Cetatile Ponorului

Salutare dragilor, pregatiti pentru o noua istorioara? Sau deja v-ati bagat la somn? E nu e bai o cititi maine dimineata la cafea, ca si asa decat sa va uitati la stiri, unde da doar prostii, mai bine cititi eculubratiile mele. Macar aveti de ce rade si nu va enervati cu dimineata in cap. Va promit ca o sa fie scurta ca nu am apucat sa termin traseul. O sa va spun si de ce. Aventuri ca de obicei. de data asta protagonista a fost draga mea sotioara Mariana.20150725_105000

Dupa ce ne-am relaxat si incantat prin  Pestera Meziad si mina Farcu era timpul sa trecem la lucruri mai serioase. Si anume Cetatile Ponorului.IMG_2664

 

Cu o zi inainte cand ne-am intors din excursia noastra prin pesteri, i-a tras o ploaie de aia zdravana.

Si normal dupa dupa atatea zile caniculare. Dupa ploaie am fost rasfatati si cu o frumusete de curcubeu, de nu te mai saturai privindu-l.IMG_2775

Peste tot a doua zi mustea de apa inclusiv pe traseu, banuiam eu. Ia si te cearta cu mandra sa ia bocancii cu caramb inalt nu cei cu carambul jos, in gandul ca vom merge pe pietre ude si alunecoase pe cabluri si sa-i tina glezna bine. Ea ca de obicei, nu si nu. Pana s-au umflat muschii de macho pe mine si cu ajutorul calendarului crestin ortodox am convins-o. Si bine am facut ca am apelat verbal la ajutorul sfintilor, ca altfel era de rau.

Ca de obicei Ion ne baga la gramada in dubita, si la drum spre La Grajduri sa ne gasim cu restul de gasca.IMG_2753

Ajunsi acolo, ne-am mirat un pic ca nu le-a luat apa de la deluviu de ieri corturile si ca-i gasim inca. Ne facem planul de bataie si la drum nene.

Aveam dreptate pe traseu umed peste tot, si pe pietrele alea alunecai destul de bine cu toat bocancul cu tractiune si bla, bla, bla ce mai scriu ei in prezentarea modelelor. Pe gheata si pe umed, nu ai cum sa nu aluneci. In fine mai cu grija, mai incet, ii dam bataie inainte. Eu ramasesem cu Mariana si Ioana careia iar ii mergea gurita ca polizorul,un pic mai in spate.IMG_2662

Ajungem si la portiunea unde e scara aia metalica pusa, umed bineinteles, trecem binisor de ea si dam de sarme,IMG_2700

Ei aici vine baiul mare. O iau usor inainte, cu mandra pe urmele mele.IMG_2665

Problema era ca asa cum era pusa sarma venea pe dupa un copac si in loc sa bage un distantier ceva, au lasat-o sa mearga exact pe trunchiul copacului. Mariana neavand mana asa de lunga, cand sa faca trecerea, sarma i-a strans degetele si numai o aud ca striga. Intorc capul spre ea o vad atarnand intr-o mana pe sarma deasupra pantei aleaia exact ca o maimutica la cules de banane.

Nu stiu cand am ajuns sus pe sarma langa ea, am prins-o, si am ajutat-o sa coboare, pana la prima „terasa”IMG_2671

unde ne-am oprit, din cauza ca-si scrantise glezna din busitura aia de stanca. A incercat sa compenseze cumva pierderea echilibrului cu piciorul dar elanul fiind prea mare si-a scrantit si glezna cand s-a sprijinit cu piciorul in stanca. In fine ceasul rau, pisica neagra. Acum a ajuns sa-mi dea dreptate ca m-am ratoit la ea sa ia bocancii inalti, altfel avea mai rau, nu o banala luxatie, care pentru ea sunt „piece of cake”. La ea e anul si carlanul, pardon luxatia.

