu hramul Taborului – Schimbarea la Fata. De la ele, poiana aceasta se numeste pana astazi „Poiana Maicilor”. In aceasta oaza de liniste si rugaciune, S-a nevoit Cuvioasa Mavra pana la sfarsitul vietii, rabdand necazurile cu bucurie si multumind lui Dumnezeu pentru toate. Dadea inca si sfaturi intelepte ucenicelor si credinciosilor care urcau pe munte sa le ceara cuvinte de mantuire si sa le aduca hrana si cele de nevoie.

După putin timp au aflat-o in chilie adormită in Domnul si, plangand-o toate călugăritele de sub Ceahlău, au ingropat-o in Poiana de la Ponoare. Moastele ei, ca si ale atator nevoitoare, se află tăinuite aici in „Poiana Maicilor” pană la sfarsitul veacurilor, iar sufletul ei se desfătează cu ceata Sfintilor in Cer.”

Traseul ne poarta pe langa Claile lui Miron, un alt „obiectiv” cu o legenda aparte, care merita sa o cititi. Oare a cata legenda de cand suntem in Ceahlau? V-am spus doar ca e muntele cel mai plin de legende din tara.

„Pe ciobanul Miron, căci aşa îi fusese lăsat numele, Dumnezeu îl dăruise cu harul cântului şi se povesteşte că doinea din fluierul său ca nimeni altul. Şi atât de minunate erau doinele lui, încât toate vietăţile pădurii, vântul, izvoarele, stâncile, dealurile şi poienile îl ascultau ca vrăjite. Şi atât de dragi îi fură toate acestea ciobanului Miron şi atât de drag le rămase şi el tuturor, încât se crede că a rămas să moară acolo, lângă stânca cea mai ascuţită.”

Ne oprim un pic si-n poiana dupa care a fost numit traseul, pentru o poza de grup hidratare si fel de fel de sarituri si alte giumbuslucuri.

Eii si incet, incet ajungem de unde am plecat acum doua zile, dar de data asta nu mai ploua. Cum spuneam, parca sa ne faca in ciuda era o vreme superba.

Urmeaza despartirea si promisiunea unei intalniri in vara, dar de data asta la cort, undeva intr-o poienita la marginea unui rau. Unde si cum? Fiti pe faza sa aflati.

Cam asta a fost dragilor aventura Zurliilor in Ceahlau, un munte al legendelor si basmelor.

Cu bine pana la urmatoarea povestioara, cand o sa va povestesc despre o mica excursie in Delta. Cu povestea asta normal trebuia sa incep aventurile de primavara, dar am uitat. Noroc ca ma uitam pe pozele din 2017, si mi-am amintit ca am fost si acolo inainte de a incepe periplul prin tara.

received_1017815384912881

Anunțuri publicitare

4 comentarii

    1. Nu stiu de ce am scris Poiana Izvoarelor in loc de Fantanele. Am facut un circuit odata tot asa si a inclus si Poiana Izvoarelor probabil cu gandul acolo. Multumesc pentru atentionare. Am modificat. Duceam lumea care nu stie in eroare, se uitau dupa Poiana izvoarelor in Ceahlau de li se lungeau ochii.

Lasă un răspuns