Aventuri in Muntii Rodnei

Haideti sa va povestesc una faina acum. Cum am balaurit noi prin muntii Rodnei, mai mult de 12 ore, de am ramas fara apa, ne-am speriat de un „barlog de urs” si am facut cea mai rapida urcare in panta din viata mea.

Aventuri in Maramu. Tura asta ramane de pomina de cate ori imi aduc aminte ma buseste rasul.

Ne tot vorbeam noi de ceva timp de o tura in vara mai lunga, lumea avand concedii in perioada iulie -august, eu ajungeam acasa undeva in prima jumate a lui iulie. Ma batea gandul spre Retezat. Aruncasem o vorba la Babele si parea ca prinde idea. Intre timp vorbesc cu Mari Mary,20150717_171208 la Padina despre asta si ea i-mi propune sa mergem in Rodnei anul ala urmand ca in anul urmator sa facem si Retezatul toata gasca. La intalnirea din  Ciucas am „batut tura in cuie” cum se zice.

Ajuns acasa, mi-am facut de cap intai prin Crai dupa care am aterizat prin Fagaras si dupa plimbarea prin Valea lui Stan am pus-o pe drum spre nordul tarii destinatia Borsa.

Ne intalnim noi gasca mare si frumoasa IMG_1458si hotaram ca a doua zi sa mergem la Cascada Cailor, urmand ca de acolo sa urcam spre Taul Stiol, Saua Gargalau si intoarcerea la cascada, telescaun si inapoi la Pensiunea Perla Maramuresului unde eram cazati, pensiune care o recomand tuturor cu drag.

Eii dimineata ne bem noi cafeaua, mancam ceva si o punem pe drum spre telescaun. Am zis sa urcam cu telescaunul pana sus aproape de cascada, ca sa castigam timp.IMG_1664Ajunsi la cap de linie la telescaun poti admira frumoasa cascada in toata splendoarea ei. Va dati seama sedinta foto din toate unghiurile posibile.

20150717_105027

Un mic popas si hai din nou sa urcam spre saua Stiol. Chiar de la baza cascadei se face un traseu in stanga pe panta aia mare tare. Incet, incet, mai cu o pauza,

mai cu o gluma, mai cu o fotografie si admirat floricele

care se gaseau din belsug, am ajuns si sus in sa, unde am pus-o de un popas sa ne tragem sufletul. Va dati seama, vara si a fost perioada aia de calduri naucitoare. Si totusi acolo era bine, nu ca in orase, 40 de grade si mai mult chiar.

Pornim pe traseu spre Taul Stiol,

care auzisem ca are forma de inima, si se adevereste ca asa e,

unde la fel hotaram sa facem un popas mai lung sa ne hidratam si sa mancam ceva. Era aproape de pranz si incepuse sorichetele sa faca urat in stomac.20150717_134155

Mai ca as fi dormit vre-o cateva ceasuri pe malul lacului, acolo. Era asa de liniste, si racoarea ce venea dinspre lac te facea sa nu mai pleci de acolo. Totusi mai aveam o bucata de traseu de facut si dupa aia si de intors, asa ca hai sus, mobilizarea si la drum. Traseul urca usor prin golul alpin,printre tufe de jnepeni, auzi tot timpul susur de paraiase, care totusi nu au apa buna de baut. Sunt multe turme de oi prin zona, am gustat din unul si nu avea gust bun, asa ca daca ajungeti prin zona sa aveti apa la voi.

Ajungem si-n Saua Gargalau, obiectivul nostru initial, o mica sedinta fotografica si acolo, privelistea era superba si inca era devreme tare ca sa ne grabim (daca stiam ce ne astepta)20150717_151944

20150717_151726

Fiind devreme, ne hotaram totusi sa mai facem un obiectiv in zona. Sa mergem spre Saua Galatului si parca ziceam si Varful Galatului. Zis si facut. Si plecam mai nene agale, timp aveam pe traseu iar admiram, facem poze, am dat si de o tufa de rododendron inflorita si toata lumea la pozat. Va dati seama era sfarsit de iulie deja si gaseam rododendron, minune.

La un moment dat ajungem la o intersectie de trasee, si stalpul indicator era vandalizat, cineva cu apa in cap s-a gandit sa rupa indicatoarele ca de nu mai trebuie nimanui. IMG_1530Acum dilema mare, ce facem?? Acolo se desparteau doua trasee, unul pe banda rosie si unul pe triunghi albastru, imi aduc aminte si acum, dar starea marcajelor era foarte proasta, sterse si rare. Va spun asta din 2015, nu stiu cum sunt acum. Aveam o harta la noi, dar era o editie no name, cei de la Muntii Nostri nu editasera inca harta cu Muntii Rodnei. Nu semnal la telefon, nu nimic. Ne uitam pe harta si ne alegem ca punct de reper ruinele fostei cabane Puzdrele. Si dai si mergi, zi de vara pana-n seara.

Inca eram veseli si bine dispusi, nu aveam nici un stres. E vara, ziua lunga, nu e bai si asa ce facem la pensiune??

Eii la un moment dat, conform hartii ar fi trebuit sa vedem ruinele cabanei de care vorbeam mai sus, dar ioc ruine. Eram intre munti, nu tu posibilitate sa te orientezi, nu un reper, nu marcaje ca lumea, incepusem sa o cam bagam pe maneca.

