Zurli Zburli prin Apuseni

Salutare dragilor, nu va era dor de o poveste de a mea? Nu prea cred, ca nu am primit nici un mesaj de a mai povesti ceva. Bine nu am primit la fel nici unul de a ma opri ca va plictisesc. Asta inseamna ca adevarul e undeva pe la mijloc, nici nu va stresez prea tare, dar nici nu va omorati dupa balariile care le tot indrug pe blog.
Va povesteam, ca dupa mica perioada de relaxare , ce a urmat coborarii din Retezat, urma intalnirea gastii de Zurlii. Nu toata gasca, care e destul de mare, ci doar o parte functie de cum au avut liber. Ne-am adunat cativa, care la fel ca si mine nu au toate tiglele pe casa, le-a plecat un iepuras din cusca si acum umbla dupa el pe coclauri.20170219_111842

Voiam sa exploram putin prin Trascau si cum hotarasem tura asta de cateva luni, am inceput sa caut cazare in zona. Si ma uit eu intai la Rimetea. Fratele meu niste scoruri de-ti sarea clopul din cap pana sus pe Piatra Secuiului. Aveam nevoie si de o pensiune mai mare, ca sa putem sta toti la un loc. Asa gasisem cate ceva dar 2 sau 3 camere, ori noi aveam nevoie de peste 10 camere. Am incercat sa negociez cu un nene, nici vorba. In capatana lui, cand a auzit cam cati am fi ce a zis: Stai ca ma scot pe tot anul cu toate ca e sezon mort. Februarie, cine naiba umbla pe coclauri decat niste zurlii ca noi. M-am uitat si pe la Intre Galde, la fel. Cam o bagasem pe maneca, gandind ca o sa cancelez tura, sau o sa stam rasfirati prin sat, daca nu gaseam ceva. Timpul trecea si data de adunare se apropia si eu nimic, nimic.

Pana la urma tot cautand, am gasit ceea ce ne trebuia. Era putin mai „sus” fata de unde voiam la inceput, chiar langa Baia de Aries si anume la Brazesti. Faptul ca nu depindeam de magari, carute sau alte atelaje cu 4 roti, avand masini nu ne incurca ca era mai departe un pic. Decat sa dau 200 de lei pe o camera pe noapte, mai bine merg 2 zile cu masina 30 de km dus, 30 intors si tot nu ies la banii aia.

Ne-am cazat la Pensiunea Shanti, IMG_3493un loc care il recomand din tot sufletul tuturor, care vor sa mearga in zona. O pensiune cu bun gust, cu teren foarte mult in jur, unde vara poti sa-ti petreci ziua relaxandu-te, daca nu vrei sa mergi pe munte. Proprietarul Calin David,20170216_140900

un tip extraordinar, un om de munte in adevaratul sens al cuvantului. Cunoaste zona foarte bine si daca ai nevoie de sfaturi ti le ofera cu draga inima. Cand are timp, te insoteste, sau merge cu tine pe traseu. Ce sa zic, e una din locatiile din zecile prin care am trecut unde ma intorc cu drag. De fapt tot am zis de atunci sa ajung cumva primavara in zona, cand infloreste totul dar, cararile m-au purtat prin alte zone. Nu e timpul pierdut (cred ca v-ati saturat de vorba asta). Caline iti promit ca revin. Cand? Nu stiu, dar te sun inainte. Cateva poze cu un apus fain tare, soarele in coborarea lui spre locul de nani, se ascundea dupa brazii din curtea pensiunii.

 

Ne adunam noi, care cum poate ajunge, unii mai devreme ca zile, altii doar de vineri cand aveau liber. Hotarasem sa facem vineri, cand ajungeau toti Scarita Belioara, iar sambata sa mergem la Huda lui Papara. Asa ca parte din gasca care a avenit de miercuri dupa amiaza sau miercuri seara,am mers joi cu Calin la o plimbare pe un „nemarcat”.

Un traseu fain pe muntele din fata pensiunii, nu greu doar de incalzire pentru tura de a doua zi. Dupa ce trecem puntea peste Aries,20170216_101757 incepem o urcare destul de lejera pe langa o padure cu frunzele copacilor scuturate si patata ici colo de verdele brazilor,

 

 

pana ajungem , in golul alpin printre capite de fan si salasurile de vara a localnicilor.

 

De acolo de sus aveai o deschidere superba de unde puteai admira in voie domoalele culmi ale Apusenilor, culmile Metaliferilor si a Trascaului si Valea Ariesului invaluita in aburii ce se ridicau din pamantul incalzit de razele firave ale soarelui ce-si facea aparitia timid printre fuioarele de aburi.

Mai faceam cate un popas langa o troita sau intinsi pe iarba arsa de gerurile iernii, care  nu trecuse inca (eram la jumatea lui februarie) si care a fost destul de blanda pana atunci (abia dupa aia si-a intrat deplin in drepturi, daca va aduceti aminte). Depanam povesti din drumetii, amintiri si faceam fel de fel de glume. Nu ne grabeam, aveam toata ziua la dispozitie, traseul fiind usor si era pacat sa nu profiti de o zi asa de frumoasa in plina iarna.

Incet si fara graba iesim din traseu, chiar in marginea satului, de unde trebuia sa o luam pe o ulita, sa ajungem la sosea si de acolo la pensiune. Vreau sa spun ca ulita aia a fost cireasa de pe tort a traseului. Daca nu am avut zapada, macar noroi sa avem. Am iesit la sosea avand pe bocanci cel putin un kilogram de noroi de ala de facea priza si nu se desprinde. Am mers pe acolo ca pe alunecus, cu grija sa nu cumva sa cadem, sa ne facem ca porcii.20170216_160752

Pe seara au mai aparut cativa zurlii, iar vineri dimineata, efectivul era complet si plecam spre Scarita Belioara, una dintre cele mai frumoase rezervatii geo-botanice din tara. Fiind iarna, nu ne-am putut bucura de frumusetea florilor si vegetatiei ce creste in aceasta rezervatie, multe din ele unicat, dar aveam salbaticia stancilor si o minunatie de cer in dimineata aia de iti taia rasuflarea.

Rezervatia naturala Scarita Belioara se afla in masivul Muntele Mare din Apuseni si aici se gasesc mai multe specii rare de plante: sângele voinicului, argințica, mărtăloaga, căldărușa, gențiana, buzata, crinul pestriț. Dar toate aste le poti admira primavara si vara. Acum cand scriu randurile astea, mai ca ma gandesc in vara sa trag o fuga pe acolo, sa renunt la traversarea crestei Fagarasului si sa merg in Apuseni. Nu stiu ce sa zic, abia am convins-o pe Mariuca anul asta sa-mi indeplinesc acest vis, de a traversa Fagarasul si mi-e ca daca renunt, alta sansa nu o sa mai am.IMG_4764

Incepem sa urcam, prin stanga, pe  punct rosu si cruce rosie trecand printr-o frumoasa poarta, traseul mergand, ba prin padure, ba prin poienite. Am preferat varianta de urcare pe aici, o sa vedeti de ce mai tarziu.

Poteca ne duce in urcare, cand prin padure, cand prin poienite impodobite cu salasuri a localnicilor si stoguri de iarba cosita, ca mai in tot Ardealul. O adevarata frumusete acum, dar va inchipuiti primavara si vara cum e acolo?? Raiul pe pamant. Bineinteles ca facem pauze cat mai lungi, pentru adevarate sedinte foto, care mai de care in diferite ipostaze si in diferite locatii.

Trecem si de acea portiune La Stanci cum este numita, fara probleme. Aici trebuie un pic de grija la urcare, mai ales daca e umed, iar daca e gheata automat coltar. Noi am gasit uscat asa ca nu ne-a creeat probleme.

DSC04646

20170217_120457

Dupa, ce trecem de La Stanci, ajungem in poiana La Mateoaie, unde urmeaza o pauza destul de lunga de rehidratare si nelipsita sedinta foto.IMG_4785

IMG_4783

Aici este ultimul loc de pe traseu unde va puteti aproviziona cu apa. Este un izvor undeva la marginea padurii destul de puternic. Va faceti plinul ca pana la intoarcere ioc apa, si nu e inca jumatea traseului.

Inca un pic de urcare prin poiana si ajungem pe Platoul Sesul Craiului, exact in inima rezervatiei Scarita Belioara. Va spuneam daca era vara, cred ca peisajul era superb. Totul verde, inflorit. Si peisajul de iarna are frumusetea lui, dar sa fie imbracat in alb. Nu prea era zapada, ici colo cateva petece. Oricum ne bucuram de drumetie, si de faptul ca eram impreuna un grup de prieteni ce nu se vazusera de ceva timp.20170217_135802

Ne continuam traseul pe punct rosu,20170217_134219 spre marginea abruptului, unde normal stop pentru poze, si ceva in stomacel. Era de pranz si rodea sorichetele in stomac.20170217_153945

IMG_4922

De acolo traseul intra in padure si va spuneam la inceput ca e mai bine ca am plecat pe urcare pe sub poarta si nu pe varianta cealalta pe forestier, deoarece padurea prin care am trecut, odata era afectata de un incendiu ce fusese in vara sau toamna, poteca nefiind in momentul ala eliberata complet. A doua din Poiana Cornul Pietrei, e o urcare destul de abrupta prin padure pe poteca umeda, alunecoasa si printre arborii cazuti in urma incediului.  Daca urcam pe acolo scotea sufletul din noi, asa pe coborare incet, incet, am dus-o la capat.20170217_155059

Trecem si de portiunea asta mai „dificila” iesim in poiana care am mentionat-o mai sus, si ne continuam drumul, cu glume, poante, susanele, si alte mistouri.20170217_16505620170217_165118

Traseul continua pe un forestier, care la un moment dat devine destul de abrupt. Pentru a evita coborarea pe acolo, am facut stanga pe o potecuta, care se observa foarte bine din acel drum si am iesit intr-o frumoasa poiana.

Nimanui nu ii place sa mearga pe forestier prea mult. Pe mine unul, mersul pe forestier, o ora sau doua ma oboseste mai ceva decat daca as urca continuu pe poteca acelasi timp. Ne continuam drumul prin acea poiana, insotiti de cainii de la stana care se afla acolo si invaluiti in culorile unui frumos apus,IMG_4985

IMG_4983

admirand deasemenea frumoasa intrare in Pestera Cosul Boului. Un alt „must do” cand voi mai ajunge in zona.

Obositi si incantati, am ajuns la masini si la drum spre pensiune, unde a urmat „sedinta tehnica” de seara.

Ultima zi, hotarasem sa mergem la Huda lui Papara, dar ni s-a spus ca e inchisa, si inundata, asa ca am schimbat traseul spre Vanatarile Ponorului si frumoasa Cascada Dalbina, acum inghetata.IMG_5025IMG_5076Loc de o rara frumusete, priveliştea de aici, cu un perete gigantic, patat din loc în loc de fasiile vinetii ale apelor, in contrast bizar cu albul-cenusiu al calcarelor, de la care vine si numele de „vanatare”, te lasa pur şi simplu fără cuvinte.

Rezervatia Vanatarile Ponorului, aflata la marginea sud-vestică a culmii Bedeleu, conţine uriasul aven oval Vanatarea , iar in capătul acestuia se află Peștera Dalbina, in care dispar apele vailor Ponorului, Poienii și vaii Seci, pentru a aparea in celalalt capat, in Huda lui Papara.

Legenda spune ca ori de cate ori lacurile din peştera Vanatarele Ponorului ieşeau din albie, inundând-o, era un semn că balaurii se scaldau în lacuri. Astfel, Vanatarele Ponorului au rămas în memoria populara drept tăramul legendar al balaurilor gigantici, numiți șolomani în limbaj vechi. Aparuse chiar și meseria solomonar, asumata de barbații curajoși care se incumetau să intre în adancurile peșterii pentru alungarea balaurilor.

Ei si duminica urma din nou despartirea, cu promisiunea sa ne regasim cat de curand. La mine trecusera aproape cele 6 saptamani de stat acasa. Urma o noua tura pe mare, unde am facut planurile de intalnire in Ceahlau la Dochia. Dar pana sa ajung acolo, am mai colindat un pic pe la Poiana Narciselor, prin Rarau, si un pic prin Calimani. Asta ca sa nu stau acasa. Asa ca stati pe faza urmeaza….

Cam asta a fost aventura din iarna lui 2017.

Cu bine dragilor si nu fiti stresati inca, mai am o groaza de povestit. Abia de la 100 de povesti in sus va puteti plange. Momentan am putin peste 30, mai e cale lunga pana la suta.

received_1017815384912881

Lasă un răspuns