Ceilalti si-au vazut de drum, nu avea sens sa se intoarca, am ramas eu cu ea, aparatul foto i l-am dat lui Ion ca sa am si eu ceva poze din cetati, care le-am vazut doar de sus. Mai era o bucata de coborat, nu mult, dar tot cu pietre, grohotis, lant, sarma, Mariana daca nu mai putea, am decis sa abandonam, plus ca avea nevoie de un bandaj la picior, gheata etc. Nu se muta Cetatile Ponorului de acolo.

Pozele din cetati care le postez acum sunt facute de Ion Urleanu cu aparatul meu, ca sa am si eu amintire. Impresionante, si salbatice. mi-a ramas gandul acolo, dar in anii ce au urmat, am avut alte trasee prin tara neajungand in zona sa termin tura. Nu e timpul pierdut.

Eii si acum hai inapoi. Mariuca mea, nici nu mai voia sa auda de sarme, si adevarul ca pe urcare ii venea si mai greu pe pasajul ala. Asa ca urca pe direct panta aia, ca la un moment dat am reusit sa o imping pe ea pe poteca dar eu am ramas blocat pe panta, infipt bine in bocanci si cu ghearele pe pietrisul ala umed, care simteam deja cum pleaca de sub mine. Am avut noroc ca doar ce treceau alti doi drumeti, si mi-a intins batul de am reusit sa urc pe poteca.

De acolo a fost simplu. Sontac, sontac si mai sa planga ca nu a reusit sa duca traseul pana la capat,  pana la punctul Salvamont unde, baietii de acolo i-au facut un bandaj responsabil sa ii tina piciorul strans.

Chiar vorbeam cu baietii de acolo, povestindu-le ca am dat pe traseu chiar inainte de sarme de doua perechi, neechipati, incaltati cu niste tenesei din cine stie ce bazar chinezesc, care viteji tare ne-au intrebat „Mai e mult dom’le pana in cetatile alea?” Nu mult, o fuga de catea pana crapa. Le explic ca nu e indicat sa mearga asa echipati pe cablurile alea, dar ei,nu. Cred ca aveau cateva sute de grame de vaccin antigripal de Bihor in sange, ca le luceau ochii mai ceva ca diamantele De Beers in cap. „Hai ba sa mergem zice unul cat de greu o fi?” No mereti cu Domnul am zis si eu in gandul meu, ca va iese trotilul din cap. Salvamontistii ne-au spus „Sa vedeti cati o sa scoatem de pe aici, mai ales ca e weekend”. Se umpluse campingul deja si tot mai veneau.

In fine ne-am adunat la corturi. Intre timp si ceilalti au venit din traseu, ca mult nu mai era, doar o coborare si pana am ajuns noi incet, incet ne-au prins din urma.

La corturi, tatal lui Mircea Miclea, ne astepta cu un ceaun de bogragi, parca (asa ii zice Mircea?), si punete pe povestit, ras (faceam haz de necaz) si mancat.

Plecam dupa aia cu burtile pline spre „pensiunea” noastra, unde ne-am apucat de impachetat, ca a doua zi aveam drum lung spre casa. Am mai intarziat seara la depanat iar povesti, poze si promisiunea altor ture minunate impreuna.

Cam asta a fost concediul din vara lui 2015, un concediu minunat alaturi de prieteni la fel de minunati si zurlii ca si mine. Au fost cateva drumetii nu? A fost Piatra Craiului urmat de Fagaras si de Valea lui Stan dupa care Aventura din Muntii Rodnei urmata de Pietrosul Rodnei mergand apoi in Padis, Circuitul Galbenei si  Pestera Meziad si mina Farcu terminand cu cetatile Ponorului. Frumos si de neuitat.

Pana sa plec pe mare, nu m-am lasat si tot am mai tras o tura scurta in Padina, si cum venea si Sfanta Marie am aterizat un pic si pe la Paltinis, ca de plecare. Era sa pierd avionul atunci, noroc ca nu am zburat cu zborul cu care zbor eu de obicei, cerusem unul seara care e numai vara, parca presimteam. Dar despre astea in alte povesti.
Cu bine dragilor, pana la urmatoarea istorioara, care ma gandesc sa fie din tara sau din strainatate??

received_1017815384912881

 

 

Lasă un răspuns