Vazusem undeva in urma intr-o deschidere, printre vai orasul jos, si credeam ca mergem bine, dar s-a dovedit ca nu prea stiam pe unde suntem. Ambitiosi, nu ne intoarcem pe acelasi traseu.IMG_1571

Dai patina inainte, si la un moment dat ajungem intr-o culme, unde se vedea un forestier, lung tare care banuiesc ca ducea la drumul national (si s-a adeverit ca asa era, uitandu-ma dupa aia pe harta scoasa de cei de la Muntii Nostri). In vale se vedea si o stana, dar ruinele cabanei nici vorba. Normal dupa harta unde eram noi acolo trebuiau sa fie, dar nimic. Ne cam dadea cu virgula sa coboram pe forestierul ala, si hotaram sa o luam pe direct, spre liziera unei paduri ce se vedea in fata noastra, prin padure si sa iesim la stana, scurtand astfel. Era deja in jur de 4 dupa amiaza, si ne gandeam ca mai avem ceva de mers.

Ei si aici urmeaza partea faina tare, pacat ca pe bucata asta nu am poze, ca nu-mi mai ardea de facut, gandindu-ma doar la titlul stirilor de seara. „Un grup de nebuni rataciti prin muntii Rodnei”.IMG_1469

Coboram panta aia spre liziera, insirati fiecare in legea lui. Deja oboseala isi spunea cuvantul, cand ii vad pe cei din fata, ca fac imediat stanga imprejur, cu ochii, iesiti din orbite si speriati, de ziceai ca au vazut o ceata de canibali care aveau deja ceaunul pe foc  gata sa ne bage in el. Si numai dai fuga la deal. Acum noi cei din esalonul din mijloc si cei din urma, automat am luat exemplul lor, stanga imprejur si incepe sa fugi, si mai speriati ca ei ca nu stiam ce se intampla. De unde se dovedeste ca efectul de turma e valabil si la om nu numai la oi. Daca unul o ia tranca hop si ceilalti dupa el. Alergam de ne sfaraiau picioarele, nu ne mai interesa de nimic, ce nevasta ce chestia ai si la bine si la greu. Lasa sa-mi fie mie bine intai, nu??? Doar fugi ca nu stiam ce vine dupa noi. Si de, cineva trebuia sa ramana in viata sa aibe grija de copil. Am gandit ca e mai bine sa fiu eu ala.20150717_172452

La un moment dat cand aproape eram in varful pantei de unde am plecat, cu limbile stergand talpile bocancilor, cineva intreaba ” Da de ce fugim?” Altcineva raspunde „Barlog de urs”. Ne-am oprit sa ne tragem sufletul si ne-a busit rasul cand ne aminteam de fetele care le aveam.

Pana la urma am luat-o pe forestierul ala spre stana, unde ciobanii, ne-au indrumat, pe un traseu spre telegondola, un traseu destul de salbatic fara marcaje ca lumea, am mers pe poteci de oi, pana intr-o poienita cand s-a luminat si a aparut marcajul, care ne-a scos nu cum am crezut noi la telescaun ci la telegondola noua.

Iar ne-a dat cu virgula. Se vedea telescaunul dar era peste „7 vai si o vale adanca”, iar de acolo pleca un forestier foarte lung pana in statiune, cu o inclinare foarte mare si plin de piatra dura sfaramata. Problema mare era ca terminasem apa. Am fost noi pregatiti, dar daca am balaurit pe coclauri, fara sa stim pe unde, s-a terminat. Vara fiind, izvoare sa-ti inspire incredere nu am gasit, „no bai mare” cum zice ardeleanul. Ni se uscase gura si aveam o senzatie de parca aveam smilghel in ea.

Am pornit si noi pe drumul ala, cand la un moment dat o casa, ratacita pe dealurile alea. Am zis ca ne-a pus Dumnezeu mana in cap.IMG_1651 Primul lucru am intrebat-o pe femeia care locuia acolo „Apa”. Cred ca s-a speriat saraca femeie de noi, cand ne-a vazut pe toti ca trantim rucsacele in curtea ei si ne-am repezit spre izvorul care curgea rece tare. Nu am crezut vre-odata ca apa poate fi asa de buna.

Ne-am tras sufletul un pic acolo si am plecat deja cand soarele incepuse sa apuna, incet pe forestierul ala si am ajuns in statiune pe intuneric, la lumina frontalelor.IMG_1654

Norocul a fost ca venisera Ion cu Ioana intre timp, si i-am dat telefon lui Ion sa vina sa ia soferii sa aduca masinile de la telescaun, ca nu mai eram in stare sa mai facem un pas mai departe.

Ajungem si la pensiune, unde proprietreasa ne pregatise o supa de hribi, ca la Maramu, si dai bataie pe ea. Ziceai ca suntem un banc de pirahna. Eram in stare sa mancam si picioarele de la mese si de la scaune de foame.

Pana la urma a fost o tura faina tare. Si acum cand ne mai intalnim ne aducem aminte, eu unul ma buseste rasul tot timpul cand i-mi amintesc de „barlogul de urs”

Cam asta fuse cu aventura spre saua Gargalau, Saua Galatiului si ce sei si hamuri am mai facut noi pe acolo.

Urmatoarea zi am avut-o de relax, plimbare pe la Sapanta, o masa pe la Pastravaria Alex, Manastirea Barsana. Trebuia sa ne odihnim piciorusele, ca urmatorul target era Pietrosul Rodnei, si acolo era de urcat nu gluma.

Cu bine dragii mei pana la urmatoarea povestioara.

received_1017815384912881

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns