Prin maruntaiele pamantului. Pestera Meziad si mina Farcu

Salutare dragilor, cum stati cu psihicul azi?? Sunteti pregatiti sa mai suportati inca o tortura din partea mea?? Daca da, sa incep a va povesti despre doua locuri minunate de la noi din tara (si daca nu vreti eu tot va povestesc). Este vorba despre Pestera Meziad si mina Farcu sau Pestera Cristalelor cum mai este cunoscuta.

Dupa cum va povesteam cu ceva timp in urma dupa tura de anduranta,  Circuitul Galbenei , urma o zi de relax, sa zic asa. Nu cu stat in „pensiunea” minune, dar de vizitat anumite obiective in zona sau chiar o tura mai usoara. Din punctul meu de vedere asa e indicat, nu sa tragi zi de zi ca nebunul, sa faci trasee grele, fara sa ai un pic de pauza sa lasi corpul sa-si revina. Dupa mine mersul pe munte nu inseamna musai ca trebuie sa dobor recorduri sa trag musai sa ajung in nu stiu ce varf sau nu stiu ce creasta indiferent de conditii. Nu pentru mine si la fel si pentru prietenii mei, mersul pe munte inseamna relaxare. O facem din placere, de a scapa de stresul cotidian si a uita de grijile ce zi de zi ne inghesuie. Ne incarcam efectiv bateriile, pentru a rezista inca o perioada de timp in atmosfera zilnica din mediul „civilizat”

Hotarasem sa mergem sa vizitam Pestera Meziad, si Pestera Cristalelor, despre care citisem si auzisem atatea.

No bun, zis si facut. Plecam spre Meziad, dar avand tehnologie ultimul racnet, telefoane smart cu GPS si Google Maps, fixam itinerariul pe ele, in loc sa mergem old fashion, dupa un indicator si o intrebare la localnici. Nu domnule desteptul GPS stie tot, ne placea si vocea fetei, „turn right, you have 200 m and take the second exit” bla, bla, bla.

Si uite asa mai nenica ne trezim pe niste coclauri, pe un forestier de asta uitat de timp si batut de praf, unde cred ca doar animalele salbatice sau cine stie ce culegatori de fructe de padure umblau.

Ne uitam ca rama la inundatie si la desteptul de GPS si la drum. El saracul in desteptaciunea lui calculase cel mai scurt drum cum era setat, si daca avea prins in harta si poteca aia pe acolo ne-a dus. Noroc ca eram cu Loganul lui Mircea, si nu cu panarama mea de VW, ca o puneam ca la Padina in aprilie si iar dormeam pe pres afara.

Pana la urma cu chiu cu vai iesim din padure la liman, si nimerim si pestera. Era ditamai gaura cum naiba sa nu o nimerim nu?IMG_2517

Ca sa nu ma apuc eu de povestit istoria ei si sa aveti dureri de cap azi duminica, mai bine urmati linkul si sigur veti avea toate informatiile despre aceasta minunatie a naturii.

Si cand spun minunatie, sa stiti ca nu zic de pomana. Inca de la intrare, ne invaluie intr-o placuta racoare. Afara erau iar temperaturi de peste 30 de grade, combinate cu noxele si praful din aer, era un adevarat chin sa stai la „aer”. Scoteai limba de un cot si curgeau apele de pe tine.

Si incepe adevaratul spectacol, formatiuni de stalactite si stalacmite, grupate in fel de fel de forme si figurine de-a lungul mileniilor. Te minunezi de ce a putut „sculpta” natura in calcarul moale de-a lungul timpului. Dar sa lasam imaginile sa vorbeasca pentru ca asa cum am mai spus de multe ori, vocabularul meu e prea sarac in cuvinte de admiratie si nici nu vreau sa folosesc noul trend din zilele noastre de gen „oau, super, bestial, marfa frate, etc.

Pestrea din ce am inteles pana mai in urma cu un an sau doi de a merge noi se vizita la lumina lampasului si a frontalelor. Intre timp a fost amenajata si chiar foarte frumos, cu lumini LED, scarile refacute, la standarde civilizate.IMG_2546

Nici nu stii unde sa-ti arunci ochii si de ce sa te minunezi, de formatiunile in forma de orga, de fel de fel de coloane si de tesatura deasa de stalactite micute, ce-si pica lacrimile incarcate, pe pardoseala, lacrimi care la randul lor vor da nastere altor formatiuni de-a lungul timpului.

Iesim din pestera un pic ametiti de spectacolul oferit si incepem sa schimbam impresii cu glas tare ca niste copii de scoala generala.

Dam din nou de caldura infernala de afara, asa ca ne grabim sa ajungem cat mai repede la cealalta pestera sa ne bucuram iar de racoare si frumos. Din ce vazusem in pozele de pe internet, plus ceva reportaje la tv, eram nerabdatori sa ajungem si sa exploram atat cat era inclus in circuitul turistic.

Nu o sa ma apuc nici aici sa va povestes istoricul minei carre oricum va fi un copy/paste de pe vre-un site. Mai degraba postez linkul pe care daca il urmati, veti afla toate informatiile despre program de vizitare, pret, istoric, etc.

La fel ca si la Meziad, ramanem impresionati de ceea ce admiram, diferenta aici era ca intrai intr-o exploatare miniera, pestera fiind descoperita cu ocazia avansarii galeriilor de mina.

Odata ajunsi efectiv in „hot zone”, si aparatele noastre de fotografiat au inceput sa clantane contiunuu, si din ce in ce mai multe exclamatii si onomatopee se auzeau iesind din gatlejul nostru. Extraordinar, cand vezi ce poate creea natura, fara ajutorul super calculatoarelor sau programelor de design de mii si zeci de mii de euro, sau a fabricilor de sute sau miliarde de euro ce se chinuie sa copie aceste cristale.

Iesim si de aici cu capetele vajaind, vajaiala care se accentueaza cand dam din nou de caldura de afara, si o punem pe drum spre „pensiune”, incantati si avand inca in fata ochilor minunatiile care le-am vazut.

Cam asta a fost dragilor excursia noastra prin maruntaiele pamantului. Pana la urmatoarea, cand va voi povesti despre Cetatile Ponorului, si cum a ramas Mariuca mea atarnata pe sarma va zic numai bine si o duminica faina.

received_1017815384912881

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns