Cum ne-am vindecat de stres post concediu pe Valea Nerei si prin Cheile Tasnei

Salutare dragilor. Cum e in minivacanta? Fain nu? Mai ales ca s-a anuntat vreme faina atat pe litoral cat si la munte. Deci rost de plimbari. Pai ce sa zic sa va bucurati din plin de aceste zile libere.

Cum va spuneam ultima data, ne intorceam din  Panama fiind inca cu gandul la excursiile facute acolo, mai ales la cea din  San Blas (nu spun ca celelalte Isla Grande, sau  Canalul Panama nu au fost frumoase) care, a fost asa cum am zis cireasa de pe tort.

In tara o vreme superba, soare, cald, (stateai in pulovar afara la inceput de ianuarie) si se anuntau in continuare zile calde.

Pe autostrada in drum spre Constanta, ne aminteam amandoi si eu si Mariuca, de frumoasele momente ce le-am petrecut. Deja simteam ca incepem sa suferim de „stres post concediu”. Nasol daca pici la pat de boala asta. Nu mai ai scapare, e incurabila. Asa ca trebuia neaparat facut ceva sa sa ne vindecam.

Si Bingo, numai o aud pe Mariuca ca vine cu tratamentul; „Auzi daca e vremea asta asa frumoasa, nu facem o tura in Macin duminica?”  Suna interesant ca tratament, dar era un fel de ambulatoriu, nu ceva care sa te vindece complet.

Mai stam noi, si ne  gandim cam cu ce ar trece „boala asta”, si tot Mariuca vine cu „leacul”.”Auzi dar daca am merge noi pe Valea Nerei, la Sasca Romana? Chiar mi-e dor sa merg din nou la Casa cu Roti si sa ne revedem cu Marius si cu Florina, (proprietarii acestei frumoase pensiuni, pe care o recomand cu drag tuturor). Nu i-am mai vazut de mai bine de doi ani.” Apoi asta da „leac”. Repede spre casa, arunca gentile de Panama si pregateste rucsacele pentru drumetie.

Intre timp am mai sunat ceva prieteni, ca sa vad daca si ei sufera de aceeasi boala ca noi si au nevoie de sfaturi de vindecare, oferite gratis de „medicul meu curant” Mariuca.20180108_112925

Din ce am inteles, cam toata lumea era bolnava, unii spre vindecare, altii mai putin. Nu am gasit decat doi in stare foarte grava, ce necesitau tratament urgent. Unul era Vali, AKA Mister Selfie.20180110_165203 Pe el il stiam ca sufera de ceva vreme, dar nu avut timp sa mearga la „doctor”. Fiind un caz urgent l-am urcat la noi in „ambulanta” sa-l avem sub stricta supraveghere.

Un altul era un bun prieten al meu, Nelu care locuia in Tecuci. 20180108_103512Fiind departe de noi, nu prea am avut cum sa ne dam seama ca sufera de boala asta incurabila de la inceput. Dupa investigatii amanuntite, ne-am dat seama ca e bolnav, si i-am oferit „tratamentul minune”.

Duminica dimineata, pe drum ca asa ii sade bine calatorului nu? Fiind iarna ziua scurta si soselele noastre de belea, am oprit pe seara dupa Craiova la o pensiune, urmand sa continuam a doua zi.

Luni ajungem la destinatie, locul de vindecare cum l-am numit.

Valea Nerei, un loc de care pot sa zic ca m-am indragostit. Eram a treia oara aici, in ciuda distantei de la Constanta. Am fost si vara,20140616_103921 si toamna20151020_103246 si acum si iarna.20180108_141556 Mai ramane primavara. Nu e timpul pierdut.

Aveam trei zile la dispozitie. Luni ajungand pe seara, ne ramanea marti, miercuri si joi la dispozitie. Vineri urma sa o punem pe drum ca mai aveam sa ma pregatesc si de plecarea in voiaj. Nu voiaj de nunta sau aventuri, ci in voiaj la munca, back in Congo sa fac mici.

Facem planul de bataie pe zile, care totusi nu a putut fi tinut exact (nu intotdeauna socoteala de acasa se potriveste cu cea din targ), din cauza vremii ce ne-a jucat feste, dar l-am modificat adhoc.

Marti dimineata, echiparea si la drum. Aveam traseu destul de lung. Plecam de la pensiune, trecem puntea, avand ca tinta Beusnita.20180108_10031320180108_100319

Poate o sa spuneti, ce am cautat iarna acolo? Nu tu verdeata, nu tu flori, nici macar aramiul si auriul specific toamnei. Totul uscat si tern. Unii o sa zica dezolant. Pentru noi care ne place natura indiferent de anotimp, e ceva ce nu pot explica, trebuie doar sa traiesti, sa simti. Faptul ca ne miscam, linistea care te inconjura (eram doar noi pe traseu, nu aglomeratia aia din sezon), glasul Nerei care curgea in vale, cantece de pasarele. Ne vindeca de „boala” de care sufeream.

Ajungem si la Tunele, in numar de sapte săpate în stâncă  se pare  în perioada ocupației otomane pentru a facilita accesul oastei de-a lungul graniței (conform siteului Cheile Nerei), trecand pe o poteca săpată în stâncă la 15 metri deasupra apelor.

Ne continuam plimbarea in liniste, de-a lungul raului Beusnita, lasand Nera in urma la Podul Bei in urma si ajungem incet, incet la involburata Vaioaga. 20180108_122240

Multi din cei care vin cu masina pana la pastravarie, rateaza aceasta frumoasa cascada. Fiind ascunsa de padure si de malurile inalte, nu-ti dai seama ca acolo e o cascada. De fapt si la picior, cand am fost prima data in zona era sa o ratam. Noroc ca am vazut indicatorul ala micut. 20180108_122308

20180108_122600

Dupa sedinta foto de rigoare ne continuam drumul spre pastravarie, unde fiind de pranz oprim in camping si facem un picnic. Frumos amenajat campingul, curat fata de prima data cand am fost. 20180108_131024

Cu foamea ostoita,din nou la drum de-a lungul Beusnitei

spre Ochiul Bei. Situat în mijlocul unei frumoase păduri virgine, printre ultimele din Europa, (si speram sa ramana asa), lacul de provenienţă carstică nu îngheaţă niciodată, nici măcar iarna. Şi asta datorită izvorului care împrospătează mereu apa şi face ca ea să aibă o temperatură constantă de 5-6 grade pe tot parcursul anului.

Legenda spune ca lacul s-a format din lacrimile unui bei, de unde şi numele. Se spune că aceste locuri din Banat au fost stăpânite de un paşă, care avea un fiu de o frumuseţe rară, cu ochii albaştri şi expresivi, încât dacă te uitai, pur şi simplu te pierdeai. Acesta obişnuia să meargă la vânătoare în pădurile seculare. Într-o zi el s-a întâlnit cu o frumoasă fată de cioban, care era cu oile la păscut şi de îndată ce privirile li s-au intersectat, s-au îndrăgostit pe loc unul de celălalt. Se spune că atunci când tatăl beiului a aflat că fiul său iubeşte o fată de valah, a trimis un călău să o omoare. Tânărul a găsit-o pe fată fără suflare în locul unde acum este izvorul Beuşniţei şi s-a luptat cu călăul pe care în cele din urmă l-a ucis, cu preţul pierderii unui ochi. Din lacrimile ochiului pierdut s-a format lacul ce-i poartă astăzi numele. Sfârşit de durere, beiul şi-a înfipt jungherul în inimă şi s-a aruncat în lac. Se spune că fata s-a transformat în râu – Beuşniţa, iar din lacrimile şi jertfa beiului a luat fiinţă lacul turcoaz şi cristalin precum ochii şi sufletul lui.20180108_152943

La o jumate de ora de Ochiul Bei se afla Cascada Beusnita, un fenomen unic, un adevărat monument al naturii. Pare o cascadă de pe o insula tropicală, cum vezi doar în filme. Apa cade peste stânci, printre perne de muşchi, ca o pânză diafană şi acoperă micile grote care se văd în spatele şuviţelor de apă.

Ca si in cazul lacului, legenda spune că apele spumoase ale cascadei reprezintă voalul de mireasă al păstoriţei îndrăgostite de bei.

20180108_145354

20180108_150036

Fiind tarziu, nu am mai apucat sa urcam si mai sus la celelate doua cascade. Iarna ziua scurta, si ne gandeam ca avem drum lung pana la pensiune. Incantati la maxim de ceea ce am reusit sa vedem si cu cardurile de la aparate si telefoane pline de amintiri, ii dam bataie pe acelasi drum ca la venire spre „casuta” noastra, unde am ajuns noaptea, la lumina frontalelor.

Si  va spuneam la inceput ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si asa a fost. Peste noapte s-a pus un vant de ala naprasnic. Vant cum numai in Florei am prins (o sa va povestesc eu si despre asta la un moment dat).

Dimineata, la micul dejun cu ochii pe meteo; toate siteurile si posturile de stiri dadeau cod galben de furtuna pe zona Caras Severin. Naspa, pentru ca aveam in gand sa mergem spre Cantonul lui Damian, si Cheile Nerei. Unde sa pleci pe asa furtuna?? De puternic ce era vantul rupea crengi din copaci si chiar copaci mai putreziti si crengi destul de mari.

Hai un pic prin Oravita, tot aveam treaba prin oras, sa cautam ceva ce aveam nevoie, cu gandul ca dupa amiaza se va mai linisti. Da de unde parca mai al naibii sufla.

Totusi sa nu pierdem ziua, am decis sa mergem spre Susara, in speranta ca odata intrati in padure, va fi mai adapost. Era intr-adevar adapost, dar cand auzeai vantul cum urla printre copaci, acestia trosnind din cauza fortei cu care sufla, mai auzeai si crengi rupte cum cadeau, iti cam dadea fiori pe sira spinarii.

Totusi ii dam inainte, de-a lungul raului Susara, mai cu ochii pe sus, mai cu o poza, mai cu o gluma, ca poate ne vedem la stirile de la ora 5. 20180109_130324

Traseul spre cascada Susara, este un traseu efectiv de plimbare. Pleaca din Sasca Montana, din capatul dinspre munte al satului, de pe drumul care duce mai sus spre Carbunari. Traseul este marcat cu cruce albastra si este usor de urmat, fiindca urca pe Valea Susarei de-a lungul firului apei.

Pana la cascada nu ai parte decat de padure deasa,20180109_13133620180109_131332 exceptand micuta poiana unde se afla cabana Susara, care este nefunctionala. Acum cativa ani in urma se spunea ca a fost cumparata de cineva care mai are o pensiune in zona si ca va fi renovata si reintrodusa in circuit.  Momentan tot inchisa sta si e pacat. E amplasata intr-o zona de vis. Poienita aia e superba, plus ca accesul la cabana se face foarte usor. Sa speram ca intr-un viitor apropiat va fi din nou redata turistilor.

20180109_132554

Cum spuneam poteca pana la cascada merge de-a lungul Susarei,

care este limpede, cristalina si se strange, mai la tot pasul, in mici bazine datorate pragurilor si acumularilor de travertin.20180109_14114620180109_135629 Cascade mici si taversari ale raului pe podete de lemn 20180109_131135

20180109_140943

precum si Cheile Susarei, care sunt usor de traversat pe la baza peretelui cu ajutorul unor sarme, reprezinta frumusetile traseului pana la cascada.

Tot in traseu gasim si o veche mina romana, in care am inteles ca se poate intra cam vre-o 20 de metri prin tunel, dupa care ar fi blocat de o acumulare de apa. Ce sa va spun, am fost de vre-o cateva ori acolo, dar nu am intrat nicodata.20180109_135440

Ajungem si la frumoasa Susara. De data asta, chiar era plina de apa. Am fost cu doi ani in urma toamna si abia avea un firicel. Bineinteles sedinta foto de rigoare, si back la masina si spre pensiune ca deja incepuse furtuna sa-si faca si mai rau de cap.20180109_143821

20180109_143802

Peste noapte vantul a urlat de ziceai ca zboara casutele in care stateam din temelii (imi amintea de Florei), asa ca adoua zi nici vorba de chei sau alt traseu in zona. Nu puteai sa stai in picioare de vant, plus praful ridicat de acesta, iti intra in ochi si-n gura, nu mai zic de pomi cazuti si crengi rupte. Ne uitam pe meteo, si nici un semn de imbunatatire, cod galben de vant peste tot in Caras.

Ce sa facem?? Ca nu eram complet vindecati. Daca pierdeam ultima zi de terapie, boala sigur se intorcea cu simptome si mai grave. Asa ca o punem de o sedinta sa ne hotaram ce facem, sa gasim o alta statie undeva in drum spre casa.

Tot Mariuca mea s-o manance tata pe ea, scoate porumbelul din gura si zice, „Auzi daca am merge spre Herculane si am face Cheile Tasnei, ce ar fi. Ei nu le-au vazut si sunt unele din cele mai faine si salbatice chei”. Bingo, bucurie mare mai ales ca ma intalneam cu prietenul meu Marius Dumbrava, motiv sa celebram. In doi timpi si trei miscari bagajele facute, cheie la masina, l-am anuntat pe celelalt Marius ca nu mai are sens sa mai ramanem din cauza vremii, si la drum spre Valea Cernei.

Pe drum il sun pe Marius la Pensiunea Dumbrava si-i spun ca pana in pranz suntem la el. Recomand pensiunea aceasta din toata inima tuturor ce vor sa mearga pe Valea Cernei.

Ehe, sa vezi bucurie. Cu omul asta m-am cunoscut prima data la telefon. Aranjam o tura in Valea Cernei de 1 decembrie 2016 (o sa va povestesc si despre asta in viitorul apropiat) si cautam o pensiune, mai departe de oras, linistita si incapatoare, avand in vedere ca eram mai bine de 30 de insi. Cineva mi-a recomandat Pensiunea Dumbrava  zicand ca e super bine. Asa ca-l sun din mijlocul oceanului, ii explic problema si „batem palma” cum se zice.

Ajungem si ne cunoastem si personal. Vreau sa zic ca ne-am inteles din prima de parca ne stiam de ani de zile. Ne incingeam la povesti pana dimineata. Odata ne-a fugarit Alina sotia lui Marius la culcare ca ne-a prins ora 5 dimineata. El avea treaba in ziua aia si eu trebuia sa urc pe traseu. Dar asta in alta poveste.

In drumul de intoarcere am oprit la o cascada, care pana acum era acoperita de padure. Cascada Carsa cred ca ii zice. Marius de la Casa cu Roti, mi-a zis ca de curand au curatat vegetatia, sa poate fi admirata. Se vede chiar din sosea si e foarte frumoasa.20180110_11103820180110_111020 Bineinteles si la faimoasa cascada Bigar, (dupa National Geografic, si unele siteuri ar fi cea mai frumoasa din Europa).20180110_113713

20180110_113730

Normal ca trebuia sa urcam si la grota si la izvoarele Bigarului, si am ramas placut impresionat cand am vazut cum au aranjat si urcarea spre grota, care inainte nu avea nici un fel de balustrada sau lant, nu avea punte peste rau, plus la cascada balconul ala dedesubt. Fain, deci se poate si la noi.

Ajungem intr-un final si pe Valea Cernei. Repede ca era de pranz o ciorbita calda si cararea spre chei, ca fiind iarna se intuneca repede si voiam sa le parcurgem macar pana Moara Dracilor.

Traseul nu este unul greu, ci destul de usor pentru cat de spectaculoase si salbatice sunt cheile.

Poteca pleaca chiar din  spatele pensiunii Dumbrava si este marcata cu cruce albastra. Nu e nevoie de harta pentru ca traseul este unul simplu si drept de-a lungul paraului.

La iesirea din padure, se deschide o superba panorama cu Valea Cernei, dominata in departare de  Varful Arjana si culmea Muntilor Cernei. Abia de aici traseul intra cu adevarat in Cheile Tasnei. Pereti abrupti de calcar te intampina la tot pasul iar poteca ingusta dar extrem de sigura te poarta in sus, in lungul vaii. Peisajul este unul incredibil, condimentat permanent pe inaltimi cu siluetele pinului negru banatean.20180110_151404 Dar cel mai bine las imaginile sa vorbeasca care fac cat cele mai bine de 2000 de cuvinte scrise de mine pana acum.

20180110_160754

20180110_151813

Sus, aproape de iesirea din chei se afla si Moara Dracilor, asezata chiar pe buza unei frumoase cascade. Conform legendelor i se spune Moara Dracilor deoarece candva în trecut, în vremea poveştilor, cică necuratul şi-a băgat coada şi a făcut ca roata morii să se învârtă invers şi de aici şi-a căpătat numele.  Pe Cheile Tasnei a fost odata granita cu imperiul austro-ungar, iar localnicii ii spun zonei de aici “la patrula”. Inca se mai vede cararea pe care mergeau granicerii.20180110_162351

Si cum se lasa inserarea, am pornit inapoi spre pensiune, unde aveam de depanat povesti la fapt de seara cu Marius. Ne-a prins iar ora 3 dimineata parca. Au venit sotiile dupa noi sa ne traga la culcare.

A doua zi, bagajele in masina si incepea lungul drum spre casa. Am optat sa traversam toata Valea Cernei spre Targul Jiu, stiind cat e de frumoasa si voiam sa o vada si prietenii mei, care nu mai fusesera pe acolo.

Ne oprim si la o stana, unde gasim tot felul de produse traditionala, cam scumpe, dar pentru ati satisface pofta, merita banul, mai ales ca stiam de la Marius ca sunt cele mai bune din zona. Ocazie pentru Mister Selfie sa-si faca o suta de fotografii printre carnati, sunci si pastrame.

Cam asta a fost tratamentul nostru contra bolii „stres post concediu”. Daca rezistati sa cititi cele peste 2700 de cuvinte care le-am scris aici, inseamna ca aveti psihic de submarinist, sau de astronaut, si faceti fata cu brio la orice provocare.

Va reamintesc dragilor ca in seara asta va fi party mare in Costinesti la White Horse. Editia a doua Cantece de Munte la Mare. Intrarea e libera, asa ca profitati sa ascultati o muzica de calitate. Am adus muntele la mare.

Va zic la buna vedere dragilor, si daca psihicul vostru mai rezista, stati aproape ca urmeaza sa va povestesc cum am cautat ghiocei prin Muntii Vrancei si in Cheile Oltetului, prin zapada pana la brau. Povestea din Fagaras v-am spus-o deja, si vor mai fi multe, multe altele. Principalul e sa rezistati voi, sa nu spargeti ecranul la laptop, tableta sau telefon, ca eu balarii mai am de indrugat inca vreme buna.

received_1017815384912881

1 comentariu

  1. Stefan, povestile tale, oneste, fara ocolisuri, gustoase ca painea calda si tamaduitoare ca o intalnire cu prietenii, ma bucura de fiecare data. Va doresc tie si Mariucai tale chef si sanatate pentru multe inainte!

    P.s. Asa-i! Pe pamant avem de toate. Daca am fi mai putin lacomi, mai putin lenesi si mai multumiti de ceea ce ne aduce fiecare zi am pricepe ca asa arata raiul pe pamant, fara vreo umbra de indoiala. Multumesc, Stefan!

Lasă un răspuns